ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 59/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Sălaj, reclamanta P.S.D. a chemat în judecată pe pârâta

Universitatea „Spiru Haret", solicitând obligarea acesteia să îi elibereze

diploma de licență, care atestă absolvirea de către reclamantă a Facultății de

Psihologie-pedagogie din cadrul acestei universități și promovarea examenului

de licență.

Prin Sentința nr.

5020 din 6 octombrie 2011, Tribunalul Sălaj a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de

Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

invocând prevederile Legii nr. 443/2002, care atribuie pârâtei calitatea de

persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, și reținând, prin

urmare, că aceasta este asimilată autorităților publice centrale.

Prin Sentința nr. 661

din 10 noiembrie 2011, Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat

competența în favoarea Tribunalului Sălaj, secția de contencios administrativ,

invocând dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum și

calitatea de autoritate publică locală a pârâtei.

Constatându-se ivirea

conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru

pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 22 C. proc. civ.

Examinând actele

dosarului, se constată că, în raport cu obiectul acțiunii și având în vedere

calitatea pârâtei, competența materială de soluționare a cauzei revine secției

de contencios administrativ a Tribunalului Sălaj.

Astfel, potrivit art.

1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, orice

persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de

contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea

dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost

cauzată; interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Așa cum rezultă din

cele ce preced, obiectul litigiului vizează obligarea unei instituții de

învățământ superior la eliberarea unei diplome de licență.

Pârâta poate fi

încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b)

teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție

orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează

în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Prin Legea nr.

443/2002, a fost înființată Universitatea „Spiru Haret" din București, ca instituție

de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate

publică, parte a sistemului național de învățământ.

De asemenea, potrivit

art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu

personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și

coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul

educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice,

tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act

normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de

reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului

național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național,

autonomia universitară se manifesta prin relația directă a rectorului instituției

de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea

competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l

suspenda din funcție.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context,

trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele

sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi

cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub

controlul general al Parlamentului.

Universitatea „Spiru

Haret" nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele

administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de

competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere

publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident,

Universitatea „Spiru Haret" din București este o autoritate publică

descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni,

Universitatea „Spiru Haret" nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor

pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale; de altfel,

niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în

litigiu.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice

locale.

În prezentul conflict

negativ de competență sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, modificată, care menționează următoarele: „Litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și

județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează

în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică nu se prevede altfel."

Prin urmare,

specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice

și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli

imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea

competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel

al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ

dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv

criteriul valoric.

În cauza de față,

este aplicabil primul criteriu enunțat anterior, motiv pentru care tribunalul

este competent să soluționeze acest litigiu.

Conform art. 10 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamantul se poate adresa instanței

de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a

optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului nu mai se poate invoca

excepția necompetenței teritoriale.

Reclamanta a optat

pentru instanța de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în

discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei.

De asemenea, se

cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile

accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea

principală.

Or, în litigiul de

față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere

incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze

cererea principală.

Față de cele

prezentate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Sălaj, secția de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Stabilește competența de soluționare a cauzei

privind pe reclamanta P.S.D., în contradictoriu cu pârâta Universitatea Spiru

Haret și chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului, în favoarea Tribunalului Sălaj, secția contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 ianuarie 2012.