ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 681/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

din 12 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

reclamanta B.A.D., în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S., având ca obiect obligarea

pârâtului la recunoașterea diplomei de licență seria A1 nr. 0141045 emisă de U.S.H.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin acțiune, reclamanta

a arătat că, în urma promovării examenului de licență F.L.L.S., U.S.H., promoția

2008, forma de învățământ ID, i-a fost eliberată diploma de licență seria A1 nr.

M.E.C.T.S., prin care să i se recunoască diploma, precizând, totodată, că

adeverințele și diplomele eliberate de universitate, având antetul M.E.C.T.S.,

au produs deja efecte juridice față de terți.

Acțiunea formulată

împotriva pârâtului nu are niciun temei legal, reclamanta neindicând de altfel

o bază legală, o dispoziție care să legitimeze pretenția sa de obligare a

pârâtului la recunoașterea diplomei de licență eliberată de U.S.H., astfel că

nu se poate reține nerespectarea de către pârât a unei prevederi legale, a unei

obligații instituite prin lege în sarcina sa și nici de nerespectarea

atribuțiilor ce-i incumbă conform Legii nr. 84/1995, Legii nr. 1/2011 și H.G. nr.

536/2011.

Derularea

raporturilor reclamantei, în calitate de student, cu U.S.H., constituie o

problemă a celor două părți, fără să nască vreo obligație în sarcina

ministerului pârât.

În raport cu

prevederile H.G. nr. 916/2005, H.G. nr. 676/2007, H.G. nr. 635/2008, H.G. nr. 749/2009

și H.G. nr. 966/2011, instanța a reținut că universitatea nu era acreditată

pentru specializarea urmată de reclamantă, existând o anumită procedură privind

acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor instituțiilor de

învățământ. În acest sens, instanța a menționat dispozițiile art. 17 alin. (1) lit.

b), art. 29 – art. 35 din O.U.G. nr. 75/2005.

În consecință, nu

există temei legal pentru demersul reclamantei, respectiv acela de a urma

cursurile unei facultăți neacreditată/neautorizată provizoriu, iar ulterior de

solicita în instanță obligarea M.E.C.T.S. la recunoașterea actelor emise de

respectiva facultate, deoarece un act nu poate avea efectele prevăzute de lege

decât în eventualitatea în care este emis conform legii și de către o entitate

abilitată de lege în acest sens, fără a exista în același timp posibilitatea

recunoașterii ca valabil a unui act emis fără respectarea normelor edictate

pentru încheierea sa valabilă. Cu alte cuvinte, în măsura în care universitatea

nu era acreditată/autorizată provizoriu pentru specializarea urmată de

reclamantă, forma de învățământ ID, iar la momentul încheierii contractului cu

reclamanta nu-i putea elibera acesteia în mod valabil o diplomă de licență

producătoare de efecte juridice, în condițiile legii, recunoscută de pârâtul

din prezenta cauză, această posibilitate legală nu există nici în prezent. Tot

astfel, pârâtul nu poate fi obligat la recunoașterea diplomei eliberată nici

față de dispozițiile art. 1, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004.

Nici dispozițiile art.

60 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 84/1995 nu constituie temei pentru

acțiunea reclamantei.

Față de susținerile

reclamantei în sensul că, deși i-a fost eliberată diploma de licență, aceasta

nu-i este recunoscută de către M.E.C.T.S. în raport cu prevederile art. 2 –

art. 4 din O.G. nr. 10/2009, texte de lege cu privire la care instanța a

reținut că nu sunt incidente cauzei, întrucât nu vizează și situația diplomelor

deja eliberate la data intrării în vigoare a actului.

A mai reținut

instanța că reclamantei i-a fost deja eliberată o diplomă de licență și nu a

dovedit nerecunoașterea diplomei de către vreo instituție angajatoare, iar

eventuala situație de același gen în care se află alți absolvenți nu poate

legitima prezenta acțiune.

Și dacă ar fi fost

dovedită această situație de către reclamantă, și anume nerecunoașterea

respectivei diplome de către instituția angajatoare, o eventuală acțiune poate

fi formulată în contradictoriu cu respectiva instituție de la care provine

refuzul apreciat ca fiind neîntemeiat ori emis cu exces de putere.

Reclamanta nu a făcut

dovada faptului că M.E.C.T.S. ar fi solicitat universității și absolvenților

acesteia susținerea unui nou examen de licență (relicențiere).

sentinței pronunțate de Curtea de Apel a declarat

recurs B.A.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În esență, recurenta-reclamantă

susține că diplomele eliberate de U.S.H. sunt legale, întrucât absolvenții au

parcurs și au finalizat studiile la specializări acreditate sau autorizate și

au promovat examenul de licență. În acest sens, recurenta invocă Ordinul ministrului

educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3404/2006, prevederile art.

60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 84/1995, susținând că universitatea, având

învățământ de zi autorizat/acreditat, putea organiza învățământ la distanță și

cu frecvență redusă.

Recurenta-reclamantă

reiterează faptul că pârâtul nu recunoaște diploma, deși a susținut și a

promovat examenul de licență, care este un act administrativ valabil, nerevocat

și neanulat de către o instanță judecătorească, iar autorizarea/acreditarea

universității nu vizează raporturile sale cu universitatea și nu îi poate fi

imputabilă culpa sau lipsa de diligență a unității de învățământ superior,

conform teoriei aparenței dreptului, în condițiile în care a respectat

obligațiile contractuale.

prisma criticilor formulate, în raport cu art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru

considerentele arătate în continuare.

În evaluarea acțiunii

cu care a fost învestită, în mod corect judecătorul fondului s-a raportat, pe

de o parte, la obiectul acesteia (obligarea M.E.C.T.S. să recunoască diploma de

licență seria A1 nr. 0141045 emisă de U.S.H. în favoarea reclamantei), iar pe

de altă parte, la normele care reglementează atribuțiile ministerului pârât,

respectiv Legea nr. 1/2011 și H.G. nr. 536/2011, dar și la reglementările legale

relevante pentru speță – Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului

privind regimul actelor de studii în învățământul superior și Legea învățământului

nr. 84/1995 în vigoare la momentul eliberării diplomei de licență a

reclamantei.

Din analiza tuturor

actelor normative menționate rezultă că ministerul pârât nu are nicio atribuție

de a emite acte prin care să recunoască diplomele de licență. Conform art. 4 alin.

(2) din Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007, atribuțiile acestei autorități sunt

conceperea și tehnoredactarea modelelor de referință ale formularelor (diplome,

adeverințe etc.), pe baza consultărilor cu instituțiile de învățământ și cu alte

instituții prevăzute de lege.

Diploma de licență

este un document oficial și, câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau

anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată

în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor

ce decurg din ea.

În eventualitatea

nerecunoașterii diplomei de licență, protejarea drepturilor ce decurg din acest

act administrativ se poate realiza în cadrul unui demers judiciar în contradictoriu

cu entitatea care nesocotește aceste drept, fără a fi nevoie de intervenția ministerului

pentru „recunoașterea diplomei de licență”.

La pronunțarea

prezentei decizii, în realizarea rolului constituțional ce revine Înaltei Curți

de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii în primul rând prin

promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a

principiului securității juridice, prevăzut implicit

în totalitatea

articolelor C.E.D.O., și care constituie unul din elementele fundamentale ale

statului de drept (C.E.D.O., Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. 30658/05,

B. împotriva României, §39), instanța are în vedere practica sa anterioară

reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 2345/2012, nr. 2574/2012 și

nr. 4489/2012.

Pentru considerentele

arătate, constatând că sentința atacată este temeinică și legală, nefiind

identificate motive de reformare în sensul art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) coroborat cu art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de B.A.D. împotriva Sentinței civile nr. 1742 din 12 martie 2012 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 februarie 2013.