ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3713/2012

Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3079 din 19 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 4212 din 15 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, a admis recursul declarat de A.N.R.P. împotriva sentinței nr. 4212 din 15 iunie 2011 pronunțată de aceeași instanță, a modificat sentința atacată în sensul respingerii cererii privind emiterea titlului de plată și cererea privind plata efectivă a despăgubirilor și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a constatat că reclamanta s-a adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în soluționarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură a o afecta pe reclamantă în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004. Or, din această perspectivă Înalta Curte a reținut că nesoluționarea cererii formulate de reclamantă, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acesteia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută. Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 247/2005.

Înalta Curte a reținut însă întemeiată critica formulată de recurenta A.N.R.P., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Astfel, în mod greșit instanța de fond a obligat la emiterea titlului de plată și a eșalonat sumele ce urmează a fi acordate pentru despăgubire, în condițiile în care pentru emiterea titlului de plată se cer a fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege și parcurgerea obligatorie a etapelor respective, etapă subsecventă etapei de emitere a titlului privind decizia de despăgubire, iar valorificarea acestui titlu urmează a se face în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G.

nr. 81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cap. V 1 , Secțiunea I intitulată „ Valorificarea titlurilor de despăgubire”. Astfel, instanța de control judiciar a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 18 2 lit. a) din Legea nr. 247/2005, titlul VII și a dispozițiilor H.G. nr. 128/2008, emiterea titlurilor de plată și plata despăgubirilor se va face în ordinea înregistrării cererilor de opțiune, în termen de 15 zile de la data existenței disponibilităților bănești în contul A.N.R.P., cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 62/2010. Ulterior, prin cererea formulată la data de 6 iulie 2012 intimata-reclamantă B.G.A. a solicitat completarea dispozitivului Deciziei nr. 3079 din 19 iunie 2012 în sensul obligării recurentului-pârât Statul Român prin C.C.S.D.

la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 lei. În motivarea cererii, intimata-reclamantă B.G.A. a arătat că instanța de control judiciar a omis să se pronunțe cu privire la obligarea recurentului-pârât Statul Român prin C.C.S.D. la plata cheltuielilor de judecată solicitate de aceasta. Examinând cauza și cererea formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 281 2 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezenta cerere de completare a dispozitivului Deciziei nr. 3079 din 19 iunie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, este întemeiată, motiv pentru care o va admite.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerente în continuare arătate: Potrivit art. 281 2 alin. (1): „Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare”. Din actele și lucrările dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că intimata-reclamantă B.G.A. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată conform dovezilor atașate. Având în vedere soluția pronunțată și dispozițiile art. 276 C. proc.

civ., precum și cele ale art. 281 2 C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea și va dispune completarea dispozitivului Deciziei nr. 3079 din 19 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul că va obliga recurenta-pârâtă C.C.S.D. la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite cererea formulată de B.G. privind completarea dispozitivului Deciziei nr. 3079 din 19 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Dispune completarea dispozitivului Deciziei nr. 3079 din 19 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul că obligă recurenta pârâtă C.C.S.D. la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă, cu aplicarea dispozițiilor art. 276 C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2012.