ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5111/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1853 din 21 aprilie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamanții P. V., P.G., P.C., I.D., G.P., S.N., D.T., P.I., B.C., S.D., M.I., B.C., T.C., D.P., P.D., M.B., G.M. și I.I., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus, pe cale de consecință, suspendarea executării deciziei nr. 18 din 5 februarie 2010 emisă, de pârât, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

În acest sens, s-a reținut că reclamanții au făcut dovada formulării plângerii prealabile, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și împrejurarea că, prin decizia contestată, emisă în baza Ordinului nr. GG/2010 s-a dispus suspendarea aplicării deciziei nr. 89/2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, începând cu data de 1 iunie 2009, potrivit căreia personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Instanța a apreciat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile, cumulativ, cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că reprezintă o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat, împrejurarea că acesta retroactivează, precum și faptul că dispozițiile Legii nr. 304/2004, invocate de pârât, nu conțin nicio referire la posibilitatea emitentului de suspendare a acordării drepturilor salariale.

Cu privire la a doua cerință a textului de lege menționat, s-a apreciat că, prin diminuarea retroactivă a drepturilor salariale s-a produs un prejudiciu previzibil reclamanților care aveau o speranță legitimă cu privire la valoarea patrimonială ce urmau s-o primească pentru activitățile prestate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ. Recurentul a susținut că soluția este netemeinică și nelegală având în vedere dispozițiile Legii nr. 330/2009 care nu prevăd în cuprinsul lor nicio dispoziție referitoare la acordarea acestui spor, precum și pe cele ale Legii nr. 567/2004 care prevede categoriile cuprinse în noțiunea de personal auxiliar, fără a include personalul conex; în același sens au fost invocate și dispozițiile Legii nr. 330/2009.

S-a mai susținut că noțiunea de neretroactivitate a deciziei atacate trebuie raportată la data de scadență a drepturilor bănești și prin urmare instanța de fond a reținut în mod netemeinic și nelegal, că decizia contestată are caracter retroactiv, ca și împrejurarea că, prin decizia atacată a avut loc o diminuare a drepturilor salariale, ele fiind stabilite potrivit legii; pe cale de consecință, în speță, nu sunt îndeplinite cerințele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Recursul este nefondat și urmează a fi respins. Astfel, susținerea recurentului privind netemeinicia și nelegalitatea hotărârii instanței de fond, în raport de prevederile Legii nr. 330/2009, nu poate fi primită având în vedere faptul că legalitatea actelor administrative contestate se verifică la momentul emiterii lor și nu poate fi validată de reglementări emise sau adoptate la un moment ulterior.

În ceea ce privește îndeplinirea, cumulativ, a condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, se constată că, în speță, suntem în prezența unui caz bine justificat, în raport de următoarele argumente: În primul rând, așa cum a reținut și prima instanță, prin actul administrativ analizat, emis la data de 3 iulie 2009, recurentul a intervenit în mod retroactiv în plata drepturilor bănești cuvenite intimaților pe luna iunie 2009. Prin această măsură, Înalta Curte poate aprecia că există indicii în sensul că recurentul a încălcat principiul neretroactivității, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României, care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

În acest sens, se impune a preciza că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor situații existente înainte de momentul emiterii actului. În jurisprudența instanțelor de contencios administrativ, neretroactivitatea a fost recunoscută ca un principiu general de drept, ceea ce i-a permis să se impună și actelor administrative. Trebuie precizat, de asemenea, că interdicția retroactivității actelor administrative nu este numai un principiu interpretativ, ci condiționează însăși legalitatea acestor acte. În cauza de față, Înalta Curte consideră că există un argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu, în sensul unei aplicări retroactive a prevederilor art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, care este o normă cu putere de lege.

În ceea ce privește noțiunea de pagubă iminentă, art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, modificată, o definește ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Această condiție legală este, de asemenea, îndeplinită în speță, fiind vorba de diminuarea unor drepturi salariale; acest prejudiciu material este viitor și previzibil cu evidență, în contextul derulării raporturilor de serviciu dintre intimați și stat. Față de cele arătate, apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că, în cauză, sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea actelor administrative, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței civile nr. 1853 din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2010.