ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4241/2014

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

, obligarea pârâtului să recunoască efectele diplomei de licență și suplimentului de diplomă eliberate de Universitatea B., precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1362 din 17 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a recalificat excepția inadmisibilității ca apărare de fond, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat pârâtului, prin intitulata "plângere prealabilă", să îi recunoască diplomele de licență emise de Universitatea B., solicitare la care pârâtul a răspuns prin Adresa din 19 noiembrie 2012.

Excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei a fost recalificată ca apărare de fond, în raport de argumentarea acesteia, relativ la faptul că M.E.N. nu emite acte administrative de recunoaștere a diplomelor, cu motivarea că analiza refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamantei este o chestiune ce ține de fondul cauzei.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului a fost respinsă cu motivarea că ceea ce se contestă în prezenta cauză este refuzul pretins nejustificat al pârâtului de a da curs solicitării reclamantei, iar destinatarul acestei solicitări este M.E.N.

În conformitate cu prevederile H.G. nr. 81/2010 privind organizarea și funcționarea

Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

, ministerul nu are nici un fel de atribuții nici privind eliberarea diplomelor pentru absolvenții din învățământul superior, nici privind recunoașterea diplomelor emise de instituțiile de învățământ superior.

De altfel, reclamanta nici nu indică vreun temei legal care să consacre o atare atribuție/obligație a ministerului, astfel încât să fie întrunită ipoteza normei legale relativ la refuzul nejustificat de soluționare a cererii sale, consacrată în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta A., solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta a susținut, mai întâi, că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, considerând în mod greșit faptul că pârâtul nu are în sfera de competență recunoașterea diplomelor de licență.

A mai arătat că prima instanță, în chiar motivarea sentinței, admite faptul că diploma emisă de o instituție de învățământ superior produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaștere/validare a diplomei de licență eliberate de

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

.

În fine, recurenta a invocat principiul "error comunis facit jus", având în vedere faptul că și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale asumate prin contractele de studii încheiate cu Universitatea B., existând aparența de legalitate a formei de învățământ, că nu se poate imputa recurentei lipsa de diligență a autorităților abilitate în verificarea formelor de învățământ neautorizate provizoriu/neacreditate, iar diploma sa de licență este perfect valabilă.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de susținerile recurenților și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente.

În speță, instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei privind obligarea autorității pârâte, M.E.N., (fost

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

), la recunoașterea diplomei de licență obținută de reclamantă în urma susținerii examenului de licență, sesiunea iulie 2005.

Susținerile recurentei privind faptul că hotărârea atacată ar fi lipsită de temei legal sau ar fi dată cu aplicarea greșită a legii nu sunt fondate.

Înalta Curte constată că, raportat la normele care reglementează atribuțiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 și H.G. nr. 536/2011, dar și reglementările legale relevante pentru speță - Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul superior și Legea învățământului, în vigoare la momentul eliberării diplomei de licență a reclamantei, nu se poate reține că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuție de a emite acte prin care să recunoască diploma de licență și suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituțiile de învățământ superior cu aprobarea intimatului-pârât

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

, fiind tipărite pe formularele tipizate emise de acesta.

Diploma de licență este un document oficial și câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea.

Înalta Curte mai reține că diplomele de licență obținute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei unei alte formalități.

Astfel, o diplomă de licență emisă de o instituție de învățământ superior, cum este cea a reclamantei, produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaștere/validare a diplomei de către ministerul de resort, diploma de licență fiind un act administrativ care se bucură de prezumția de autenticitate, în sensul că actul emană în mod real de la cine se afirmă că emană, prezumția de veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă, și prezumția de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, fiind el însuși titlu executoriu în baza căruia se inițiază procedura executării silite cu obligația corelativă a adresanților de a respecta și pune în aplicare dispozițiile acestuia.

Prin urmare, atât timp cât diploma de licență nu este desființată prin intermediul căilor prevăzute de lege, aceasta se bucură de cele trei prezumții sus-menționate, inclusiv prezumția de legalitate, care presupune obligația celor cărora le este opus actul administrativ de a respecta și pune în aplicare dispozițiile acestuia.

În condițiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din diploma de licență, protejarea acestora se poate realiza la cererea părții vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituția/autoritatea care îi nesocotește aceste drepturi.

Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 1362 din 17 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - MI