ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 933/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantele B.(A.)G.L.D.,

B.N.M.M., T.(B.)I.M.M. și V.(I.)A.E., au chemat în judecată pârâta

Universitatea ”S.H.” București, solicitând instanței să dispună obligarea

acesteia la eliberarea diplomelor de licență și a suplimentelor la diplomă, sub

sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 până la

eliberarea actelor de studii respective.

În motivarea cererii

reclamantele au arătat că au urmat cursurile Facultății de Drept și

Administrație Publică ale Universității S.H. în perioada 2006-2009, susținând

și promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009.

Ca atare,

universitatea pârâtă a eliberat adeverințele din 09 iulie 2009, valabile 12

luni, prin care le-a atestat titlul de licențiat în drept.

Potrivit art. 38 din Regulamentul

privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin

Ordinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 2284/2007,

la împlinirea termenului de valabilitate a adeverinței reclamantele au solicitat

conducerii Facultății de Drept și Administrație Publică București eliberarea diplomei,

dar cererea acestora nu a fost soluționată favorabil. În baza art. 20 alin. (1)

din Regulamentul susmenționat, reclamantele au solicitat, prin cererile din 13

octombrie 2010, rectorului universității pârâte, eliberarea diplomelor de licență

și a suplimentelor la diplomă, însă nu au primit niciun răspuns la această solicitare.

Pe baza adeverințelor eliberate de universitatea pârâtă, reclamantele susțin că

au fost promovate în funcție ca grefiere cu studii superioare, astfel că adeverințele

de absolvire au produs efecte juridice similare diplomelor pe care le substituie

în mod provizoriu.

Reclamantele au mai arătat

că, începând cu momentul înscrierii la facultatea din cadrul Universității S.H.

pârâte și până la absolvirea acesteia, și-au îndeplinit toate obligațiile ce le

reveneau potrivit contractelor de studiu încheiate cu pârâta și Regulamentului privind

activitatea profesională a studenților, în sensul că și-au plătit taxele de studii

și au susținut și promovat toate examenele, inclusiv examenul de licența. În aceste

condiții, potrivit și Metodologiei organizării și desfășurării examenelor de finalizare

a studiilor emisă de pârâtă sub nr. 1405 din 21 mai 2009, precum și art. 20

alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministerului Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 2284/2007, pârâta era obligată să elibereze

pentru reclamante actele de studii completate.

Prin întâmpinarea formulată

pârâta a solicitat să se constate că și-a îndeplinit obligațiile legale față de

reclamante în sensul emiterii adeverințelor de studiu și a făcut demersurile legale

către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în vederea comunicării

necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților

anului 2009, pentru a putea lansa comandă către R. SA de tipărire a respectivelor

documente. Astfel, solicitările către minister fost formulate prin adresele din

25 august 2009, din 08 octombrie 2009 și din 26 octombrie 2009, la care ministerul

nu a emis niciun răspuns. Pârâta a solicitat introducerea în cauză, în temeiul

art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 a Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului pentru obligarea acestuia sa aprobe tipărirea formularelor

tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă pentru cei

doi reclamanți, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii, sub sancțiunea

prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și a daunelor cominatorii

de 50 RON pe fiecare zi de întârziere, până la emiterea aprobării, cu cheltuieli

de judecată.

Pârâta a mai arătat că

s-a conformat cerințelor impuse de Ordinul Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului prin adresa din 25 iunie 2009, atașând cererii de aprobare

a tipăririi formularelor tipizate situațiile centralizatoare semnate și ștampilate

pe fiecare pagină și incluse în format electronic pe CD, însă nu au primit aprobarea

cerută.

În temeiul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 60 C. proc. civ., Curtea de Apel a dispus introducerea

în cauză a chematului în garanție Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului.

Chematul în garanție Ministerului

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a solicitat respingerea cererii

formulate de Universitate, arătând că nu este legat de aceasta prin niciun raport

juridic. Astfel, potrivit art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor

universitare, organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor

de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării. În speță,

pârâta urmărește obligarea ministerului la emiterea suplimentară a unor formulare

tipizate constând în diplome de licență cu suplimentele aferente pentru cei doi

reclamanți, ignorând dispozițiile Legii nr. 288/2004 și Legii învățământului

nr. 84/1995.

Chematul în garanție a

mai arătat că, în urma analizării documentațiilor transmise de către pârâtă a dat

aviz către R. SA, prin adresele din 21 iunie 2010 și din 25 octombrie 2010, pentru

achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților

S.H., susținând că cererea pârâtei este lipsită de obiect.

Potrivit art. 5 din Ordinul

nr. 2284/2007, responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor

de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior. Actele pot

fi eliberate doar pentru absolvenții care au promovat examenele de licență și care

au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze

provizoriu, conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.

Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern actualizate

anual.

Prin Legea nr. 443/2002,

pe baza căreia a fost înființată Universitatea S.H., se prevede că în structura

acestei universități intră facultățile, specializările și secțiile acreditate sau

autorizate provizoriu prin hotărârea de guvern. Acreditarea și autorizarea se face

conform Legii nr. 88/1993 și ulterior prin O.U.G. nr. 75/2005 cu modificări și completări.

Ca atare, organizarea cursurilor urmate de către reclamante este în culpa exclusivă

a universității pârâte, ministerul neavând nicio obligație în privința specializărilor

pentru care lipsește procedura de autorizare ori acreditare. A menționat și Decizia

Curții Constituționale nr. 1646/2010, prin care s-a statuat că O.G. nr. 10/2009

referitoare la intrarea în legalitate a Universității S.H. corespunde exigențelor

constituționale și că autonomia universitară se poate exercita doar cu condiția

asumării răspunderii publice, raționamente ce se regăsesc reluate în Decizia Curții

Constituționale nr. 161/2011 privind același act normativ recent.

Prin sentința civilă

nr. 232 din 28 noiembrie 2011 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele B.(A.)G.L.D., B.N.M.M.,

T.(B.)I.M.M. și V.(I.)A.E., în contradictoriu cu pârâta Universitatea ”S.H.” București,

având ca obiect obligație de a face și, în consecință, a obligat pârâta să emită

reclamantelor diplomele de licență în drept și suplimentele de diplomă aferente

în urma absolvirii Facultății de Drept și Administrație Publică - Specializarea

Drept, conform legii, a respins restul pretențiilor reclamantelor, a respins cererea

pârâtei Universitatea ”S.H.” București, de chemare în garanție a Ministerului Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, ca fiind neîntemeiată și a luat act că reclamantele

nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii instanței

de fond pârâta Universitatea S.H. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Înainte de a analiza motivele

de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate

cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată

din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă,

astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv

pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6)

C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare

la Tribunalul Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Obiectul prezentului litigiu

de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ

superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii reclamanților,

care sunt absolvenți ai Facultății de Drept și Administrație Publică, din cadrul

Universității „S.H.”.

Nu se poate ignora faptul

că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2

alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție

persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate

publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.” din București, ca

instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate

publică, parte a sistemului național de învățământ.

Pe de altă parte, potrivit

art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate

juridică, în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea

strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării

științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile

de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară,

în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era în vigoare la data finalizării

ciclului de pregătire urmat de reclamantă, nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice

a sistemului național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel

național, autonomia universitară se manifestă prin relație directă a rectorului

instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației, care, printre altele,

avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l

suspenda din funcție.

În cauza de față, Universitatea

„S.H.” nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative

pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii

sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem

național de învățământ.

În mod evident, Universitatea

„S.H.” din București este o persoană juridică de drept privat, de utilitate publică,

ce funcționează doar ca parte a unui sistem național de învățământ, care nu poate

fi asimilată unei autorități administrative autonome sau unui organ central al administrației

publice.

Prin urmare, pârâta aflată

în discuție este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni, Universitatea

„S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept

organ al autorității publice centrale. De altfel, nici un act normativ nu conține

o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.

În cauza de față, o asemenea

universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

În prezentul conflict

negativ de competență sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, care menționează următoarele: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond

de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

Prin urmare, specificul

litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația

publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința

competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea competenței

materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel al rangului

autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății,

în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric.

În cauza de față este

aplicabil primul criteriu enunțat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul că

tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ,

față de împrejurarea că Universitatea S.H. din București este o autoritate publică

locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct. 1 lit. d) din C.

proc. civ.

În cauză, fiind vorba

de un litigiu având ca obiect obligarea pârâtei autoritate publică locală la emiterea

unui act administrativ, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența

materială a instanței de contencios administrativ revine secției de contencios administrativ

și fiscal a Tribunalului Brașov, competent și din punct de vedere teritorial potrivit

art. 10 alin. (3) din aceeași lege.

Soluționând cauza de față

fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu dispozițiile

legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile

art. 304 pct. 3 din C. proc. civ.

În consecință, având în

vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6)

și art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea

sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului

Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Universitatea S.H. împotriva sentinței nr. 232/F din 28 noiembrie 2011 a Curții

de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

competentă soluționare Tribunalului Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 februarie

2013.