ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 644/2013

Asupra recursului

de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul M.P.D. a

chemat în judecată Universitatea S.H., solicitând instanței ca prin hotărârea

pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să-i elibereze diploma de

licență, cu cheltuieli de judecată.

În

motivarea acțiunii reclamantul a arătat că

a

urmat

cursurile Universității S.H. - Facultatea de Drept si Administrație Publica,

specializarea Drept, la forma de învățământ ID, iar in sesiunea iulie 2009 a promovat examenul de licență, fiind eliberată o adeverința care atestă faptul că este

absolvent al acestei facultăți si licențiat în drept.

Prin

întâmpinare, pârâta a invocat

excepția necompetenței funcționale (în realitate

necompetența materială) a Tribunalului București

fața

de obiectul cererii, întrucât ne aflăm pe tărâmul unei solicitări ce ține de

investirea instanței de contencios administrativ, și pe cale de consecință,

competentă să soluționeze cauza este această instanță.

Prin

sentința nr. 470 din 7 februarie 2011 Tribunalul București, secția a IX-a, a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal, reținând că pârâtei i s-a

recunoscut prin Legea nr. 443/2002 statutul de drept privat de utilitate

publică, fiind asimilată astfel autorităților publice de nivel central, conf. disp.

art. 2 lit. b) Legea nr. 554/2004.

Dosarul

a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, la data de 1 martie 2011.

La

data de 5 septembrie 2011 pârâta Universitatea S.H. a formulat cerere de

chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului, solicitând obligarea acestuia să aprobe tipărirea formularelor

tipizate constând în diplomele de licență, sub sancțiunea prevăzută de art. 24

alin. (2) Legea nr. 554/2004, cu cheltuieli de judecată.

Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare (fila 29

dosar) invocând excepțiile lipsei procedurii prealabile și lipsei calității

procesuale pasive a ministerului, iar cu privire la fondul cauzei, a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Totodată,

a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, arătând că nu i se

poate imputa că nu aprobă tipărirea formularelor de diplomă de licență pentru

absolvenții promoției 2009 de la forme de învățământ organizate de către

Universitatea S.H. în afara cadrului legal.

Curtea

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 6640 din 10 noiembrie 2011 a respins excepțiile lipsei

calității procesuale pasive și lipsei plângerii prealabile invocate de chematul

în garanție Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului.

De

asemenea, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant precum și

cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Cercetării, Tineretului

și Sportului.

Pentru

a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:

-

Excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr.

554/2004 invocată de chematul în garanție este neîntemeiată.

-

Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Educației Cercetării,

Tineretului și Sportului este de asemenea, neîntemeiată, deoarece argumentele

invocate de această autoritate în susținerea excepției, respectiv „lipsa

atribuțiilor privind eliberarea diplomelor pentru absolvenții de învățământ

superior”, constituie în realitate apărări ce țin de soluționarea pe fond a

cauzei.

Pe

fondul cauzei, s-a reținut că Universitatea S.H. nu era autorizată să

organizeze la specializarea Drept cursuri de învățământ la distanță, așa încât,

refuzul de eliberare a actelor solicitate nu poate fi apreciat ca fiind

nejustificat.

Pentru

aceeași considerente pentru care instanța a respins cererea principală, s-a

dispus și respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației

Cercetării, Tineretului și Sportului.

Împotriva

acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs

reclamantul

M.P.D.

Înainte

de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu

prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția

necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a

fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite

recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va

casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a

ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în

continuare arătate:

Obiectul

prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei

instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor

acte de studii reclamantului, care este absolvent al Facultății de Drept și

Administrație Publică, din cadrul Universității „S.H.”.

Nu se

poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică,

în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care

include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit

legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze

un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în

cauza de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.”

din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept

privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Pe de

altă parte, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al

administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea

Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și

Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării

științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul

că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era

în vigoare la data finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamant, nu le plasează

în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Această

reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se

manifestă prin relație directă a rectorului instituției de învățământ superior

cu Ministerul Educației, care, printre altele, avea competența de a confirma

prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție.

În cauza

de față, Universitatea „S.H.” nu poate fi o autoritate administrativă autonomă,

întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei

delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim

de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod

evident, Universitatea „S.H.” din București este o persoană juridică de drept

privat, de utilitate publică, ce funcționează doar ca parte a unui sistem

național de învățământ, care nu poate fi asimilată unei autorități

administrative autonome sau unui organ central al administrației publice.

Prin

urmare, pârâta aflată în discuție este o autoritate publică descentralizată din

punct de vedere teritorial.

În alți

termeni, Universitatea „S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor

pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel,

nici un act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în

litigiu.

În cauza

de față, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei

autorități publice locale.

În

prezentul conflict negativ de competență sunt incidente prevederile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, care menționează următoarele: „Litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și

județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează

în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

Prin

urmare, specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau

juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor

reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios

administrativ.

Pentru

stabilirea competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două

criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul

administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice,

respectiv criteriul valoric.

În cauza

de față este aplicabil primul criteriu enunțat anterior. În plus, trebuie

subliniat faptul că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de

contencios administrativ, față de împrejurarea că Universitatea S.H. din

București este o autoritate publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie

relevat art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ.

În

cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect obligarea pârâtei autoritate

publică locală la emiterea unui act administrativ, emiterea diplomei de licență

conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a

instanței de contencios administrativ revine Secției de contencios

administrativ și fiscal a Tribunalului București, competent și din punct de

vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași lege.

Soluționând

cauza de față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și

cu dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre

casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În consecință,

având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312

alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare

Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamantul M.P.D. împotriva sentinței civile nr. 6640 din

10 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului

București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 8 februarie 2013.