ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1560/2012

Prin Sentința nr. 29

din 3 februarie 2011, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții D.(T.)V.M. și ceilalți, în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și

Sportului și Universitatea S.H., și a obligat autoritățile pârâte să elibereze

reclamanților diplomele de licență obținute în urma susținerii examenului de

licență din sesiunea iulie 2009; de asemenea, a fost admisă cererea de chemare

în garanție formulată de Universitatea „S.H." București, în parte, și a

fost obligată autoritatea chemată în garanție să aprobe tipărirea formularelor

tipizate pentru diplomele de licență ale reclamanților, în termen de 30 de zile

de la pronunțarea hotărârii.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor

art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii aprobat prin

O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, după finalizarea studiilor, la cererea absolvenților

li se eliberează adeverința de absolvire a cărei termen de valabilitate este de

maxim 12 luni.

Potrivit

dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 84/1995, republicată, confirmarea studiilor,

se face printre altele și cu diploma de absolvire care în baza disp. art. 20

din lege se poate solicita Senatului instituției de învățământ superior.

Așa cum rezultă din Capitolul VII din Metodologia de

desfășurare a examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâta

Universitatea „S.H." aceasta s-a obligat să elibereze persoanelor

îndreptățite diploma de licență.

Din adeverințele

emise de pârâta Universitatea „S.H." rezultă că reclamanții au fost admiși

să susțină examenul de licență în sesiunea iulie 2009, examen pe care l-au și

promovat astfel că în mod justificat acestora li s-au eliberat adeverințele din

care rezultă că sunt licențiați în drept.

Referitor la specializarea

urmată de reclamanți pentru care instituția de învățământ nu avea autorizare

sau acreditare provizorie, se constată că așa cum rezultă din comunicatul

conducerii universității, aflat la fila 73 dosar, aceasta informează opinia

publică despre faptul că „Universitatea S.H. are acreditate sau autorizate

toate specializările din cadrul facultăților sale".

Din dispozițiile art.

2 din Regulamentul de organizare și funcționare emis de universitate, (fila

76), rezultă că „Universitatea S.H. organizează formele de învățământ la

distanță și cu frecvență redusă, respectând prevederile din Legea

învățământului nr. 84/1995”. În art. 4 din Regulament se definește noțiunea

învățământului la distanță, formă de învățământ absolvită de reclamanții din

prezenta cauză.

Din probele

administrate rezultă că reclamanții au urmat cursurile organizate de pârâtă și

sunt licențiați în drept motiv pentru care sunt îndreptățiți să li se emită și

diplomele de licență.

Excepția invocată de

pârâtul Ministerul Educației și Cercetării București este nefondată, motivat de

faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de

învățământ superior cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetărilor. Mai

mult pentru tipărirea diplomelor de licență instituția de învățământ superior

are nevoie de avizul ministerului.

Și cererea de chemare

în garanție este întemeiată, în parte. Pentru tipărirea diplomelor de licență

instituția de învățământ are nevoie de avizul Ministerului Educației și

Cercetărilor iar din probele administrate rezultă că cele două instituții sau

învinuit reciproc de netipărirea diplomelor.

În acest context,

văzând și disp. art. 60 și următoarele din C.proc. civ. se impune ca chematul

în garanție să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor pentru diplomele de

licență ale reclamanților.

Obligarea la plata

daunelor cominatorii nu se impune, întrucât din nici un act aflat la dosar nu

rezultă faptul că Ministerului Educației și Cercetărilor refuză să avizeze

tipărirea diplomelor, această instituție susținând că a aprobat tipărirea

diplomelor cerute de Universitatea „S.H.".

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării Tineretului

și Sportului, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

În motivele de recurs

se arată că în mod greșit și nelegal a fost obligată autoritatea recurentă la

aprobarea tipăririi formularelor tipizate constând în diplomele de licență

pentru reclamanți, întrucât nu are calitate procesuală pasivă în raport cu

acest aspect, deoarece în baza O.U.G. nr. 75/2005, a Ordinelor nr. 295/2007 și

a Ordinului nr. 2284/2007, Ministerul Educației nu are competența materială de

a emite diplome, această atribuție revenind universității în cauză.

De asemenea, arată

recurentul, cererea de chemare în garanție este lipsită de obiect deoarece

ministerul a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de

studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009, 2010, prin adresele

depuse la dosar confirmându-se această situație de fapt de care instanța de

fond nu a ținut cont.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare.

Sentința atacată este

dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 60 C. proc. civ., instanța de

fond apreciind în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile de

admitere a cererii de chemare în garanție, deoarece prin aceasta se asigură

efectiv punerea în executare a obligației intimatei-pârâte Universitatea S.H.

de eliberare a diplomelor de licență obținute de intimații-reclamanți în urma

susținerii examenului de licență sesiunea iulie 2009; în cauză există o

interdependență între cele două obligații menționate în cereri, cererea de

chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, în raport de competența

fiecărei autorități.

Aspectele de

nelegalitate invocate în recurs privind cererea de chemare în garanție,

respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei de

obiect a cererii de chemare în garanție nu sunt fondate.

Astfel, excepția

lipsei calității procesuale pasive nu poate fi reținută deoarece instanța de

fond, prin admiterea cererii de chemare în garanție, nu a obligat recurentul la

eliberarea diplomelor de licență - atribuție exclusivă a universității, ci a

obligat recurentul să aprobe tipărirea formularelor tipizate ale diplomelor de

licență pentru reclamanții-intimați, condiție în lipsa căreia Universitatea

S.H. este în imposibilitate de a elibera diplome de licență; or, aprobarea

tipăririi formularelor tipizate este în competența exclusivă a recurentului,

conform Ordinului nr. 2284/2007.

Susținerile din

recurs privind neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern

prin care Universitatea S.H. a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a

dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru absolvenții

unor programe de studii și forme de învățământ neacreditate nu pot fi reținute,

deoarece acest aspect nu formează obiectul cererii de chemare în garanție,

instanța de fond nefiind investită cu o cerere privind legalitatea acreditării

formelor de învățământ la distanță.

Referitor la situația

de fapt, care privește cererea de chemare în garanție, este de necontestat că

recurentul a refuzat nejustificat eliberarea avizului necesar pentru aprobarea

formelor tip pentru diplomele de licență, iar dreptul absolvenților de a li se

elibera diplomele de licență nu poate fi realizat în lipsa admiterii cererii de

chemare în garanție.

În ceea ce privește

aplicarea dispozițiilor O.G. nr. 10/2009 privind dreptul studenților

înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a

continua studiile la program de studii de licență autorizate să funcționeze

provizoriu sau acreditate, Curtea apreciază că acest act normativ nu este

aplicabil intimaților-reclamanți, care au susținut examenul de licență în iulie

2009 iar, în raport de dispozițiile art. 3, pentru studenții vizați -

înmatriculați în anul I în perioada 2005-2008 - recurentul nu a dovedit

elaborarea unei metodologii aprobate prin ordin, prin care să se clarifice

dreptul acestor absolvenți de a-și continua studiile la specializări acreditate.

Pe cale de consecință, Curtea apreciază că, în cauză, recurentul-pârât are

calitate procesuală pasivă în cadrul cererii de chemare în garanție, fiind

debitorul obligației pretins a fi executată.

Nici excepția lipsei

de obiect nu poate fi reținută, deoarece adresele depuse la dosar nu probează

cu certitudine obligația de eliberare a avizului solicitat, ținându-se cont și

de poziția oscilantă a autorității care, pe de o parte, arată că a eliberat

avizele solicitate și a soluționat integral cererile Universității S.H. iar, pe

de altă parte, susține că intimata Universitatea S.H. nu avea dreptul să

elibereze actele de studii pentru absolvenții unor programe de studii și

specializării neacreditate.

Față de cele arătate,

apreciind că motivele de recurs nu sunt întemeiate și că hotărârea atacată este

temeinică și legală, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului

împotriva Sentinței nr. 29 din 3 februarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 martie 2012.

Procesat de GGC - DG