ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1670/2010

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele;

Prin Decizia penală nr. 957 din 12 martie

2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr.

9398/1/2009 s-a dispus respingerea, ca inadmisibil a recursului declarat de

petiționarul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 3215 din 12 octombrie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr.

6775/1/2009.

A obligat recurentul

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre s-au reținut în fapt următoarele:

Prin Decizia penală

nr. 3215R din 12 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare

formulată de contestatorul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 1697 din 8 mai

2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul declarat

împotriva unei astfel de decizii este inadmisibil.

Din analiza

dispozițiilor art. 392 C. proc. pen., rezultă că în ipoteza soluționării unei

contestații întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc.

pen. instanța pronunță, întotdeauna o decizie, ce nu este supusă căii de atac a

apelului sau recursului.

În cauză, contestația

în anulare a fost formulată împotriva unei decizii prin care s-a respins

recursul declarat de petiționar ce viza o hotărâre pronunțată în procedura

prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen.

În atare condiții, nu

poate fi exercitată calea de atac a recursului, acesta fiind inadmisibil.

Împotriva deciziei

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat contestație în

anulare contestatorul B.C.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând contestația în anulare prin prisma dispozițiilor

art. 386 și urm. C. proc. pen. constată că aceasta este inadmisibilă pentru

următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 386 alin. (1) C. proc. pen. se poate formula contestație în

anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat recursul a fost în imposibilitate

de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i), cu privire la care existau

probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (2) ori art. 385

14

alin. (1) C. proc.

pen.

Pe de altă parte

potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., înainte de examinarea

pe fond a contestației în anulare instanța este obligată să se pronunțe asupra

admisibilității în principiu, verificând dacă cererea de contestație este

formulată în termen, dacă partea a invocat cazul sau cazurile prevăzute de art.

386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației au fost depuse înscrisuri

sau au fost invocate astfel de înscrisuri existente la dosarul cauzei.

În cauza de față, se

constată că nu au fost invocate, de către contestator, nici cazurile de

contestație și nici nu a depus înscrisuri în sprijinul acesteia.

În atare condiții, în

raport de dispozițiile legale enunțate anterior, contestația în anulare este

inadmisibilă.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., contestatorul petiționar va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul petiționar B.C.

împotriva Deciziei penale nr. 957 din 12 martie 2010, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 9398/1/2009.

Obligă contestatorul

condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 aprilie 2010.

Procesat

de GGC - CT