Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.11.2013
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3821/2013

HOTĂRÂRE
07.11.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3821/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Analizând actele și lucrările dosarului, se constată următoarele: Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 5038/2012 de la 14 decembrie 2012 a respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanta F.E. și pârâta SC A. SA, cu motivarea că pârâta a operat o modificare unilaterală a contractului individual de muncă sub aspectul conținutului drepturilor salariale ale reclamantei, fără acordul reclamantei, încălcând, astfel, în acest mod, dispozițiile exprese ale art. 41 alin. (1) C. muncii, iar, cu privire la susținerile reclamantei, prin sintagma „salariul stabilit la SC A. SA” se înțelege salariul majorat conform sentinței civile nr. 46/2011, deoarece această hotărâre judecătorească dispune majorarea salariului începând cu o dată anterioară datei de 29 octombrie 2010. Împotriva acestei decizii, reclamanta F.E.

a formulat cerere de revizuire, solicitând admiterea acesteia, schimbarea în tot a deciziei atacate în sensul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice de admitere a acțiunii introductive, invocând drept temei disp. art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În argumentarea cererii de revizuire, s-a învedereat că decizia nr. 5038/2012 de la 14 decembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia este potrivnică deciziei nr. 1253/R de la 18 iulie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SA în contradictoriu cu reclamanta P.E. Totodată, chiar dacă nu este îndeplinită condiția identității de persoane, cererea de revizuire este întemeiată, întrucât, în situații identice, s-au pronunțat hotărâri diferite, dezlegările irevocabile date problemelor de drept într-un litigiu anterior având caracter obligatoriu în litigiile ulterioare.

Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte va dispune respingerea acesteia pentru următoarele considerente: Rațiunea reglementării revizuirii prev. de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. În asemenea situații, executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea hotărârii care înfrânge principiului autorității lucrului judecat.

Examinând hotărârea potrivnică invocată, respectiv decizia civilă nr. 1253/R de la 18 iulie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, Înalta Curte constată că revizuenta din prezenta cauză nu a fost parte în litigiul ce a format obiectul dosarului în care s-a pronunțat decizia anterior menționată, acesta având ca părți SC A. SA, în calitate de recurent și P.E., în calitate de intimată, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., lipsind identitatea de părți. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta F.E. împotriva deciziei nr. 5038/2012 din 14 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 225/90/2011.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., va dispune obligarea revizuentei la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata SC A. SA, conform chitanței depuse la dosar.

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta F.E. împotriva deciziei nr. 5038/2012 din 14 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 225/90/2011. Obligă revizuenta F.E. la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata SC A. SA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 noiembrie 2013.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-22
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4682/2013
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1925 din 4 aprilie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul S.P. împotriva Deciziei
ÎCCJ 2015-04-24
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1713/2015
Decizia nr. 1713/2015 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 7399 din 28 octombrie 2014 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a adm
ÎCCJ 2013-02-19
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 801/2013
Asupra cererii de revizuire de față, constată: Prin Decizia nr. 390/R din 31 ianuarie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis în parte recursul declarat de pârâtul M.D. împotriva Sentinței civile nr. 4412 din 20 octombrie 2011 a
ÎCCJ 2011-07-08
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5918/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1225 din 24 septembrie 2008 Tribunalul Alba, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.D. în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, și a obligat pârâta la pl
ÎCCJ 2013-02-04
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5263/2013
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 9654/10712011 pe rolul Tribunalului Alba, secția I civilă, reclamantul H.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Salina Ocna-Mureș, anularea dispoziției nr. 1 din 22 ianuarie 2010
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă