ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5419/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5419/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 6432
din 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios
administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:
- a respins excepția
lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul M.A.I.;
- a respins acțiunea
formulată de reclamanții M.E., P.F.E., C.D.G., T.G., P.N., L.D., M.C.O., B.M.,
N.I., C.D.I., M.D., M.V.V. și R.L., prin mandatar C.N.P. – B.E.C., în
contradictoriu cu pârâții M.A.I. și D.G.A.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește
excepția lipsei calității procesuale active a C.N.P., Curtea de Apel a reținut
că acțiunea dedusă judecății nu a fost promovată de C.N.P., în nume propriu, ci
în reprezentarea intereselor reclamanților, funcționari public cu statut
special. Reprezentare în instanță a intereselor membrilor săi este conferită de
legiuitor C.N.P.
Pe fondul cauzei,
Curtea de apel a constatat că, prin acțiune, se solicită:
să se constate
dreptul reclamanților, funcționari publici cu statut special, la plata
salariilor nediminuate;
să se dispună
obligarea pârâților la plata diferenței dintre salariile cuvenite potrivit
raporturilor de serviciu pe lunile iulie – decembrie 2010 și salariile plătite
efectiv, adică la plata cotelor de 25 % reținute din salarii în această
perioadă, sume actualizate cu indicele de inflație, de la data scadenței
fiecăreia, până la data plății efective;
obligarea
pârâților, pentru viitor, la plata salariilor nediminuate, adică fără reținerea
cotei de 25 %;
obligarea
pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prima instanță a reținut
că măsura reducerii temporare cu 25 % a salariilor reclamanților în perioada
iulie – decembrie 2010 s-a dispus pe baza și în executarea dispozițiilor art. 1
și art. 16 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vedere restabilirii
echilibrului bugetar (M. Of., nr. 441/30.06.2010).
În raport cu Deciziile
nr. 872 din 25 iunie 2010 și nr. 874 din 25 iunie 2010, prin care Curtea
Constituțională a constatat că dispozițiile art. 1 – art. 8 și art. 10 – art. 17
din Legea nr. 118/2010 sunt constituționale, Curtea de apel a reținut că este
neîntemeiată critica formulată de reclamanți privitoare la
neconstituționalitatea măsurii de diminuare a drepturilor salariale aferente
perioadei 03 iulie 2010 – 31 decembrie 2010.
În raport cu dispozițiile
art. 20 din Constituție și cu jurisprudența relevantă a C.E.D.O. (Rafinăriile
grecești S. și S.A. împotriva Greciei, Hotărârea
din
9 decembrie 1994; Ș. împotriva României, Hotărârea din 24 martie 2005; S.P. împotriva
României, Hotărârea din 2 martie 2004; D. împotriva României, Hotărârea din 21
februarie 2008
), prima instanță a apreciat că măsura reducerii temporare
cu 25 % a salariului personalului bugetar, dispusă prin art. 1 alin. (1) din
Legea nr. 118/2010, nu contravine prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.A.D.O.L.F.
2.
Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel, a
declarat recurs C.N.P. – B.E.C., în calitate de reprezentant legal al
reclamanților M.E., P.F.E., C.D.G., T.G., P.N., L.D., M.C.O., B.M., N.I., C.D.I.,
M.D., M.V.V. și R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin recurs, se arată
că reclamanții sunt funcționari publici cu statut special-polițiști, având
raporturi de serviciu, de natură contractuală, cu pârâtul I.P.J. Dolj, iar, în
raport cu prevederile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 și ale art. 4
alin(1) și art. 62 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, salariul este stabilit
prin actul administrativ de numire, care, alături de cererea de înscriere la
concursul de recrutare și de jurământul depus cu ocazia numirii în funcție, reprezintă
manifestarea de voință a subiectelor raportului de serviciu care sunt de natură
contractuală. La momentul recrutării și depunerii jurământului știau că vor
primi un anumit salariu și nu au avut cunoștință de faptul că, la un anumit
moment, statul le va reține 25 % din salariile acordate inițial.
Se susține că instanța
de fond în mod greșit a reținut că salariul nu reprezintă un „bun actual” în
sensul C.A.D.O.L.F. și nu poate fi protejat în temeiul art. 1 din Protocolul
adițional nr. 1 la această Convenție.
Recurentul mai arată că
prima instanță în mod greșit a reținut că salariul aferent perioadei iulie - decembrie
2010 reprezintă un drept viitor și, printr-o interpretare eronată a jurisprudenței
C.E.D.O., a confundat noțiunea de „beneficii” cu noțiunea de „salarii” și a reținut
că, în speța, Convenția nu conferă dreptul de a primi în continuare un salariu
într-un anumit cuantum.
Se mai susține că
instanța în mod eronat a reținut că Legea nr. 118/2010 ar avea un caracter
temporar, iar neemiterea actelor administrative prin care a fost luată măsura
de reducere a salariului nu afectează legalitatea diminuării respective.
Examinând cauza
prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 și art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru
considerentele ce se vor arăta în continuare:
În esență, reclamanții
invocă atingerea adusă dreptului la proprietate prin Legea nr. 118/2010, în
condițiile în care, prin reducerile salariale reglementate de respectivul act
normativ, le-a fost afectat în mod direct dreptul la încasarea integrală a
salariului, prevalându-se de protecția conferită de art. 1 din Protocolul adițional
nr. 1 la C.A.D.O.L.F. și de jurisprudența C.E.D.O. referitoare la noțiunea de „bun”.
Este necontestat că
măsura legislativă adoptată prin Legea nr. 118/2010 nu poate fi privită ca o
privare de bunuri, care presupunând o preluare completă și definitivă a unor
bunuri ar deschide calea indemnizării corespunzătoare a titularului dreptului,
prin plata unor despăgubiri, ci ca o circumstanțiere a modului de exercitare pe
o perioadă limitată de timp a exercițiului respectivului drept, în acord cu
dispozițiile art. 1 par. 2 din Protocolul nr. 1 la C.A.D.O.L.F.
Dincolo de existența
unei ingerințe din partea autorităților statului în exercitarea unui drept
fundamental al reclamanților, este de necontestat că măsura temporară de
reducere a cuantumului salariului nu contravine C.E.D.O., în condițiile în care
măsura nu a afectat substanța dreptului de proprietate, a fost dispusă prin
lege în vederea realizării unui interes general, respectiv restabilirea
echilibrului bugetar al statului într-un context economic delicat, și s-a
încadrat în marja de apreciere a statului în legătură cu reglementarea exercitării
acestui drept în conformitate cu interesul general.
Sub acest aspect,
Înalta Curte are în vedere că, în jurisprudența sa (cauza B. împotriva
Poloniei), C.E.D.O. a reținut că, în situațiile ce presupun indemnizarea unor
categorii largi de personal, ceea ce ar putea avea consecințe economice
importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să
dispună de o mare putere discreționară.
În materia
drepturilor salariale ale personalului bugetar suntem în ipoteza de indemnizare
a unor largi categorii de personal, mai precis totalitatea personalului din
sistemul bugetar, astfel că măsura de reducere temporară a salariilor ar avea
consecințe economice evidente asupra ansamblului statului.
Trebuie subliniat și
faptul că, în privința adoptării unor măsuri cu impact economic general
legislatorul național dispune de o mare latitudine pentru a se pronunța atât cu
privire la existența unei probleme de interes public ce necesită o asemenea
reglementare, cât și cu privire la alegerea modalităților concrete de aplicare
a acestei reglementări.
În acest context,
măsurile legislative stabilite prin Legea nr. 118/2010 nu aduc atingere
dreptului de proprietate al recurenților-reclamanți, în condițiile în care
acestea se circumscriu limitelor ample ale puterii discreționare a statului,
fiind pe deplin respectat raportul rezonabil de proporționalitate între
mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru realizarea lui, respectiv
între exigența de interes general a restabilirii echilibrului bugetar și
imperativele respectării dreptului de proprietate al categoriilor de salariați
vizați.
Independent de
aspectele arătate, Înalta Curte are în vedere și cele reținute de Curtea
Constituțională în considerentele Deciziei nr. 1155/2011, în sensul că
„salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu
intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un
atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca
urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al
angajatului în privința salariului vizează numai sumele certe, lichide și
exigibile. […] C.E.D.O., spre exemplu, în Hotărârea din 31 mai 2011, pronunțată
în Cauza M. și alții împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudența
sa cu privire la faptul că art. 1 din Primul Protocol adițional la C.A.D.O.L.F.
nu implică un drept la dobândirea proprietății”.
Pentru considerentele
arătate și având în vedere jurisprudența sa anterioară unitară în materie,
constatând că sentința atacată este temeinică și legală, nefiind identificate
motive de reformare în sensul art. 304 și art. 304
1
C. proc. civ.,
Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat
de C.N.P. – B.E.C., în calitate de reprezentant legal al reclamanților M.E., P.F.E.,
C.D.G., T.G., P.N., L.D., M.C.O., B.M., N.I., C.D.I., M.D., M.V.V., R.L., împotriva
sentinței civile nr. 6432 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 14 decembrie 2012.