ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 561/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Galați, reclamanții L.A. și I.G.l a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. București și chematul în garanție M.E.C.T.S., să se dispună obligarea universității pârâte să-i elibereze diploma de licență și suplimentul la diploma de licență, urmare a promovării examenului de licență sesiunea iulie 2009. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în perioada 2007 - 2009 a absolvit cursurile Facultății de drept și administrație publică, specializarea drept din cadrul Universității S.H., iar în luna iulie 2009 au promovat examenul de licență, fiindu-le eliberate adeverințe, care atestă titlul de licențiat în drept.

Conform Ordinului nr. 2248/2007 emis de M.E.C.T.S., reclamanții au învederat că, în termen de 12 luni de la promovarea examenului de licență, facultatea avea obligația să-i elibereze diploma de licență, ceea ce nu s-a realizat în urma cererilor adresate conducerii Facultății de drept și administrație publică din cadrul Universității S.H. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 384 din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamanților, a obligat pârâta Universitatea S.H. să elibereze reclamanților diploma de licență potrivit examenului de licență susținut în sesiunea iulie 2009, a obligat pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplome de licență și suplimentele acestora pentru cei doi reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, reclamantul are dreptul la obținerea diplomei de licență, întrucât a promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009 la specializarea drept a Facultății de drept și administrație publică din cadrul universității pârâte, care în calitate de instituție organizatoare a examenului de licență, are obligația să elibereze diploma de licență, însoțită de suplimentul de diplomă, în cel mult 12 luni de la încheierea examenului de licență. De asemenea, instanța de fond a obligat ministerul pârât să aprobe tipărirea formularului tipizat al diplomei de licență a reclamantului, având în vedere refuzul tacit al acestei autorități de a da curs solicitărilor repetate adresate de Universitatea S.H.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul M.E.C.T.S., solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie casată hotărârea atacată ca nelegală și netemeinică. Recurentul a susținut că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ., privitoare la chemarea în garanție, deoarece nu există niciun raport juridic între Universitatea S.H. și minister. Pe fondul cauzei, hotărârea primei instanțe a fost criticată pentru interpretarea greșită dată legii și materialului probator administrat de părți, în sensul că, metodologia unei persoane juridice de drept privat a fost considerată ca având o putere superioară legilor și hotărârilor de guvern incidente în domeniul organizării și funcționării învățământului superior.

Raportat la obiectul litigiului, recurentul a învederat că nu are calitatea procesuală pasivă, întrucât nu are atribuții cu privire la eliberarea diplomelor pentru absolvenții învățământului superior, conform Legii nr. 84/1995 și H.G. nr. 81/2010. În acest sens, s-a precizat că, singurele entități care au atât dreptul, cât și obligația de a elibera diplomele de licență sunt instituțiile de învățământ superior. Ca argument, au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 75/2005, conform cărora, acreditarea organizațiilor furnizoare de educație acordă dreptul acestora de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de M.E.C.T.S. și de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat.

Il. Considerentele înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 C. proc. civ. și de excepția de ordine publică, invocată din oficiu de instanță, înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente: 1. Argumente de fapt și de drept relevate Cauza dedusă judecății care are ca obiect cererea formulată de reclamanții L.A. și I.G. pentru obligarea pârâtei Universitatea S.H. să le elibereze diploma de licență și suplimentul la diploma de licență din sesiunea iulie 2009, la specializarea drept a Facultății de drept și administrație publică. Calitatea procesuală de pârâtă aparține Universității S.H., înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, cu sediul în București.

Față de regimul său juridic, universitatea pârâtă este titulara obligației de eliberare a diplomei de licență în cadrul raportului de drept administrativ stabilit cu fiecare din absolvenții instituției de învățământ superior. Cadrul legal de reglementare a acestei obligații este O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, care prevede că, acreditarea organizațiilor furnizoare de educație le acordă și dreptul de a emite diplome, certificate și ale acte de studii recunoscute de M.E.C.T.S. și de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat. Pentru îndeplinirea acestei obligații legale, universitatea pârâtă acționează în regim de putere publică, astfel că, deși a fost constituită și funcționează ca persoană juridică de drept privat, realizează un serviciu public în domeniul învățământului superior.

Prin exercitarea atribuțiilor conferite legal de statutul său, de persoană juridică de utilitate publică, universitatea pârâtă este asimilată unei autorități publice, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 privind semnificația termenului de autoritate publică. Drept consecință a asimilării universității pârâte unei autorități publice, actele emise de aceasta pentru realizarea competențelor avute în vedere la recunoașterea utilității publice a statutului său sunt acte administrative, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind supuse controlului de legalitate prevăzut de legea contenciosului administrativ.

Calificarea juridică dată universității pârâte de autoritate publică, în raportul dedus judecății în cauză, nu echivalează însă cu încadrarea acesteia în organizarea administrației publice centrale, ale cărei acte pot fi contestate în primă instanță de curtea de apel, potrivit regulilor de competență materială în contencios administrativ, prevăzute de art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În conformitate cu prevederile Secțiunii 1 din Capitolul V al Constituției României, administrația publică centrală de specialitate cuprinde trei categorii de organe: ministerele, care sunt organizate numai în subordinea guvernului, autoritățile administrative autonome față de guvern, care se pot înființa prin lege organică și alte organe de specialitate, care se pot înființa de către guvern sau de ministere în subordinea lor, numai dacă o atare competență le este recunoscută prin lege ordinară și numai după ce au primit aviz de la Curtea de Conturi. În raport de prevederile constituționale susmenționate, este evident că universitatea pârâtă nu este o structură a administrației centrale de specialitate și nici nu poate fi asimilată organelor acesteia, întrucât competențele sale sunt limitate de atribuțiile definite prin actul de înființare, cu respectarea principiului specialității capacității de folosință a persoanei juridice.

Conținutul capacității de folosință a universității chemate în judecată în prezentul litigiu implică o dimensiune teritorială a activității de învățământ superior desfășurate, deoarece prin actul de înființare, nu i-a fost recunoscută competența de a adopta decizii cu aplicabilitate generală, care prin natura lor sau potrivit legii, pot fi impuse tuturor cetățenilor și de pe tot teritoriul național. În consecință, față de rangul și calitatea persoanei juridice, asimilată autorității publice și chemată în judecată în prezenta cauză, sunt incidente regulile de competență materială prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, competența de a se pronunța în primă instanță aparține tribunalului de la domiciliul reclamantului sau celui de la domiciliul pârâtului.

În atare situație, excepția de necompetență materială invocată din oficiu este întemeiată, constatându-se că, hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe și se impune a fi casată în baza prevederilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Participarea în proces, în calitate de chemat în garanție a M.E.C.T.S. nu poate determina aplicarea altor reguli de competență materială, întrucât cererea de chemare în garanție întemeiată pe dispozițiile art. 60 C. proc. civ., are caracterul unei cereri incidentale, care se judecă o dată cu cererea principală și pentru care operează o prorogare legală de competență, conform dispozițiilor art. 17 și art. 63 alin. (1) C. proc.

civ. Din acest considerent, calitatea chematului în garanție, de organ al administrației publice centrale, nu poate constitui un criteriu legal pentru stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei, care se determină pe baza obiectului și părților din raportul dedus judecății prin cererea principală de chemare în judecată. 2. Soluția instanței de recurs Pentru motivele care au fost expuse, înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, în a cărei rază teritorială au domiciliul reclamanții. Față de soluția dată recursului, prin admiterea excepției de necompetență materială, nu se mai impune a fi examinate criticile din recursul declarat de pârâtul M.E.C.T.S., urmând ca acestea să fie avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei de către tribunalul competent să se pronunțe în primă instanță asupra pricinii.

3. Temeiul legal al soluției instanței de recurs În drept, soluția dată recursului se întemeiază pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 3 și art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de M.E.C.T.S. împotriva Sentinței nr. 384 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2013.