ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 347/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 4569 din 15

septembrie 2011 Tribunalul Sălaj, secția civilă a admis excepția de

necompetență materială a Tribunalului Sălaj, invocată de pârâtă; a declinat

competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta H.V.E., în

contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H., pentru eliberare diplomă de

licență, în favoarea Curții de Apel Cluj și a dispus trimiterea cauzei

instanței competente.

Pentru a pronunța

această soluție, Tribunalul Sălaj a reținut că la data intrării în vigoare a

Legii nr. 443/2002 s-a înființat Universitatea "S.H." din București,

definită de art. 1 ca fiind instituție de învățământ superior, persoană

juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național

de învățământ.

Reținând că litigiile

în legătură cu actele autorităților și instituțiilor centrale se judecă în

primă instanță, conform art. 3 pct. 1 C. proc. civ., de curtea de apel și că

pârâta Universitatea „S.H.” este o autoritate publică centrală, în sensul Legii

nr. 554/2004, instanța de fond a apreciat că acțiunea în legătură cu refuzul de

emitere a diplomei de licență se impune a fi soluționată de curtea de apel.

Prin Încheierea

civilă nr. 682/2011 din 31 octombrie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței

materiale invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a acțiunii

în contencios administrativ formulată de reclamanta H.V.E., în contradictoriu

cu pârâții Universitatea S.H. și Universitatea S.H. - Centrul Teritorial Zalău,

în favoarea Tribunalului Sălaj; a constatat existența conflictului negativ și a

sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea de Apel Cluj a reținut că demersul judiciar al reclamantei

vizează obligarea pârâtei Universitatea S.H. la eliberarea unor înscrisuri,

respectiv diplome de licență și suplimentele la diplomele de absolvire, despre

care se susține că se refuză nelegal îndeplinirea acestei operațiuni, deși este

absolventă a facultăților pârâtei, iar eliberarea actelor solicitate decurge

din activitatea sa.

S-a reținut astfel că

reclamanta a înțeles să conteste în instanța de contencios administrativ

refuzul nejustificat al pârâtei de a rezolva o cerere referitoare la un drept

sau la un interes legitim al acesteia, respectiv acela de a i se elibera

diploma de licență și actele suplimentare.

Cum în speță acțiunea

reclamantei este fundamentată pe dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, raportat la art. 2 alin. (2) din același act normativ, iar competența

nu este una specială, curtea a apreciat că revine în competența materială a

tribunalului soluționarea cauzei, reținând că nici una din pârâte nu se

subsumează noțiunii de autoritate publică astfel cum rezultă din dispozițiile

art. 2 lit. b) din lege.

În consecință, curtea

a reținut împrejurarea că pârâtele nu sunt organe de stat sau ale unităților

administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru

satisfacerea unui interes legitim public și nici nu au dobândit statut de

utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim

de putere publică.

Constatând existența

conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, a sesizat Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării

acestuia, în temeiul prevederilor art. 21 C. proc. civ.

Înalta Curte, ca

instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5)

C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță

în favoarea Tribunalului Sălaj, secția civilă.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Obiectul prezentului

litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de

învățământ superior la eliberarea unei diplome de licență și a altor acte de

studii reclamantei, care este absolventă a Facultății de Psihologie -

Pedagogie, Specializarea Psihologie, din cadrul Universității „S.H.” - Centrul

Teritorial Zalău.

În alt registru de

idei, nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de

autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea

nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept

privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt

autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în speța de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.” din București,

ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de

utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Pe de altă parte,

potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice

centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de

sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în

domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării

tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie

universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era în vigoare

la data finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă, nu le plasează

în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Această

reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se

manifestă prin relație directă a rectorului instituției de învățământ superior

cu Ministerul Educației, care, printre altele, avea competența de a confirma

prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție.

În cauza de față,

Universitatea „S.H.” nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât

actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de

competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere

publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident,

Universitatea „S.H.” din București este o persoană juridică de drept privat, de

utilitate publică, ce funcționează doar ca parte a unui sistem național de

învățământ, care nu poate fi asimilată unei autorități administrative autonome

sau unui organ central al administrației publice.

Prin urmare, pârâta

aflată în discuție este o autoritate publică descentralizată din punct de

vedere teritorial.

În alți termeni,

Universitatea „S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi

calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, nici un act

normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.

În cauza de față, o

asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități

publice locale.

În prezentul conflict

negativ de competență sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, care menționează următoarele: „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond

de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

Prin urmare,

specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice

și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli

imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea

competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel

al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ

dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv

criteriul valoric.

În cauza de față este

aplicabil primul criteriu enunțat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul

că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios

administrativ, față de împrejurarea că Universitatea S.H. din București este o

autoritate publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct.

1 lit. d) C. proc. civ.

În altă ordine de

idei, potrivit prevederilor art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, reclamantul

se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul

pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului,

nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

În speța de față,

reclamanta a optat pentru instanța de la domiciliul său, astfel că nu se mai

poate pune în discuție competența teritorială a instanței în soluționarea

cauzei.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Sălaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe H.V.E. și pe Universitatea S.H. și

Universitatea S.H. - Centrul Teritorial Zalău, în favoarea Tribunalului Sălaj,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2012.