ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 644/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul M.P.D. a chemat în judecată Universitatea S.H., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să-i elibereze diploma de licență, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a urmat cursurile Universității S.H. - Facultatea de Drept si Administrație Publica, specializarea Drept, la forma de învățământ ID, iar in sesiunea iulie 2009 a promovat examenul de licență, fiind eliberată o adeverința care atestă faptul că este absolvent al acestei facultăți si licențiat în drept.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței funcționale (în realitate necompetența materială) a Tribunalului București fața de obiectul cererii, întrucât ne aflăm pe tărâmul unei solicitări ce ține de investirea instanței de contencios administrativ, și pe cale de consecință, competentă să soluționeze cauza este această instanță. Prin sentința nr. 470 din 7 februarie 2011 Tribunalul București, secția a IX-a, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reținând că pârâtei i s-a recunoscut prin Legea nr. 443/2002 statutul de drept privat de utilitate publică, fiind asimilată astfel autorităților publice de nivel central, conf.

disp. art. 2 lit. b) Legea nr. 554/2004. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 1 martie 2011. La data de 5 septembrie 2011 pârâta Universitatea S.H. a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând obligarea acestuia să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) Legea nr. 554/2004, cu cheltuieli de judecată. Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare (fila 29 dosar) invocând excepțiile lipsei procedurii prealabile și lipsei calității procesuale pasive a ministerului, iar cu privire la fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Totodată, a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, arătând că nu i se poate imputa că nu aprobă tipărirea formularelor de diplomă de licență pentru absolvenții promoției 2009 de la forme de învățământ organizate de către Universitatea S.H. în afara cadrului legal. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 6640 din 10 noiembrie 2011 a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și lipsei plângerii prealabile invocate de chematul în garanție Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului. De asemenea, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Cercetării, Tineretului și Sportului.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele: - Excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 invocată de chematul în garanție este neîntemeiată. - Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului este de asemenea, neîntemeiată, deoarece argumentele invocate de această autoritate în susținerea excepției, respectiv „lipsa atribuțiilor privind eliberarea diplomelor pentru absolvenții de învățământ superior”, constituie în realitate apărări ce țin de soluționarea pe fond a cauzei. Pe fondul cauzei, s-a reținut că Universitatea S.H. nu era autorizată să organizeze la specializarea Drept cursuri de învățământ la distanță, așa încât, refuzul de eliberare a actelor solicitate nu poate fi apreciat ca fiind nejustificat.

Pentru aceeași considerente pentru care instanța a respins cererea principală, s-a dispus și respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației Cercetării, Tineretului și Sportului. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul M.P.D. Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc.

civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii reclamantului, care este absolvent al Facultății de Drept și Administrație Publică, din cadrul Universității „S.H.”. Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.” din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Pe de altă parte, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era în vigoare la data finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamant, nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se manifestă prin relație directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației, care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție. În cauza de față, Universitatea „S.H.” nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident, Universitatea „S.H.” din București este o persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, ce funcționează doar ca parte a unui sistem național de învățământ, care nu poate fi asimilată unei autorități administrative autonome sau unui organ central al administrației publice. Prin urmare, pârâta aflată în discuție este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial. În alți termeni, Universitatea „S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, nici un act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu. În cauza de față, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

În prezentul conflict negativ de competență sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care menționează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Prin urmare, specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ. Pentru stabilirea competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric. În cauza de față este aplicabil primul criteriu enunțat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ, față de împrejurarea că Universitatea S.H.

din București este o autoritate publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect obligarea pârâtei autoritate publică locală la emiterea unui act administrativ, emiterea diplomei de licență conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ revine Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București, competent și din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași lege. Soluționând cauza de față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul M.P.D. împotriva sentinței civile nr. 6640 din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2013.