ÎCCJ, Secția penală

Asupra cererii

de revizuire de față;

În baza

actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 191 din

7 iunie 2009 Curtea de Apel București, secția a

II

penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul M.C.V. împotriva rezoluției nr. 301/ll-2/2009 din 13

martie 2009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București.

A fost obligat

petentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a

pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

La data de 24

martie 2009 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a

II

a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

plângerea formulată de petentul M.C.V., în temeiul art. 278

1

C.

proc. pen., împotriva rezoluției nr. 301/ll-2/2009 din 13 martie 2009 dată de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În motivarea

plângerii s-a arătat că în mod greșit prin rezoluția menționată i-a fost

respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 220/P/2009 din 20

februarie 2009 a aceleiași unități de parchet, magistrații împotriva cărora a

făcut sesizări constituindu-se într-un grup infracțional de crimă organizată și

încălcându-i drepturile.

La data de 22

ianuarie 2008 numitul M.C.V. s-a adresat Biroului de Poliție Popești Leordeni,

solicitând recuzarea inspectorului C.D., care efectua acte de cercetare penală

în dosarul nr. 6157/P/2007.

Cererea a fost

soluționată de procuror prin ordonanța nr. 75/VIII-1/2008 din 4 februarie 2008,

fiind respinsă, ca neîntemeiată.

Soluția a fost

contestată de către petent, astfel că, prim-procurorul de la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Cornetu a emis ordonanța nr. 229/P/2009 din 26 februarie

2008.

Împotriva

acestei ordonanțe petentul M.C.V. a formulat plângere, înregistrată pe rolul

Judecătorie Cornetu sub nr. 2335/1748/2008.

Prin sentința

penală nr. 99 din 24 octombrie 2008 Judecătoria Cornetu în temeiul art. 278

1

alin. (7) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă plângerea, sentință

rămasă definitivă prin decizia nr. 127/R din 30 ianuarie 2009 pronunțată de

Tribunalul București, secția

I

penală.

După pronunțarea acestei decizii, petentul a

formulat contestație în

anulare și în paralel a formulat plângere

împotriva magistraților (judecător și procuror) sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de abuz în serviciu, neglijență în serviciu și favorizarea

infractorului, susținând că

judecătorul T.

nu-și cunoaște atribuțiile de serviciu, executând numai

ordinul

procurorului de ședință D. și că „judecătorii s-au constituit într-un grup

infracțional" pentru a-i vătăma interesele.

Prin decizia

penală nr. 518/R din 13 aprilie 2009, Tribunalului București, secția a II-a

penală, a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de acesta

împotriva deciziei penale nr. 127/R/2009 pronunțată de Tribunalul București,

secția a II-a penală.

Referitor la

plângerea împotriva magistraților, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București a făcut cercetări și prin rezoluția nr. 220/P/2009 a dispus

neînceperea urmăririi penale, soluție menținută și de procurorul ierarhic

superior și pe care instanța a respins-o ca nefondată potrivit dispozițiilor

art. 278

1

alin. (8) pct. 1 teza finală C. proc. pen.

Împotriva

acestei hotărâri, petentul a declarat recurs, apreciind hotărârea ca nelegală

și netemeinică.

Prin decizia

nr. 3812 din 17 noiembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petent, pe care la obligat

la plata sumei de 200lei cheltuieli judiciare către stat.

În

considerentele hotărârii s-a reținut că, potrivit art. 278

1

alin.

(7) C. proc. pen., judecătorul soluționând plângerea, verifică rezoluția sau

ordonanța atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a

oricăror înscrisuri noi prezentate.

Or, din analiza actelor și lucrărilor dosarului

judecătorii și procurorul

au avut în vedere dispozițiile art. 278

1

și art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., conformându-se astfel

dispozițiilor procesual penale.

S-a mai arătat

în motivarea hotărârii că, din perspectiva nemulțumirilor petentului vizând

soluția pronunțată de judecători, în exercitarea atribuțiilor lor de serviciu

aceștia nu au cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale petentului și nici

unul nu și-au încălcat vreo îndatorire de serviciu, nefiind întrunite

elementele constitutive ale infracțiunilor menționate.

Totodată, s-a

mai susținut că, procurorul de ședință trebuie arătat că nu putea și nu poate

impune completului o anumită soluție.

Împotriva

acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire petentul M.C.V., cauza fiind

înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 9224/1/2009.

Înalta Curte,

examinând cauza din oficiu, conform art. 302 alin. (2) și ale art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că cererea de revizuire a fost depusă greșit

direct la instanța de judecată.

Potrivit art.

393 C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii

în ceea ce privește latura penală, cât și cu privire la latura civilă, pentru

cazurile prevăzute în art. 394 alin. (1) lit. a) – e) C. proc. pen.

Conform art.

397 alin. (1) C. proc. pen., cererea de revizuire se adresează procurorului de

la parchetul de pe

lângă instanța care a

judecat cauza în primă instanță. Cererea se face

în scris, cu arătarea

cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea

acestuia.

De asemenea,

conform art. 397 alin. (3) și art. 399 C. proc. pen. după introducerea cererii

de revizuire, procurorul ascultă, dacă este cazul, persoana care a făcut

cererea în vederea completării sau precizării acesteia și poate dispune efectuarea

de cercetări pentru verificarea temeiniciei cererii.

După

efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material al cauzei

împreună cu concluziile sale instanței competente.

Din conținutul acestor reglementări rezultă că

efectuarea actelor

de cercetare de către procuror este prevăzută ca o condiție

obligatorie, prealabilă sesizării instanței, concluziile procurorului asupra

cererii de revizuire constituind actul de sesizare al instanței competente să

judece cauza.

În cauză,

cererea de revizuire a fost adresată în mod greșit direct instanței, fără

respectarea procedurii prevăzute în art. 397 și art. 399 C. proc. pen.

Ca urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție,

constată că nu a fost legal sesizată cu cererea de revizuire, fiind organ judiciar

necompetent în

această fază procesuală, urmează ca în baza art. 397

alin. (1) C. proc. pen. să trimite cauza privind cererea de revizuire formulată

de petentul M.C.V., pentru efectuarea actelor de cercetare, la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Trimite

cererea de revizuire formulată de revizuientul M.C.V. la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2010.