ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 561/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel Galați, reclamanții L.A. și I.G.l a solicitat ca, în contradictoriu cu

pârâta Universitatea S.H. București și chematul în garanție M.E.C.T.S., să se

dispună obligarea universității pârâte să-i elibereze diploma de licență și

suplimentul la diploma de licență, urmare a promovării examenului de licență

sesiunea iulie 2009.

În

motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în perioada 2007 - 2009 a

absolvit cursurile Facultății de drept și administrație publică, specializarea drept

din cadrul Universității S.H., iar în luna iulie 2009 au promovat examenul de

licență, fiindu-le eliberate adeverințe, care atestă titlul de licențiat în

drept.

Conform

Ordinului nr. 2248/2007 emis de M.E.C.T.S., reclamanții au învederat că, în

termen de 12 luni de la promovarea examenului de licență, facultatea avea

obligația să-i elibereze diploma de licență, ceea ce nu s-a realizat în urma

cererilor adresate conducerii Facultății de drept și administrație publică din

cadrul Universității S.H.

fond

Prin Sentința nr.

384 din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamanților, a obligat pârâta

Universitatea S.H. să elibereze reclamanților diploma de licență potrivit

examenului de licență susținut în sesiunea iulie 2009, a obligat pârâtul M.E.C.T.S.

să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplome de licență și suplimentele

acestora pentru cei doi reclamanți.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, reclamantul are dreptul la

obținerea diplomei de licență, întrucât a promovat examenul de licență în

sesiunea iulie 2009 la specializarea drept a Facultății de drept și

administrație publică din cadrul universității pârâte, care în calitate de

instituție organizatoare a examenului de licență, are obligația să elibereze

diploma de licență, însoțită de suplimentul de diplomă, în cel mult 12 luni de

la încheierea examenului de licență.

De

asemenea, instanța de fond a obligat ministerul pârât să aprobe tipărirea

formularului tipizat al diplomei de licență a reclamantului, având în vedere

refuzul tacit al acestei autorități de a da curs solicitărilor repetate adresate

de Universitatea S.H.

Împotriva

acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul M.E.C.T.S., solicitând ca în

temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie casată hotărârea atacată

ca nelegală și netemeinică.

Recurentul a

susținut că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 60 alin. (1) C. proc.

civ., privitoare la chemarea în garanție, deoarece nu există niciun raport

juridic între Universitatea S.H. și minister.

Pe fondul

cauzei, hotărârea primei instanțe a fost criticată pentru interpretarea greșită

dată legii și materialului probator administrat de părți, în sensul că,

metodologia unei persoane juridice de drept privat a fost considerată ca având

o putere superioară legilor și hotărârilor de guvern incidente în domeniul

organizării și funcționării învățământului superior.

Raportat la

obiectul litigiului, recurentul a învederat că nu are calitatea procesuală

pasivă, întrucât nu are atribuții cu privire la eliberarea diplomelor pentru

absolvenții învățământului superior, conform Legii nr. 84/1995 și H.G. nr.

81/2010.

În acest sens,

s-a precizat că, singurele entități care au atât dreptul, cât și obligația de a

elibera diplomele de licență sunt instituțiile de învățământ superior. Ca

argument, au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 75/2005, conform cărora,

acreditarea organizațiilor furnizoare de educație acordă dreptul acestora de a

emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de M.E.C.T.S. și

de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat.

Il. Considerentele

înaltei Curți asupra recursului

Examinând

actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

C. proc. civ. și de excepția de ordine publică, invocată din oficiu de

instanță, înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele

considerente:

de drept relevate

Cauza

dedusă judecății care are ca obiect cererea formulată de reclamanții L.A. și I.G.

pentru obligarea pârâtei Universitatea S.H. să le elibereze diploma de licență

și suplimentul la diploma de licență din sesiunea iulie 2009, la specializarea drept

a Facultății de drept și administrație publică.

Calitatea

procesuală de pârâtă aparține Universității S.H., înființată prin Legea nr. 443/2002,

ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de

utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, cu sediul în

București.

Față de

regimul său juridic, universitatea pârâtă este titulara obligației de eliberare

a diplomei de licență în cadrul raportului de drept administrativ stabilit cu

fiecare din absolvenții instituției de învățământ superior.

Cadrul legal

de reglementare a acestei obligații este O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea

calității educației, care prevede că, acreditarea organizațiilor furnizoare de

educație le acordă și dreptul de a emite diplome, certificate și ale acte de

studii recunoscute de M.E.C.T.S. și de a organiza, după caz, examen de

absolvire, licență, masterat, doctorat.

Pentru

îndeplinirea acestei obligații legale, universitatea pârâtă acționează în regim

de putere publică, astfel că, deși a fost constituită și funcționează ca

persoană juridică de drept privat, realizează un serviciu public în domeniul

învățământului superior.

Prin

exercitarea atribuțiilor conferite legal de statutul său, de persoană juridică

de utilitate publică, universitatea pârâtă este asimilată unei autorități

publice, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004

privind semnificația termenului de autoritate publică.

Drept

consecință a asimilării universității pârâte unei autorități publice, actele

emise de aceasta pentru realizarea competențelor avute în vedere la

recunoașterea utilității publice a statutului său sunt acte administrative, în

sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind supuse

controlului de legalitate prevăzut de legea contenciosului administrativ.

Calificarea

juridică dată universității pârâte de autoritate publică, în raportul dedus

judecății în cauză, nu echivalează însă cu încadrarea acesteia în organizarea

administrației publice centrale, ale cărei acte pot fi contestate în primă

instanță de curtea de apel, potrivit regulilor de competență materială în

contencios administrativ, prevăzute de art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

În

conformitate cu prevederile Secțiunii 1 din Capitolul V al Constituției

României, administrația publică centrală de specialitate cuprinde trei

categorii de organe: ministerele, care sunt organizate numai în subordinea

guvernului, autoritățile administrative autonome față de guvern, care se pot

înființa prin lege organică și alte organe de specialitate, care se pot

înființa de către guvern sau de ministere în subordinea lor, numai dacă o atare

competență le este recunoscută prin lege ordinară și numai după ce au primit

aviz de la Curtea de Conturi.

În raport de

prevederile constituționale susmenționate, este evident că universitatea pârâtă

nu este o structură a administrației centrale de specialitate și nici nu poate

fi asimilată organelor acesteia, întrucât competențele sale sunt limitate de

atribuțiile definite prin actul de înființare, cu respectarea principiului

specialității capacității de folosință a persoanei juridice.

Conținutul

capacității de folosință a universității chemate în judecată în prezentul

litigiu implică o dimensiune teritorială a activității de învățământ superior

desfășurate, deoarece prin actul de înființare, nu i-a fost recunoscută

competența de a adopta decizii cu aplicabilitate generală, care prin natura lor

sau potrivit legii, pot fi impuse tuturor cetățenilor și de pe tot teritoriul

național.

În consecință,

față de rangul și calitatea persoanei juridice, asimilată autorității publice

și chemată în judecată în prezenta cauză, sunt incidente regulile de competență

materială prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. și art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, competența de a se pronunța în primă

instanță aparține tribunalului de la domiciliul reclamantului sau celui de la

domiciliul pârâtului.

În atare

situație, excepția de necompetență materială invocată din oficiu este

întemeiată, constatându-se că, hotărârea atacată a fost pronunțată cu

încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe și se impune a fi

casată în baza prevederilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Participarea

în proces, în calitate de chemat în garanție a M.E.C.T.S. nu poate determina

aplicarea altor reguli de competență materială, întrucât cererea de chemare în

garanție întemeiată pe dispozițiile art. 60 C. proc. civ., are caracterul unei

cereri incidentale, care se judecă o dată cu cererea principală și pentru care

operează o prorogare legală de competență, conform dispozițiilor art. 17 și art.

63 alin. (1) C. proc. civ.

Din

acest considerent, calitatea chematului în garanție, de organ al administrației

publice centrale, nu poate constitui un criteriu legal pentru stabilirea

competenței materiale de soluționare a cauzei, care se determină pe baza

obiectului și părților din raportul dedus judecății prin cererea principală de

chemare în judecată.

Pentru

motivele care au fost expuse, înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa

hotărârea atacată și va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare

la Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, în a cărei

rază teritorială au domiciliul reclamanții.

Față de

soluția dată recursului, prin admiterea excepției de necompetență materială, nu

se mai impune a fi examinate criticile din recursul declarat de pârâtul M.E.C.T.S.,

urmând ca acestea să fie avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei de către

tribunalul competent să se pronunțe în primă instanță asupra pricinii.

de recurs

În drept,

soluția dată recursului se întemeiază pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004,

art. 304 pct. 3 și art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de M.E.C.T.S. împotriva Sentinței nr. 384 din 22 noiembrie

2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul

Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 5 februarie 2013.