ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1560/2012

Prin Sentința nr. 29 din 3 februarie 2011, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții D.(T.)V.M. și ceilalți, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului și Universitatea S.H., și a obligat autoritățile pârâte să elibereze reclamanților diplomele de licență obținute în urma susținerii examenului de licență din sesiunea iulie 2009; de asemenea, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de Universitatea „S.H." București, în parte, și a fost obligată autoritatea chemată în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diplomele de licență ale reclamanților, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, după finalizarea studiilor, la cererea absolvenților li se eliberează adeverința de absolvire a cărei termen de valabilitate este de maxim 12 luni. Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 84/1995, republicată, confirmarea studiilor, se face printre altele și cu diploma de absolvire care în baza disp. art. 20 din lege se poate solicita Senatului instituției de învățământ superior. Așa cum rezultă din Capitolul VII din Metodologia de desfășurare a examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâta Universitatea „S.H." aceasta s-a obligat să elibereze persoanelor îndreptățite diploma de licență.

Din adeverințele emise de pârâta Universitatea „S.H." rezultă că reclamanții au fost admiși să susțină examenul de licență în sesiunea iulie 2009, examen pe care l-au și promovat astfel că în mod justificat acestora li s-au eliberat adeverințele din care rezultă că sunt licențiați în drept. Referitor la specializarea urmată de reclamanți pentru care instituția de învățământ nu avea autorizare sau acreditare provizorie, se constată că așa cum rezultă din comunicatul conducerii universității, aflat la fila 73 dosar, aceasta informează opinia publică despre faptul că „Universitatea S.H. are acreditate sau autorizate toate specializările din cadrul facultăților sale". Din dispozițiile art. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare emis de universitate, (fila 76), rezultă că „Universitatea S.H.

organizează formele de învățământ la distanță și cu frecvență redusă, respectând prevederile din Legea învățământului nr. 84/1995”. În art. 4 din Regulament se definește noțiunea învățământului la distanță, formă de învățământ absolvită de reclamanții din prezenta cauză. Din probele administrate rezultă că reclamanții au urmat cursurile organizate de pârâtă și sunt licențiați în drept motiv pentru care sunt îndreptățiți să li se emită și diplomele de licență. Excepția invocată de pârâtul Ministerul Educației și Cercetării București este nefondată, motivat de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetărilor.

Mai mult pentru tipărirea diplomelor de licență instituția de învățământ superior are nevoie de avizul ministerului. Și cererea de chemare în garanție este întemeiată, în parte. Pentru tipărirea diplomelor de licență instituția de învățământ are nevoie de avizul Ministerului Educației și Cercetărilor iar din probele administrate rezultă că cele două instituții sau învinuit reciproc de netipărirea diplomelor. În acest context, văzând și disp. art. 60 și următoarele din C.proc. civ. se impune ca chematul în garanție să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor pentru diplomele de licență ale reclamanților.

Obligarea la plata daunelor cominatorii nu se impune, întrucât din nici un act aflat la dosar nu rezultă faptul că Ministerului Educației și Cercetărilor refuză să avizeze tipărirea diplomelor, această instituție susținând că a aprobat tipărirea diplomelor cerute de Universitatea „S.H.". Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivele de recurs se arată că în mod greșit și nelegal a fost obligată autoritatea recurentă la aprobarea tipăririi formularelor tipizate constând în diplomele de licență pentru reclamanți, întrucât nu are calitate procesuală pasivă în raport cu acest aspect, deoarece în baza O.U.G.

nr. 75/2005, a Ordinelor nr. 295/2007 și a Ordinului nr. 2284/2007, Ministerul Educației nu are competența materială de a emite diplome, această atribuție revenind universității în cauză. De asemenea, arată recurentul, cererea de chemare în garanție este lipsită de obiect deoarece ministerul a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009, 2010, prin adresele depuse la dosar confirmându-se această situație de fapt de care instanța de fond nu a ținut cont. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea va respinge recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Sentința atacată este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 60 C. proc. civ., instanța de fond apreciind în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admitere a cererii de chemare în garanție, deoarece prin aceasta se asigură efectiv punerea în executare a obligației intimatei-pârâte Universitatea S.H. de eliberare a diplomelor de licență obținute de intimații-reclamanți în urma susținerii examenului de licență sesiunea iulie 2009; în cauză există o interdependență între cele două obligații menționate în cereri, cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, în raport de competența fiecărei autorități.

Aspectele de nelegalitate invocate în recurs privind cererea de chemare în garanție, respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în garanție nu sunt fondate. Astfel, excepția lipsei calității procesuale pasive nu poate fi reținută deoarece instanța de fond, prin admiterea cererii de chemare în garanție, nu a obligat recurentul la eliberarea diplomelor de licență - atribuție exclusivă a universității, ci a obligat recurentul să aprobe tipărirea formularelor tipizate ale diplomelor de licență pentru reclamanții-intimați, condiție în lipsa căreia Universitatea S.H. este în imposibilitate de a elibera diplome de licență; or, aprobarea tipăririi formularelor tipizate este în competența exclusivă a recurentului, conform Ordinului nr. 2284/2007.

Susținerile din recurs privind neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern prin care Universitatea S.H. a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neacreditate nu pot fi reținute, deoarece acest aspect nu formează obiectul cererii de chemare în garanție, instanța de fond nefiind investită cu o cerere privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță. Referitor la situația de fapt, care privește cererea de chemare în garanție, este de necontestat că recurentul a refuzat nejustificat eliberarea avizului necesar pentru aprobarea formelor tip pentru diplomele de licență, iar dreptul absolvenților de a li se elibera diplomele de licență nu poate fi realizat în lipsa admiterii cererii de chemare în garanție.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor O.G. nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la program de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, Curtea apreciază că acest act normativ nu este aplicabil intimaților-reclamanți, care au susținut examenul de licență în iulie 2009 iar, în raport de dispozițiile art. 3, pentru studenții vizați - înmatriculați în anul I în perioada 2005-2008 - recurentul nu a dovedit elaborarea unei metodologii aprobate prin ordin, prin care să se clarifice dreptul acestor absolvenți de a-și continua studiile la specializări acreditate. Pe cale de consecință, Curtea apreciază că, în cauză, recurentul-pârât are calitate procesuală pasivă în cadrul cererii de chemare în garanție, fiind debitorul obligației pretins a fi executată.

Nici excepția lipsei de obiect nu poate fi reținută, deoarece adresele depuse la dosar nu probează cu certitudine obligația de eliberare a avizului solicitat, ținându-se cont și de poziția oscilantă a autorității care, pe de o parte, arată că a eliberat avizele solicitate și a soluționat integral cererile Universității S.H. iar, pe de altă parte, susține că intimata Universitatea S.H. nu avea dreptul să elibereze actele de studii pentru absolvenții unor programe de studii și specializării neacreditate. Față de cele arătate, apreciind că motivele de recurs nu sunt întemeiate și că hotărârea atacată este temeinică și legală, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului împotriva Sentinței nr. 29 din 3 februarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2012. Procesat de GGC - DG