ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2785/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2785/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra constatării perimării recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Decizia nr. 60 din 11 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C.N.A.C.N. SA împotriva Sentinței civile nr. 6799 din 9 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Constanta în Dosarul nr. 16726/118/2010. Împotriva acestei decizii a declarat recurs C.N.A.C.N. SA Judecata recursului a fost a fost suspendată prin încheierea de ședința din data de 23 aprilie 2013, în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. pentru lipsa nejustificată a părților. În urma referatului întocmit la data de 3 iunie 2014 de către primul grefier al instanței, cauza a fost repusă pe rol din oficiu, în vederea constatării perimării.
La data de 14 iulie 2014 recurenta pârâtă a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire și orice cerere de reformare sau de revocare, se perima de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an în materie civilă. În cauza de față, pricina a rămas în nelucrare din vina părților, mai mult de un an, fără ca în acest interval de timp să intervină vreo cauză de suspendare sau de întrerupere în condițiile art. 249 - 251 din C. proc. civ. Cererea de repunere pe rol formulată în cauză de către recurenta pârâtă este făcută cu depășirea termenului de perimare de un an, prin urmare aceasta nu poate fi primită ca un act procedural apt să întrerupă termenul de perimare, motiv pentru care, va fi respinsă.
Față de cele reținute, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 252 C. proc. civ., va constata perimarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă C.N.A.C.N. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea de repunere pe rol formulată de recurenta-pârâtă C.N.A.C.N. SA Agigea. Constată perimarea judecății cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă C.N.A.C.N. SA Agigea 'împotriva Deciziei nr. 60 din 11 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2014. Procesat de GGC - CL
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.