ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3713/2012

Asupra cererii de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3079 din 19 iunie 2012,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva

sentinței nr. 4212 din 15 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, a admis recursul

declarat de A.N.R.P. împotriva sentinței nr. 4212 din 15 iunie 2011 pronunțată

de aceeași instanță, a modificat sentința atacată în sensul respingerii cererii

privind emiterea titlului de plată și cererea privind plata efectivă a

despăgubirilor și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de recurs a constatat că reclamanta s-a adresat pârâtului, manifestându-și

stăruința în soluționarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluționare

efectivă, împrejurare care este de natură a o afecta pe reclamantă în

soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile

art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Or, din

această perspectivă Înalta Curte a reținut că nesoluționarea cererii formulate

de reclamantă, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o

vătămare a acesteia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării

injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută.

Împrejurarea că legea

specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja

autoritatea competentă, în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii nr.

247/2005.

Înalta Curte a

reținut însă întemeiată critica formulată de recurenta A.N.R.P., constatând

incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În conformitate cu

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să

stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind

aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea

corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Astfel, în mod greșit

instanța de fond a obligat la emiterea titlului de plată și a eșalonat sumele

ce urmează a fi acordate pentru despăgubire, în condițiile în care pentru

emiterea titlului de plată se cer a fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege

și parcurgerea obligatorie a etapelor respective, etapă subsecventă etapei de

emitere a titlului privind decizia de despăgubire, iar valorificarea acestui

titlu urmează a se face în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007,

prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cap.

V

1

, Secțiunea I intitulată „ Valorificarea titlurilor de

despăgubire”.

Astfel, instanța de control judiciar a

reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 18

2

lit. a) din

Legea nr. 247/2005, titlul VII și a dispozițiilor H.G. nr. 128/2008, emiterea

titlurilor de plată și plata despăgubirilor se va face în ordinea înregistrării

cererilor de opțiune, în termen de 15 zile de la data existenței

disponibilităților bănești în contul A.N.R.P., cu respectarea dispozițiilor O.G.

nr. 62/2010.

Ulterior, prin

cererea formulată la data de 6 iulie 2012 intimata-reclamantă B.G.A. a

solicitat completarea dispozitivului Deciziei nr. 3079 din 19 iunie 2012 în

sensul obligării recurentului-pârât Statul Român prin C.C.S.D. la plata

cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 lei.

În motivarea cererii,

intimata-reclamantă B.G.A. a arătat că instanța de control judiciar a omis să

se pronunțe cu privire la obligarea recurentului-pârât Statul Român prin C.C.S.D.

la plata cheltuielilor de judecată solicitate de aceasta.

Examinând cauza și

cererea formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 281

2

alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezenta cerere de completare a dispozitivului

Deciziei nr. 3079 din 19 iunie 2012 a Înaltei Curții de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, este

întemeiată, motiv pentru care o va admite.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerente în continuare arătate:

Potrivit art. 281

2

alin. (1): „Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se

pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei

cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același

termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei

hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în

termen de 15 zile de la pronunțare”.

Din

actele și lucrările dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că

intimata-reclamantă B.G.A. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată

conform dovezilor atașate.

Având în vedere

soluția pronunțată și dispozițiile art. 276 C. proc. civ., precum și cele ale art.

281

2

C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea și va dispune

completarea dispozitivului Deciziei nr. 3079 din 19 iunie 2012 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul

că va obliga recurenta-pârâtă C.C.S.D. la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli de

judecată către intimata reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea

formulată de B.G. privind completarea dispozitivului Deciziei nr. 3079 din 19

iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Dispune completarea

dispozitivului Deciziei nr. 3079 din 19 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul că obligă

recurenta pârâtă C.C.S.D. la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată

către intimata reclamantă, cu aplicarea dispozițiilor art. 276 C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 septembrie 2012.