ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2199/2015

Decizia nr. 2199/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 216/2014 din 7 octombrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și, în consecință:

- s-a anulat în parte raportul de inspecție fiscală din 30 martie 2012, decizia de impunere din 30 martie 2012 și decizia de soluționare a contestației din 16 iunie 2012 a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov în calitate de succesoare a D.G.F.P. Sibiu.

- s-a dispus exonerarea reclamantei de plata sumei de 447.717 RON, reprezentând TVA, majorări și penalități de întârziere.

- s-a stabilit creanța fiscală datorată de reclamantă către bugetul de stat ca fiind în sumă de 184.247 RON, reprezentând 91.432 RON TVA suplimentară, 79.372 RON majorări de întârziere, 13.443 RON penalități de întârziere, potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.

- s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 18.360 RON, cu titlu cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în esență următoarele aspecte:

Reclamanta SC A. SRL a formulat cerere de rambursare a soldului sumei negative a TVA înregistrată la Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Sibiu sub nr. 1164 din 21 ianuarie 2009, precum și verificarea modului de fundamentare a cererii de rambursare a soldului sumei negative a TVA înregistrată la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili București sub nr. 288835029 din 21 ianuarie 2011.

Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Juridice din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu a efectuat în perioada 27 februarie 2012 - 29 martie 2012 o inspecție fiscală conform art. 98 alin. (3) C. proc. fisc., verificând perioada cuprinsă între 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2011, întocmind raportul de inspecție fiscală din 30 martie 2012 pe baza căruia pârâta a emis decizia de impunere din 30 martie 2012 privind obligații suplimentare de plată reținute în sarcina reclamantei în sumă totală de 631.964 RON reprezentând: suma de 309.741 RON TVA suplimentară, suma de 278.360 RON majorări de întârziere aferente TVA suplimentară, suma de 27.640 RON TVA stabilită suplimentar pentru depășirea limitelor legale privind activitățile de protocol, suma de 5.347 RON reprezentând TVA calculată suplimentar pentru cheltuieli nedeductibile, suma de 10.876 RON reprezentând TVA stabilită suplimentar pentru neconcordanțe rezultate din înregistrări contabile eronate.

Împotriva actului de control și a deciziei de impunere, reclamanta a formulat contestație în baza prevederilor art. 205 C. proc. fisc., contestație care a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia nr. 145 din 18 iunie 2012, împotriva căreia reclamanta a depus acțiune în contencios administrativ fiscal.

Având în vedere pe lângă actele depuse de reclamantă și raportul de expertiză contabilă, din care rezultă că în mod greșit organele de control nu au luat în considerare perisabilitățile produse în timpul transportului, diferențele rezultate între lipsurile de inventar, spargerile în depozit, spargerile de țiglă și accesorii înlocuite de beneficiari în perioada 01 ianuarie 2007 - 30 noiembrie 2011, s-a dispus exonerarea reclamantei de la plata sumei de 447.717 RON.

S-a reținut că pentru cheltuielile de protocol, TVA aferentă în sumă de 27.332 RON este nedeductibilă fiscal.

De asemenea, s-a constatat că este nedeductibilă fiscal TVA în sumă de 3.511,75 RON aferentă serviciilor de școlarizare achitate pentru salariații altor societăți comerciale, cheltuielile acestea nefiind efectuate în scopul direct al activității reclamantei, iar cele menționate în raportul -opinie separată nu pot fi reținute, deoarece nu se încadrează în prevederile art. 21 C. fisc.

Prin urmare, s-a dispus anularea în parte a celor trei acte atacate, stabilind creanța fiscală datorată de reclamantă către bugetul de stat la suma de 184.247 RON reprezentând 91.432 RON TVA suplimentară, 79.372 RON majorări de întârziere și 13.443 RON penalități de întârziere.

Împotriva sentinței civile nr. 216/2014 din 7 octombrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în numele și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciindu-se că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a art. 128 alin. (8) lit. c), art. 129, art. 137 alin. (3) C. fisc., precum și a H.G. nr. 831/2004 cu următoarele sublinieri:

- Greșit s-a reținut că în raportul de expertiză contabilă și în raportul de expertiză tehnică s-a reținut că organele de inspecție nu au luat în considerare perisabilitățile produse în timpul transportului, diferențele rezultate între lipsurile de inventar, spargerile în depozit, spargerile de țiglă și accesorii înlocuite de beneficiari în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 noiembrie 2011 și perisabilitățile calculate conform H.G. nr. 831/2004, precum și spargerile tehnologice, conform expertizei tehnice.

În starea de fapt reținută în urma controlului s-a arătat că, produsele fabricate de intimata-reclamanta și unele provenite de la diverse societăți de pe teritoriul Comunității Europene erau vândute de aceasta prin diverse societăți colaboratoare.

Pentru ca, până la momentul desfacerii către beneficiarii finali se efectuau mai multe operațiuni de transport și de depozitare în urma cărora se produceau spargeri și degradări ale țiglelor, și drept urmare intimata-reclamantă înregistra în contabilitate cheltuieli ocazionate astfel, sub titlul de pierderi, și apoi erau definite ca și stocuri degradate calitativ care nu mai pot fi valorificate și care potrivit legiuitorului reprezintă operațiuni care nu constituie livrări de produse și excluse din sfera TVA în conformitate cu dispozițiile art. 128 alin. (8) lit. c) din Legea nr. 571/2003.

Intimata-reclamanta proceda ulterior la înlocuirea țiglelor sparte, și a considerat aceasta operațiune este supusă TVA deoarece art. 137 alin. (3) C. fisc. prevede că baza de impozitare nu cuprinde reducerile de preț de 100% acordate direct clienților pentru bunurile înlocuite. În același timp înlocuirea țiglelor sparte este o obligație asumată în scopul dezvoltării relațiilor comerciale și consolidării poziției pe piață având drept scop stimularea vânzărilor așa cum prevede art. 128 alin. (8) lit. e) C. fisc.

După efectuarea inventarierilor semestriale reclamanta a mai evidențiat în contabilitate și cheltuieli cu accesorii și țigle constatate lipsă în urma comparării stocurilor faptice cu stocurile scriptice înregistrate în evidența contabilă, stabilind, limitele maxime de perisabilitate admise de legislația în vigoare.

După determinarea acestor limite intimata-reclamantă compara valoarea obținută în urma acestor calcule cu valoarea țiglelor constatate lipsă în gestiune. Dacă limita de perisabilitate excedea lipsurilor de inventar constatate, societatea-intimată nu colecta TVA. În ceea ce privește pierderile constatate în gestiunea de accesorii, intimata colecta TVA în limita lipsurilor constatate la inventariere.

Instanța nu a observat că, pentru operațiunile prin care s-a apreciat că perisabilitățile calculate de societatea-intimată și provenind din minusurile de inventar sunt dintre cele pe care legiuitorul le-a exclus de la operațiuni impozabile din punct de vedere al TVA, deoarece H.G. nr. 831/2004 pentru aprobarea Normelor privind limitele admisibile de perisabilitate la mărfuri în procesul de comercializare, prevede la art. 1 ca:

„Prin perisabilități, în sensul prezentelor norme, se înțelege scăzămintele care se produc în timpul transportului, manipulării, depozitării și desfacerii mărfurilor, determinate de procese naturale cum sunt: uscare, evaporare, volatilizare, pulverizare, hidroliză, răcire, înghețare, topire, oxidare, aderare la pereții vagoanelor sau ai vaselor în care sunt transportate, descompunere, scurgere, îmbibare, îngroșare, împrăștiere, fărâmițare, spargere, inclusiv procese de fermentare sau alte procese biofizice, în procesul de comercializare în rețeaua de distribuție (depozite cu ridicata, unități comerciale cu amănuntul și de alimentație publică).”

Față de aceste dispoziții legale rezultă că instanța ar fi trebuit să valorifice notele scrise depuse de recurenta-pârâtă și să înlăture concluziile expertizei tehnice și a celei contabile privitoare la aceste aspecte reprezentând lipsa în gestiune, în urma inventarierii stocurilor.

În cazul spărturilor de țigle rezultate în urma transportului, manipulării, depozitării și desfacerii produselor intimata-reclamantă trebuia să aplice numai limita maximă de perisabilitate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, și pentru perisabilitățile care depășeau limita maximă admisă de lege intimata-reclamantă era obligată să colecteze TVA, mai ales că aceste pierderi, din punct de vedere fiscal sunt nedeductibile.

Având în vedere că impunerea fiscală suplimentară a fost determinată de ignorarea dispozițiilor legale privitoare la valorificarea rezultatelor inventarierii și a efectelor sale fiscale precum și la efectul fiscal al depășirii cuantumului perisabilităților legale, în mod greșit instanța de fond a valorificat concluziile expertizei contabile privitoare la aceste aspecte și a ignorat dispozițiile legale exprese.

Instanța a valorificat în întregime concluziile raportului de expertiză fără să rețină ca perisabilitățile s-au calculat pentru două situații, și anume pentru stocuri produse și aflate încă în proprietatea intimatei și pentru livrări efective și înlocuiri de produse aflate deja la cumpărători.

Din concluziile expertului tehnic rezultă că intimata-reclamantă a efectuat livrări suplimentare, pentru a înlocui o cantitate "neglijabilă de produse" așa încât organele de inspecție în mod corect au reținut baza de calcul și au stabilit că s-au efectuat livrări suplimentare, peste limite de perisabilitate, pe baza datelor și informațiilor oferite de intimata-reclamantă.

Cât timp instanța nu a reținut că datele avute în vedere de expertul tehnic și implicit de cel contabil, nu au diferit de cele reținute de organele de inspecție fiscală, că diferențele de livrat au reprezentat o cantitate neglijabilă, așa că ar fi trebuit să se rețină că, starea de fapt și cea fiscală din actele de impunere este cea corectă, și că obligațiile pentru dar nu s-a indicat dacă aceste date sunt aceleași sau diferă față de cele avute în vedere de organele de inspecție fiscală.

Apoi și suplimentul la expertiza tehnică cu explicarea datelor și valorilor cantitative și valorice de referință avute în vedere de expertul tehnic nu diferă semnificativ față de cele care au stat la baza calculului efectuat de organele de inspecție fiscală.

Având în vedere concluziile expertului tehnic, instanța de fond trebuia să rețină că, dacă starea de fapt reținută în actul de impunere nu diferă față de concluziile expertului tehnic, atunci și expertiza contabilă trebuia să rețină aceste aspecte privitoare la corectitudinea tratamentului fiscal aplicat în actul de impunere și să rețină ca fiind datorată TVA suplimentară.

Rezultă că intimata-reclamantă a efectuat livrări suplimentare, pentru a înlocui o cantitate "neglijabilă de produse" așa încât organele de inspecție în mod corect au reținut baza de calcul și au stabilit că s-au efectuat livrări suplimentare, peste limite de perisabilitate, pe baza datelor și informațiilor oferite de reclamantă.

Recurenta-pârâtă susține că se impune a se reține ca TVA suplimentară aferentă acestor livrări și perisabilități a fost greșit determinată în expertiza contabilă cât timp, limitele maxime de perisabilitate au fost aplicate de intimata-reclamantă greșit, asupra pierderilor suferite pe timpul transportului, manipulării, depozitării și desfacerii produselor și nu lipsurilor constatate cu ocazia inventarierilor efectuate.

Apoi, în expertize nu s-a făcut nici o distincție că ar fi fost corect sau nu tratamentul fiscal aplicat pierderilor de țigle rezultate în urma transportului, manipulării, depozitării și desfacerii produselor deoarece acestea nu au fost și nu pot fi considerate "stocuri degradate calitativ" atâta timp cât au primit avizul favorabil pentru comercializare, înseamnă că, din punct de vedere calitativ au fost corespunzătoare, și că s-au deteriorat cât timp erau proprietatea societății intimate, și se păstrau în magazie spre vânzare.

Așadar, intimata-reclamantă avea obligația colectării TVA aferentă atât lipsurilor de inventar constatate în gestiunea de mărfuri și de produse finite, cât și asupra valorii perisabilităților acordate peste limitele legale, iar instanța de fond ar fi trebuit să rețină că sunt greșite concluziile expertizei contabile și că se impunea menținerea obligației suplimentare totale de 588.101 RON reprezentând: TVA suplimentar de 309.741 RON și 278.360 RON majorări de întârziere aferente minusului de inventar și perisabilităților.

- De asemenea, în mod greșit instanța de fond a validat concluziile expertizei contabile și a reținut că doar suma de 27.332 RON este nedeductibilă fiscal ca fiind aferentă protocolului, când suma totală aferentă protocolului era de 32.987 RON.

În actul de impunere s-a reținut că intimata-reclamantă a înregistrat în contul 628 („Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți”) serviciile prestate în cadrul unor acțiuni de protocol și nu au fost avute în vedere la stabilirea cheltuielii de protocol și care era deductibilă fiscal, în cuantum de 27.640 RON pentru depășirea limitelor legale privind activitatea de protocol și 5.347 RON reprezentând TVA aferentă unor cheltuieli nedeductibile.

Având în vedere că aceste cheltuieli trebuiau evidențiate în contul 623 „Cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate" ele au reîntregit baza impozabilă pentru calculul TVA și astfel s-a stabilit suma suplimentară în valoare de 27.640 RON, în conformitate cu dispozițiile art. 128 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. cu modificările și completările ulterioare coroborate și explicitate cu prevederile pct. 6 din H.G. nr. 44/2004, subpunctele (15) și (16).

De asemenea s-a reținut în actul de impunere ca operațiunile efectuate de intimata-reclamantă sunt dintre cele prevăzute de art. 129 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, hotărârea instanței se impune a fi modificată, deoarece s-a modificat evidența contabilă a intimatei-reclamante ceea ce este inadmisibil și neîntemeiat.

Aceeași concluzie se impune și implicit menținerea ca suplimentară a TVA în valoare de 21.014,92 RON aferentă facturii emise de SC B. SRL, în valoare de 131.619,79 RON, cât timp înregistrările contabile au fost făcute de intimata-reclamantă în alte conturi, respectiv, în contul 628 "Cheltuieli cu serviciile executate de terți" așa că, nu se poate aplica de experți un alt tratament fiscal.

În fine, arată recurenta că și constatările din actul de impunere privind înregistrările contabile eronate nu au fost combătute cu dovezi, iar pentru aceasta intimata-reclamantă datorează TVA suplimentar în sumă de 10.876 RON.

Prin întâmpinare, intimata a răspuns punctual criticilor aduse de recurentă, subliniind că, practic, prin cererea de recurs sunt criticate cele două expertize administrate în cauză fără a fi combătute argumentele pe care s-au bazat concluziile expertizei din domeniul tehnic și financiar contabil, care au stabilit sumele pe care societatea A. SRL le datorează bugetului de stat.

Examinând cauza prin prisma obiectului ei, a normelor legale incidente, a motivelor de recurs redate mai înainte și a apărărilor părții adverse, Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, pentru cele ce vor fi punctate în continuare.

Așa cum se poate lesne observa din cuprinsul cererii de recurs, criticile formulate de recurenta D.G.R.F.P. Brașov privesc cele două expertize judiciare încuviințate în cauză - tehnică și contabilă - și nu soluția pronunțată de prima instanță. Or, calea pe care o putea urma autoritatea pârâtă, din punct de vedere procedural, era aceea de a formula obiecțiuni la expertize sau de a cere a se face aplicația art. 212 alin. (2) C. proc. civ. prin solicitarea motivată a unei contraexpertize. Rezultă din actele dosarului că instanța de fond, la cererea expresă a reclamantei, a solicitat autorității fiscale să precizeze dacă notele de ședință depuse reprezintă obiecțiuni la expertiza contabilă, iar răspunsul acesteia a fost acela că înscrisul depus conține poziția organului de inspecție fiscală privitoare la concluziile expertizei contabile raportat și la criticile expertizei tehnice.

Analiza instanței de control judiciar se va face din perspectiva art. 304

1

C. proc. civ., în condițiile în care deși recurenta indică drept motiv de recurs art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu arată în ce constă aplicarea greșită a legii de către prima instanță.

Concluzia în urma acestei analize este aceea că soluția pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia este corectă și legală, chiar dacă sunt extrem de concise/sumare considerentele pe care acestea se fundamentează.

În esență, judecătorul fondului se raportează la concluziile celor două expertize administrate, dând eficiență dispozițiilor art. 201 și urm. C. proc. civ., scopul administrării acestei probe fiind acela de a lămuri corect situația de fapt și, implicit, de a se determina corect TVA suplimentară datorată de societatea reclamantă.

Dat fiind specificul complex al cauzei instanța a uzat de dispozițiile procedurale care îi permit să ceară părerea unor specialiști. Prin soluția pronunțată au fost practic omologate cele două rapoarte de expertiză întocmite în cauză din care rezultă că suma totală datorată de reclamantă către bugetul de stat este constituită din suma de 91.432 RON reprezentând TVA suplimentară, suma de 79.372 RON reprezentând majorări de întârziere și suma de 13.443 RON reprezentând penalități de întârziere.

Conform celor doi experți, organul de inspecție fiscală a încadrat în mod eronat la art. 128 alin. (8) lit. c) C. fisc. operațiunea privind mărfurile livrate clientului pentru înlocuirea spărturilor.

Potrivit clauzelor contractuale (contract de distribuție) Anexa 2 Grila de Rabaturi, A. se obligă (pct. 1C, RABAT SPARTURI) să înlocuiască spărturile la accesoriile din beton în urma unor analize lunare, pe baza unor procese verbale de constatare semnate de directorul zonal A. Distribuitorul are obligația distrugerii complete ale produselor deteriorate. Așadar, potrivit clauzelor contractuale clientul care reclama spărturi, beneficiază de înlocuirea țiglelor sparte în urma unor analize lunare, pe baza unor procese-verbale de constatare. Pentru înlocuirea spărturilor, se livrează mărfuri de același fel care se facturează, acordându-se o reducere de preț de 100%, sume ce se evidențiază în facturi de vânzare prin înscrierea cu semnul minus a bazei impozabile și a TVA.

În acest caz spărturile nu pot fi considerate: lipsă la inventar, bunuri casate sau perisabilități, deoarece cu ocazia vânzării s-a produs transferul de proprietate, bunurile respective au fost livrate și scăzute din evidență, moment în care s-au înregistrat atât venitul obținut din vânzare, cât și TVA colectat.

În perioada 2007-2008, 2008-2009 perioadă supusă controlului, piața materialelor de construcții s-a aflat într-o permanentă creștere, fapt ce a determinat o creștere a productivității precum și a importurilor de produse A.

În acest context reclamanta a fost nevoită să introducă pe piață produse care deși respectau Normele EN 490/2005 și EN 491/2006 privind calitatea țiglelor și învelitorile din beton, acestea nu aveau perioada de maturare complet parcursă.

Conform normelor de calitate A., perioada de maturare a țiglelor este de 28 de zile. Acest lucru înseamnă că betonul din care este produsă țigla dobândește rezistența optimă după trecerea celor 28 de zile.

Punctul de vedere al organului de inspecție fiscală, menținut și prin cererea de recurs, este infirmat de răspunsurile expertului tehnic la obiectivele 1 și 2 din raport, respectiv arată două aspecte esențiale: perioada de 28 de zile de maturare este parte a procesului tehnologic; toate degradările calitative au apărut în perioada celor 28 de zile, respectiv în cadrul procesului tehnologic.

În acest context nu se poate pune în discuție incidența art. 128 alin. (8) lit. c) C. fisc. deoarece apariția sporturilor reprezintă deficiențe de calitate apărute în perioada de maturare.

Din punct de vedere al TVA, pentru marfa care înlocuiește spărturile acordându-se o reducere de preț de 100%, sunt aplicabile dispozițiile art. 137 alin. (3) C. fisc.

Această situație se încadrează fie la art. 128 alin. (8) lit. b) C. fisc., fie la art. 128 alin. (8) lit. c) C. fisc. din moment ce înlocuirea țiglelor sparte este o obligație asumată față de furnizori în scopul dezvoltării relațiilor comerciale și consolidării poziției în piață și are ca scop stimularea vânzărilor. În sprijinul acestei încadrări sunt și prevederile pct. (14) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a C. fisc.

Calculul perisabilității s-a făcut în conformitate cu H.G. nr. 831/2004 pentru aprobarea Normelor privind limitele admisibile de perisabilitate la mărfuri în procesul de comercializare.

Expertul contabil face precizarea că organul de control a luat în calcul la determinarea TVA suplimentară doar perisabilitățile aferente depozitării în sumă de 88.438 RON și cele aferente transportului la intrarea mărfii în sumă de 138.647 RON, totalul lor fiind de 227.085 RON (88.438 RON +138.647 RON), fără să țină cont de perisabilitățile în sumă de 284.267 RON aferente țiglei și accesoriilor din beton, vândute și transportate la beneficiari.

Cu ocazia verificării documentelor contabile ale reclamantei, de către expertul contabil, acesta a mai constatat că organul de control, la stabilirea TVA suplimentară calculată în Anexa 2 la raportul de inspecție fiscală, nu a ținut cont de TVA aferentă lipsurilor la inventar, din perioada 01 ianuarie 2007- 30 noiembrie 2011, în sumă de 49.293 RON, înregistrat de societate în evidența contabilă în perioada 01 ianuarie 2007-30 noiembrie 2011.

Acest aspect constatat de expertul contabil judiciar și confirmat de expertul parte relevă pe de-o parte obiectivitatea acestora și implicit a lucrării efectuate pe de altă confirmă încă odată erorile în apreciere făcute de organul de inspecție fiscală.

Un alt aspect esențial pentru lămurirea corectă a situației și implicit determinare corectă a TVA suplimentară, îl reprezintă faptul că expertul contabil a avut în vedere și concluziile expertului tehnic prezentate în raportul de expertiză tehnică aflat la dosarul cauzei.

Expertul tehnic face precizarea că: "prin livrarea sub presiunea pieței a unor cantități de produse (țiglă din beton) practic s-a omis trecerea perioadei complete de maturare a produselor respective. Acest fapt a putut cauza și modificări în structura betonului și implicit în final spărturi ale țiglelor". Expertul tehnic concluzionează că datorită livrării produselor din beton anterior perioadei de maturare "au putut apărea spărturi suplimentare, dincolo de nivelul unor norme tehnologice acceptabile"

Expertul tehnic a determinat și calculat spargerile suplimentare aferente produselor din beton înainte de perioada de maturare a produselor în perioada 2007-2011, iar pe baza acestor date expertul contabil a calculat TVA suplimentară aferentă lipsurilor de inventar, spargerile de țiglă și accesorii înlocuite la beneficiari în perioada 1 ianuarie 2007-30 noiembrie 2011, diminuate cu perisabilitățile calculate în conformitate cu H.G. nr. 831/2004 și cu pierderile tehnologice stabilite de expertul tehnic.

Din cuprinsul celor două lucrări de specialitate a rezultat că organul fiscal a apreciat în mod eronat situația rezultată în urma controlului și, pe cale de consecință, în mod eronat a calculat sume suplimentare de plată, care așa cum se demonstrează în expertiza contabilă nu sunt datorate.

Referitor la

sumele reprezentând TVA stabilit suplimentar în cazul achizițiilor ce nu sunt utilizate în scopul operațiunii taxabile - a) achiziții considerate cheltuieli de protocol (răspuns obiectiv 2) și b) achiziții privind serviciile școlarizare (răspuns obiectiv 3) sume considerate nedeductibile fiscal și a căror valoare totală este criticată de recurentă, se observă că expertul contabil a îmbrățișat punctul de vedere al organului de inspecție fiscală calculând în schimb sumele corecte în baza facturilor privind aceste livrări de servicii.

Expertul contabil a evidențiat erori de calcul ale organului de inspecție fiscală în defavoarea reclamantei confirmate și de expertul parte.

Așadar, motivele invocate de recurentă în legătură cu aceste sume, sume considerate chiar și de expertul contabil ca fiind nedeductibile fiscal nu sunt întemeiate în contextul în care sunt puncte de vedere similare, singurul aspect care diferă fiind cuantumul sumei, calculat corect de expert.

Așadar, instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile legale în materie și s-a raportat la probatoriul administrat, cu accent pe cele două expertize de specialitate, pe baza cărora s-au stabilit sumele datorate de societatea reclamantă bugetului de stat.

Având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în numele și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov împotriva sentinței nr. 216/2014 din 7 octombrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2015.