ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4623/2014

Decizia nr. 4623/2014 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 300/CA din 02 octombrie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat perimată acțiunea formulată de A., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii București. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Prin încheierea de ședință din 28 martie 2012, Curtea a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a preciza dacă are capăt de cerere prin care solicită obligarea pârâtei la daune morale/materiale și în ce cuantum, sau dacă a fost obligată pârâta printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă la plata de daune, solicitându-i-se să depună dovezi în acest sens.

De asemenea, i s-a pus în vedere reclamantului să depună în formă lizibilă înscrisurile depuse la termenul din 28 martie 2012, sub sancțiunea suspendării judecății cauzei, conform art. 155 1 C. proc. civ., acordând în acest sens termen de judecată la data de 02 mai 2012. Prin încheierea de ședință din 02 mai 2012 Curtea a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 155 1 C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina reclamantului prin încheierea de ședință din 28 martie 2012. La data de 19 aprilie 2013 reclamantul a solicitat repunerea cauzei pe rol, cerere ce a fost însă respinsă prin încheierea de ședință din data de 15 mai 2013, întrucât reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței stabilite prin Încheierea din 28 martie 2012, cauza rămânând astfel la poziția suspendat.

La data de 28 mai 2013 s-a întocmit referat pentru constatarea perimării cererii. În ședința publică din 02 octombrie 2013, Curtea a repus cauza pe rol și a rămas în pronunțare asupra referatului de perimare întocmit în cauză. Curtea de apel a făcut aplicarea art. 248 și art. 249 C. proc. civ., reținând că de la data suspendării - 02 mai 2012, dosarul a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an de zile și împrejurarea că nu a operat vreunul dintre motivele de întrerupere a perimării, astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 252 C. proc. civ., a constatat, din oficiu, perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs A., fără a invoca în drept vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Se susține, în esență, că hotărârea este nelegală, netemeinică și neconstituțională, fiind pronunțată de judecători care au mai pronunțat hotărâri în alte cauze pe care reclamantul le-a avut pe rolul Curții de Apel Constanța. Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Recursul este nefondat. Analizând cererea de recurs, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente speței, Înalta Curte constată că este nefondat, sentința instanței de fond fiind legală și temeinică. Prin sentința pronunțată, Curtea de Apel Constanța a constatat perimată cererea de chemare în judecată, reținând incidența dispozițiilor art. 248 C. proc.

civ. Potrivit art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an de zile. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Încheierea de ședință din 02 mai 2012 curtea de apel a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 155 1 C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina reclamantului prin încheierea de ședință din 28 martie 2012. Dispozițiile art. 249 C. proc. civ. prevede că perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

În speță, se constată că reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, respinsă prin Încheierea de ședință din 15 mai 2013, astfel că nu se poate reține că aceasta constituie un act de procedură care să întrerupă termenul de perimare, în sensul art. 249 C. proc. civ. Prin urmare, instanța de fond a aplicat corect legea la situația de fapt stabilită în cauză. În ceea ce privește critica referitoare la incompatibilitatea judecătorului care a pronunțat hotărârea atacată, aceasta nu poate fi primită, având în vedere că recurentul a uzitat de instituția recuzării completului de judecată, cererea formulată în acest sens fiind respinsă prin încheierea din 12 septembrie 2013 a Curții de Apel Constanța.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința pronunțată de Curtea de Apel Constanța este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 300/CA din 02 octombrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 03 decembrie 2014.