ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3397/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3397/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și

fiscal, reclamanta SC E.D. SA Deva, în contradictoriu cu pârâtele Ministerul

Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția

Generală a Finanțelor Publice a jud. Hunedoara, a solicitat să se dispună

anularea parțială a deciziei nr. 382 din 26 septembrie 2011 emisă de Ministerul

Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și a deciziei de

impunere nr. 38 din 12 aprilie 2011 emisă de Direcția Generală a Finanțelor

Publice a jud. Hunedoara, în ceea ce privește o parte din obligațiile fiscale

suplimentare stabilite în sarcina reclamantei prin actele contestate.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că organele fiscale au apreciat greșit că suma de 79.307 de

RON înregistrată de reclamantă ca și cheltuieli cu materii prime și materiale

de natura obiectelor de inventar nu ar avea această natură din punct de vedere

contabil pentru a reprezenta cheltuieli deductibile ca și cost al unor

reparații, ci s-ar încadra la investiții efectuate la mijloace fixe existente.

De asemenea, s-a

arătat că fost probată necesitatea prestării serviciilor in valoare de 405725

de RON înregistrată la cheltuieli cu serviciile prestate de terți, prin

contractul de colaborare, facturile fiscale din

03 noiembrie 2006 și 09 ianuarie 2007 și cu

rapoartele de activitate.

În ceea ce privește cheltuiala

cu sponsorizarea în sumă de 162376 de RON, reprezentând taxe școlare pentru T.Y.,

s-a arătat că au fost întrunite condițiile art. 4 alin. (1) lit. d) coroborat cu

lit. a).

S-a susținut că in mod

greșit prin decizia nr. 382 din 26 septembrie 2011 a fost respinsă contestația formulată

de reclamantă.

Referitor la TVA în sumă

de 882 de RON din factura fiscală din 21 aprilie 2009 reprezentând cazare, s-a arătat

că serviciile de cazare facturate și achitate au fost efectuate în folosul operațiunilor

taxabile, respectiv de salariații societății, delegați în perioada 01 martie

2009 și 20 aprilie 2009 în scopul realizării de operațiuni taxabile din punct de

vedere TVA (în interes de serviciu)

În privința sumelor reprezentând

impozit pe veniturile persoanelor nerezidente se arată că suma de 36652 de RON a

fost achitată eronat de reclamantă în contul impozitului pe dividende pentru acționarul

P. Gmbh, iar suma de 36663 de RON care reprezintă impozit pe venit aferent comisionului

plătit firmei nerezidente C.V.B. Olanda și suma de 32169 de RON reprezentând majorări

de întârziere nu este datorată deoarece au fost obținute și depuse certificatele

de rezidență.

Intimatele au formulat

întâmpinări prin care au solicitat respingerea acțiunii și menținerea actelor atacate

ca legale și temeinice.

Prin

sentința

nr.

130 din 17 aprilie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ

și fiscal, s-a admis

în

parte acțiunea formulată de reclamanta SC E.D. SRL în contradictoriu cu pârâtele

Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul

în București și Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. Hunedoara și a fost

anulată în parte decizia nr. 382 din 26 septembrie 2011 emisă de Ministerul Finanțelor

Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și decizia de impunere nr.

38 din 12 aprilie 2011 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. Hunedoara

sub aspectul obligațiilor fiscale suplimentare constând în:

- impozitul pe profit

aferent următoarelor sume: 3.512 RON cheltuieli de transport, 162.376 de RON cheltuieli

cu sponsorizarea pentru T.Y. (59.397 de RON în anul 2007 și 102.979 de RON în anul

2008) și de 405.725 de RON reprezentând cheltuieli cu serviciile prestate de terți;

- impozitul pe venitul

persoanelor nerezidente în cuantum de 36.663 de RON și majorările de întârziere;

- TVA în cuantum de 882

de RON.

Au fost menținute în rest

deciziile atacate și obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 10.044 de

RON, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.

Sub aspectul situației

de fapt, a reținut prima instanță că prin raportul de inspecție fiscală din 12

aprilie 2011 de ANAF - Activitatea de Inspecție Fiscală s-au stabilit obligații

suplimentare de plată în cuantum total de 1.272.031 de RON, reprezentând impozit

pe profit suplimentar și majorări de întârziere, TVA suplimentară și majorări de

întârziere, impozit pe dividende suplimentar, sume lor privind protecția și promovarea

drepturilor persoanelor cu handicap și majorări de întârziere, impozit pe venit

nerezidenți și majorări de întârziere aferente impozitului pe venit alte surse.

S-a reținut că a fost

întocmită decizia de impunere nr. 38 din 12 aprilie 2011 emisă de Direcția Generală

a Finanțelor Publice a jud. Hunedoara, iar contestația formulată împotriva acesteia

a fost respinsă prin decizia nr. 382 din 26 septembrie 2011 emisă de Ministerul

Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală

de Soluționare a Contestațiilor, ca neîntemeiată și nemotivată pentru suma de 48.570

RON, reprezentând impozit pe profit. S-a dispus desființarea parțială a deciziei

de impunere nr. 38 din 12 aprilie 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare

de plată stabilite de inspecția fiscală, pentru suma de 734.385 RON, urmând ca organele

de inspecție fiscală să reanalizeze cauza, pentru aceeași perioadă și pentru aceleași

debite și accesorii, să emită un nou act administrativ fiscal, în funcție de cele

reținute în cuprinsul deciziei.

Referitor la impozitul

pe profit aferent cheltuielilor cu achizițiile de natura investițiilor în sumă de

79.307 de RON, s-a reținut că aspectele criticate de reclamantă sunt neîntemeiate.

A considerat Curtea de

apel că, potrivit art. 24 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 571/2003, pentru a dovedi

că achizițiile reprezentând ușa și cabina WC în valoare de 14.472 de RON, faianță,

chiuvete cu suport și accesorii, parchet bambus, plintă, transportul acestora și

alte cheltuieli accesorii privind încărcarea, manipularea acestora în sumă de 132.248

de RON, din care suma de 97682 de RON a fost înregistrată pe imobilizări în curs

de execuție iar suma de 34596 de RON a fost înregistrată pe cheltuieli din exploatare

în contul 601, societatea reclamantă trebuia să prezinte dovezi certe în acest sens,

constând în comandă, deviz de reparații, necesar de materiale, respectiv că aceste

cheltuieli au avut ca scop înlocuirea obiectelor deteriorate sau uzate, cu altele

noi de aceeași natură, pentru a putea fi calificate cheltuieli de reparații, nefiind

credibilă declarația martorului M.M.

Totodată, având in vedere

raportul de expertiză întocmit în cauză, s-a reținut că din totalul de 19157 de

RON, suma de 15645 de RON (15338 taxe vamale și 307 comision vamal) a fost înregistrată

contabilitatea societății ca imobilizarea corporală în curs de execuție, iar diferența

de 3.512 RON transport nu se include în costul de achiziție al imobilizărilor în

curs, neputând fi atribuită direct achiziției bunurilor respective.

În ceea ce privește cheltuiala

în sumă de 405.725 de RON, înregistrată la cheltuieli cu serviciile prestate de

terți, s-a apreciat că în mod greșit a fost apreciată ca nedeductibilă de organele

fiscale în baza art. 21 alin. (4) lit. m) C. fisc., deoarece s-a probat atât necesitatea

prestării serviciilor cu contractul de colaborare cât și prestarea efectivă a serviciilor

cu facturile fiscale din 03 noiembrie 2006 și 09 ianuarie 2007 și cu rapoartele

de activitate.

S-a considerat că neconsemnarea

mai amănunțită în rapoarte a modalității în care s-a realizat această verificare

nu este un motiv suficient pentru a nega caracterul de act justificativ al prestării

serviciilor asumate prin contract, astfel cum au procedat organele fiscale, astfel

cum s-a reținut și prin raportul de expertiza.

În ceea ce privește cheltuiala

cu sponsorizarea în sumă de 162.376 de RON, reprezentând taxe școlare pentru T.Y.,

s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile legale prev. de art. 4 lit. d) din

Legea nr. 32/1994, întrucât acesta are domiciliul în țară și beneficiază și de recomandarea

eliberată de Fundația I.A. Aiud, pentru unul din domeniile pentru care se poate

efectua sponsorizarea.

A reținut judecătorul

fondului că reclamanta a nu a formulat vreo critică prin contestație cu privire

la aprecierea eronată a organelor de control referitoare la caracterul nedeductibil

al cheltuielilor rezultate din diferențele de curs valutar.

Referitor la TVA în sumă

de 882 de RON din factura fiscală din 21 aprilie 2009 reprezentând cazare, s-a arătat

că în mod corect a reținut reclamanta că serviciile de cazare facturate și achitate

au fost efectuate în folosul operațiunilor taxabile, respectiv de salariații societății,

delegați în perioada 01 martie 2009 și 20 aprilie 2009 în scopul realizării de operațiuni

taxabile din punct de vedere TVA (în interes de serviciu).

În privința sumelor reprezentând

impozit pe veniturile persoanelor nerezidente, întrucât suma de 36652 de RON a fost

achitată eronat de reclamantă în contul impozitului pe dividende pentru acționarul

P. Gmbh s-a apreciat că organele fiscale au stabilit in mod corect că aceasta nu

reprezintă o plată valabilă întrucât nu a stins obligația de plată și nu s-a formulat

cerere de îndreptare a erorii în termen de 1 an. În același sens s-a concluzionat

și prin raportul de expertiză, motiv pentru care această critică este neîntemeiată.

În ceea ce privește suma

de 36663 de RON care reprezintă impozit pe venit aferent comisionului plătit firmei

nerezidente C.V.B. Olanda și suma de 32169 de RON reprezentând majorări de întârziere,

s-a arătat că acestea nu sunt datorate deoarece au fost obținute și depuse certificatele

de rezidență fiscală pentru anii 2007, 2008 și 2009, eliberate de statul de rezidență,

chiar dacă ulterior controlului.

Împotriva acestei sentințe

au formulat recurs reclamanta SC E.D. SA și pârâtele Agenția Națională de Administrare

Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara (fostă Direcția

Generală a Finanțelor Publice Hunedoara), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă

SC E.D. SA.

Motivele de recurs invocate

se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita

aplicare a legii în ceea ce privește soluția de admitere numai în parte a acțiunii

astfel cum a fost formulat.

Recurenta-reclamantă critică

soluția recurată prin care prima instanță a menținut în sarcina sa obligații fiscale

suplimentare în sumă de 79.307 RON, inclusiv a sumei de 44.714 RON reprezentând

cheltuielile curente cu reparațiile și 19.157 RON cu achiziții din China plus impozit

pe venitul persoanelor nerezidente de 36.652 RON și 48.570 RON impozit pe profit.

Recurenta arată că prima

instanță în ceea ce o privește obligațiile fiscale în sumă de 79.307 RON și impozit

pe profit în sumă de 9.295 RON și respectiv 8.866 RON nu a ținut cont de dispozițiile

legale aplicabile pe situația de fapt și de concluziile raportului de expertiză

prin care s-a stabilit pe de o parte că suma de 44.714 RON a fost înregistrată în

contabilitate pe bază de documente justificative și pe de o parte că veniturile

financiare care provin din diferențe de curs și dobânzi sunt venituri aferente diferențelor

de curs fiind venituri deductibile.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în totalitate a

acțiunii astfel cum a fost formulate și exonerarea de plată tuturor sumelor reținute

în sarcina societății.

Recursurile declarate

de recurentele-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală

a Finanțelor Publice - Hunedoara.

Motivele de recurs invocate

se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. motiv de casare invocat

de recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara și dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. aplicarea și interpretarea greșită a legii, motiv

de recurs invocat de ambele autorității recurente.

În raport de dispozițiile

art. 304 pct. 5 C. proc. civ. recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice

Hunedoara solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru următoarele aspecte de nelegalitate.

Primul privește nepronunțarea

instanței de fond pe excepția de inadmisibilitate a acțiunii în ceea ce privește

capetele de cerere având ca obiect majorările de întârziere în sumă de 32.169

RON, care nu au fost contestate în faza administrativă a soluționării contestației

deoarece recurenta-reclamantă nu a contestat și debitul principal și cererea formulată

având ca obiect anularea parțială a raportului de inspecție fiscală, raport care

nu face parte din categoria actelor administrativ fiscale prevăzute de art. 41 din

O.U.G. nr. 92/2003 și nu reprezintă un act administrativ în sensul dispozițiilor

art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Al doilea aspect de nelegalitate

privește încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ. privind obligația

primei instanței de a motiva în fapt și în drept soluția de admitere în parte a

acțiunii.

În opinia recurentei-pârâte

sentința pronunțată de prima instanță nu este motivată în raport de dispozițiile

art. 6 din CEDO, sentința atacată bazându-se exclusiv pe concluziile raportului

de expertiză contabilă concluzii care nu se coroborează cu alte probe administrate

în cauză.

În raport de dispozițiile

art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. ambele recurente-pârâte invocă interpretarea

și aplicarea greșită a legii în ceea ce privește soluția dispusă de admiterea în

parte a acțiunii solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii

în totalitate a acțiunii și menținerii actelor administrative contestate ca legal

emise.

Pentru toate obligațiile

de plată pentru care instanța de fond a apreciat că nu sunt datorate recurentele-pârâte

arată că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile legale aplicabile și a

preluat nejustificat și automat concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară

efectuat în cauză fără ca aceste concluzii să fie coroborate cu documente justificative

depuse de recurenta-reclamantă.

În ceea ce privește suma

reprezentând impozitul pe profit aferent sumei de 3.512 RON reprezentând cheltuieli

de transport recurentele arată că concluzia raportului de expertiză în sensul că

această sumă este deductibilă fiscal este eronată în condițiile în care este contrară

dispozițiilor legale aplicabile și nu este probată cu documente justificative.

Cu privire la impozitul

pe profit aferent sumei de 162.376 RON cheltuieli cu sponsorizarea pentru T.Y. 159.397

RON în anul 2007 și 102.379 RON în anul 2008 recurentele arată că în mod corect

organele fiscale au apreciat această sumă ca fiind nedeductibilă fiscal întrucât

conform dispozițiilor

Legii nr. 32/1994 poate fi beneficiar al sponsorizării orice persoană juridică fără

scop lucrativ, care desfășoară în România sau urmează să desfășoare o activitate

în domeniile indicate, instituțiile și autoritățile publice, emisiuni ori programe

ale organismelor de televiziune sau radiodifuziune, precum și cărți ori publicații,

sau orice persoană fizică cu domiciliul în România a cărei activitate în unul dintre

domeniile prevăzute la art. 4 din Legea nr. 32/1994 este recunoscută de către o

persoană juridică fără scop lucrativ sau de către o instituție publică ce activează

în domeniul pentru care se solicită sponsorizarea.

Din documentele depuse

inițial la dosarul contestației, respectiv contractele de sponsorizare, rezultă

că reclamanta a achitat în perioada 2007 - 2008 suma de 18.150 euro/an școlar pentru

susținerea studiilor persoanei fizice T.Y. la Școala Internațională A. din București.

A fost prezentată și o copie a permisului de ședere în România a numitului T.Y.

Din cuprinsul contractelor

de sponsorizare nu rezulta dacă această persoană fizică este recunoscută de către

o persoană juridică fără scop lucrativ sau de către o instituție publică ce activează

în domeniul cultural, artistic, educativ, de învățământ, științific - cercetare

fundamentală și aplicată, umanitar, religios, filantropic, sportiv, al protecției

drepturilor omului, medico-sanitar, de asistență și servicii sociale, de protecția

mediului, social și comunitar, de reprezentare a asociațiilor profesionale, precum

și de întreținere, restaurare, conservare și punere în valoare a monumentelor istorice,

domenii în care se pot-efectua sponsorizări conform Legii nr. 32/1994.

Cu privire la persoana

fizică sponsorizată

numitul

T.Y., nu se precizează cu certitudine cine este această persoană, dacă se afla în

relații de afiliere sau nu cu sponsorul în cauză (întrucât din permisul de ședere

rezultă că scopul șederii este cel al reîntregirii familiei), ce fel de activități

desfășoară această persoană pe teritoriu României ca membru al unor organizații

non - profit, care să se încadreze în prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 32/1994.

Cu privire la impozitul

pe profit aferent sumei de 405.275 RON reprezentând cheltuieli cu serviciile prestate

de terți recurentele-pârâte arată că această sumă a fost apreciată greșit ca deductibilă

fiscal deoarece serviciile prestate nu îndeplineau condițiile de exercitare a deductibilității

deoarece nu au fost probate cu documente justificative necesitate achiziționării

de servicii de intermediere prin specificul activității desfășurate și prestarea

în mod efectiv a serviciilor.

Cu privire la impozitul

pe venitul persoanelor nerezidente în cuantum de 36.663 RON și majorările de întârziere

recurentele arată că reclamanta nu a contestat debitul principal prin formularea

unei contestații administrative apreciind ca inadmisibilă această cerere formulată

direct în fața instanței de judecată. Pe fond se arată că în mod greșit și nelegal

în raport de dispozițiile art. 106 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003 prima instanță

a exonerat reclamanta de plata sumei de 36.663 RON și a majorărilor de întârziere

aferente reprezentând impozitul pe venitul persoanelor nerezidente prin luarea în

calcul a unor documente care au fost depuse la 24 iunie 2011 și care nu au fost

avute în vedere de organele fiscale în faza administrativă de soluționare a contestației.

Cu privire la TVA în cuantum

de 662 RON recurentele arată că reclamanta nu a probat că serviciile de cazare achitate

de reclamantă au fost prestate în scopul realizării operațiunilor taxabile nefiind

prezentate documente justificative din care să rezulte că persoana care a beneficiat

de astfel de servicii are calitatea de salariat administrată în scopul deplasării

care a generat servicii de cazare.

La dosar reclamanta-recurentă

a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor declarate de autoritățile

pârâte și menținerea ca legală a soluției dispuse de admitere a acțiunii solicitând

ca recursul declarat de recurenta-reclamantă iar pe fond admiterea în totalitate

a acțiunii astfel cum a fost formulată.

Direcția Generală a Finanțelor

Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova structură

provenită din reorganizarea D.G.F.P. Hunedoara în nume propriu și pentru A.N.A.F.

a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului

declarat de recurenta-reclamantă.

Analizând recursurile

declarate Curtea apreciază pentru următoarele considerente în raport de soluția

de admitere în parte a acțiunii că este nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă

și că sunt fondate în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recursurile

declarate de recurentele-pârâte.

În fapt, prin acțiunea

în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, reclamanta

SC E.D. SA a solicitat anularea parțială a: deciziei nr. 382 din 26 septembrie 2011

emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de

Soluționare a Contestațiilor în soluționarea contestației, a deciziei de impunere

nr. 38 din 12 aprilie 2011 și a raportului de inspecție fiscală din 12 aprilie 2011,

cu exonerarea reclamantei de la plata obligațiile fiscale suplimentare de plată

stabilite de inspecția fiscală, indicate în petitul acțiunii.

Prin hotărârea atacată

instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei, și în consecință a anulat

actele atacate sub aspectul obligațiilor suplimentare constând în impozitul pe profit

aferent următoarelor sume: 3.512 RON cheltuieli de transport, 162.376 RON cheltuieli

cu sponsorizarea pentru T.Y. (59.397 RON în anul 2007 și 102.379 RON în anul 2008)

și de 405.275 RON reprezentând cheltuieli cu serviciile prestate de terți), impozitul

pe venitul persoanelor nerezidente în cuantum de 36.663 RON și majorările de întârziere,

TVA în cuantum de 882 RON.

Au fost menținute în rest

deciziile atacate, respectiv cu privire la impozitul pe profit aferent cheltuielilor

cu achiziții de natura investițiilor în sumă de 79.307 RON, precum și cu privire

la impozitul pe veniturile persoanelor nerezidente în sumă de 36.652 RON și la impozitul

pe profit în cuantum de 48.570 RON.

În mod corect prima instanță

a respins cererea recurentei-reclamante având ca obiect obligații de plată cu privire

la impozitul pe profit aferent cheltuielilor cu achiziții de natura investițiilor

în sumă de 79.307 RON, precum și cu privire la impozitul pe veniturile persoanelor

nerezidente în sumă de 36.652 RON și la impozitul pe profit în cuantum de 48.570

RON o declarație de martor și concluzia unui raport de expertiză nesusținute de

documente justificative nu pot determina nelegalitatea actelor administrative și

o altă soluție decât cea pronunțată de instanța de fond.

Astfel, cu privire la

impozitul pe profit aferent cheltuielilor cu achiziții de natura investițiilor în

sumă de 79.307 RON, arătăm că în cursul anului 2006, reclamanta a achiziționat de

la SC P.E. SRL termopane PVC în valoare, fără TVA, de 30.242 RON, cu facturile

din 08 februarie 2006 și din 12 aprilie 2006, și de la SC P.P. SRL ușa și cabina

în valoare, fără TVA, de 14.472 RON cu facturile din 07 februarie 2006 și, respectiv

din 07 februarie 2006, înregistrate în evidența contabilă în contul de materiale

de natura obiectelor de inventar fiind trecute în folosință și înregistrate pe cheltuieli

din exploatare în contul 603 "Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor

de inventar".

De asemenea, în anul 2006,

societatea reclamantă a achiziționat din China cu DVI, 09 iunie 2006 și DVI din

07 iulie 2006, faianță, chiuvete cu suport și accesorii, parchet bambus, plintă,

la valoarea totală, fără TVA, a acestora, inclusiv transportul acestora și alte

cheltuieli accesorii privind -încărcarea, manipularea, fiind în suma de 132.247,84

RON, din care suma de 97.682 RON a fost înregistrate pe imobilizări corporale în

curs de execuție, iar suma de 34.593 RON a fost înregistrată pe cheltuieli din "exploatare

în contul 601 "Cheltuieli cu materiile prime". Cu prilejul inspecțiilor

fiscale parțiale privind rambursarea; de TVA, anterioare prezentei inspecției fiscale

din anul 2011, taxa pe valoare adăugata aferenta sumei de 34.593 RON - înregistrată

pe cheltuieli de exploatare, a fost refuzată la rambursare.

Suma totală de 79.307

RON menționată mai sus înregistrată în evidența contabilă în conturile de cheltuieli

din exploatare 601 "Cheltuieli cu materiile prime" și 603 "Cheltuieli

privind materialele de natura obiectelor c/e inventar" sunt recunoscute ca

o componentă a activelor, fiind investiții efectuate la imobilizări corporale, acestea

având ca efect îmbunătățirea parametrilor tehnici inițiali ai acestora.

Pentru materialele prezentate

mai sus societatea nu a prezentat în susținere, nici cu ocazia efectuării inspecției

fiscale și nici cu ocazia formulării contestației, documente justificative (bonuri

de consum) din care să rezulte locul montării efective a acestora. De asemenea,

la cererea organului de control nu a putut specifica și identifica unde a avut loc

montarea efectivă a materialelor sus indicate. Astfel nu s-a putut determina mijlocul

fix la care s-au efectuat lucrările de reparații, nu s-a prezentat comanda, devizul

de lucrări și reparații, necesarul de materiale, etc. documente din care ar trebui

din care să rezulte materialele utilizate, manopera, persoanele fizice care au pus

în operă aceste materiale. Analizând aceste cheltuieli organele de control au avut

în vedere și faptul că imobilul în cauză era nou, se afla încă în perioada de garanție

și nu au existat documente bilaterale încheiate ci constructorul din care să rezulte

necesitatea acestor reparații și cine le suportă conform clauzelor contractuale.

Prin urmare, având în

vedere aceste aspecte, precum și faptul că declarația martorului audiat în fața

instanței de fond nu a fost susținută de niciun document justificativ emis de recurentă,

aceasta a fost înlăturată, iar acțiunea în ceea ce privește impozitul pe profit

aferent cheltuielilor cu achiziții de natura investițiilor în sumă de 79.307

RON a fost în mod legal respinsă.

Cu privire la veniturile

obținute din România de nerezidenți, potrivit Titlului V din Legea nr. 571/2003

C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, arătăm că în perioada verificată,

reclamanta recurentă a repartizat venit brut din dividende asociatului persoană

juridică din Germania – P. GMBH în suma de 229.073 RON. Pentru venitul brut din

dividende distribuit asociatului persoana juridica din Germania – P. GMBH în sumă

de 229.073 RON, reclamanta datorează impozit pe venitul persoanelor nerezidente

în sumă de 36.652 RON. (229.073 RON X 16%).

Potrivit art. 115

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările

ulterioare, veniturile din dividende primite de o persoană juridică străină de la

o persoană juridică română este venit impozabil pentru care se reține impozit pe

veniturile obținute din România de nerezidenți. Cota care se aplică asupra veniturilor

brute este de 16%, potrivit art. 116 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind

C. fisc.

Pentru persoana juridică

din Germania – P. GMBH nu a fost prezentat în timpul controlului certificatul de

rezidență fiscală eliberat de autoritatea competenta din statul său de rezidență.

Suma de 652 RON a fost virată de către reclamanta recurentă în contul impozitului

pe dividende.

S-a susținut că plata

acestui impozit s-a efectuat eronat iar organele fiscale puteau efectua îndreptarea

erorii materiale considerând valabilă plata de la momentul efectuării acesteia.

La data de 25 martie

2008, C. proc. fisc. prevedea că plata obligațiilor fiscale se efectuează de către

debitori, distinct pe fiecare impozit, contribuție și alte sume datorate bugetului

general consolidat, inclusiv majorări de întârziere. De asemenea, textul legal în

vigoare prevedea că pentru creanțele administrate de Agenția Națională de Administrare

Fiscală și unitățile subordonate, organul fiscal, la cererea debitorului, va efectua

îndreptarea erorilor din documentele de plată întocmite de acesta, (art. 114 din

O.G. nr. 92/2003 în vigoare la 25 martie 2008).

Față de prevederile legale

mai sus indicate, precum și față de Decizia nr. 1/2006 privind aplicarea unitară

a unor prevederi referitoare la C. proc. fisc., organul de soluționare a contestațiilor

a reținut că stingerea prin plată a obligațiilor fiscale este dată de momentul plății

înscris pe documentul de plată. S-a reținut de asemenea că îndreptarea erorilor

din documentele de plată și efectuează de către organele fiscale numai la cererea

contribuabilului, cerere care putea fi depusă în termen de 1 an de la data plății,

sub sancțiunea decăderii. O astfel de cerere nu a fost formulată de reclamanta

SC E.D. SA Deva.

În aceste împrejurări,

prin plata efectuată în contul altui impozit, respectiv impozitul pe dividende nu

a avut loc stingerea prin plată a obligației societății privind impozitul pe veniturile

persoanele nerezidente în sumă de 36.652 RON, astfel că în mod corect acesta a fost

stabilit de inspecția fiscală.

Cu privire la impozitul

pe profit în cuantum de 48.750 RON, în mod corect s-a reținut de către instanța

de fond că nu se poate defalca cuantumul impozitului pe profit pentru care s-a dispus

respingerea contestației ca neîntemeiată de cuantumul impozitului pe profit pentru

care s-a dispus respingerea contestației ca nemotivată, astfel că s-a apreciat că

organul de soluționare a contestațiilor respins în mod legal contestația ca neîntemeiată

și nemotivată pentru suma indicată mai sus.

Față de cele expuse mai

sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul

declarat de recurenta-reclamantă ca nefondat.

Recursurile declarate

de recurentele-pârâte sunt fondate, Curtea apreciind că în cauză sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. aplicarea greșită a legii,

nefiind îndreptățite condițiile motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5

C. proc. civ.

Curtea apreciază că prima

instanță a respectat dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. soluția recurată

fiind motivată în fapt și în drept de natură a putea fi exercitat controlul de legalitate

pe calea recursului declarat de pârâți, urmând a fi analizată pe fond legalitatea

și temeinicia soluției recurate în raport de dispozițiile legale aplicabile și probele

administrate în cauză.

Faptul că instanța de

fond nu s-a pronunțat expres asupra excepției inadmisibilității unor cereri ale

recurentei având ca obiect majorările de întârziere și procesul verbal de control

nu determină casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare având în vedere

caracterul subsidiar al obiectului principal al acțiunii și de aplicabilitatea dispozițiilor

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește suma

de 405.725 RON reprezentând cheltuieli cu serviciile prestate de terți, Curtea apreciază

că în mod greșit prima instanță a apreciat că suma reprezentând cheltuielile prestate

de terți reprezintă o cheltuială deductibilă, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ

condițiile prevăzute de art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 și

pct. 48.

Astfel, SC E.D. SA Deva

a încheiat un contract de colaborare cu societatea N.D.S. China, având ca obiect

controlul de calitate pentru piesele de bicicletă importate de către societatea

din România. Valoarea totală a contractului este de 150.000 USD, urmând ca facturarea

și implicit plata să se facă conform prevederilor contractuale. Pe baza rapoartelor

lunare de activitate, ulterior, au fost emise două facturi:

- factura din 03

noiembrie 2006, în valoare de 100.000 USD, pentru perioada 01 ianuarie 2006 -

31 mai 2006;

- factura din 09

ianuarie 2007, în valoare de 50.000 USD, pentru perioada 01 iunie 2006-31

decembrie 2006.

Serviciile au fost prestate

pe teritoriul Chinei, așa cum rezultă din rapoartele de activitate lunare, mențiunile

făcute în aceste rapoarte reprezentând indicativele containerelor în care au fost

încărcate piesele de bicicletă verificate calitativ și cantitativ și la care s-au

adus îmbunătățiri.

În data de 08

noiembrie 2006 societatea reclamantă a achitat către N.D.S. China suma de 100.000

dolari SUA, la cursul de 2,7.523 RON/dolar SUA cu dispoziție de plată externă, reprezentând

servicii de asistență, înregistrate în evidența contabilă prin următorul articol

contabil: 628 „Cheltuieli cu serviciile prestate de terți" = 5124.2 „Conturi

bancare în valută" cu suma de 275.230 RON (100.000 dolari SUA X 2,7523 RON/dolar

SUA).

După cum rezultă și din

articolul contabil menționat mai sus, nu a existat factura la data înregistrării

în evidența contabilă, fiind înregistrată direct plata, fără a fi înregistrată obligația

față de furnizor, și apoi decontarea acestuia, așa cum este prevăzut în Ordinul

M.F.P. nr. 1752/2003 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele

europene.

De asemenea, pe perioada

derulării inspecției fiscale, reclamanta a prezentat factura din 03 noiembrie 2006

în valoare de 100.000 dolari SUA, cu ștampila altei societăți din China, N.X.F.T.

CO. Ltd, neprezentând alte documente justificative în susținere din care să rezulte

realitatea și legalitatea serviciului prestat în folosul realizării de venituri

impozabile, pentru care s-a efectuat plata.

La dosarul contestației

au fost depuse și 12 rapoarte de activitate pentru anul 2006, însă organul de soluționare

a contestațiilor a reținut că rapoartele de activitate prezentate nu justifică prestarea

efectivă a serviciilor și necesitatea acestora pentru societatea contestatoare în

calitate de client, respectiv că din aceste rapoarte de activitate nu rezultă concret

modul în care a fost verificată calitatea bunurilor importate, care au fost parametrii

calitativi urmăriți, în ce au constat îmbunătățirile aduse. Mai mult, s-a reținut

că sarcina verificării calității revine vânzătorului, acesta fiind direct răspunzător

pentru calitatea livrată clientului.

Așadar, în soluționarea

contestației organul de soluționare a contestațiilor din cadrul Agenției Naționale

de Administrare Fiscală a reținut că nu au fost prezentate documente care să facă

dovada necesității și prestării acestor servicii, și astfel, în mod legal organul

de inspecție fiscală a constata că nu sunt deductibile fiscal, și au stabilit obligații

suplimentare cu titlul de impozit pe profit.

Astfel, serviciile prestate

de partenerul chinez nu pot fi probate cu documente justificative, și mai mult,

acestea nu erau necesare.

Serviciile ar fi îndeplinit

condițiile de exercitare a deductibilității, în concret, dacă ar fi fost îndeplinite

următoarele condiții pentru dovedirea realității celor înscrise în facturi: serviciul

trebuie să fie efectiv prestat și executat în baza unui contract, prestarea efectivă

să fie justificată prin situații de lucrări, procese-verbale, rapoarte de lucru,

etc. contribuabilul trebuie

să dovedească necesitatea achiziționării de servicii de intermediere prin specificul

activității desfășurate.

Cu privire la impozitul

pe profit aferent sumei de 3.512 RON reprezentând cheltuieli de transport, Curtea

apreciază că în mod greșit prima instanță și-a însușit concluzia din raportul de

expertiză în condițiile în care nu au fost arătate documentele justificative care

au fost avute în vedere conform art. 6 din Legea nr. 82/1991.

Declarația Vamală de import

este document justificativ

este document justificativ doar în ce privește declararea

taxelor vamale datorate și plătite în vamă și nu pot proba destinația ulterioara

a produselor în cauză.

De asemenea, Ordinul

nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele

europene la pct. 54 alin. (1) prevede următoarele: „Costul de achiziție al bunurilor

cuprinde prețul de cumpărare, taxele de import și alte taxe (cu excepția acelora

pe care persoana juridică le poate recupera de la autoritățile fiscale), cheltuielile

de transport, manipulare și alte cheltuieli care pot fi atribuibile direct achiziției

bunurilor respective".

În aceste condiții, afirmația

doamnei expert contabil conform căreia suma de 3.512 RON reprezintă cheltuială deductibilă

fiscal a perioadei, incorectă nebazându-se strict pe documente justificative probante,

și nu se invocă baza legală a afirmației făcută în cauză.

Cu privire la impozitul

pe profit aferent sumei de 162.376 RON cheltuieli cu sponsorizarea pentru T.Y.,

Curtea apreciază că în mod greșit prima instanță a apreciat ca deductibile fiscal

aceste cheltuieli cu sponsorizarea numitului T.Y. Nu s-a probat în cauză calitatea

acestei persoane și domeniul pentru care se solicită sponsorizarea.

Pe de altă parte, față

de faptul că la dosarul cauzei a fost depusă Recomandarea din 18 august 2006 eliberată

de Fundația I.A. din Aiud, vă rugăm să constatați că acest document nu are caracterul

cerut de dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 32/1994, respectiv

de recunoaștere de către o persoană juridică fără scop lucrativ ce activează în

domeniul pentru care se solicită sponsorizarea.

Documentul intitulat "Recomandare"

are într-adevăr caracter de recomandare, respectiv de apreciere a performanțelor

realizate de T.Y. în "domeniul ales", cel al regiei de teatru și film,

însă nu rezultă din cuprinsul acestui document că fundația - aiudeană colaborează

cu acesta în domeniul pentru care se solicită sponsorizarea. Nici din consultarea

listei colaboratorilor Fundației I.A., publicată pe pagina de internet a fundației

la adresa http://www.i.a.ro, nu rezultă că T.Y. ar avea această calitate.

Cu privire la impozitul

pe venitul persoanelor nerezidente în cuantum de 36.663 RON și majorări de întârziere,

Curtea a apreciază că în raport de obiectul contestației administrative și de actele

depuse, recurenta datorează legal plata acestui debit.

Suma de 36.663 RON reprezintă

impozit pe venitul persoanelor nerezidente, aferent comisioanelor achitate de societate

la extern, impozit care, după cum am arătat la pct. 1.1.A. din prezenta cerere de

recurs, nu a fost contestat de societatea E.D. SA, după cum rezultă din contestația

depusă ("menționăm că diferența între suma de 73.315 RON și 36.652 RON reprezintă

impozit pe veniturile obținute din România de nerezidenți pe care nu îl contestăm").

Suma de 32.169 RON reprezintă

majorări de întârziere aferente unui debit necontestat.

Prin necontestarea debitului,

rezultă că accesoriile aferente au fost acceptate de societatea contestatoare ca

fiind datorate bugetului de stat.

Cu privire la suma reprezentând

TVA în cuantum de 882 RON în mod greșit prima instanță a apreciat că serviciile

de cazare facturate și achitate nu au fost efectuate în folosul operațiunilor taxabile

din punctul de vedere al TVA.

În cauză, recurenta-reclamantă

nu a prezentat documente justificative din care să rezulte că delegările au fost

efectuate în scopul realizării operațiunilor taxabile.

Pentru a dovedi că serviciile

de cazare achitate de reclamantă a fost prestate în scopul realizării operațiunilor

taxabile, trebuiau prezentate documente justificative, precum ordine de deplasare

din care să rezulte că persoana care a beneficiat de astfel de servicii are calitatea

de salariat, administrator sau persoană asimilată, și scopul deplasării care a generat

servicii de cazare. întrucât astfel de acte nu au fost prezentate, nu se justifică

serviciile de cazare achitate, și nici dreptul de deducere a taxei pe valoare adăugată.

Față de cele expuse mai

sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite recursurile

declarate de autoritatea pârâtă și în consecință va modifica sentința atacată în

sensul că va respinge în tot acțiunea reclamantă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC E.D. SA împotriva sentinței nr. 130 din 17 aprilie 2013 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile declarate

de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor

Publice Timișoara (fostă Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara) împotriva

aceleiași sentințe.

Modifica sentința atacată

in sensul că respinge in tot acțiunea reclamantei, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 septembrie 2014