ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7348/2013

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 19

octombrie 2012, reclamanta M.I.S.E. a

chemat în judecată pe pârâta Universitatea

„S.H.” București - Facultatea de Științe Juridice și Administrație Brașov

solicitând obligarea acesteia la eliberarea diplomei de licență și a

suplimentului de diplomă, în termen de

30 de zile de la pronunțarea sentinței, și,

în calitate de chemat în garanție, pe Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, solicitând obligarea acestuia la aprobarea tipizării

formularelor de diplomă de licență.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în

perioada 2006-2009 a urmat cursurile Universității „S.H.” - Facultatea de Științe

Juridice și Administrație, specializarea Administrație Publică, susținând și promovând

examenul de licență în sesiunea iulie 2009.

În urma promovării examenului i s-a eliberat adeverința

din 08 iulie 2009, cu valabilitate 12 luni.

Pârâta Universitatea „S.H.” a depus întâmpinare,

solicitând a se constata că și-a îndeplinit obligațiile legale față de reclamantă.

Prin întâmpinare, a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului.

Chematul în garanție Ministrul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii,

ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 283 din 13 decembrie

2012, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins

excepțiile necompetenței materiale și teritoriale, invocate, din oficiu, a admis

acțiunea, a obligat pârâta să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul

de diplomă și să plătească reclamantei 4,30 RON cu titlu de cheltuieli de judecată,

a admis în parte cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului și a obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor

tipizate constând în diplomă de licență și supliment la diplomă.

Instanța de fond a reținut, în esență, că, pe

de o parte, Universitatea „S.H.” are obligația ca, ulterior eliberării către reclamantă

a adeverinței de studii, să-i elibereze și diploma de licență, iar, pe de altă parte,

obligația pârâtei nu poate fi adusă la îndeplinire întrucât chematul în garanție

nu asigură tipărirea formularelor tipizate.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică

și nelegală, a formulat recurs chematul în garanție Ministerul Educației Naționale

(fost Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) solicitând modificarea

hotărârii în sensul respingerii cererii de chemare în garanție, iar, pe fond, în

sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată, invocând art. 304 pct. 4 și pct. 9

și art. 304

1

C. proc. civ.

A motivat recurentul-chemat în garanție că instanța

de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu

a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către

instituția de învățământ superior cu aprobarea Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului.

Intimata-pârâtă Universitatea „S.H.” a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, examinând, cu prioritate, motivul

de ordine publică invocat, din oficiu, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., reține incidența în cauză a art. 304 pct. 3 C. proc. civ., sentința atacată

fiind pronunțată cu încălcarea competenței materiale a primei instanțe.

publică

Obiectul prezentului litigiu îl constituie obligarea

unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență, ca urmare

a studiilor universitare efectuate de către reclamantă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea

în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ

competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului

legitim și repararea cauzei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi

atât privat, cât și public.

Prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea

„S.H.” din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de

drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ,

stabilindu-se astfel că este o persoană juridică asimilată unei autorități publice,

competentă să presteze un serviciu public.

Instanța de control judiciar constată că universitatea

este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1)

lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia „

sunt asimilate autorităților

publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit

legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un

serviciu public, în regim de putere publică”.

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale cu personalitate

juridică, în subordinea Guvernului, și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea

strategiei și programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării

științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ superior,

fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea

acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ

pe același palier cu Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe

și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea

strategiei globale a învățământului.

Aceste prerogative legale revin unui organ central

al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează

la un nivel inferior Ministerului Educației.

Prin urmare, aceste universități nu îndeplinesc

cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificate drept organe ale autorității

publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare

pentru instituția în cauză și astfel nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei

autorități publice locale.

Înalta Curte apreciază că Universitatea

„S.H.” nu este instituție publică centrală ale cărei acte administrative, tipice

sau asimilate, să poată fi contestate, în primă instanță la Curtea de Apel, întrucât

actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe,

iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul

întregului sistem național de învățământ.

Având în vedere cele expuse, Înalta Curte reține

că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii,

și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ

dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul criteriu

enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte, Universitatea

„S.H.”, competența de soluționare a litigiului revine tribunalului.

Sub aspectul competenței materiale de soluționare

a cauzei, este irelevantă împrejurarea că a fost chemat în garanție Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, care este o autoritate publică centrală, observându-se

dispozițiile art. 17 C. proc. civ., conform cărora cererile accesorii și incidentale

sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală, finalitatea acțiunii

reprezentând-o realizarea obligației asumate de către pârâta Universitatea

„S.H.” privind eliberarea diplomelor de licență.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.

304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare

la Tribunalul Buzău, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Educației

Naționale împotriva sentinței nr. 283 din 13 decembrie 2012 a Curții de Apel Brașov,

secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre

competentă soluționare Tribunalului Buzău, secția contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie

2013.