ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1713/2015

Decizia nr. 1713/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 7399 din 28 octombrie 2014 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de recurenta A. Sibiu împotriva sentinței nr. 1608/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. x/85/2013 și, în consecință, a casat în tot hotărârea atacată în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantul B. împotriva pârâtei A. Sibiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că și pentru anul 2012 noțiunea de cuantum brut al salariului de bază asupra căruia se aplică majorările prevăzute de art. 1 alin. (1) și (2) nu cuprinde și stimulentele prevăzute de O.G. nr. 92/2003. Această interpretare a fost însușită de judecătorii, secției de contencios administrativ și fiscal, ai Curții de Apel Alba Iulia în ședința din 04 septembrie 2014.

S-a mai reținut că prima instanță, dispunând admiterea acțiunii reclamantului, a ignorat dispozițiile mai sus enunțate, anulând în mod eronat actul administrativ prin care, în mod corect s-a procedat la stabilirea salariului reclamantului prin aplicarea procentelor de 8% începând cu 01 iunie 2012, respectiv de 7,4 % din 01 decembrie 2012, fără a include și drepturile obținute ca urmare aplicării art. 14 din Legea nr. 285/2010.

Împotriva acestei hotărâri B. a formulat cerere de revizuire.

În motivarea cererii se arată că prin decizia a cărei revizuire se solicită s-a dispus admiterea recursului declarat de către A. Sibiu împotriva sentinței nr. 1608/CA/2014 a Tribunalului Sibiu, pe care a casat-o, respingând acțiunea, motivat de faptul că instituția angajatoare ar fi aplicat corect prevederile O.U.G. nr. 19/2012 atunci când, la aplicarea procentelor de recuperare a reducerilor salariale, a procedat la diminuarea salariului de bază cu suma introdusă în salariu în baza art. 14 din Legea nr. 285/2010.

Prin soluția de respingere a acțiunii, nu numai că s-a determinat o greșită interpretare și aplicare a legii, ci a condus la o situație care se încadrează în dispozițiile pct. 8 al art. 509 C. proc. civ., atâta vreme cât în mai multe spețe identice - respectiv în Dosarul nr. x/85/2013, în Dosarul nr. x/85/2013, în Dosarul nr. x/85/2013 - aceeași instanță - Curtea de Apel Alba Iulia, a dispus respingerea recursurilor declarate de A. Sibiu, menținând hotărârile pronunțate de Tribunalul Sibiu.

Astfel, revizuentul consideră că ne aflăm în situația mai multor procese având același obiect, aceeași cauză, pârâta fiind identică, iar reclamanții având de asemenea calitatea de funcționari publici și angajați ai aceleiași instituții pârâte.

Problema de drept ce se impune în prezentul litigiu, respectiv interpretarea prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 10/2012, mai exact a noțiunii de "salariu de bază" existent la data adoptării legii - este identică cu cele soluționate prin Decizia nr. 648 din 03 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/85/2013, Decizia nr. 316 din 14 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/85/2013, Decizia nr. 464 din 19 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/85/2013, irevocabile.

În speța de față, instanța de recurs avea obligația de a lua în considerare noțiunea de putere de lucru judecat, atâta timp cât este vorba despre o chestiune de drept, de aplicare a unei norme legale față de întregul personalul salariat din instituțiile bugetare, iar nu despre chestiuni particulare, individuale. Cu atât mai surprinzător este faptul că soluțiile contradictorii au fost pronunțate de aceeași instanță - Curtea de Apel Alba Iulia.

Revizuentul mai consideră că se impune a fi avută în vedere și jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului, prin care s-a statuat imposibilitatea pronunțării în cauze identice a unor soluții contradictorii și diametral opuse.

Astfel, în cauza Beian contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Statul Român pe motiv că sistemul judiciar românesc nu asigură

stabilitatea circuitului juridic prin faptul că permite pronunțarea în cauze identice a unor soluții diametral opuse, statuând că o practică judiciară contradictorie este contrară principiului securității juridice, ce constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept.

Totodată, în cauza Driha contra României, aceeași Curte a reținut că o discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, constă în tratarea în mod diferit, fără o justificare obiectivă și rațională a diferenței de tratament, a unor persoane aflate în situații comparabile.

Examinând cauza și cererea de revizuire formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Deci, invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunțat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

- să existe două hotărâri, definitive, cea de-a doua fiind dată cu încălcarea principiului forței lucrului judecat, indiferent dacă prin ele s-a rezolvat sau nu fondul litigiului;

- cele două hotărâri definitive trebuie să se fi dat în aceeași „pricină", dar în dosare diferite.

Pentru existența acestui motiv de revizuire se cere să existe identitate de părți, de cauză și de obiect, adică „elementele caracteristice lucrului judecat”, hotărârile să fi fost date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Cererea de revizuire este admisibilă numai dacă partea nu a avut cunoștință de existența primei hotărâri ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se excepția autorității lucrului judecat, instanța a omis să soluționeze această excepție. În cazul în care excepția a fost respinsă, împotriva hotărârii nu se poate face cerere de revizuire, întrucât, judecându-se o asemenea cerere, instanța ar realiza un control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepția autorității lucrului judecat.

Instanța sesizată cu cererea de revizuire nu face o judecată propriu-zisă, nu examinează care dintre cele două hotărâri contradictorii este justă, ci, logic și inevitabil, anulează hotărârea din urmă, dată cu încălcarea lucrului judecat.

Condițiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiții duce la respingerea cererii de revizuire.

În cauza de față nu este îndeplinită condiția ca hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină.

Așa cum am arătat, această condiție presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, care sunt elementele lucrului judecat, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de revizuent nu pot fi primite.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de B. împotriva Deciziei nr. 7399/2014 din 28 octombrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2015.