ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3377/2014

Decizia nr. 3377/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Obiectul cererii;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C. Giurgiu, obligarea B. - prin ministru și a C. București la recunoașterea efectelor diplomelor de licența și a suplimentului de diplomă eliberate de Universitatea D.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a urmat si absolvit studii universitare în cadrul Universității D., Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, specializarea Limba și Literatura Franceza si Limba și Literatura Engleza, autorizată sau acreditată 3 ani, la zi, număr de credite 180, conform legislației din anul înscrierii.

A susținut reclamanta că Universitatea D. i-a eliberat diploma de licența, fiind absolventa a Facultății de Limbi si literaturi Străine din București.

În baza diplomei de licența eliberată reclamantei s-a înscris la master, a depus eforturi financiare si, în final, nu poate sa se folosească de ea la locul de munca pentru că nu i se recunoaște diploma de licența eliberata de către Universitatea D. În plus nu i-a fost permis sa participe la examenul de definitivat.

Pârâtul B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, în principal, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii formulată de aceasta, ca fiind neîntemeiată, motivat de faptul că ministerul nu are atribuții în recunoașterea diplomelor reclamantei, acestea fiind recunoscute fără nici o formalitate, dacă au fost emise în condițiile legii.

Hotărârea instanței de fond;

Prin sentința nr. 477 din 4 februarie 2013 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active, invocată de autoritatea publică pârâtă B. și s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale active nu este întemeiată, având în vedere că obiectul acțiunii vizează situația juridică a diplomelor de studii superioare, obținute de către reclamantă, aceasta având calitate procesuală activă derivată din calitatea sa de titulară a drepturilor ce decurg din diplomele care fac obiectul acțiunii de față.

De asemenea, refuzul autorității pârâte nu are caracter nejustificat, ci este rezultatul unei conduite conforme cu împrejurarea că ministerul nu are atribuțiile pretinse de reclamantă în legătură cu recunoașterea/nerecunoașterea diplomelor.

În condițiile în care diplomele respective au fost emise de o unitate de învățământ superior înființată și acreditată în mod legal, constituind acte administrative în favoarea cărora funcționează prezumția de legalitate, instanța constată că reclamantele nu au evidențiat nici o situație care să justifice un interes în confirmarea legalității acestor acte administrative.

Recursul;

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta A., solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și ale art. 304¹ C. proc. civ.

Recurenta a susținut, mai întâi, că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, considerând în mod greșit faptul că pârâtul nu are în sfera de competență recunoașterea diplomelor de licență.

A mai arătat că prima instanță, în chiar motivarea sentinței, admite faptul că diploma emisă de o instituție de învățământ superior produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaștere/validare a diplomei de licență eliberate de B.

În fine, recurenta a invocat principiul „error comunis facit jus”, având în vedere faptul că și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale asumate prin contractele de studii încheiate cu Universitatea D., existând aparența de legalitate a formei de învățământ, că nu se poate imputa recurentei lipsa de diligență a autorităților abilitate în verificarea formelor de învățământ neautorizate provizoriu/neacreditate, iar diploma sa de licență este perfect valabilă.

Considerentele și soluția instanței de recurs;

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În speță, instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei privind obligarea autorității pârâte, E. (fost B.), la recunoașterea diplomei de licență obținută de reclamantă.

Nu se poate reține incidența motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., anume „

când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”, respectiv „

când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”, raportat la raționamentul urmat de judecătorul fondului și argumentele expuse de acesta în motivarea hotărârii sale.

Nici susținerile recurentei privind faptul că hotărârea atacată ar fi lipsită de temei legal sau ar fi dată cu aplicarea greșită a legii nu sunt fondate.

Înalta Curte constată că, raportat la normele care reglementează atribuțiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 și H.G. nr. 536/2011, dar și reglementările legale relevante pentru speță – Ordinul B. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul superior și Legea învățământului, în vigoare la momentul eliberării diplomei de licență a reclamantei, nu se poate reține că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuție de a emite acte prin care să recunoască diploma de licență și suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituțiile de învățământ superior cu aprobarea intimatului-pârât B., fiind tipărite pe formularele tipizate emise de acesta.

Diploma de licență este un document oficial și câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea.

Înalta Curte mai reține că diplomele de licență obținute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei unei alte formalități.

Astfel, o diplomă de licență emisă de o instituție de învățământ superior, cum este cea a reclamantei, produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaștere/validare a diplomei de către ministerul de resort, diploma de licență fiind un act administrativ care se bucură de prezumția de autenticitate, în sensul că actul emană în mod real de la cine se afirmă că emană, prezumția de veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă, și prezumția de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, fiind el însuși titlu executoriu în baza căruia se inițiază procedura executării silite cu obligația corelativă a adresanților de a respecta și pune în aplicare dispozițiile acestuia.

Prin urmare, atât timp cât diploma de licență nu este desființată prin intermediul căilor prevăzute de lege, aceasta se bucură de cele trei prezumții sus-menționate, inclusiv prezumția de legalitate, care presupune obligația celor cărora le este opus actul administrativ de a respecta și pune în aplicare dispozițiile acestuia.

În condițiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din diploma de licență, protejarea acestora se poate realiza la cererea părții vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituția/autoritatea care îi nesocotește aceste drepturi.

Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art.  312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 477 din 4 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2014.