ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1999/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1999/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 14 din 8 februarie 2008 a Tribunalului

Sălaj, în baza art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6

și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și 76 lit. c)

C. pen., a fost condamnat inculpatul S.R., pentru săvârșirea infracțiunii de

luare de mită, la pedeapsa de un an închisoare.

În baza dispozițiilor art. 81 C. pen., s-a suspendat condiționat

executarea pedepsei, stabilind termen de încercare de 3 ani, conform art. 82 C.

pen.

Conform art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra

nerespectării dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza dispozițiilor art. 71 alin.

(1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a), b) și c) C. pen.,

din momentul

în care prezenta hotărâre a rămas definitivă și până

la terminarea

pedepsei, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat pedeapsa

accesorie pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, inculpatul a fost obligat să

restituie denunțătorilor: G.D. și G.D.F. suma de 5.000.000 lei ROL (500 lei).

În baza art. 191 alin. (1) C. pen., inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.

– S.T. Pitești din data de 23 februarie 2007, dosar nr. 24/P/2006 a fost trimis

în judecată inculpatul, S.R., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită

prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6

și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și

sancționarea faptelor de corupție, reținându-se că în calitate de inspector

vamal la D.R.V. Craiova – S.S.C., C.E.M., a pretins și primit la data de 26

aprilie 2006 suma de 5.000.000 lei de la denunțătorul G.D., în scopul de a nu

dispune sancționarea contravențională a acestuia și reținerea în vederea

confiscării a autoturismului său pentru nerespectarea legislației vamale în

vigoare.

Tribunalul a procedat la administrarea nemijlocită a probelor

necesare, utile, concludente și pertinente pentru

soluționarea cauzei.

Din probatoriile administrate în cauză: declarațiile inculpatului;

declarațiile martorilor, denunțători; declarațiile martorilor

;

procesul verbal întocmit cu ocazia

identificării persoanelor echipei mobile; Ordonanța din 01 februarie 2007 a

D.N.A. – S.T. Pitești privind respingerea cererii de administrare a unor noi

probe formulată în data de 01 februarie 2007; cazierul judiciar; fișa postului

inculpatului; planul de misiune al echipelor mobile pe perioada 17 aprilie 2006

- 30 aprilie 2006; ordinul de misiune nr. 164 din 25 aprilie 2006; foaia de

parcurs seria H nr. 14948, pentru autoturismul VW Bora

; raport de misiune nr. 167 din 25 aprilie 2006; rezoluția de delegare

din

12 mai 2006 și ordonanța din 27 decembrie 2006 a ofițerilor de poliție judiciară

pentru administrare de probe; bilet de trimitere, seria VL/05 nr. 0727406; procesele

verbale de confruntare

;

adresele nr. 3687 din 02 februarie 2007,

14162 din 24 mai 2006, 33420 din 26 octombrie 2007, 31309 din 04 noiembrie 2007

ale D.R.V. Craiova; planșă fotografică a vestei reflectorizante; Ordonanța din

02 februarie 2007 a D.N.A. – S.T. Pitești prin care s-a dispus respingerea

plângerii inculpatului contra procesului-verbal de confruntare; adresa nr. 6605

din 04 octombrie 2007 a D.J.A.O.V. Vâlcea; proces-verbal din 02 mai 2006;

adresa D.F. Giurgiu, instanța a reținut următoarele:

Inculpatul S.R. ocupa funcția de

inspector-vamal, clasa l,

gradul asistent în cadrul A.N.V.

– D.R.V. Craiova.

Din dispoziția conducerii direcției vamale, i s-au încredințat

atribuții de exercitare a controlului vamal, de

urmărire și supraveghere a

respectării legislației vamale în privința

mărfurilor, mijloacelor de transport și a oricăror altor bunuri supuse unui

regim vamal, atât pentru persoane fizice cât și pentru persoane juridice,

române sau străine, de constatare și sancționare a nerespectării

reglementărilor din domeniul vamal, de executare a măsurilor prevăzute de lege

pentru reținerea și confiscarea, după caz, a mărfurilor și bunurilor care fac

obiectul încălcării prevederilor legale în domeniul vamal.

La data de 26 aprilie 2006, inculpatul împreună cu martorul T.A. se

afla în misiune pe raza județului Vâlcea, cu autoturismul de

serviciu, ocazie în care i-au oprit în trafic,

pe

D.N. 64 Drăgășani - Vâlcea, în Halta Bucșani, de pe raza comunei lonești pe

denunțătorii G.D. și G.D.F., solicitându-le documentele de proveniență ale

autoturismului, actul de identitate și permisul de conducere. După ce au

analizat documentele, aceștia i-au adus la cunoștință că nu sunt în regulă

pentru că nu figurează în documentele autoturismului și nu pot circula cu acest

autoturism și, pe cale de consecință, urmează să-l sancționeze contravențional

și să dispună reținerea în vederea confiscării, sens în care i-au solicitat

să-i însoțească cu autoturismul respectiv la Biroul Vamal din Râmnicu Vâlcea.

Pe drum spre Biroul Vamal Râmnicu Vâlcea, denunțătorul, cu acordul

inculpatului, Ie-a lăsat la domiciliu pe martorele G.D.F., G.C. și B.I., după

care inculpatul s-a urcat în autoturismul acestuia, așezându-se pe locul din

dreapta, față și au plecat împreună, fiind escortați de către martorul T.A. (celălalt

membru al echipei mobile de control) care se deplasa în fata lor cu

autoturismul de serviciu inscripționat cu cuvântul V.

Pe parcurs, inculpatul, în urma unor discuții cu privire la

reglementările legale în situația dată și la starea lui de sănătate, i-a

sugerat că ar putea scăpa de rigorile legii dacă

i-ar oferi ceva în schimb. Ajungând pe raza orașului Băbeni, la o distanță de

circa 15 km de

domiciliul denunțătorului, inculpatul i-a cerut

denunțătorului să se hotărască.

În aceste condiții, denunțătorul a

întrebat cât trebuie să-i ofere, iar

inculpatul arătând

cele cinci degete de la mâna dreaptă, i-a dat de înțeles că suma pretinsă este

de 5.000.000 lei.

Nedispunând de suma pretinsă, denunțătorul

i-a spus inculpatului

că

pentru a face rost de bani trebuie să se întoarcă acasă, în localitatea

lonești.

Inculpatul a fost de acord, i-a dat

telefon colegului său din celălalt

autoturism ce rula în față, cerându-i să oprească mașina și să-l

aștepte.

Ajungând la domiciliu, denunțătorul a împrumutat

de la martora G.C. (sora sa) suma de 4.000.000 lei, iar soția acestuia, martora

G.D.F., a mai împrumutat 1.000.000 lei de la martora B.L., care se afla în

exercițiul funcțiunii la Biroul

pentru

acordarea ajutorului social din cadrul Primăriei lonești, după care

denunțătorii

G.D. și G.D.F. au plecat cu autoturismul către localitatea Băbeni unde îi

aștepta celălalt coleg (martorul T.A.) cu autoturismul de serviciu.

Ajungând la locul unde staționa autoturismul vămii, respectiv pe raza

orașului Băbeni, denunțătorul a oprit autoturismul și la indicația

inculpatului a introdus banii în buzunarul din

partea stângă a vestonului

acestuia.

După ce a primit suma de 5.000.000 lei, inculpatul a coborât din mașină

și i-a spus martorului T.A. (colegul său) să-i restituie actele întrucât este

în regulă.

După recuperarea documentelor, denunțătorii s-au întors la domiciliu

unde le-au relatat despre cele întâmplate martorilor G.

C. și B.I. și pe urmă au mers la Primăria lonești unde

se afla

martora B.L., cea de la care denunțătoarea G.D.F. a împrumutat suma de

1.000.000 lei și i-au spus și acesteia pentru ce au avut nevoie de bani.

Aceasta imediat l-a încunoștințat pe șeful

de post B.I. (soțul

ei), care l-a chemat de îndată la

sediul Postului de poliție pe denunțătorul G.D.

La Postul de poliție împreună cu șeful de post B.I. se mai afla și

ofițerul de poliție L.D., aflat în control, astfel că denunțătorul Ie-a relatat

și acestora despre cele întâmplate, cei doi îndrumându-l să meargă de îndată la

I.P.J.

Vâlcea și să formuleze denunț scris,

astfel că denunțătorii, împreună cu

martora B.L., au plecat la Râmnicu

Vâlcea pentru a merge mai întâi la cabinetul medical, iar pe urmă la I.P.J.

Vâlcea pentru a formula denunț scris.

Pe raza orașului Râmnicu Vâlcea, au observat că în spatele

autoturismului rulează mașina vămii cu echipa

mobilă care i-a controlat,

astfel că martora B.L. a reușit să noteze nr.

de înmatriculare:

Pentru identificarea membrilor echipei mobile, după formularea

denunțului, comisarul șef C.G., din cadrul I.P.J.

Vâlcea, I-

a informat telefonic pe directorul D.R.V. Craiova cu privire

la denunțul primit, solicitând să-i comunica numele și prenumele inspectorilor

vamali de pe auto, aflând astfel că cei doi sunt: inculpatul S.R. și martorul T.A.,

încadrați la S.S.C.V. - Echipe mobile aparținând Direcției vamale.

Pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, inculpatul

nu a recunoscut comiterea faptei. A confirmat, totuși, că în ziua de 26 aprilie

2006, echipa mobilă a oprit în trafic, pentru control,

autoturismul denunțătorilor, solicitându-

le actul de proprietate

al mașinii și actul de înmatriculare, întrucât, în opinia organelor de control,

documentele prezentate nu au corespuns solicitării, aceștia i-au adus la

cunoștință prevederile legale în vigoare privind mașinile înmatriculate în

străinătate și consecințele nerespectării

acestora

și au dispus ca mașina să fie dusă la B.V.? Râmnicu Vâlcea

pentru

supraveghere vamală, până se clarifică situația autoturismului.

Inculpatul a susținut că pentru a scăpa de răspundere denunțătorul ar

fi fugit de sub escortă, nereușind să-l prindă, informând despre acest incident

conducerea vămii. Că evenimentele s-au derulat în modul prezentat de inculpat

rezultă din declarațiile martorilor I.A. și C.S., care au relatat că, în ziua

de 26 aprilie 2006, au fost înștiințați telefonic de inculpat cu privire la

faptul că, între orele 10,00 - 11,30, un autoturism a fost oprit în trafic

pentru

control, însă conducătorul acestuia

ar fi refuzat să prezinte documentele

mașinii sau actul de identitate,

după care s-a urcat la volan și a demarat în viteză în direcția Râmnicu Vâlcea.

Cele declarate sunt în contradicție cu Rapoartele la ordinul de

misiune întocmite de inculpat și de martorul T.A.,

în care aceștia

au consemnat că, după ce ar fi oprit în trafic,

conducătorul unui autoturism (nemenționându-i nr. de înmatriculare) i-au

solicitat actele necesare identificării sale și a autoturismului, acesta

a-motivat că

le-ar fi uitat acasă. Se poate

observa că raportul nu conține nici numărul

autoturismului și nici

faptul că șoferul ar fi refuzat prezentarea actelor.

Elemente contradictorii apar și Intre declarația martorului T.A., care

a declarat că în perioada cât a fost în misiune nu s-a despărțit de inculpat,

acționând tot timpul împreună și procesul - verbal de confruntare a martorului

T.A. cu denunțătorul, întocmit la 04 ianuarie 2007 de ofițerul de poliție

judiciară în baza ordonanței de delegare emisă de procurorul șef ai D.N.A. – S.T.

Pitești, din care rezultă contrariul.

Astfel, acesta cu ocazia confruntării i-a adresat două întrebări

denunțătorului G.D.:

„în momentul în care v-ați întors

împreună cu numitul S.R. de

la Râmnicu Vâlcea, unde v-ați

întâlnit cu soția dvs.?”

„Ce discuții ați purtat cu soția dvs. În contextul întâlnirii cu

aceasta și în concret unde anume s-au desfășurat aceste discuții ?”.

Din modul de formulare și de adresare a întrebărilor rezultă nu numai

faptul că martorul T.A., pe parcursul misiunii, nu a

acționat tot timpul împreună cu inculpatul S.R. ci și faptul că

acesta

și inculpatul l-au recunoscut pe denunțător, contrar celor susținute prin

răspunsurile date la întrebările nr. 2 din procesele verbale de confruntare.

De asemenea, cele două întrebări adresate denunțătorului se coroborează

cu declarațiile acestuia și ale martorilor G.D.F., G.C., B.I., din care rezultă

că inculpatul s-a întors la domiciliu, în localitatea lonești, împreună cu

inculpatul, din drumul spre Biroul Vamal Râmnicu Vâlcea.

Motivul întoarcerii reiese din declarațiile martorilor G.C., B.L. și C.D.,

care se coroborează perfect cu declarațiile denunțătorului în privința

reîntoarcerii inculpatului împreună cu denunțătorul în localitatea lonești și a

sumei împrumutate de 4.000.000 lei și 1.000.000 lei.

Apărarea inculpatului cu privire la fuga de sub escortă și la încercarea

de identificare a autoturismului pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea este

combătută și prin declarația martorului B.L. care

precizează, în declarația dată în faza de urmărire penală și menținută

și

în fața instanței, că după cele întâmplate, s-a deplasat în aceeași

zi în municipiul Râmnicu Vâlcea împreună cu denunțătorii, pentru investigații

medicale, depunând în acest sens la dosar Biletul de trimitere pentru analize

medicale seria VL/05 nr. 0727406 eliberat, în ziua de 26 aprilie 2006, de

medicul său de familie și că și-a notat nr. de înmatriculare al autoturismului

de serviciu al celor doi vameși: număr în baza căruia comisarul șef C.G. de la

I.P.J. Vâlcea a identificat membrii echipei mobile aflată în misiune pe raza

județului Vâlcea în ziua de 26 aprilie 2006.

De asemenea, atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetărilor

judecătorești, martorul L.D., ofițer de poliție,

a întărit susținerile

denunțătorilor și a confirmat că, într-adevăr, în

ziua de 26 aprilie 2006, a fost în control la Postul de poliție al comunei

lonești, ocazie cu care a

aflat despre

împrejurările în care cei doi vameși au pretins și primit de la

denunțători suma de 5.000.000 lei și i-a îndrumat

să depună denunțul la

I.P.J. Vâlcea.

Inculpatul a invocat nulitatea absolută a actului de sesizare pe

considerentul faptului că unele acte de urmărire penală au fost efectuate de

organul de poliție, în condițiile în care urmărirea penală în cauza dedusă

judecății aparține în exclusivitate procurorului. In

susținere s-au invocat dispozițiile procesual penale cu caracter

general,

înscrise în art. 209 alin. (3) C. proc. pen., ignorându-se

normele cu caracter special reglementate de dispozițiile art. 217 alin. (4) C.

proc. pen. și art. 10 din O.U.G. nr. 43/2002 privind D.N.A.

Din analiza acestor texte legale, rezultă că în cauzele în care

urmărirea penală se efectuează de către procuror, acesta poate dispune prin

ordonanță ca anumite acte de cercetare penală să fie

efectuate de către organele poliției judiciare [(art. 217 alin. (4) C.

proc. pen.

)]. De asemenea, în scopul efectuării cu celeritate și în mod

temeinic a activităților de descoperire și urmărire a infracțiunilor de

corupție, în cadrul D.N.A. funcționează ofițeri

de

poliție, ce constituie poliția judiciară a D.N.A., care își desfășoară

activitatea numai în cadrul acestei instituții. Aceștia

pot efectua numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurori,

desfășurându-și

activitatea sub directa conducere, supraveghere și control a acestora (art. 10

din O.U.G. nr. 43/2002).

Față de aceste dispoziții, audierea martorilor de către ofițerii

poliției judiciare, în condițiile delegării lor

prin ordonanța procurorului, nu contravine legii și nu este sancționată cu

nulitatea actelor de procedură

efectuate în acest context.

Raportat la susținerile inculpatului,

potrivit cărora urmărirea penală

a fost începută pe baza

denunțului și declarațiilor denunțătorilor G.D. și G.D.F., care au fost date în

fața unui organ necompetent, respectiv a polițiștilor din I.P.J. Vâlcea, s-a

reținut în baza art. 213 C. proc. pen., că organul de cercetare penală este

obligat să efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare, chiar

dacă acestea privesc o cauză care nu este de

competența lui. Lucrările efectuate în astfel de cazuri se trimit, de îndată,

procurorului competent.

Rezultă astfel că, actele astfel efectuate nu

își pierd valabilitatea și nici nu contravin dispozițiilor art. 228 C. proc.

pen., care reglementează începerea urmăririi penale.

Raportat la susținerile inculpatului,

potrivit cărora, în cauză, nu pot

servi ca mijloc de probă

procesele verbale de confruntare pentru că sunt încheiate cu încălcarea

dispozițiilor legale, fiind un monolog și o continuare a declarațiilor date de

denunțători sau de martori, instanța, în baza art. 87 și 88 C. proc. pen.,

raportat la art. 91 C. proc. pen., a reținut că organul de urmărire penală când

constată că există contraziceri între declarațiile persoanelor ascultate în

aceeași cauză, procedează la confruntarea acelor persoane, de asemenea acesta

poate încuviința ca persoanele confruntate să-și pună întrebări. Din

dispozițiile legale citate nu rezultă că ascultarea persoanelor confruntate

s-ar face sub prestare de jurământ, așa cum susține inculpatul în apărarea sa.

În apărarea sa inculpatul a mai invocat faptul că în faza de

urmărire penală i s-a încălcat principiul

„egalității de arme” promovat de

C.E.D.O. Cu privire la acest principiu,

C.E.D.O. precizează că: „Exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru

just între părți, implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate

rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care” să nu o

plaseze într-o situație dezavantajată net în comparație cu adversarul său.

Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces

echitabil revine autorităților naționale” (Hot. Nr. 27 din octombrie 1993). Or,

în cauza de față, inculpatului i s-a oferit posibilitatea de a prezenta probele

propuse în apărarea sa și, considerate a fi concludente și utile cauzei.

Inculpatul a mai susținut că urmărirea penală este nulă pentru faptul

că, deși inculpatul avea apărători aleși, aceștia nu au participat la toate

actele de urmărire penală, respectiv la luarea declarațiilor de martori, prin

aceasta îngrădindu-i-se dreptul la apărare. În acest sens, inculpatul a invocat

decizia nr. 1086 din 20 noiembrie 2007 a Curții Constituționale, referitoare la

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (1), art. 173 alin.

(1) C. proc. pen.

Din examinarea probatoriului administrat, reiese că declarațiile

martorilor G.C., B.I., B.L., C.D.M., B.I., L.I.D., s-au luat la datele de 16 și

22 mai 2006, anterior datei de 24 mai 2006, la care i s-a adus la cunoștință

inculpatului fapta pentru care este cercetat, scopul acestor declarații fiind acela

de a completa informațiile pe care le au organele

de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.

Inculpatul a afirmat că urmărirea penală nu era completă la momentul

prezentării materialului de urmărire penală, motivat de faptul

că, la data de 01 februarie 2007, când s-a

procedat la prezentarea materialului

de urmărire penală, inculpatul a

formulat noi cereri, pe care procurorul Ie-a respins prin ordonanță motivată.

Ulterior, la data de 07 iulie 2007,

inculpatul

a depus la dosar o serie de înscrisuri, fapt care în opinia sa ar

fi

trebuit să determine o nouă prezentare de material. O astfel de susținere este

în contradicție cu normele procedurale, întrucât art. 253 C. proc. pen.,

reglementează strict situațiile în care procurorul efectuează din nou

prezentarea materialului de urmărire penală: atunci când a efectuat noi acte de

cercetare penală sau dacă constată că trebuie schimbată încadrarea juridică a

faptei. Având în vedere că nici una din aceste două situații nu se regăsește în

cauză, susținerile inculpatul nu pot fi primite.

În cauză, probele strânse în cursul urmăririi penale și care au servit

drept temei de trimitere în judecată, precum și probele administrate în faza

judecății, dovedesc în mod cert că autorul infracțiunii de luare de mită este

inculpatul și că faptele au existat în realitate. În concluzie, tribunalul a

reținut că fapta inculpatului de a pretinde și primi o sumă de bani în scopul

de a nu dispune sancționarea și

reținerea în

vederea confiscării a autoturismului

pentru nerespectarea legislației

vamale în vigoare de către denunțătorul G.D., întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2)

C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 și 7 alin.(1) din Legea nr. 78/2000.

Infracțiunea de luare de mită se săvârșește numai cu intenție directă,

deoarece inculpatul își dă seama, în momentul săvârșirii faptei, că banii sau

foloasele pe care le pretinde sau le primește sau care constituie obiectul

promisiunii pe care o acceptă sau nu o respinge, nu i se cuvin și, cu toate

acestea, el vrea să le pretindă sau să le primească

ori să accepte sau, să nu respingă promisiunea ce i s-a făcut, în

același

timp, inculpatul are reprezentarea stării de pericol care se

produce pentru buna desfășurare a activității de serviciu, urmare pe care o

dorește.

Luarea de mită este o infracțiune

instantanee, care se consumă în

momentul în care

funcționarul a primit, pretins, a acceptat sau nu a respins banii sau alte

foloase necuvenite în scopul de a nu îndeplini sau a întârzia efectuarea unui

act la care este obligat potrivit îndatoririlor sale de serviciu, ori a

efectuat un act contrar acestor îndatoriri.

Practica judiciară a confirmat constant acest punct de vedere, statuând

repetat că, atâta vreme cât infracțiunea de luare de mită se consumă în

momentul pretinderii de către funcționar a unor sume de bani sau alte foloase,

în scopurile arătate mai sus, este lipsit de relevanță faptul că banii au fost

puși într-un loc sau altul sau că denunțătorul nu-și mai amintește monetarul

sumei înmânate inculpatului.

În speță, infracțiunea comisă s-a consumat la 26 aprilie 2006 în

momentul pretinderii de către inculpat a sumei de 5.000.000 lei.

În cauză, în mod judicios parchetul a reținut incidența dispozițiilor art.

5 alin. (1), art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 față de calitatea

specială a inculpatului, de inspector vamal cu atribuții de control și,

respectiv, de persoană cu atribuții de constatare sau urmărire a

infracțiunilor, încadrare menținută și de instanța de judecată.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei s-a ținut

seama de dispozițiile Părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă

fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de

persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală. Înscrierea în lege a criteriilor generale de

individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului

individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie

pentru instanță. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt

atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să

corespundă sub aspectul naturii (privativă sau

neprivative de libertate) și duratei, atât gravității faptei și

potențialului de

pericol social pe care îl prezintă, în mod real

persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub

influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul

preventiv al

pedepsei, pot fi realizate

numai printr-o justă individualizare a sancțiunii,

care să țină seama de

persoana căreia îi este destinată, pentru a fi

ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile sociale impuse

de

societate.

S-a constatat că inculpatul, în perioada anterioară comiterii faptelor,

a desfășurat o muncă de răspundere, în care s-a implicat, pentru rezolvarea

problemelor dificile cu care s-a confruntat instituția - D.R.V. Craiova.

Potrivit art. 74 C. pen., conduita bună a infractorului înainte de

săvârșirea infracțiunii, stăruința depusă de acesta pentru a înlătura

rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită și atitudinea sa după

săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea în fața autorității,

comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii și

arestării participanților, pot fi considerate

circumstanțe atenuante.

Din analiza acestor texte de lege, precum și a probelor administrate în

cauză, tribunalul a constatat că în speță există împrejurări ce constituie

circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului. Astfel, inculpatul nu a mai

comis fapte penale, este în vârstă de 46 de ani, este căsătorit, are un copil

minor, iar în prezent și-a dat demisia din D.R.V. Craiova. Faptul că inculpatul

nu a recunoscut comiterea infracțiunilor, nu înseamnă că a adoptat o poziție de

nesinceritate pe parcursul procesului penal, ci în acest mod a înțeles să-și

facă apărarea în cauză.

Reținând toate aceste împrejurări ca circumstanțe atenuante

conform art. 74 C. pen., tribunalul a procedat în

conformitate cu art. 76

C. pen. și i-a aplicat inculpatului o pedeapsă

sub minimul special prevăzut de lege.

În speță, toate elementele, pornind de la conținutul infracțiunii,

funcția avută de inculpat, suma modică primită drept mită, până la împrejurârile

în care a comis infracțiunea, datele referitoare la persoana sa și concluziile

judecății, îl indică a fi reeducabil, chiar fără executarea

pedepsei. Ținând seama de aspectele sus

menționate, instanța a reținut

că există suficiente temeiuri pentru a se

considera că scopul pedepsei

poate fi atins

și în condițiile suspendării condiționate prevăzute de art. 81

C. pen.

Aplicarea unei pedepse severe inculpatului, nu ar duce la reeducarea

acestuia și ar lipsi de conținut dispozițiile art. 72 și 52 C. pen.

, creând o disproporție între scopul și

rezultatul acestora.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei în sensul de a se

face aplicarea prevederilor art. 86

6

C. pen., solicitată de

reprezentanta D.N.A., s-a apreciat că supunerea condamnatului, pe durata

termenului de încercare, unor măsuri de supraveghere speciale și cerinței de a

respecta anumite obligații stabilite de instanță, în cazul de față, nu se

justifică deoarece pregătirea profesională, respectiv inginer electronist și

comportamentul anterior comiterii faptei, îl indică a fi reeducabil și în lipsa

unor măsuri și obligații stabilite de instanță.

B. Împotriva hotărârii, în termen legal, s-au exercitat căile de atac

ale apelului de către inculpat, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție – D.N.A. S.T. Cluj și numiții G.D. și G.D.F.

Parchetul a criticat soluția atacată sub aspectul netemeiniciei

pentru motivele învederate în scris, cu mențiunea

că pedeapsa stabilită

este criticată sub aspectul reținerii de

circumstanțe atenuante, pedeapsa aplicată fiind neîndestulătoare. În acest

sens, reținerea de circumstanțe atenuante în ceea ce privește persoana

inculpatului nu i

se poate recunoaște

valabilitate de principiu întrucât în raport de faptă și

împrejurări,

circumstanțele atenuante nu îndreptățesc coborârea pedepsei sub limita legală.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea apelului, înlăturarea

circumstanțelor atenuante reținute ca fiind nejustificate, iar pedeapsa care se

va aplica să fie în limitele legale prevăzute de lege, cu menținerea

modalității de executare stabilită de instanța de fond.

Martorii G.D.F. și G.D. au solicitat admiterea apelului declarat, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a li se da acestora posibilitatea de

a beneficia de o cale de atac în calitate de părți vătămate sau părți civile. În

subsidiar, au solicitat admiterea pretențiilor civile formulate, raportat la

timpul scurs de la momentul declanșării cercetărilor, la numeroasele drumuri pe

care martorii au fost nevoiți să ie facă din Italia în România, la eforturile

substanțiale făcute pentru a se prezenta în

instanță și a susține ceea ce

au perceput.

Inculpatul a solicitat desființarea sentinței penale și pronunțarea

unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea inculpatului, în principal,

în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., iar în subsidiar, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art.

10 lit. b

1

) C. proc. pen.

În motivarea apelului, inculpatul a arătat că între declarațiile

martorilor există flagrante contradicții. Astfel, în denunțurile inițiale cei

doi martori-denunțători arată că Ie-a fost pretinsă suma de 5 milioane

lei, iar pentru că nu avea decât 3.000.000 lei la

ei, cel doi se duc acasă,

unde martorul G.D. îi cere surorii sale.

4.000.000 lei și soției

șefului de post

1.000.0000 lei. Soția șefului de post, cu ocazia audierii, a

arătat că

suma i-a fost solicitată de martora G.D.F. acasă, iar martora G.D.F. a declarat

că a solicitat suma de 1.000.000 lei la Primărie. De asemenea, polițistul L.D.,

cu ocazia audierii, a arătat că a auzit personal când martorul G.D. s-a plâns

de ce i s-a întâmplat, motiv pentru a sunat la Vâlcea. Consideră că din probele

administrate în cauză nu s-a înfrânt principiul de

nevinovăție al inculpatului, mai ales că toate probele sunt indirecte

și nu

există nici o probă din care să rezulte cu certitudine vinovăția

inculpatului.

În subsidiar, a apreciat că suma de

5.000.000 lei este derizorie și

permite ca instanța să

considere că s-a adus o atingere minimă ordinii de drept și legii penale, iar

fapta este lipsită de importanță.

A solicitat a se avea în vedere și că inculpatul nu putea să-l

sancționeze pe denunțător pentru că nu acesta era

proprietarul bunului,

astfel că soluția de condamnare se bazează pe

probe indirecte și contravine dispozițiilor C.E.D.O. și practicii instanței,

fiind un precedent deosebit de grav, mai ales că toate părțile din dosar au un

interes în

cauză, inclusiv denunțătorii,

care au solicitat daune morale în cauză.

S-a învederat instanței că la dosar există 12 variante de precizări

ale locului unde au fost puși banii, fiind foarte

important pentru această infracțiune locul unde se găsesc banii, modalitatea în

care s-au dat și în

ce formă. O condamnare doar pe declarația

denunțătorului nu este

posibilă, mai ales

când acesta nu a avut o declarație uniformă. Mai mult,

denunțătorul a

ascuns data aducerii în tară a autoturismului, tocmai pentru că au mai făcut

acest lucru, raportat și la adresa comunicată de Poliția de Frontieră,

recunoscând că în comună s-au mai oprit mașini pentru acest lucru, iar

inculpatul și colegul acestuia au mai sancționat persoane pentru aceleași

fapte. Este evident interesul denunțătorilor, care este, pe deplin dovedit,

deoarece aceștia erau în neregulă cu autoturismul.

Pe de altă parte, inculpatului i s-a încălcat dreptul ia tăcere, de

care a vrut să uzeze când a fost chemat la

confruntări cu denunțătorul și

i s-a aplicat un tratament juridic

diferit față de colegul lui T., față de

care

s-au apreciat exagerate declarațiile denunțătorilor.

Prin decizia penală nr. 112/A/2008, Curtea de Apel Cluj, secția penală

și de minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis apelurile

declarate de către martorii G.D.F.

și G.D.,

împotriva

sentinței penale nr. 14 din 08 februarie 2008 a Tribunalului Sălaj pe care a

desființat-o în parte și judecând:

A trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Sălaj, doar sub aspectul

soluționării pretențiilor formulate de către martorii apelanți

G.D.F. și G.D.

A menținut restul dispozițiilor sentinței

apelate.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de către Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Cluj și inculpatul S.P.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

a obligat inculpatul - apelant ia plata

cheltuielilor

judiciare avansate de stat în cuantum de 600 lei, iar restul cheltuielilor

judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Instanța de control judiciar a constatat că situația de fapt a fost

corect reținută în raport de probele administrate în cauză, fapta săvârșită de

inculpat fiind pe deplin dovedită.

Totodată, s-a reținut că pedeapsa aplicată

inculpatului a fost corect

individualizată,

cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.,

nefiind

justificată reindividualizarea acesteia.

S-a apreciat că hotărârea atacată este nelegală raportat la

dispozițiile ce vizează persoanele numiților G.D.F. și G.D. Astfel, cei doi au

avut inițial calitatea de făptuitori raportat la infracțiunea de dare de mită,

ulterior dispunându-se neînceperea urmăririi penale.

Instanța de control judiciar a considerat că aceștia nu pot avea decât

calitatea de martori, raportat la caracterul infracțiunii (de pericol), cei doi

solicitând restituirea unor sume de bani pe care le-au cheltuit cu ocazia

prezentării la proces, sume asupra cărora, instanța de fond, nu s-a pronunțat,

astfel încât Curtea de Apel Cluj a apreciat că se impune trimiterea cauzei spre

rejudecare sub aspectul soluționării pretențiilor formulate de către aceștia.

C. Împotriva acestei din urmă decizii au

declarat recurs, în termen

legal, Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Cluj, inculpatul S.R. și numiții G.D.

și G.D.F.

Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., solicitând admiterea

recursului, casarea hotărârilor și stabilirea

unei pedepse în limitele prevăzute de lege, ca urmare a înlăturării

dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen., cu raportare la art. 76 lit. c) C. pen.

Inculpatul S.R. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385

9

pct. 10 și 18 C. proc. pen., solicitând casarea hotărârilor atacate și, în

principal, achitarea sa, deoarece există suficiente probe neclare și

neconcludente care nasc suficiente dubii privind săvârșirea infracțiunii, iar,

în subsidiar, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, instanțele

nepronunțându-se motivat asupra cererilor esențiale formulate de către acesta.

Motivele de recurs susținute de către apărătorul inculpatului au fost depuse

și în scris la dosarul cauzei.

Numiții G.D. și G.D. au solicitat în motivele scrise de recurs casarea

hotărârilor, să se constate calitatea de părți civile și obligarea inculpatului

la plata tuturor pretențiilor civile formulate, atât materiale și morale,

invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10 și 21 C.

proc. pen.

Susținerile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorului

inculpatului cât și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în practicaua

prezentei hotărâri.

Examinând recursurile declarate în cauză, prin prisma motivelor

invocate cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

aceste sunt fondate pentru următoarele considerente:

Din multitudinea susținerilor din motivele de recurs invocate, atât de

către Ministerul Public, cât și de către inculpat și denunțători se detașează

unul care se impune a fi analizat prioritar în raport de celelalte motive de

recurs, cel prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

(instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele

probe

administrate, ori asupra unor cereri esențiale pentru părți de

natură să

le garanteze-drepturile și să

influențeze soluția procesului).

Pentru a fi operant motivul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 10

C. proc. pen., textul impune îndeplinirea a două condiții:

- omisiunea instanței de a se pronunța asupra unor probe administrate;

- probele administrate să fie de natură să garanteze drepturile și să

fie hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, în sensul influențării

soluției date cauzei, respectiv de condamnare în

achitare și invers.

Inculpatul S.R. a învederat atât în scris, cât și prin susțineri orale,

în fața instanței de fond și a celei de control judiciar, o serie de

contradicții între probele administrate în cauză, în faza de

urmărire penală și cele din faza de cercetare

judecătorească, solicitând

să fie analizate odată cu soluționarea

cauzei, contradicții pe care

inculpatul le

considera esențiale în dovedirea nevinovăției sale.

Aspectele învederate de către acesta și care nu au fost analizate de

cele două instanțe se refereau la existența „pretinderii” și „primirii” vreunei

sume de bani de către inculpat, a modului cum au fost pretinși banii sau înmânați

acestora, a locului în care au fost pretinși și înmânați banii, în prezența

căror persoane s-a făcut acest lucru,

factorul

care a generat pretinderea sumelor de bani, motivele care le-au

determinat

pe denunțător să accepte darea acestor sume de bani, traseul pe care l-au

parcurs cei implicați în activitatea infracțională.

Instanța de fond și cea de control

judiciar, în pofida numeroaselor

cereri și precizări

formulate în scris de către inculpat, nu au analizat aceste aspecte esențiale

în aflarea adevărului conform art. 3 C. proc. pen. („în desfășurarea procesului

penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și

împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului”).

Aplicarea acestui principiu este de natură să asigure realizarea practic a

scopului procesului penal, ca orice infractor să fie pedepsit, numai în măsura

vinovăției sale, și că orice persoană nevinovată să nu fie trasă fa răspundere

penală.

În cazul constatării existenței faptei, trebuie cunoscute împrejurările

de loc, de timp, de mod, de mijloace, de scop, în care s-a săvârșit fapta,

împrejurările care influențează asupra gradului și caracterului răspunderii,

fie în defavoarea, fie în favoarea inculpatului, aspecte asupra cărora cele

două instanțe cărora le revenea sarcina administrării probelor (conform art. 65

C. proc. pen.), nu s-au aplecat, astfel încât vinovăția inculpatului să rezulte

cu certitudine din probele care au fost analizate sub toate aspectele. Or,

probele administrate până la acest moment, în principal-declarațiile

denunțătorilor și ale unor martori cărora aceștia din urmă le-au relatat cele

întâmplate, sunt neclare și nu oferă suficiente indicii de vinovăție a

inculpatului, care să justifice tragerea acestuia ia răspundere penală.

În altă ordine de idei, în considerarea prezumției de nevinovăție și în

scopul aflării adevărului, instanțele judecătorești trebuie să-și îndrepte

atenția și spre administrarea și analizarea probelor din care ar putea reieși

nevinovăția inculpatului, aspect care reiese din dispozițiile art. 3, 4, 6 și

287 C. proc. pen.; în cauză, instanțele au omis însă să se pronunțe asupra

acestor probe, propuse în apărare de către inculpat.

În motivele scrise depuse la toate instanțele

de judecată,

.„inculpatul face o analiză amănunțită a

contradicțiilor existente în cadru! probatoriului, solicitând analizarea

acestora, fapt care ar conduce, în opinia sa, la constatarea nevinovăției.

De asemenea, instanțele de judecată au obligația legală de a afla

adevărul, pe baza probelor, în fiecare cauză penală, ceea ce implică

desfășurarea unei activități probatorii complete, cu verificarea tuturor

împrejurărilor de fapt și de drept în vederea aflării adevărului. Rolul activ

al autorităților judiciare este examinat în raport cu această obligație, astfel

încât, atunci când au rămas împrejurări nelămurite prin probe, aspecte

contradictorii, se consideră că nu a fost exercitat rolul activ și, ca urmare,

probatoriul trebuie continuat în vederea lămuririi acestor împrejurări.

Curtea constată întemeiată critica inculpatului privind existența a numeroase

contradicții în materialul probator, pe care instanța de fond și cea de apel nu

le-au lămurit, rezumându-se să reia situația de fapt descrisă în rechizitoriu.

Astfel, în denunțul și plângerea din 26 aprilie 2006, cu privire la

locul în care s-ar fi pus banii, nu se vorbește de nici un buzunar,

denunțătoarea G.D. arătând că soțul său „i-a înmânat”.

În declarația de la dosar urmărire penală, spune că

„S.R. i-a arătat soțului meu buzunarul din partea

stângă al vestei verzi

cu care era îmbrăcat, ocazie cu care i-a introdus

banii în buzunar”. La instanță, denunțătoarea precizează „în buzunarul sacoului.

Martora B.L. spune că denunțătoarea G.D., de

față

cu soțul ei, i-a spus că inculpatul i-a cerut să-i lase banii între scaunele

din fată ale vămii. Denunțătoarea a mai arătat că ea i-a dat suma de 5

milioane, zvârlind-o între scaunele autoturismului vămii.

În declarația de la dosar instanță martora B.L.

relatează: - acte la, G.D. am aflat că I-a însoțit pe soțul ei și pe

vameș

până la orașul Băbeni, unde îl aștepta celălalt vameș în

autoturismul

vămii, iar banii i-au fost

dați vameșului S.R., acesta nu a vrut să pună

mâna pe ei, fapt pentru

care i-a cerut să-i lase între scaunele din față ale autoturismului vămii”.

Martora G.C., în declarația de la, dosar urmărire penală, evidențiază

că denunțătoarea G.D. i-a spus

că numitul S.R.

si-a deschis vestonul și unul din cei doi soți i-a băgat

banii în

buzunar.

Martora B.L., în declarația de la instanță, spune că

de la denunțătoare a aflat că inculpatul a

desfăcut buzunarul de la haină

și i-a arătat unde să pună în banii.

În rechizitoriu se susține că banii au

fost introduși în buzunarul din

partea stângă a ținutei

vameșului.

De asemenea, nu a fost stabilit scopul pentru care au fost dați

banii

(martorul

B.I. spune că G.D. i-a cerut soției sale bani ca să achite o amendă, iar

martorul C. arăta că martora B.L. i-

a cerut pentru ea).

Instanțele nu au lămurit nici de ce nu i-au fost dați banii

inculpatului S.R. imediat în localitatea lonești

și a fost nevoie

să se deplaseze în altă localitate, deși din ordinul de

deplasare și foaia

de parcurs rezultă că nu

au staționat în această localitate.

Contradicții există între denunț și declarațiile soților G. și cu

privire la persoanele care au oprit și au verificat pe denunțători.

În denunț și declarația de la dosar urmărire penală, denunțătorul G.D.

arată că, în timp ce se deplasa cu autoturismul din direcția Drăgășani, a fost

oprit în trafic de 2 funcționari

vamali

îmbrăcați în uniforme specifice ce au coborât dintr-un autoturism, i-au

solicitat documente (...) i-au spus/le-au spus (totul la plural).

După 8 luni, la D.N.A., denunțătorul folosește singularul,

arătând că în autoturismul vămii a rămas un alt

vameș care, în tot acest

timp, nu a coborât.

Martora B.L. arată că „T. a controlat actele și tot el a

precizat de amendă”, declarație ce se coroborează

cu cea a martorului.

Contradicții nerezolvate au fost și cu privire la persoana care a

restituit actele (T. sau R.),

martorii audiați în cauză

relevând aspecte diferite.

Mai mult, instanța de control judiciar

s-a limitat a prelua motivarea

hotărârii instanței de

fond, deși avea obligația de a verifica dacă faptele și împrejurările reținute

prin hotărârea atacată reprezintă adevărul material, complet și cert întemeiat.

Pentru a putea efectua acest control, în recurs e necesar a se

cunoaște care a fost starea de fapt reținută de

instanța a cărei hotărâre

este atacată și pe baza căror probe s-a ajuns

la această stabilire. Acest lucru nu poate fi verificat decât pe baza motivării

hotărârii recurate, aceasta constituind un element de transparență a justiției,

inerent oricărui act juridic adițional. Hotărârea judecătorească reprezintă

rezultatul unui proces logic de analiză științifică a probelor administrate în

cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii stării

de fapt desprinse din acestea prin înlăturarea unor probe și

reținerea altora, urmare a unor raționamente

logice făcute de instanță și

care-și găsesc exponențialul în motivarea

hotărârii judecătorești. Ori de câte ori instanțele de judecată nu efectuează o

cercetare judecătorească complexă, însușindu-și probele strânse de organul de

urmărire penală, încalcă dreptul la apărare al inculpatului și aduce o gravă

vătămare intereselor legitime.

Din cele expuse mai sus, reiese că în cauză instanțele de judecată nu

au supus analizei și interpretării logice toate contradicțiile semnalate de

către inculpat existente în probatoriul administrat, care erau necesare a fi

luate în considerare în soluționarea cauzei sub toate aspectele, putând

influența soluția cauzei.

În acest context, Înalta Curte consideră că hotărârea se impune a fi

casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, aceasta urmând

să verifice și apărările inculpatului și să clarifice toate contradicțiile

existente în probatoriul administrat, învederate de către inculpat, arătând motivat

care sunt probele pe care își fundamentează hotărârea și care au fost

înlăturate.

În acest sens, va dispune reaudierea tuturor părților, inculpat,

denunțători și martori, va insista asupra lămuririi contradicțiilor învederate

în notele scrise și în motivele de recurs, va asigura inculpatului

posibilitatea de a-și face o apărare efectivă, prin audierea corespunzătoare a

martorilor, nefiind admisibilă adoptarea unei atitudini permisive față de

numita G.D.F., care a refuzat

să răspundă

anumitor întrebări pe motiv că este obosită

; totodată, instanța de fond

va exercita un rol activ și în ceea ce privește audierea martorilor L.D.,

ofițer de poliție a cărui declarație este extrem de sumară, deși acest martor a

purtat discuții cu denunțătorul și familia sa, fiind interesat de cele

întâmplate și depunând diligente sporite pentru ca aceștia să ajungă la Poliția

județului Vâlcea, să fie așteptați după orele de program de un ofițer în fata

căruia să formuleze denunțul, etc.

De asemenea, instanța de fond va insista, cu ocazia audierii

denunțătorilor și martorilor, asupra lămuririi relației dintre denunțători și

martori (și, implicit, va ține seama de

eventualul subiectivism al acestora

din urmă), având în vedere aspectul

ce reiese chiar din susținerile denunțătorilor, formulate cu ocazia motivelor

de apel și recurs și din

solicitarea de

despăgubiri cu sume reprezentând deplasarea, cazarea și

masa pentru 8 martori, dosar instanță apel și 42

dosar instanță

recurs), ceea ce ar însemna că inclusiv lucrătorii de

poliție au fost transportați, cazați și hrăniți pe cheltuiala denunțătorilor

(!?) cu ocazia deplasării la instanța de fond în vederea audierii.

Totodată, instanța fondului va verifica

apărarea formulată de către

inculpat privind situația

juridică a autoturismului folosit de denunțători și care a făcut obiectul

controlului vamal. În acest sens, având în vedere că inculpatul a produs dovezi

potrivit cărora denunțătorii nu au intrat în țară cu autoturismul la data

pretinsă de aceștia, ci autovehiculul era în România de mai multă vreme, fiind

introdus de o altă persoană decât nașul denunțătorilor, numitul T.l.M.,

instanța de fond va

emite o adresă către Ministerul

Administrației și Internelor, prin

intermediul” căruia va solicita în

țara de origine unde autovehiculul era înmatriculat la acea dată, efectuarea de

verificări a datelor privind

proprietarul, existența

unei eventuale procuri pentru folosința

autoturismului, eventuale reclamații

privind sustragerea, data la care denunțătorul a dobândit permis de conducere

în România și/sau Italia; aceste din urmă aspecte se impun a fi verificate în

raport de mențiunea din procesul - verbal întocmit la 5 decembrie 2006, aflat

la dosarul

de urmărire penală, potrivit

căruia denunțătorul a arătat că pentru a veni

în țară trebuie mai întâi

să obțină un permis de conducere, de datele ce

rezultă din probatoriul administrat în sensul că soția și soacra

denunțătorului

erau foarte speriate și au cerut relații șefului de post, temându-se că denunțătorul

ar putea fi arestat, precum și de împrejurarea că denunțătorii au părăsit la

foarte scurt timp România după data presupusei fapte de corupție și depunerea

denunțului, ceea ce poate reprezenta și o încercare de evitare a depistării de

către organele vamale a autovehiculului și efectuarea tuturor verificărilor

privind situația juridică a autoturismului în

cauză), etc.

Sub un alt aspect, pentru a se putea aprecia asupra credibilității

denunțătorilor, se va cerceta și împrejurarea

relevată de G.D. în ultima declarație dată în fața instanței de apel la data de

30 octombrie 2008, în sensul că, la momentul controlului, avea asupra sa suma

de 15

000 Euro, situație în care apare necesar a se lămuri de ce a fost

nevoit

să facă eforturi susținute pentru a

împrumuta infima sumă de 5 milioane

ROL.

Admiterea recursurilor în temeiul

motivelor de recurs prevăzute de

art. 385

9

pct.

10 C. proc. pen., face inutilă analiza temeiniciei și

legalității celorlalte motive de recurs invocate, acestea urmând a fi

avute în vedere și analizate în concret de către instanța de fond, fie că au

fost

indicate în recursul parchetului, fie al inculpatului sau al celor

doi denunțători, în vederea stabilirii adevărului judiciar și a clarificarea

tuturor echivocurilor existente.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Cluj,

inculpatul S.R. și denunțătorii G.D., G.D.F., va casa decizia și sentința și va

dispune rejudecarea cauzei de către Tribunalul Sălaj, care va relua cercetarea

judecătorească conform indicațiilor din prezenta decizie, astfel cum au fost

arătate mai sus.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Cu majoritate:

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Cluj, denunțătorii G.D. și G.D.F. și inculpatul

S.R. împotriva deciziei penale nr. 112/ A din 6 noiembrie 2008 a Curții de Apel

Cluj, secția penală și de minori.

Casează decizia recurată, precum și sentința penală nr. 14 din 8

februarie 2008 a Tribunalului Sălaj, secția penală și trimite cauza spre

rejudecare la instanța de fond.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul S.R., în

sumă de 50 lei, reprezentând onorariu parțial până la prezentarea apărătorului

ales, se va plăti din fondul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2009.