ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 195/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Universitatea B. și Ministerul Educației Naționale:

(i) obligarea pârâtului Ministerul Educației Naționale prin Ministru la recunoașterea diplomelor eliberate de către Universitatea B. în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății de 2.000 RON, penalități pe zi de întârziere de la data pronunțării sentinței;

(ii) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 528 din 14 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. și, în consecință, a obligat pârâtul Ministerul Educației Naționale să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamantă, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sub sancțiunea plății de 50 de RON penalități de întârziere.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 8 RON cheltuieli de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței civile nr. 528 din 14 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale, solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii formulate în ceea ce privește pe acest pârât, argumentând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Recurentul a susținut, mai întâi, că admiterea cererii de chemare în garanție formulată de Universitatea "B." București este neîntemeiată, întrucât între aceasta și Minister nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cereri.

Pe de altă parte, Universitatea "B." nu și-a îndeplinit obligația de a transmite o adresă completă către Minister în vederea eliberării diplomelor de licență, respectiv nu a gestionat corespunzător tipizatele pentru diplome, astfel încât chemarea în garanție este inadmisibilă.

Prima instanță a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea MECTS, aprobare care, în speță, lipsea pentru ciclul de învățământ urmat de reclamantă.

Așadar, nu există nici un temei legal pentru demersul reclamantei de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu.

În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) și alin. (4) din Ordinul nr. 2.284 din 28.09.2007, instituțiile de învățământ superior, de stat sau particulare, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu conform legii, nu pot elibera decât acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.

Faptul că Universitatea B. a eliberat adeverințe care, în opinia acesteia, ar atesta efectuarea unor studii, reprezintă un demers ce implică numai responsabilitatea respectivei Universități.

Legal citată, intimata Universitatea B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat argumentând, în esență, că și-a îndeplinit toate obligațiile legale față de intimata-reclamantă, că diploma acesteia a fost legal emisă, iar refuzul recurentului de a recunoaște această diplomă, materializat prin obstrucționarea ostentativă și nesusținută legal a producerii de efecte juridice, reprezintă o gravă încălcare a drepturilor omului, situație nepermisă într-un stat de drept.

A mai arătat că motivele de recurs indicate de pârâtul Ministerul Educației Naționale nu au nici o legătură cu obiectul cauzei deduse judecății.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 17 martie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Nici una dintre părți nu a depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 6 octombrie 2015, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul formulat de pârâtul Ministerul Educației și Cercetării Științifice, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

2.2. Cu privire la fondul recursului. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată, constată incident motivul de casare de ordine publică prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., anume situația în care hotărârea cuprinde numai motive străine de natura cauzei, așa cum s-a reținut și prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (3) C. proc. civ.

În speță, reclamanta-intimată A. a sesizat instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care solicita obligarea pârâtului Ministerul Educației Naționale prin Ministru la recunoașterea diplomelor eliberate de către Universitatea B. în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății de penalități pe zi de întârziere.

Reclamanta a arătat că a urmat cursurile Facultății de Drept și Administrație Publica, specializarea Drept, acreditata 4 ani, număr de credite (ECTS 240), promoția 2008 a susținut și promovat examenul de licența în sesiunea iulie 2008, dobândind titlul de Licențiat în Drept, iar în urma promovării acestui examen i s-a eliberat diploma de licența eliberata în 14.09.2009.

Prin Sentința civilă nr. 528 din 14 februarie 2014, atacată cu recurs în cauza de față, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. și, în consecință, a obligat pârâtul Ministerul Educației Naționale să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamantă, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sub sancțiunea plății de 50 de RON penalități de întârziere.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, că refuzul pârâtului este nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât Ordinul nr. 3.404/2006 recunoaște posibilitatea organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ "la distanță", pentru domeniile în care acestea erau autorizate sa organizeze cursuri de zi, deci și pentru domeniile urmate de reclamant.

Acest refuz constituie un exces de putere, în condițiile în care în perioada 2005 - 2009 Ministerul Educației sau Agenția Română de Asigurare a Calității în învățământul Superior (ARACIS) nu au derulat nici o procedură administrativă în urma căreia să se constate funcționarea în afara cadrului legal a Universității B., pasivitatea factorilor de decizie din sistemul național de educație neputând fi imputată reclamanților, care au acționat cu bună-credință.

A arătat prima instanță că, atâta vreme cât au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, dreptul reclamantei la obținerea actului de recunoaștere al studiilor este un drept câștigat, opozabil oricărui subiect de drept.

Toate aceste aspecte reținute de instanța de fond nu constituie, în mod evident, examinarea pretențiilor deduse judecății, fiind străine de cererea cu care a aceasta a fost învestită, în condițiile în care s-a pronunțat cu privire la obligația pârâtului Ministerul Educației și Cercetării Științifice de a emite un act administrativ (diploma de licență) pe care reclamanta arătase deja că îl deține, iar nu cu privire la obligația de a face (recunoașterea diplomei de licență) pe care o viza explicit demersul judiciar al reclamantei.

O astfel de conduită procedurală nu răspunde exigențelor impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, drept care nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și argumentele părților sunt în mod real examinate de către instanța sesizată.

Expunerea, în considerentele hotărârii judecătorești, exclusiv a unor motive străine de obiectul cauzei deduse judecății echivalează cu nemotivarea hotărârii și atrage nulitatea acesteia.

În aceste condiții, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, art. 312 alin. (1)-(3) și art. 314 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâtul Ministerul Educației și Cercetării Științifice, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Instanța de fond va rejudeca litigiul ținând seama de cererile și argumentele invocate de reclamantă în actul cu care a învestit instanța de contencios administrativ, examinând cauza sub toate aspectele, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației și Cercetării Științifice împotriva Sentinței civile nr. 528 din 14 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată. Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 februarie 2016.

Procesat de ED