ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3215/2015

Decizia nr. 3215/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, obligarea pârâtului să recunoască diploma de licență din 20 noiembrie 2009 și a suplimentului la diplomă eliberate pe numele reclamantei de Universitatea B. București, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 267 din 14 octombrie 2013, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârât, și a admis acțiunea formulată de reclamantă, obligând autoritatea pârâtă să recunoască diploma de licență din 20 noiembrie 2009 și suplimentul la diplomă, eliberate reclamantei de Universitatea B.

Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., republicat, și solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea

cererii, recurentul a argumentat că instanța de fond a ignorat apărările sale și a respins în mod nelegal excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât recurentul nu are atribuții în recunoașterea diplomei reclamantei, ci recunoaște, fără nici o formalitate, diplomele de licență emise în condițiile legii.

A mai susținut că instanța de fond a reținut în mod greșit incidența prevederilor art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește refuzul nejustificat al Ministerului Educației Naționale de recunoaștere a studiilor reclamantei.

Titularizarea personalului didactic din învățământul preuniversitar pentru anul 2013-2014 s-a realizat în baza Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2013-2014, aprobat prin O.M.E.C.T.S. nr. 6239 din 14 noiembrie 2012, iar recurenta-reclamantă poate participa la concursul de titularizare în situația în care îndeplinește condițiile prevăzute de actul administrativ sus-menționat.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 octombrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 23 iunie 2015, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul Ministerul Educației Naționale ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Mai întâi se constată că, deși recurentul a arătat că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., argumentele sale se subsumează exclusiv motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anume când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Examinând sentința recurată din perspectiva acestor dispoziții, se constată că recursul este fondat.

În speță, instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei privind obligarea autorității pârâte, Ministerul Educației Naționale, la recunoașterea diplomei de licență obținută de reclamantă în urma susținerii examenului de licență - sesiunea februarie 2009.

Instanța de fond a apreciat că refuzul pârâtului de a recunoaște efectele diplomei de licență se circumscriu unui

refuz nejustificat de a soluționa o cerere așa cum este definit prin art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, deoarece exprimă explicit, cu exces de putere, voința de a nu rezolva cererea unei persoane.

Înalta Curte nu poate achiesa la aceste concluzii.

În cauză nu se poate vorbi de un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, și nici de un exces de putere din partea unei autorități publice, în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, având în vedere normele care reglementează atribuțiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 și H.G. nr. 536/2011, dar și reglementările legale relevante pentru speță - Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul superior și Legea învățământului în vigoare la momentul eliberării diplomei de licență a reclamantei.

Raportat la normele sus citate, nu se poate reține că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuție de a emite acte prin care să recunoască diploma de licență și suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituțiile de învățământ superior cu aprobarea intimatului-pârât M.E.C.T.S., fiind tipărite pe formularele tipizate emise de acesta.

Diploma de licență este un document oficial și câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea.

Înalta Curte mai reține că diplomele de licență obținute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei unei alte formalități.

Astfel, o diplomă de licență emisă de o instituție de învățământ superior, cum este cea a reclamantei, produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaștere/validare a diplomei de către ministerul de resort, diploma de licență fiind un act administrativ care se bucură de prezumția de autenticitate, în sensul că actul emană în mod real de la cine se afirmă că emană, prezumția de veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă, și prezumția de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, fiind el însuși titlu executoriu în baza căruia se inițiază procedura executării silite cu obligația corelativă a adresanților de a respecta și pune în aplicare dispozițiile acestuia.

Prin urmare, atât timp cât diploma de licență nu este desființată prin intermediul căilor prevăzute de lege, aceasta se bucură de cele trei prezumții sus-menționate, inclusiv prezumția de legalitate, care presupune obligația celor cărora le este opus actul administrativ de a respecta și pune în aplicare dispozițiile acestuia.

Cererea reclamantei nu poate forma obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, și nu poate forma obiectul unei soluții pe care o poate da instanța în raport de dispozițiile art. 18 alin. (1)-(6) din Legea nr. 554/2004.

Se mai are în vedere și faptul că dispozițiile legii speciale în materia contenciosului administrativ nu reglementează acțiunea în constatarea dreptului, iar dispozițiile de drept comun în materie, respectiv art. 35 C. proc. civ., sunt în sensul că persoana care justifică un interes poate cere „constatarea existenței sau inexistenței unui drept”, însă „cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege”.

În condițiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din diploma de licență, protejarea acestora se poate realiza la cererea părții vătămate, însă în cadrul unei acțiuni în realizarea dreptului, promovată în contradictoriu cu instituția/autoritatea care îi nesocotește aceste drepturi, pe una dintre căile reglementate de Legea nr. 554/2004, respectiv: anularea unui act administrativ, a operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii acestuia [art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004], obligarea la emiterea unui act sau la efectuarea unor operațiuni administrative, contestarea refuzului nejustificat al autorității publice.

Pentru considerentele care au fost expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației Naționale și va casa hotărârea instanței de fond, cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamanta A., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației Naționale împotriva sentinței civile nr. 267 din 14 octombrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată. Respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2015.