ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4699/2012

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată

la Tribunalul Bacău, sub nr. 6365/110/20121, reclamanta L.A. a solicitat, în contradictoriu

cu Universitatea S.H. București și Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, obligarea pârâtei Universitatea S.H. să-i elibereze diploma

de licență și suplimentul la diploma de absolvire a Facultății de Drept și Administrație

Publică București din cadrul Universității S.H., precum și obligarea pârâtului Ministerului

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să-i aprobe tipărirea formularelor

tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă, în 30 de zile

de la pronunțarea hotărârii, sub sancțiunile prevăzute de art. 25 din Legea nr.

554/2004, respectiv de plată de daune cominatorii pe zi întârziere.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că a absolvit Facultatea de Științe Juridice și Administrative

Brașov, specializarea Drept, din cadrul Universității S.H., promoția 2009, cu examen

de licență promovat, în urma susținerii examenului de licență eliberându-i-se o

adeverință care să ateste statutul de licențiat.

A precizat reclamanta

că deși în această adeverință se specifică faptul că este valabilă până la eliberarea

diplomei de licență, în realitate ea este valabilă doar 12 luni de la data eliberării,

iar încercările de a obține diploma de licență au rămas fără rezultat, pârâta amânând

eliberarea diplomei.

În ceea ce privește pârâtul

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului s-a arătat că acesta

a fost chemat în judecată pentru opozabilitate, având în vedere că Universitatea

S.H. s-a apărat invocând opoziția ministerului, opoziție comunicată prin adresa

de răspuns din 28 mai 2011.

generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin sentința civilă

nr. 664 din 04 aprilie 2012 a Tribunalului Bacău, secția contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului

și în temeiul art. 158 C. proc. civ., s-a declinat competența de soluționare în

favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ.

Instanța de trimitere

a reținut dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora

litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale se soluționează de secțiile de contencios administrativ ale Curților de

Apel, precum și pe cele ale art. 2 alin. (2) din aceeași lege, care dispun în sensul

că se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a

rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Având în vedere că reclamanta

a chemat în judecată pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

pentru a fi obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate, precum și adresa

din 28 mai 2011 privind opoziția ministerului, instanța a admis excepția necompetenței

materiale a instanței, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ.

2.2. Învestită cu soluționarea

cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 126/2012 din 18 iunie 2012

a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, constatând ivit conflictul negativ de competență.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că solicitarea privind obligarea Universității S.H.

la eliberării diplomei de licență și a suplimentul la diploma de absolvire a Facultății

de Drept și Administrație Publică București formează obiectul principal al acțiunii

formulate, capătul de cerere vizând obligarea Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate fiind unul accesoriu,

care poate fi admis doar în condițiile în care prima pârâtă are abilitarea legală

de a elibera diplomele de licență pentru forma de studiu, iar cererea reclamantei

este fondată.

Întrucât universitatea

este asimilată unei autorități publice locale, s-a apreciat că, în cauză, competența

materială de soluționare a litigiului aparține Tribunalului, fiind incidente normele

prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra conflictului negativ de competență

de drept relevante

Înalta Curte

constatând îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, „Orice persoană

care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de

către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea

în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ

competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului

legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât

privat, cât și public”.

Obiectul prezentului litigiu

de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituții

de învățământ superior să elibereze diploma de licență.

Pârâta Universitatea S.H.

din București este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1)

lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004.

Universitatea S.H. din

București

a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior,

persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național

de învățământ.

Totodată, atât potrivit

art. 1 din H.G. nr. 81/2010, cât și potrivit art. 1 din H.G. nr. 536/2011, Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației

publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol

de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în

domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice,

tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile

de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară,

în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 nu justifică plasarea acestora în

vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Conform dispozițiilor

legii respective, autonomia universitară se manifestă prin relația directă a rectorului

instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele,

avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l

suspenda din funcție.

Aceste prerogative legale

revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ

superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context, trebuie

subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea

Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile

administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, Universitatea

S.H. din București nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât

actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe,

iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul

întregului sistem național de învățământ.

În mod evident, Universitatea

S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere

teritorial.

În alți termeni, Universitatea

S.H. din București nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată

drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act

normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse,

Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente

material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după

caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației

publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este

aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității

publice pârâte - Universitatea S.H. din București - competența de soluționare a

litigiului revine Tribunalului.

Conform art. 10 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamanta se poate adresa instanței de

la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.

De asemenea, se cuvine

a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii

și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

de competență

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția de contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta L.A. și pârâții Universitatea S.H.,

respectiv Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în favoarea

Tribunalului Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie

2012.