ÎCCJ, Secția penală

Asupra cererii de revizuire de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 191 din 7 iunie 2009 Curtea de Apel București, secția a II penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.C.V. împotriva rezoluției nr. 301/ll-2/2009 din 13 martie 2009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. A fost obligat petentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: La data de 24 martie 2009 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II a penală și pentru cauze cu minori și de familie, plângerea formulată de petentul M.C.V., în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen., împotriva rezoluției nr. 301/ll-2/2009 din 13 martie 2009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. În motivarea plângerii s-a arătat că în mod greșit prin rezoluția menționată i-a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 220/P/2009 din 20 februarie 2009 a aceleiași unități de parchet, magistrații împotriva cărora a făcut sesizări constituindu-se într-un grup infracțional de crimă organizată și încălcându-i drepturile. La data de 22 ianuarie 2008 numitul M.C.V. s-a adresat Biroului de Poliție Popești Leordeni, solicitând recuzarea inspectorului C.D., care efectua acte de cercetare penală în dosarul nr. 6157/P/2007. Cererea a fost soluționată de procuror prin ordonanța nr. 75/VIII-1/2008 din 4 februarie 2008, fiind respinsă, ca neîntemeiată.

Soluția a fost contestată de către petent, astfel că, prim-procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu a emis ordonanța nr. 229/P/2009 din 26 februarie 2008. Împotriva acestei ordonanțe petentul M.C.V. a formulat plângere, înregistrată pe rolul Judecătorie Cornetu sub nr. 2335/1748/2008. Prin sentința penală nr. 99 din 24 octombrie 2008 Judecătoria Cornetu în temeiul art. 278 1 alin. (7) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă plângerea, sentință rămasă definitivă prin decizia nr. 127/R din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

După pronunțarea acestei decizii, petentul a formulat contestație în anulare și în paralel a formulat plângere împotriva magistraților (judecător și procuror) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, neglijență în serviciu și favorizarea infractorului, susținând că judecătorul T. nu-și cunoaște atribuțiile de serviciu, executând numai ordinul procurorului de ședință D. și că „judecătorii s-au constituit într-un grup infracțional" pentru a-i vătăma interesele. Prin decizia penală nr. 518/R din 13 aprilie 2009, Tribunalului București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de acesta împotriva deciziei penale nr. 127/R/2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.

Referitor la plângerea împotriva magistraților, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a făcut cercetări și prin rezoluția nr. 220/P/2009 a dispus neînceperea urmăririi penale, soluție menținută și de procurorul ierarhic superior și pe care instanța a respins-o ca nefondată potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) pct. 1 teza finală C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri, petentul a declarat recurs, apreciind hotărârea ca nelegală și netemeinică. Prin decizia nr. 3812 din 17 noiembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petent, pe care la obligat la plata sumei de 200lei cheltuieli judiciare către stat. În considerentele hotărârii s-a reținut că, potrivit art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen., judecătorul soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate. Or, din analiza actelor și lucrărilor dosarului judecătorii și procurorul au avut în vedere dispozițiile art. 278 1 și art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., conformându-se astfel dispozițiilor procesual penale. S-a mai arătat în motivarea hotărârii că, din perspectiva nemulțumirilor petentului vizând soluția pronunțată de judecători, în exercitarea atribuțiilor lor de serviciu aceștia nu au cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale petentului și nici unul nu și-au încălcat vreo îndatorire de serviciu, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor menționate.

Totodată, s-a mai susținut că, procurorul de ședință trebuie arătat că nu putea și nu poate impune completului o anumită soluție. Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire petentul M.C.V., cauza fiind înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 9224/1/2009. Înalta Curte, examinând cauza din oficiu, conform art. 302 alin. (2) și ale art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că cererea de revizuire a fost depusă greșit direct la instanța de judecată. Potrivit art. 393 C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii în ceea ce privește latura penală, cât și cu privire la latura civilă, pentru cazurile prevăzute în art. 394 alin. (1) lit. a) – e) C. proc.

pen. Conform art. 397 alin. (1) C. proc. pen., cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță. Cererea se face în scris, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia. De asemenea, conform art. 397 alin. (3) și art. 399 C. proc. pen. după introducerea cererii de revizuire, procurorul ascultă, dacă este cazul, persoana care a făcut cererea în vederea completării sau precizării acesteia și poate dispune efectuarea de cercetări pentru verificarea temeiniciei cererii. După efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material al cauzei împreună cu concluziile sale instanței competente.

Din conținutul acestor reglementări rezultă că efectuarea actelor de cercetare de către procuror este prevăzută ca o condiție obligatorie, prealabilă sesizării instanței, concluziile procurorului asupra cererii de revizuire constituind actul de sesizare al instanței competente să judece cauza. În cauză, cererea de revizuire a fost adresată în mod greșit direct instanței, fără respectarea procedurii prevăzute în art. 397 și art. 399 C. proc. pen. Ca urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că nu a fost legal sesizată cu cererea de revizuire, fiind organ judiciar necompetent în această fază procesuală, urmează ca în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. să trimite cauza privind cererea de revizuire formulată de petentul M.C.V., pentru efectuarea actelor de cercetare, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE Trimite cererea de revizuire formulată de revizuientul M.C.V. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2010.