ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3416/2012

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată

la data de 17 martie 2011 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, reclamanta P.D.E. a chemat în judecată pe pârâții Universitatea S.H.

din București și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând

obligarea pârâților la emiterea diplomei de licență, ca urmare a absolvirii Facultății

de Psihologie din cadrul universității pârâte, promoția 2009.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că a urmat cursurile Facultății de Psihologie din cadrul universității

pârâte, promoția 2009, a susținut și a promovat examenul de licență în sesiunea

din iulie 2009, cu nota 9,40. În acest sens, universitatea pârâtă i-a eliberat adeverința

din 23 iulie 2009 prin care i-a atestat că a absolvit facultatea și a promovat examenul

de licență.

În vederea obținerii diplomei

de licență, reclamanta a efectuat demersuri la secretariatul universității, însă

nu i-a fost eliberată diploma, iar, prin notificarea nr. 322/N/2010, a solicitat

universității să îi comunice data la care să se prezinte în vederea ridicării diplomei

de licență, având în vedere durata mare de circa 1 an și 8 luni de la data promovării

examenului de licență.

Prin adresa nr. 773 din

29.12.2010 a primit un răspuns nesatisfăcător în sensul că universitatea nu a primit

formularele de diplomă pentru licență pentru a fi completate și înmânate solicitanților.

Universitatea a motivat această întârziere prin faptul că structurile abilitate

ale Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului au amânat în mod

repetat aprobarea eliberării tuturor formularelor tipizate.

Reclamanta a susținut

că interesul ei în promovarea acțiunii îl constituie faptul că, în lipsa diplomei,

nu poate participa la concursuri în vederea angajării.

Pârâta Universitatea S.H.

din București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței să ia act

că și-a îndeplinit obligațiile legale de a emite adeverințele de studiu și a făcut

demersuri către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în vederea

comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate

absolvenților pentru anul 2009, spre a putea comanda la societatea de tipărire aceste

formulare, în scopul livrării lor.

Pârâta Universitatea S.H.

din București a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând ca acesta să fie obligat să aprobe

tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și a suplimentului

la diplomă pentru reclamantă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă

și irevocabilă a hotărârii sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004 și a daunelor cominatorii în cuantum de 50 RON pentru fiecare zi de

întârziere, până la eliberarea efectivă a actelor de studii solicitate, cu cheltuieli

de judecată.

generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin sentința

nr. 531 din 27 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Dolj, reținând, în esență, următoarele:

Prezentul litigiu are

ca obiect obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei

de licență.

Pârâta Universitatea S.H.

din București se încadrează în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2

alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 554/2004.

În raport cu dispozițiile

Legii nr. 443/2002 și ale art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Universitatea S.H. din București

nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ

al autorității publice centrale, fiind încadrată în categoria autorităților publice

locale.

Având în vedere rangul

local al pârâtei, conform art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, competența

de soluționare a cauzei revine Tribunalului.

Totodată, a reținut Curtea

de Apel că, raportat la dispozițiile art. 17 C. proc. civ., cererea de chemare în

garanție a Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este o cerere

incidentală, care se soluționează de instanța competentă să soluționeze acțiunea

principală.

2.2. Învestit cu soluționarea

cauzei prin declinare de competență, Tribunalul Dolj, secția de contencios administrativ

și fiscal, prin sentința nr. 84 din 11 ianuarie 2012, a admis excepția necompetenței

materiale invocată de pârâta Universitatea S.H. din București, a declinat competența

soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, a constatat ivit conflictul

negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție

pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Obiectul acțiunii îl reprezintă

contestația formulată de reclamantă împotriva refuzului pârâtei Universitatea S.H.

din București de a-i elibera diploma de licență.

Potrivit art. 1 din Legea

nr. 443/2002 și întrucât face parte din sistemul național de învățământ, Universitatea

S.H. din București este instituție centrală de utilitate publică, astfel că, în

conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și ale art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, instanța competență se stabilește în funcție de rangul autorității

care emite sau, după caz, este obligată la emiterea actului.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra conflictului negativ de competență

de drept relevante

Înalta Curte

constatând îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, „Orice persoană

care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de

către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea

în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ

competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului

legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât

privat, cât și public”.

Așa cum s-a arătat anterior,

obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal,

obligarea unei instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență.

Pârâta Universitatea S.H.

din București este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1)

lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004.

Universitatea S.H. din

București

a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior,

persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național

de învățământ.

Totodată, atât potrivit

art. 1 din H.G. nr. 81/2010 (în vigoare la data introducerii cererii de chemare

în judecată), cât și potrivit art. 1 din H.G. nr. 536/2011 (în vigoare la data pronunțării

prezentei decizii și care a abrogat H.G. nr. 81/2010), Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale,

cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare

în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului,

cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile

de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară,

în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul

finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu justifică plasarea acestora

în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Conform

dispozițiilor legii respective, autonomia universitară se manifestă prin relația

directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației

care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere

a rectorului și de a-l suspenda din funcție.

Aceste prerogative legale

revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ

superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context, trebuie

subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea

Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile

administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, Universitatea

S.H. din București nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât

actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe,

iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul

întregului sistem național de învățământ.

În mod evident, Universitatea

S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere

teritorial.

În alți termeni, Universitatea

S.H. din București nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată

drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act

normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse,

Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente

material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după

caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației

publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este

aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității

publice pârâte – Universitatea S.H. din București – competența de soluționare a

litigiului revine tribunalului.

Conform art. 10 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamanta se poate adresa instanței de

la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat

pentru instanța de la domiciliul pârâtului nu mai se poate invoca excepția necompetenței

teritoriale.

Reclamanta a optat pentru

instanța de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în discuție competența

teritorială a instanței în soluționarea cauzei.

De asemenea, se cuvine

a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii

și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față,

este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală

care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală.

de competență

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

privind pe reclamanta P.D.E. în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. și

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în favoarea Tribunalului

Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iulie

2012.