ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 525/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 525/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată la data de 19 mai 2011 pe rolul Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.(A.)V. a chemat

în judecată pe pârâtul Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

- obligarea pârâtului

la recunoașterea fără nici o altă formalitate sau condiție suplimentară a valabilității

diplomei de licență, Facultatea de Sociologie-Psihologie București, forma de învățământ

ID, eliberată sub egida pârâtului pentru licența în sociologie-psihologie;

- obligarea pârâtului

să îi permită, în urma recunoașterii diplomei de licența, să susțină examenul de

acordare a definitivării în învățământ și a gradului didactic în următoarea sesiune

din august 2011;

- suspendarea susținerii

examenelor de definitivat la nivelul Inspectoratului Județean Argeș al Ministerului

Educației, Cercetării Tineretului și Sportului, în condițiile art. 14 și următoarele

din Legea nr. 554/2004, până la data soluționării prezentei cauze.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că a absolvit Universitatea „S.H.” - Facultatea de Sociologie-Psihologie

București în sesiunea iulie 2007, susținând examenul de licență în condițiile legii,

iar, ca urmare a absolvirii examenului de licență, i s-a eliberat diploma de licența

din 09 aprilie 2008, emisă sub egida Ministerului Educației, Cercetării

Tineretului și Sportului, care nu a fost anulată prin hotărâre judecătorească.

Totodată, reclamanta a

arătat că pârâta dispunea de pârghiile legale necesare pentru a constrânge și a

nu permite desfășurarea în cadrul universității respective a cursurilor cu forma

de învățământ ID, pentru Facultatea de Sociologie-Psihologie București, daca acestea

ar fi funcționat fără temei legal, astfel cum se precizează în adresa din 19

aprilie 2011 emisă de Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului.

Reclamanta invocă faptul

că pârâtul se prevalează de propria turpitudine.

La data de 17 august 2010,

prin petiție, reclamanta a solicitat Ministerul Educației, Cercetării

Tineretului și Sportului să îi permită să susțină examenul din cursul anului 2010

în vederea obținerii definitivatului, solicitare respinsă de minister, cu invocarea

unei serii de elemente și prevederi legale, care nu au legătură cu dreptul pe care

valabilitatea unei diplome de licența i-o conferă unui absolvent.

La data de 10 mai 2011,

reclamanta a primit un nou refuz prin adresă, fiind astfel privată de dreptul pe

care i-l conferă diploma de licență, ca act juridic valabil.

Prin sentința civilă

nr. 1137 din 20 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

- a respins, ca neîntemeiată,

excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâtul Ministerul

Educației, Cercetării Tineretului și Sportului, reținând că, față de obiectul cererii,

sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004;

- a admis cererea formulată

de reclamantă;

- a dispus obligarea pârâtului

Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului să emită un act administrativ

prin care să recunoască diploma de licență a reclamantei;

- a respins, ca neîntemeiate,

celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta a absolvit

Universitatea „S.H.” - Facultatea de Sociologie-Psihologie din București în sesiunea

iulie 2007, susținând examenul de licență în condițiile legii, iar, ca urmare a

absolvirii acestui examen, i s-a eliberat diploma de licență din 09 aprilie 2008,

emisă sub egida Ministerului Educației, Cercetării Tineretului și Sportului, act

administrativ care nu a fost revocat sau anulat de instanța de judecată.

Raportat la teoria validității

aparenței în drept, instanța a reținut că eventualele abateri ale universității

în derularea procesului de învățământ la specializările/programele de studii organizate

în formele de învățământ neacreditate/neautorizate nu pot fi imputate reclamantei,

iar acesteia nu i se poate crea sau menține un statut juridic incert.

A reținut instanța că

reclamanta este titulara unei diplome de licență valabilă, care nu a fost revocată

sau anulată și care își produce efectele juridice, ceea ce înseamnă că titularului

trebuie să i se recunoască toate drepturile conferite de lege.

Totodată, instanța a reținut

că, în condițiile în care ministerul a autorizat eliberarea de diplome de licență

pentru absolvenții formei de învățământ ID, organizată de Universitatea „S.H.” și

nu a constatat nereguli în urma procesului de monitorizare, eventualele divergențe

ulterioare între minister și universitate nu poate afecta dreptul reclamantei conferit

de diploma de licență valabilă.

În consecință, reținând

că obligația de eliberare a actului individual de studii din sistemul național de

învățământ superior, care este definit de art. 2 alin. (1) din Regulamentul aprobat

prin Ordinul ministerului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007, ca

fiind „document oficial de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ

superior efectuate”, revine instituției de învățământ superior acreditate și nu

conducătorului sistemului național de educație, Curtea a apreciat că este întemeiat

capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Educației, Cercetării

Tineretului și Sportului să emită un act administrativ prin care să recunoască diploma

de licență a reclamantei.

Cu referire la capătul

de cerere având ca obiect obligarea pârâtului să permită reclamantei, în urma recunoașterii

diplomei de licența, să susțină examenul de acordare a definitivării în învățământ

și a gradului didactic în următoarea sesiune din august 2011, curtea de apel a reținut

că, pe baza diplomei de licență legal recunoscute, reclamanta se bucură de toate

drepturile conferite de acest document, fără a avea nevoie consimțământul ministerului.

În ce privește capătul

de cerere având ca obiect suspendarea susținerii examenelor de definitivat la nivelul

Inspectoratul Județean Argeș al Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și

Sportului, în condițiile art. 14 și următoarele din Legea nr. 554/2004 până la data

soluționării cauzei, curtea de apel a reținut că poate forma obiectul suspendării

executării în procedura reglementată de dispozițiile menționate doar un act administrativ

activ care produce efecte juridice în curs de executare, or această situație de

fapt și de drept nu se regăsește în prezenta cauză.

Împotriva sentinței pronunțate

de curtea de apel a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării

Tineretului și Sportului, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304

pct. 4, 7 și 9 C. proc. civ.

Sub aspectul motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că

instanța a pronunțat hotărârea atacată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești,

întrucât organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior,

precum și organizarea mecanismelor de asigurare a calității în învățământ sunt atribuții

exclusive ale ministerului, iar, în cauză, instanța a obligat ministerul să aprobe

furnizarea de formulare tipizate pentru diplomă pentru a fi eliberate unor persoane

care au urmat studii desfășurate cu încălcarea prevederilor legale. Se arată că

ministerul a transmis avizul pentru achiziționarea de formulare tipizate pentru

actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 și 2010, cererea

reclamantei fiind lipsită de obiect. Ministerul nu a aprobat eliberarea de diplome

de licență pentru absolvenții formelor de învățământ la distanță, iar după acordarea

avizului pentru eliberarea unui număr de tipizate care să acopere specializările

și formele de învățământ acreditate, ministerul nu mai are posibilitatea de a verifica

dacă universitatea respectă legea și eliberează diplome numai absolvenților de la

specializările și formele de învățământ acreditate. Deși nu avea dreptul, universitatea

a eliberat diplome unor absolvenți care nu au urmat studiile în mod legal, acesta

fiind motivul pentru care unii absolvenți de la forma de învățământ ID din promoțiile

anterioare se află în posesia unor diplome de licență.

În consecință, recurentul-pârât

susține că instanța, întrucât a decis să acorde diplome unor persoane care nu au

parcurs programe de studii în conformitate cu prevederile legale, s-a substituit

Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului, ARACIS și instituțiilor

de învățământ superior, depășind atribuțiile puterii judecătorești.

Sub aspectul motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurentul-pârât susține

că instanța de fond a ignorat dispozițiile legale în domeniul învățământului superior,

nu a analizat hotărârile Guvernului prin care sunt acreditate/autorizate să funcționeze

provizoriu structurile și specializările universitare cu forme de învățământ respective.

Susține recurentul-pârât că instanța era obligată să verifice dacă școlarizarea,

specializarea și forma de învățământ urmată de reclamantă este realizată de universitate

cu respectarea cadrului legal. Ministerul nu poate fi obligat să aprobe emiterea

de diplome pentru studiile la forme de învățământ organizate de Universitatea „S.H.”

din București cu încălcarea dispozițiilor legale.

În consecință, recurentul

susține că nu există un refuz nejustificat al ministerului de a aproba eliberarea

de formulare tipizate pentru studii organizate nelegal.

Se arată și faptul că

instanța nu a motivat soluția de admitere a capătului de cerere privind obligarea

ministerului să emită un act administrativ prin care să recunoască reclamantei diploma

de licență, iar ministerul nu are atribuția de a emite asemenea acte.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele

care vor fi arătate în continuare.

de drept relevante

Reclamanta A.(A.)V. a

învestit instanța cu o acțiune în contencios administrativ, întemeiată pe refuzul

nejustificat, având ca obiect:

- obligarea pârâtului

la recunoașterea fără nici o altă formalitate sau condiție suplimentara a valabilității

diplomei de licență, Facultatea de Sociologie-Psihologie București, forma de învățământ

ID, eliberată sub egida pârâtului pentru licența în sociologie-psihologie;

- obligarea pârâtului

să îi permită, în urma recunoașterii diplomei de licența, să susțină examenul de

acordare a definitivării în învățământ și a gradului didactic în următoarea sesiune

din august 2011;

- suspendarea susținerii

examenelor de definitivat la nivelul Inspectoratului Județean Argeș al Ministerul

Educației, Cercetării Tineretului și Sportului, în condițiile art. 14 și următoarele

din Legea nr. 554/2004, până la data soluționării prezentei cauze.

În sensul dispozițiilor

art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, prin promovarea acțiunii, reclamanta a urmărit,

în fapt, să obțină recunoașterea din partea pârâtului a valabilității diplomei de

licență și a dreptului de a susține examenul de acordare a definitivării în învățământ

și a gradului didactic în următoarea sesiune din august 2011, precum și suspendarea

susținerii examenelor de definitivat la nivelul Inspectoratului Județean Argeș al

Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului, în condițiile art. 14

și următoarele din Legea nr. 554/2004, până la data soluționării prezentei cauze.

Însă, contrar interesului

a cărui satisfacere a urmărit-o reclamanta, instanța de fond a obligat pârâtul să

emită un act administrativ prin care să recunoască diploma de licență a reclamantei

și a oferit o complexă motivare, fundamentată pe teoria aparenței dreptului, reținând

valabilitatea diplomei de licență deținute de reclamantă și în cuprinsul căreia

a analizat detaliat procedura legală și obligațiile ce incumbă autorităților publice

în luarea măsurilor administrative pentru eliberarea diplomei de licență și a suplimentului

de diplomă ca urmare a promovării examenului de licență, respingând, pentru aceleași

considerente, capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului să îi permită să

susțină examenul de acordare a definitivării în învățământ și a gradului didactic

în următoarea sesiune din august 2011.

Înalta Curte constată

că instanța de fond a reținut în mod corect că diploma de licență a reclamantei

este valabilă întrucât nu a fost revocată sau anulată, astfel că reclamantei i se

recunosc toate drepturile conferite de lege în considerarea diplomei deținute. Î

ntr-adevăr, reclamanta

este titulara diploma de licență din 09 aprilie 2008 emisă de Ministerul Educației,

Cercetării și Tineretului, prin care Universitatea „S.H.” din București i-a conferit

titlul de licențiat în sociologie-psihologie pe baza promovării examenului de licență

din sesiunea iulie 2007.

Or, de vreme ce diploma

de licență, ca act administrativ care nu a fost revocat sau anulat, produce efectele

juridice prevăzute de lege și conferă reclamantei toate drepturile legale, obligarea

pârâtului să emită un act administrativ prin care să recunoască valabilitatea unui

act administrativ valabil emis sub egida sa, reprezintă o contradictio in terminis.

De altfel, constatând valabilitatea diplomei de licență deținute de reclamantă,

instanța avea obligația de a analiza în fond celelalte două capete de cerere.

Întrucât prima instanță

a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului să îi permită reclamantei

să susțină examenul de acordare a definitivării în învățământ și a gradului didactic

în următoarea sesiune din august 2011, ca o simplă consecință a admiterii primului

capăt de cerere și fără a arăta care sunt motivele de fapt și de drept care susțin

soluția dată, raportându-se exclusiv la argumentația complexă referitoare la eliberarea

diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, precum și la valabilitatea diplomei

de licență deținute de reclamantă, Înalta Curte constată că în privința hotărârii

recurate este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.

În privința capătului

de cerere referitor la obligarea pârâtului să îi permită reclamantei să susțină

examenul de acordare a definitivării în învățământ și a gradului didactic în următoarea

sesiune din august 2011, Înalta Curte reține că instanța de fond avea obligația

de a stabili cadrul procesual și de a lămuri cauza sub toate aspectele, inclusiv

în ceea ce privește instituția căreia îi revine obligația de a permite accesul candidaților

la examenul respectiv, eventual prin raportare la dispozițiile art. 241 din Legea

educației naționale nr. 1/2011, respectiv ale art. 2 alin. (1) și (2) din Metodologia

privind organizarea și desfășurarea examenului național de definitivare în învățământ,

aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului

nr. 6193/2012, urmând a se stabili fără echivoc dacă examenele respective - de definitivare

și de obținere a gradului didactic - se organizează și se desfășoară de către inspectoratele

școlare sau de către minister, precum și instituția căreia îi revine în concret

obligația de a permite reclamantei să susțină examenele respective.

Astfel, conform art. 241

din Legea educației naționale nr. 1/2011:

„Art.

241. - (1) Examenul național de definitivare în învățământ

este organizat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, conform

unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului

și sportului, și cuprinde:

a)

etapa I, eliminatorie

- realizată de către inspectoratele școlare în perioada stagiului practic cu durata

de un an școlar și constând în evaluarea activității profesionale la nivelul unității

de învățământ, evaluarea portofoliului profesional personal și în susținerea a cel

puțin două inspecții la clasă;

b)

etapa a II-a, finală

- realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an școlar și constând

într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici și a unei bibliografii aprobate de

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru fiecare specialitate

în parte.

(2)

Cadrele didactice care

promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică

în învățământul preuniversitar.

(3)

Cadrelor didactice angajate

cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare

în învățământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă),

prin hotărârea consiliului de administrație din unitatea de învățământ respectivă,

în condițiile legii.

(4)

Persoanele care nu promovează

examenul de definitivare în învățământ pot participa la cel mult două alte sesiuni

ale acestui examen, în condițiile reluării de fiecare dată, anterior susținerii

examenului, a stagiului de practică cu durata de un an școlar.

(5)

Stagiul de practică cu

durata de un an școlar și examenul de definitivare în învățământ pot fi reluate,

în condițiile legii, într-un interval de timp care nu depășește 5 ani de la începerea

primului stagiu de practică.

(6)

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare

în învățământ, în condițiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul național

de învățământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor

debutant.

”

Potrivit art. 2 alin.

(1) și (2) din Metodologia privind organizarea și desfășurarea examenului național

de definitivare în învățământ, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării,

tineretului și sportului nr. 6193/2012, emis în temeiul art. 241 din Legea educației

naționale nr. 1/2011:

„Art.

2. -

(1)

Coordonarea metodologică

a examenului național de definitivare în învățământ este asigurată de Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului prin Comisia națională de examen,

numită prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului.

(2)

Organizarea și desfășurarea

examenului sunt asigurate de către inspectoratele școlare, prin comisia de examen

județeană/Comisia de examen a municipiului București, numită prin decizie a inspectorului

școlar general.”

Instanța de fond era datoare

să lămurească aceleași aspecte și cu privire la al treilea capăt de cerere privind

suspendarea susținerii examenelor de definitivat la nivelul Inspectoratului Județean

Argeș al Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului, în condițiile

art. 14 și următoarele din Legea nr. 554/2004.

Obligația instanței de

fond de a lămuri toate împrejurările de fapt și de drept incumbă și sub aspectul

caracterului actual al interesului urmărit de reclamantă, atâta vreme cât examenul

la care A.(A.)V. intenționa să participe ca efect al promovării acțiunii era programat

pentru luna august 2011, iar hotărârea primei instanțe a fost pronunțată la data

de 20 februarie 2012.

În consecință, Înalta

Curte constată că, procedând în sensul celor expuse, prima instanță a soluționat

cauza fără a intra în cercetarea fondului.

adoptate în recurs

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (5) coroborat cu art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza,

spre rejudecare, la aceeași instanță, care va soluționa acțiunea formulată de reclamanta

A.(A.)V., cu aplicarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. în privința considerentelor

expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva sentinței

civile nr. 1137 din 20 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre

rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie

2013.