ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7277/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 544 din 3 mai 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 3956/2005 (numărul unic 26848/3/2005), s-a hotărât următoarele: În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei de complicitate la înșelăciune reținută în sarcina inculpatului R.D. prin rechizitoriu, din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (3) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 1, 3 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul R.D., la pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune.

În baza art. 81 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. În baza art. 359 alin. (1)C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra nerespectării prevederilor art. 83 C. pen., referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiționate. S-a constatat că inculpatul a fost reținut în cauză pe o perioadă de 24 de ore de la 13 februarie 2003 la 14 februarie 2003. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul R.D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 292 C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 290 C. pen.

și art. 26 C. pen., raportat la art. 291 C. pen. În baza art. 14 alin. (3) și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 1000 alin. (3) C. civ., a obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile către partea civilă D.I., constând în echivalentul în lei al sumei de 10.500 dolari S.U.A. la cursul de schimb valutar al B.N.R. din ziua efectuării plății. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 500 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Prin rechizitoriul nr. 5207/P/2000 din 25 noiembrie 2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București au fost trimiși în judecată inculpata N.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (3) și (5) C. pen., art. 288 C. pen., art. 291 C. pen.

și art. 292 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., și inculpatul R.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (3) și (5) C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 292 C. pen., raportat la art. 292 C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 290 C. pen. și art. 26 C. pen., raportat la art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, sub nr. 5968/2003. Prin actul de trimitere în judecată s-a reținut că, la data de 06 ianuarie 2000, inculpații, folosind acte și declarații false, au înșelat partea civilă D.I. cu suma de 10.500 dolari S.U.A., vânzându-i un apartament care fusese înstrăinase anterior, la data de 28 decembrie 1999 altei persoane, respectiv C.M.B.

Prin sentința penală nr. 1514 din 30 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția II-a penală, în dosarul nr. 5968/2003, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice data faptei cu privire la inculpata N.G. din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (3) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., text de lege în baza căruia inculpata a fost condamnată la 6 ani închisoare. În baza art. 288 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la un an închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la un an închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. În baza art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la un an închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. În baza art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare. În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei cu privire la inculpatul R.D. din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (3) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.D.

la 6 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 9 luni închisoare. În baza art. 26 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 9 luni închisoare. În baza art. 26 raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 9 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. În baza art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a fost computată durata reținerii din 19 octombrie 2000 pentru inculpata N.G. și din 13 februarie 2003 pentru inculpatul R.D. În baza art. 350C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpaților. În baza art. 445 C. proc. pen., s-a dispus anularea certificatului de sarcini emis de Judecătoria Sectorului 4 București, nr. 4 din 6 ianuarie 2000, precum și a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 1 din 6 ianuarie 2000 de către notarul public D.Șt. În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 446 C. proc. pen., au fost obligați în solidar inculpații să plătească părții civile D.I. contravaloarea în lei a sumei de 10.500 dolari S.U.A., calculată la cursul de schimb din ziua plății.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la 3.000.000 ROL cheltuieli judiciare datorate statului. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în fapt, pe baza probelor administrate, că la data de 06 ianuarie 2000 inculpații N.G. și R.D., folosind acte și declarații false au înșelat-o pe partea civilă D.I. cu suma de 10.500 dolari S.U.A., vânzându-i un apartament pe care îl înstrăinaseră anterior, la data de 28 decembrie 1999 altei persoane, respectiv C.M.B. Astfel, inculpații deși înstrăinaseră apartamentul altei persoane, au solicitat eliberarea unui certificat fiscal de la A.F.P.

Sector 4, la data de 04 ianuarie 2000. Ulterior, la data de 06 ianuarie 2000, profitând de neclaritățile în aplicarea Legii nr. 7/1966, inculpații au obținut de la numitul P.C., grefier în cadrul Judecătoriei Sector 4 București – B.C.F., certificatul de sarcini nr. 4 din 6 ianuarie 2000 care nu atestă prima vânzare încheiată, la data de 28 decembrie 1999, în care avea termen de intabulare la data de 11 ianuarie 2000. Obținând aceste acte, inculpata N.G., cu complicitatea coinculpatului R.D., care, deși participase la prima vânzare a apartamentului, a informat-o pe partea civilă D.I. ca acesta poate fi înstrăinat, a încheiat un nou contract de vânzare-cumpărare în fața notarului public D.Șt. Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul R.D., care prin decizia penală nr. 132/ A din 22 februarie 2005, pronunțată de Curtea de apel București, secția II-a penală, în dosarul nr. 362/2005, a fost respins ca nefondat.

Soluția pronunțată de instanța de apel a fost atacată cu recurs de același inculpat, iar prin decizia penală nr. 3442 din 2 iunie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1776/2005, s-a admis recursul declarat de inculpatul R.D. împotriva deciziei penale nr. 132 din 22 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze de minori și familie, s-a casat decizia penală atacată și sentința penală nr. 1514 din 30 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția II-a penală, și s-a trimis cauza aceleiași instanțe, respectiv Tribunalului București, pentru rejudecarea cauzei privind pe inculpatul R.D. După pronunțarea deciziei de casare cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția I penală, la data de 23 iunie 2005 sub nr. 3956/2005.

Procedând la efectuarea cercetării judecătorești, în ședința publică din data de 06 septembrie 2005, în conformitate cu prevederile art. 323 C. proc. pen., instanța a procedat la audierea inculpatului R.D., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei. În decursul cercetării judecătorești, cu respectarea dispozițiilor art. 327 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 86 C. proc. pen., au fost audiați separat și sub prestare de jurământ religios martorii P.I., C.M.B., S.S.E., G.E.N., L.V. și D.S. (fostă V.), D.E. În ședința publică din data de 24 ianuarie 2006 a fost audiată și partea vătămată D.I. a cărui declarație este consemnată și atașată la dosar. Cu privire la martorii din lucrări L.G.

și O.A., constatând imposibilitatea obiectivă de audiere a acesteia, Tribunalul a dispus a se face aplicarea dispozițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., urmând ca în procesul de evaluare a materialului probator să se țină seama de depozițiile acestor martori date în cursul urmăririi penale. De asemenea, instanța a apreciat că pentru justa soluționare a cauzei este necesară și audierea în calitate de martor a numitei N.G., autorul faptelor în legătură cu care prin actul de sesizare a instanței s-a reținut participația penală în forma complicității a inculpatului R.D., însă, deși au fost întreprinse numeroase demersuri pentru asigurarea prezenței acesteia în instanță, administrarea acestui mijloc de probă nu a fost posibilă.

Din dispoziția instanței, la dosar a fost depusă și o fișă de cazier judiciar actualizată pentru inculpatul R.D. Analizând în ansamblu materialul probator administrat în cauză, în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: La data de 13 ianuarie 2000 partea vătămată D.I. a sesizat printr-o plângere penală organele de cercetare penală ale poliției, reclamând faptul că, la data de 06 ianuarie 2000, prin intermediul SC C.S. SRL, reprezentată de agent imobiliar L.V., a cumpărat un apartament compus din trei camere, de la numita N.G., locuință situată în București, Aleea Covasna, plătind suma de 10.500 dolari S.U.A., tranzacția dintre părți fiind consfințită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1 din 06 ianuarie 2000 la B.N.P.

D.Șt., încheiat pe baza consimțământului liber exprimat al acestora, iar apartamentul a fost eliberat de către vânzătoare chiar a doua zi după transferul dreptului de proprietate, astfel că a început renovarea locuinței, însă la data de 12 ianuarie 2000 a fost vizitat în apartamentul pe care tocmai îl cumpărase, de o persoană care s-a recomandat C.M.B. și care i-a prezentat un contract de vânzare-cumpărare autentificat, la data de 28 decembrie 2000, la B.N.P. și întabulat în cartea funciară la B.C.F. din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 04 ianuarie 2000, din care reieșea că numita N.G. înstrăinase același apartament și către cumpărătorul C.M.B.

Din analiza coroborată a mijloacelor de probe administrate în cauză, în legătură cu faptele sesizate de partea vătămată D.I., a rezultat că împrejurările de fapt în care a survenit dubla înstrăinare prin vânzări succesive, de către numita N.G., cu complicitatea inculpatului R.D., a apartamentului situat în București, Aleea Covasna, atât către martorul C.M.B., cât și către partea vătămată D.I. au fost următoarele: În perioada de la sfârșitul anului 1999 și începutul anului 2000, inculpatul R.D. avea o relație de concubinaj cu numita N.G., cei doi locuind împreună în apartamentul situat în București, Aleea Covasna, care aparținuse părinților celei din urmă.

După decesul tatălui numitei N.G., în luna octombrie 1999, aceasta confruntându-se cu probleme financiare legate de plata cotelor de întreținere restante a hotărât să înstrăineze prin vânzare apartamentul pe care-l moștenise de la defuncții săi părinți, astfel că la data de 23 noiembrie 1999 a solicitat notarului public F.N. deschiderea procedurii succesorale notariale cu privire la moștenirea lăsată de defuncții N.M. și N.I., în masa succesorală fiind inclus apartamentul cu trei camere pe care intenționa sa-l vândă. La aceeași dată notarul public a eliberat certificatul de moștenitor nr. 122 din 23 noiembrie 1999 care atestă faptul că numita N.G. este unicul moștenitor al defuncților N.M. și N.I., iar în masa succesorală este inclus apartamentul din str. Aleea Covasna.

În continuarea demersurilor întreprinse de către numita N.G., în vederea vânzării apartamentului moștenit de la defuncții săi părinți, aceasta l-a împuternicit pe concubinul său, inculpatul R.D., prin intermediul procurii notariale autentificată sub nr. 28851 din 23 noiembrie 1999 de către B.N.P. F.N., să o reprezinte în fața instituțiilor competente în vederea obținerii documentației necesare încheierii contractului de vânzare cumpărare. La data de 02 decembrie 1999, pe baza unei cereri adresată Biroului de Carte funciară din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București, numita N.G. a solicitat eliberarea unui certificat de sarcini cu privire la imobilul pe care intenționa să-l înstrăineze.

Urmare a acestei cereri, la data de 23 decembrie 2000, Biroul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București a eliberat certificatul de sarcini nr. 4853 din 1999 conform căruia apartamentul situat în București, Aleea Covasna, nu este grevat de sarcini sau servituți, aflându-se în circuitul civil. Pentru realizarea scopului propus, N.G. a apelat și la sprijinul numitului G.E.N., prieten cu inculpatul R.D., care i-a împrumutat o sumă de bani pentru suportarea costurilor formalităților prealabile vânzării și care, prin intermediul societății de publicitate imobiliară SC D. SRL, l-a contactat pe numitul C.M.B., care era interesat de cumpărarea apartamentului proprietatea lui N.G., astfel că, la data de 28 decembrie 1999, a fost autentificat sub nr. 1873 din 28 decembrie 1999 la B.N.P.

E.C., contractul de vânzare-cumpărare încheiat între N.G., în calitate de vânzător și C.M.B. în calitate de cumpărător, prețul tranzacției achitat la acea dată de acesta din urmă fiind de 9.500 dolari S.U.A. (echivalentul a 168.000.000 lei). În aceeași zi, 28 decembrie 1999, anterior prezentării la notariat, N.G., însoțită de inculpatul R.D. și de numitul G.E.N., s-au deplasat la sediul Administrației Financiare Sector 4, de unde au obținut certificatul de atestare fiscală nr. 174261/1999, care îi era necesar în vederea perfectării tranzacției de vânzare-cumpărare. În ceea ce privește împrejurările de fapt ale perfectării acestei tranzacții, din probele administrate rezultă că numita N.G. a fost însoțită la B.N.P.

E.C., unde s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, și de către inculpatul R.D. și martorul G.E., iar conform declarațiilor inculpatului, coroborate cu declarațiilor martorilor G.E. și C.M.B., suma de bani plătită cu titlu de preț al apartamentului de către acesta din urmă, respectiv suma de 9.500 dolari S.U.A., a fost remisă direct numitei N.G. Dat fiind faptul că încheierea contractului de vânzare-cumpărare dintre N.G. și C.M.B. a avut loc în ultima zi lucrătoare a anului 1999, taxele de timbru datorate statului, aferente acestei tranzacții, au fost achitate de către cumpărătorul C.M.B., la data de 04 ianuarie 2000, astfel că abia după efectuarea acestei formalități i-au fost înmânate cumpărătorului de către notarul public 6 exemplare ale actului de vânzare-cumpărare, care au fost depuse la Biroul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei București în vederea întabulării dreptului de proprietate.

Conform înțelegerii părților, numita N.G. urma să elibereze apartamentul înstrăinat, pentru a fi preluat în stăpânire de fapt de către noul proprietar, până la data de 07–08 ianuarie 2000. În paralel, dat fiind faptul că anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu martorul C.M.B., cu acordul numitei N.G., inculpatul R.D. făcuse la data de 22 decembrie 1999 o ofertă de vânzare a apartamentului proprietatea acesteia din urmă și prin agenția de publicitate imobiliară SC C.S. SRL, iar în perioada de la sfârșitul anului 1999 și începutul anului 2000, fiindu-le adusă la cunoștință această ofertă de vânzare, soții D.I. și O.A. s-au arătat interesați de a viziona acest apartament în vederea unei posibile achiziționări, la data de 04 ianuarie 2000, aceștia din urmă, însoțiți de agentul imobiliar L.V., angajat al firmei SC C.S.

SRL, s-au deplasat la adresa apartamentului din strada Aleea Covasna, unde în locuință i-au găsit pe numita N.G. și pe inculpatul R.D. În cadrul discuțiilor purtate cu acest prilej, agentul imobiliar L.V. și potențialii cumpărători D.I. și O.A. s-au interesat dacă mai este valabilă oferta de vânzare a apartamentului. Numita N.G. a răspuns afirmativ, precizând totodată, în mod nereal, că este proprietara apartamentului pe care intenționează să-l vândă, susținerile sale în acest sens fiind întărite în fața agentului imobiliar și a celor doi potențiali cumpărători și de către inculpatul R.D. Cu același prilej, la solicitarea agentului imobiliar L.V., numita N.G. a prezentat acestuia și un exemplar original al actului de proprietate asupra apartamentului în discuție, respectiv un exemplar al contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 23074/1991 încheiat cu S.C.A.V.L.

– Berceni, care rămăsese în posesia sa după încheierea contractului de vânzare-cumpărare din data de 28 decembrie 1999, cu martorul C.M.B., nefiind predat notarului public E.C. care a autentificat actul translativ de proprietate către primul cumpărător. Totodată părțile au negociat și prețul de vânzare, convenind asupra sumei de 10.500 dolari S.U.A. ca preț de achiziție a apartamentului. La sugestia agentului imobiliar L.V., în aceeași zi numita N.G., însoțită de inculpatul R.D. și având asupra lor exemplarul original al contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 23074/1991, încheiat cu S.C.A.V.L. – Berceni, precum și adeverința de achitare integrală a apartamentului, împreună și cu potențialii cumpărători, soții D.I.

și O.A., s-au deplasat la sediul agenției de publicitate imobiliare C.S., unde în schimbul unui comision de 300 dolari S.U.A. a fost încheiat contractul de intermediere vânzare-cumpărare imobil între N.G. în calitate de vânzător și D.I. în calitate de cumpărător, pentru prețul de 10.500 dolari S.U.A., transmiterea proprietății, conform clauzelor din acest contract, urmând a avea loc la data semnării actului de vânzare-cumpărare la notariat. În continuare, în data de 05 ianuarie 2000, părțile s-au prezentat la sediul B.N.P. D.Șt. în vederea încheierea contractului de vânzare-cumpărare, numita N.G. fiind și aici însoțită de concubinul său, inculpatul R.D. După studierea actelor prezentate în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare, notarul public D.Șt.

a sesizat lipsa certificatului de sarcini, formalitate absolut necesară vânzării, motiv pentru care încheierea contractului a fost programată pentru a doua zi. În vederea obținerii certificatului de sarcini necesar vânzării, la B.N.P. F.N. s-a întocmit o delegație prin care numitul B.N., reprezentant al agenției de publicitate imobiliară C.S. a fost delegat să obțină de la Biroul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București certificatul de sarcini pentru apartamentul nr. 28 situat în Aleea Covasna, proprietatea vânzătoarei N.G. Prin urmare, la data de 06 ianuarie 2000, Biroul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei sectorului 4 București, a eliberat certificatul de sarcini nr. 2 din 06 ianuarie 2000 conform căruia, în urma cercetărilor efectuate în opisele alfabetice asupra sarcinilor ce ar greva imobilul din strada Aleea Covasna, București, nu s-au găsit sarcini, iar actele de proprietate nu poartă nu poartă mențiunea transcrierii.

Cercetările întreprinse în cauză în scriptele Biroului de Carte Funciară al Judecătoriei Sectorului 4 București au pus în evidență faptul că emiterea unui asemenea certificat de sarcini a fost posibilă deoarece, la data de 06 ianuarie 2000, când a fost eliberat certificatul de sarcini nr. 2/2000, la solicitarea delegatului B.N.P.

F.N., nu se finalizaseră încă formalitățile legale de întabulare în cartea funciară a dreptului de proprietate al primului cumpărător al apartamentului, C.M.B., drept dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1873 din 28 decembrie 2000, cererea acestuia de întabulare fiind înregistrată la Biroul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București, așa cum s-a arătat în cele preced, la data de 04 ianuarie 2000, sub nr. 56 și primind termen de soluționare până în data de 11 ianuarie 2000. Tot în vederea încheierii unui nou contract de vânzare-cumpărare asupra apartamentului pe care-l moștenise și asupra căruia nu mai avea calitatea de proprietar, l-a data de 04 ianuarie 2000, fiind însoțită de inculpatul R.D., N.G.

s-a prezentat la sediul Administrației Financiare sector 4, solicitând în baza unei cereri scrisă și semnată personal, eliberarea unui certificat fiscal din care să rezulte că nu are datorii, precizând în cuprinsul cererii că „îi este necesar la notariat pentru vânzare”. Urmare a acestei cereri, organul financiar a emis certificatul fiscal nr. 250007 din 05 ianuarie 2000 folosit ulterior la înstrăinarea imobilului. La data de 06 ianuarie 2000, la B.N.P. D.Șt., între N.G. în calitate de vânzător și D.I. în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1 din 06 ianuarie 2000, prețul de vânzare–cumpărare achitat în fapt de către cumpărător vănzătoarei, în prezența notarului public, fiind de 10.500 dolari S.U.A.

Din probele administrate a rezultat că la încheierea acestui contract au fost prezenți la notariat și agentul imobiliar L.V., prin intermediul căruia fusese găsit apartamentul, precum și inculpatul R.D., care chiar a și numărat banii plătiți de cumpărător, cu titlu de preț pentru apartamentul achiziționat, fiindu-i înmânați de către N.G. și rămânând la acesta. În drept, fapta inculpatului R.D. care, la începutul anului 2000, a ajutat-o pe numita N.G.

să înstrăineze, a doua oară, prin vânzare, către partea civilă D.I., apartamentul situat în București, str. Aleea Covasna, obținând în mod injust prețul aferent acestei tranzacții, în cuantum de 10.500 dolari S.U.A., cunoscând că anterior, la data de 28 decembrie 1999, aceasta înstrăinase același apartament către un alt cumpărător, C.M.B., contribuind astfel la inducerea și menținerea în eroare a părții civile D.I., cu privire la situația juridică reală a apartamentului ce a făcut obiectul vânzării-cumpărării, precum și la cauzarea unei pagube în patrimoniul acesteia, constând în prețul achitat pentru contravaloarea apartamentului achiziționat în condițiile sus arătate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., această încadrare juridică a fost reținută prin aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc.

pen., dat fiind faptul că prin O.U.G. nr. 207/2000 și ulterior prin Legea nr. 456/2001 conținutul art. 146 C. pen., care reglementează înțelesul noțiunii de consecințe deosebit de grave s-a modificat succesiv, în reglementarea actuală această noțiune desemnând o pagubă materială mai mare de 2.000.000.000 lei .În aceste împrejurări, s-a constatat că în cauză nu se poate reține producerea de consecințe deosebit de grave, în sensul art. 146 C. pen., inculpatul beneficiind de privilegiul aplicării legii penale mai favorabile, conform art. 13 C. pen., astfel că, dând eficiență prevederilor art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată acestei fapte prin rechizitoriu, în sensul înlăturării alin. (5) al art. 215 C. pen.

Sub aspectul individualizării pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile instituite de art. 72 C. pen., referitoare la forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta și la participația penală a inculpatului, limitele de pedeapsă, gradul sporit de pericol social al faptei comise, pus în evidență de coeziunea psihică dintre inculpați prin inducerea și menținerea în eroare a părții vătămate, scopul urmărit-obținerea de foloase materiale în mod injust, urmarea produsă, constând în păgubirea patrimoniului părții civile D.I., precum și datele ce caracterizează pe inculpat, cunoscut cu antecedente penale, care nu atrag starea de recidivă prin împlinirea termenului de reabilitare, atitudinea general cooperantă pe parcursul cercetărilor ca și trecerea unui timp considerabil (6 ani) de la săvârșirea faptei când inculpatul nu a mai comis alte fapte antisociale.

S-a apreciat că pentru atingerea scopului educativ pedeapsa ce s-a aplicat se va executa în regim de libertate, prin suspendarea ei condiționată pe durata termenului de încercare. Sub aspectul laturii civile, existând premisele angajării răspunderii solidare a inculpatului în calitate de complice, alături de autorul infracțiunii de înșelăciune, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale solidare, conform art. 998 – art. 999 C. civ. și art. 1000 alin. (3) C. civ., în temeiul art. 1, 346 C. proc. pen., a fost admisă acțiunea părții civile D.I. și a fost obligat inculpatul, în solidar cu numita N.G. la plata sumei de 10.500 dolari S.U.A. în echivalentul ei în lei la data efectuării plății.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele invocate de procuror au vizat individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, apreciată ca prea blândă în raport de gradul de pericol social concret al infracțiunii, scopul urmărit, contribuția la săvârșirea faptei, cuantumul mare al prejudiciului nerecuperat până în prezent, lăsând la latitudinea instanței modalitatea de executare pe care o va dispune. Inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., arătând că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii reținută în sarcina sa, ci numai concubina lui, N.G., care a vândut consecutiv apartamentul proprietatea ei la două persoane, fiind singura care a tratat cu agenții imobiliari și cumpărătorii, el nebeneficiind de vreun folos material de pe urma acestor operațiuni și considerând că nu avea nici un motiv să intervină în actele întreprinse de aceasta. Prin decizia penală nr. 691/ A din 27 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul R.D. împotriva sentinței penale nr. 544 din 3 mai 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția penală, în dosarul nr. 26843/3/2005.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a constatat că apelurile sunt nefondate, instanța de fond a realizat o analiză judicioasă și completă a materialului probator de la dosar, care a relevat fără putință de tăgadă vinovăția inculpatului ‚ în săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, întrucât acesta a ajutat-o pe inculpata N.G. în activitatea de inducere și menținere în eroare a părții vătămate D.I., cu privire la calitatea de proprietar a inculpatei, asupra apartamentului nr. 28 situat în București, str. Aleea Covasna. S-au înlăturat susținerile inculpatului, în sensul că nu avut intenția să comită infracțiunea, întrucât știa de la inculpata N.G.

că va restitui prețul primit de la primul cumpărător, apreciindu-se că sunt lipsite de relevanță, asupra răspunderii sale penale. Cu privire la pedeapsa aplicată, instanța de apel a apreciat că aceasta a fost corect individualizată, atât prin cuantum cât și prin modalitatea de executare, fiind aptă să răspundă scopului educativ-preventiv prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen., neimpunându-se majorarea acesteia. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea hotărârilor, în baza art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., și pe fond achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pe considerentul că nu a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, întrucât nu a avut nici o contribuție la cea de-a doua vânzare a apartamentului.

Recursul este nefondat. Activitatea infracțională desfășurată de inculpatul R.D., sub forma ajutorului dat concubinei sale, numita N.G., pentru inducerea și menținerea în eroare a părții civile D.I., cu privire la calitatea de proprietar a numitei N.G., asupra apartamentului nr. 28 situat în București, str. Aleea Covasna, și la posibilitatea înstrăinării legale a acestui apartament, cu consecința realizării doar a unui transfer fictiv al dreptului de proprietate către cumpărătorul D.I. și obținerii în mod injust a sumei plătită de acesta cu titlu de preț, cauzându-se astfel părții vătămate o pagubă materială, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

și este pe deplin dovedită de materialul probator administrat în cauză. În acest sens sunt declarațiile date în cursul urmăririi penale de către inculpata N.G., care a confirmat prezența inculpatului R.D. la discuțiile cu partea civilă D.I. și agentul imobiliar L.V., și a arătat că a consfințit la efectuarea celei de-a doua vânzări deoarece G.E. și inculpatul o asigurase că vor restitui banii primiți de la primul cumpărător, dar mai ales declarațiile părții civile D.I., declarațiile date de soția părții civile, martora O.A., în faza de urmărire penală, declarațiile martorului L.V. și chiar declarațiile inculpatului R.D. Astfel, prin plângerea penală și declarațiile date, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, partea civilă D.I.

a susținut în mod constant că la discuția purtată, la data de 04 ianuarie 2000, cu numita N.D., în legătură cu oferta de vânzare a apartamentului nr. 28 situat în București, când au convenit și asupra prețului, a fost de față și inculpatul R.D., acesta confirmând că apartamentul este proprietatea inculpatei și că este de vânzare, fără a-i aduce la cunoștință împrejurarea că acesta fusese deja înstrăinat cu numai câteva zile înainte, prin vânzare, către cumpărătorul C.M.B., iar la notariat când a fost achitat prețul vânzării în fața notarului public, banii au fost numărați chiar de inculpat. Declarațiile părții civile D.I. se coroborează cu declarațiile martorilor O.A. și L.V., care au fost de față atât la discuția purtată de părți cu prilejul vizionării apartamentului, cât și la notariat, cu prilejul perfectării contractului de vânzare-cumpărare și al achitării prețului vânzării, ambii martori confirmând sprijinul dat de inculpatul R.D.

numitei N.G., prin întărirea convingerii părții vătămate că situația prezentată în legătură cu aparența dreptului de proprietate asupra apartamentului oferit spre vânzare este cea reală și că nu există nici un impediment la realizarea tranzacției, precum și faptul că inculpatul a fost cel care a numărat banii primiți de la N.G. de la cumpărătorul D.I. cu titlu de preț pentru apartament. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că vinovăția inculpatului R.D. este pe deplin dovedită, în cauză nefiind incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Cum din examinarea actelor dosarului nu se constată nici existența unor cazuri dintre cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge recursul inculpatului, ca nefondat . În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.D. împotriva deciziei penale nr. 691/ A din 27 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 14 decembrie 2006.