ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1174/2014

Decizia nr. 1174/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului la recunoașterea diplomei de licență nr. x din 17 iulie 2010.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este absolventă a Universității "B.", Facultatea C. din București, specializarea Drept, promoția 2009, a susținut și promovat examenul de licență, conferindu-i-se titlul de licențiat în drept, eliberându-i-se diploma de licența seria y nr. z, înregistrată sub nr. x din 17 iulie 2010.

Prin cererea formulată la data de 06 septembrie 2012, reclamanta a solicitat MECTS recunoașterea diplomei de licență, pârâtul răspunzând prin adresa nr. x din 15 octombrie 2012, în sensul că studiile absolvite de reclamantă au fost urmate cu respectarea prevederilor legale și, prin urmare, sunt recunoscute de MECTS, fără nicio altă formalitate, diplomele și adeverințele eliberate în conformitate cu prevederile legale de către instituțiile de învățământ superior acreditate.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 787 din 21 februarie 2013 a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a constatat că nu se poate reține vreun refuz nejustificat din partea pârâtului, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu există nicio dispoziție legală care să instituie în sarcina pârâtului MECTS obligația de a emite un act administrativ prin care să recunoască diplomele de licență emise de instituțiile de învățământ superior.

Astfel, nici în H.G. nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea MECTS, nici în Legea învățământului nr. 84/1995 sau în noua Lege a educației naționale nr. 1/2011 nu se prevede competența MECTS de a emite acte prin care să se recunoască sau să se constate valabilitatea unei diplome de licență emise de instituțiile de învățământ superior.

Diploma de licență emisă de o instituție de învățământ superior, cum este cea a reclamantei, produce efectele juridice specifice, fără a fi necesar vreun act de validare a diplomei de către MECTS sau vreo recunoaștere expresă.

Verificarea aspectului dacă instituția de învățământ superior care a emis diploma de licență pentru reclamantă era sau nu acreditată, în condițiile legii, pentru forma de învățământ respectivă (frecvență redusă) nu are relevanță în soluționarea prezentului litigiu, susținerile din acțiune și din întâmpinare cu privire la acest aspect fiind, așadar, nerelevante, prin raportare la obiectul acțiunii, întrucât o atare împrejurare va putea fi verificată doar într-un eventual litigiu în care s-ar pune în discuție valabilitatea diplomei de licență a reclamantei.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta A. invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Prin criticile din recurs se susține că instanța de fond nu a dat curs principiului disponibilității a cărui aplicare este obligatorie, în baza căruia ar fi trebuit să rețină că, în speță, există o aparență în drept care deja a produs efecte juridice, în sensul că diplomele de licență se bucură de o prezumție de legalitate, nefiind contestate încă.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că nu există niciun temei legal în baza căruia să fie legitimată pretenția reclamantei de a cere recunoașterea efectelor diplomei pe care o deține.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă și a prevederilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

În speță, instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei privind obligarea autorității pârâte Ministerul Educației Naționale (fost Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) la recunoașterea diplomei de licență obținută în urma susținerii examenului de licență - sesiunea iulie 2007.

Raportat la normele care reglementează atribuțiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 și H.G. nr. 536/2011, dar și reglementările legale relevante pentru speță - Ordinul MECTS nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul superior și Legea învățământului, în vigoare la momentul eliberării diplomei de licență a reclamantei, nu se poate reține că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuție de a emite acte prin care să recunoască diploma de licență și suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituțiile de învățământ superior cu aprobarea intimatului-pârât M.E.C.T.S., fiind tipărite pe formularele tipizate emise de acesta.

Diploma de licență este un document oficial și câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească se prezumă că a fost eliberată în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea.

Înalta Curte mai reține că diplomele de licență obținute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei alte formalități.

Astfel, o diplomă de licență emisă de o instituție de învățământ superior, cum este cazul în speță, produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaștere/validare a diplomei de către ministerul de resort, diploma de licență fiind un act administrativ care se bucură de prezumția de autenticitate, în sensul că actul emană în mod real de la cine se afirmă că emană, prezumția de veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă și prezumția de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, fiind el însuși titlu executoriu în baza căruia se inițiază procedura executării silite cu obligația corelativă a adresanților de a respecta și pune în aplicare dispozițiile acestuia.

În condițiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din diploma de licență, protejarea acestora se poate realiza la cererea părții vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituția/autoritatea care îi nesocotește aceste drepturi.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 787 din 21 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2014.

Procesat de GGC - CT