ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4699/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău, sub nr. 6365/110/20121, reclamanta L.A. a solicitat, în contradictoriu cu Universitatea S.H. București și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, obligarea pârâtei Universitatea S.H. să-i elibereze diploma de licență și suplimentul la diploma de absolvire a Facultății de Drept și Administrație Publică București din cadrul Universității S.H., precum și obligarea pârâtului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să-i aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă, în 30 de zile de la pronunțarea hotărârii, sub sancțiunile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 554/2004, respectiv de plată de daune cominatorii pe zi întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a absolvit Facultatea de Științe Juridice și Administrative Brașov, specializarea Drept, din cadrul Universității S.H., promoția 2009, cu examen de licență promovat, în urma susținerii examenului de licență eliberându-i-se o adeverință care să ateste statutul de licențiat. A precizat reclamanta că deși în această adeverință se specifică faptul că este valabilă până la eliberarea diplomei de licență, în realitate ea este valabilă doar 12 luni de la data eliberării, iar încercările de a obține diploma de licență au rămas fără rezultat, pârâta amânând eliberarea diplomei. În ceea ce privește pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului s-a arătat că acesta a fost chemat în judecată pentru opozabilitate, având în vedere că Universitatea S.H.

s-a apărat invocând opoziția ministerului, opoziție comunicată prin adresa de răspuns din 28 mai 2011. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Prin sentința civilă nr. 664 din 04 aprilie 2012 a Tribunalului Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului și în temeiul art. 158 C. proc. civ., s-a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ.

Instanța de trimitere a reținut dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează de secțiile de contencios administrativ ale Curților de Apel, precum și pe cele ale art. 2 alin. (2) din aceeași lege, care dispun în sensul că se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Având în vedere că reclamanta a chemat în judecată pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru a fi obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate, precum și adresa din 28 mai 2011 privind opoziția ministerului, instanța a admis excepția necompetenței materiale a instanței, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 126/2012 din 18 iunie 2012 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, constatând ivit conflictul negativ de competență. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că solicitarea privind obligarea Universității S.H.

la eliberării diplomei de licență și a suplimentul la diploma de absolvire a Facultății de Drept și Administrație Publică București formează obiectul principal al acțiunii formulate, capătul de cerere vizând obligarea Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate fiind unul accesoriu, care poate fi admis doar în condițiile în care prima pârâtă are abilitarea legală de a elibera diplomele de licență pentru forma de studiu, iar cererea reclamantei este fondată. Întrucât universitatea este asimilată unei autorități publice locale, s-a apreciat că, în cauză, competența materială de soluționare a litigiului aparține Tribunalului, fiind incidente normele prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență 1. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”. Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență. Pârâta Universitatea S.H. din București este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004. Universitatea S.H. din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Totodată, atât potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, cât și potrivit art. 1 din H.G.

nr. 536/2011, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului. Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Conform dispozițiilor legii respective, autonomia universitară se manifestă prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție.

Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului. În speță, Universitatea S.H. din București nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident, Universitatea S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial. În alți termeni, Universitatea S.H. din București nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale. Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - Universitatea S.H. din București - competența de soluționare a litigiului revine Tribunalului. Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamanta se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. 2. Temeiul legal al regulatorului de competență Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta L.A. și pârâții Universitatea S.H., respectiv Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în favoarea Tribunalului Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2012.