ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 348/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5019 din 6 octombrie

2011 Tribunalul Sălaj, secția civilă, a admis excepția de necompetență

materială a Tribunalului Sălaj, invocată de pârâtă; a declinat competența de

soluționare a acțiunii formulată de reclamanta J.F.D., în contradictoriu cu

pârâta Universitatea S.H., pentru eliberare diplomă de licență, în favoarea

Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ, și a dispus trimiterea

cauzei instanței competente.

Pentru a

pronunța această soluție, Tribunalul Sălaj a reținut că la data intrării în

vigoare a Legii nr. 443/2002 s-a înființat Universitatea "S.H." din

București, definită de art. 1 ca fiind instituție de învățământ superior,

persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului

național de învățământ.

Reținând

că litigiile în legătură cu actele autorităților și instituțiilor centrale se

judecă în primă instanță, conform art. 3 pct. 1 C. proc. civ., de curtea de

apel și că pârâta Universitatea „S.H.” este o autoritate publică centrală, în

sensul Legii nr. 554/2004, instanța de fond a apreciat că acțiunea în legătură

cu refuzul de emitere a diplomei de licență se impune a fi soluționată de

curtea de apel.

Prin sentința civilă nr.

656/2011 din 9 noiembrie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale; a

declinat competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ formulată

de reclamanta J.F.D., în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. și chematul

în garanție M.E.C.T.S. în favoarea Tribunalului Sălaj; a constatat existența

conflictului negativ și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru

soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea de Apel Cluj a reținut că în speță se observă că se evocă

refuzul eliberării unui act de către Facultatea de Psihologie din cadrul

Universității S.H. – centrul teritorial.

Curtea a apreciat că

această entitate nu poate fi considerată autoritate/organ central pentru simplul

fapt că desfășoară activitate autorizată în teritoriu, că activitatea/serviciul

public profită într-adevăr mai multor județe și persoanelor din teritoriu

național care doresc să urmeze cursurile, dar aceasta nu înseamnă că

universității/facultății îi este conferită poziționarea în sistemul

administrației centrale. S-a mai arătat că un astfel de serviciu public ce

profită tuturor cetățenilor desfășoară și Universitatea de Farmacie și Medicină

Cluj, Universitatea Tehnică București - diplomele emise de acestea fiind

recunoscute nu numai pe teritoriul național, dar aceasta nu poate conduce la

concluzia că universitatea în cauză este organ/ autoritate centrală.

În concluzie, curtea

de apel a reținut că unitatea de învățământ superior ce a emis actul a cărei nelegalitate

se cere a se constata este asimilată autorității locale, iar, raportat la

dispozițiile art. 2 lit. d) C. proc. civ., art. 10 din Legea nr. 554/2004,

competența revine tribunalului, astfel că a admis excepția, iar în temeiul art.

158 și art. 159 C. proc. civ. s-a desesizat și a declinat competența în

favoarea instanței competente.

Constatând existența

conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a sesizat Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării

acestuia, în temeiul prevederilor art. 20 și urm. C. proc. civ.

Înalta Curte, ca

instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5)

C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în

favoarea Tribunalului Sălaj, secția civilă.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Obiectul prezentului

litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de

învățământ superior la eliberarea unei diplome de licență și a altor acte de

studii reclamantei, care este absolventă a Facultății de Psihologie -

Pedagogie, Specializarea Psihologie, din cadrul Universității „S.H.” – Centrul

Teritorial Zalău.

În alt registru de

idei, nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de

autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004,

care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care,

potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să

presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în speța de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.” din București,

ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de

utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Pe de altă parte,

potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, M.E.C.T.S. este organ de specialitate al

administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea

Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și

Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice,

dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era

în vigoare la data finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă, nu le

plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de

învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia

universitară se manifestă prin relație directă a rectorului instituției de

învățământ superior cu Ministerul Educației, care, printre altele, avea

competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l

suspenda din funcție.

În cauza de față,

Universitatea „S.H.” nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât

actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de

competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere

publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident, Universitatea

„S.H.” din București este o persoană juridică de drept privat, de utilitate

publică, ce funcționează doar ca parte a unui sistem național de învățământ,

care nu poate fi asimilată unei autorități administrative autonome sau unui

organ central al administrației publice.

Prin urmare, pârâta

aflată în discuție este o autoritate publică descentralizată din punct de

vedere teritorial.

În alți termeni,

Universitatea „S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi

calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, nici un act

normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.

În cauza de față, o

asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități

publice locale.

În prezentul conflict

negativ de competență sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, care menționează următoarele: „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond

de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

Prin urmare,

specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice

și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli

imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea

competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel

al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ

dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv

criteriul valoric.

În cauza de față este

aplicabil primul criteriu enunțat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul

că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios

administrativ, față de împrejurarea că Universitatea S.H. din București este o

autoritate publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct. 1

lit. d) C. proc. civ.

În altă ordine de

idei, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la

domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul

pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

În speța de față,

reclamanta a optat pentru instanța de la domiciliul său, astfel că nu se mai

poate pune în discuție competența teritorială a instanței în soluționarea

cauzei.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Sălaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe J.F.D., Universitatea S.H. și pe M.E.C.T.S. în

favoarea Tribunalului Sălaj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2012.