ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1670/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1670/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin Decizia penală nr. 957 din 12 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 9398/1/2009 s-a dispus respingerea, ca inadmisibil a recursului declarat de petiționarul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 3215 din 12 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6775/1/2009. A obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut în fapt următoarele: Prin Decizia penală nr. 3215R din 12 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.C.
împotriva Deciziei penale nr. 1697 din 8 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Recursul declarat împotriva unei astfel de decizii este inadmisibil. Din analiza dispozițiilor art. 392 C. proc. pen., rezultă că în ipoteza soluționării unei contestații întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen. instanța pronunță, întotdeauna o decizie, ce nu este supusă căii de atac a apelului sau recursului. În cauză, contestația în anulare a fost formulată împotriva unei decizii prin care s-a respins recursul declarat de petiționar ce viza o hotărâre pronunțată în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen. În atare condiții, nu poate fi exercitată calea de atac a recursului, acesta fiind inadmisibil.
Împotriva deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat contestație în anulare contestatorul B.C. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând contestația în anulare prin prisma dispozițiilor art. 386 și urm. C. proc. pen. constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 386 alin. (1) C. proc. pen.
se poate formula contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat recursul a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (2) ori art. 385 14 alin. (1) C. proc.
pen. Pe de altă parte potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., înainte de examinarea pe fond a contestației în anulare instanța este obligată să se pronunțe asupra admisibilității în principiu, verificând dacă cererea de contestație este formulată în termen, dacă partea a invocat cazul sau cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației au fost depuse înscrisuri sau au fost invocate astfel de înscrisuri existente la dosarul cauzei. În cauza de față, se constată că nu au fost invocate, de către contestator, nici cazurile de contestație și nici nu a depus înscrisuri în sprijinul acesteia. În atare condiții, în raport de dispozițiile legale enunțate anterior, contestația în anulare este inadmisibilă.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul petiționar B.C. împotriva Deciziei penale nr. 957 din 12 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 9398/1/2009. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 aprilie 2010. Procesat de GGC - CT
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.