ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 744/2011

Asupra recursurilor de față; Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 29 aprilie 2008, reclamanta SC S.I.S.I. SRL a chemat în judecata pe pârâta SC S.I.S.E. SRL, prin lichidator judiciar M.H.E., solicitând, în principal, să se constate nulitatea Hotărârii Adunării Generale a Asociaților a SC S.I.S.E. SRL și a procesului-verbal de ședință din data de 10 aprilie 2008 și, în subsidiar, să se dispună anularea Hotărârii Adunării Generale a Asociaților a SC S.I.S.E. SRL și a procesului-verbal de ședința din data de 10 aprilie 2008. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivare, reclamanta a arătat ca este asociat al pârâtei și că deține împotriva acesteia creanțe în cuantum de peste 22.000.000 RON cu titlul de împrumuturi nerestituite.

Prin manevre dolosive, reclamanta a fost înregistrată la registrul comerțului cu o cota de doar 6.67% din capitalul social al societății pârâte. Societatea pârâtă a deținut în trecutul apropiat două active importante, generatoare de resurse financiare semnificative. Înstrăinarea acestor active, cu contribuția d-lui S.B.M., a generat starea de insolvență a societății. Această înstrăinare a fost revocată de instanțele de drept comun, prin admiterea acțiunilor pauliene introduse de reclamantă. Prin sentința comerciala nr. 715 din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a deschis procedura simplificată de insolvență și a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar d-l.

M.H.E. La data de 10 martie 2008 asociații SC S.I.S.E. SRL au fost convocați pentru prima oara de lichidatorul judiciar, unicul punct pe ordinea de zi fiind desemnarea administratorului special. Urmare a invocării de către asociatul SC S.I.S.A. S.A.R.L. Luxemburg a nerespectării condițiilor de cvorum, s-a decis de către asociatul majoritar reconvocarea Adunării pentru data de 10 aprilie 2008. Așa după cum rezultă din convocator, ordinea de zi a Adunării din data de 10 aprilie 2008 nu menționa nimic în ceea ce privește identitatea persoanei propuse pentru funcția de administrator special. Persoana desemnata în aceasta funcție este incompatibilă, deoarece judecătorul sindic a reținut contribuția sa la fraudarea intereselor societății.

Ordinea de zi pentru desemnarea administratorului special ar fi trebuit, potrivit art. 117 alin. (6) fraza a II-a din Legea nr. 31/1990, sub sancțiunea nulității hotărârii adoptate, să respecte cerința nominalizării acestuia. Instituția administratorului special este similară ca funcție și ca atribuții, cu cea a administratorului statutar din materie corporatistă. Era necesară, de aceea, nominalizarea expresă în convocator a celui propus pentru aceasta funcție, astfel încât asociații să aibă posibilitatea de a vota în cunoștință de cauză. Prin sentințele nr. 586 și nr. 597 din 2 octombrie 2007 Tribunalul București a apreciat ca d-l S.B.M., cel care a fost desemnat administrator special, este persoana care a concertat provocarea stării de insolvență a societății.

Acesta a efectuat acte prin care patrimoniul societății a fost devalizat, iar aceste acte au provocat starea de insolvență. În drept, reclamanta a indicat prevederile art. 132 alin. (2), art. 132 alin. (3), art. 196, art. 117 alin. (6) fraza a II-a din Legea nr. 31/1990, art. 18 și urm. din Legea insolvenței. În apărare, pârâta a depus întâmpinare (fila 76) prin care a invocat excepția lipsei de interes, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Prin sentința comercială nr. 6351 din 24 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de constatare a nulității absolute a procesului verbal de ședință a AGA a SC S.I.S.E.

SRL din data de 10 aprilie 2008, și a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de constatare a nulității absolute a hotărârii AGA a aceleași societăți, din aceeași dată. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, faptul că cererea de constatare a nulității absolute a procesului verbal din data de 10 aprilie 2008 era inadmisibilă, datorită dispozițiilor art. 131 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, iar cererea de constatare a nulității absolute a AGA din aceeași dată, era neîntemeiată, deoarece convocarea AGA s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 18 din același act normativ, motiv pentru care susținerile reclamantei, potrivit cărora lichidatorul judiciar ar fi avut obligația să insereze în convocator informații privind nominalizarea administratorului special, au fost respinse ca neîntemeiate (inexistența unei obligații legale în acest sens).

Împotriva acestei sentințe comerciale reclamanta, în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ., a declarat apel, pentru soluționarea căruia, la Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, la data de 11 august 2009, a fost înregistrat dosarul nr. 16218/3/2008. Împotriva încheierii din 23 februarie 2009, pârâta a declarat apel cu respectarea dispozițiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ. Prin decizia comercială nr. 347 din 7 iunie 2010 a Curți de Apel București, secția a V-a comercială, au fost respinse ambele apeluri formulate, ca nefondate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Referitor la apelul declarat de către reclamantă: Cu privire la motivul de apel care face referire la respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de constatare a nulității procesului verbal al AGA din 10 aprilie 2008, analizând dispozițiile art. 34, art. 62 alin. (1), art. 132 alin. (2), art. 133 alin. (1) și art. 196 din Legea nr. 31/1990, instanța de apel a constat că intenția legiuitorului de a conferi, anumitor acte, calitatea juridică de a putea fi atacate în justiție, s-a limitat doar la acelea în care s-a materializat voința societară a acționarilor, concretizată în înscrisul intitulat hotărâre a adunării generale.

Astfel, în acest sens, dispozițiile art. 131 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 sunt edificatoare, prin definirea conceptului de proces-verbal, a mențiunilor obligatorii pe care acesta trebuie să le cuprindă, respectiv îndeplinirea formalităților de convocare, data și locul adunării generale, acționarii prezenți, numărul acțiunilor, prezentarea dezbaterilor în rezumat, a hotărârilor luate, declarațiile făcute de acționari în ședință. Potrivit celor menționate, rezultă faptul că procesul-verbal are natura juridică a unei „practicale” a adunării generale, care verifică îndeplinirea condițiilor de formă necesare întrunirii unei adunări generale în condiții de legalitate, reprezentând practic un instrument tehnic care are menirea de a consemna tot ceea ce se întâmplă într-o ședință a Adunării generale, motiv pentru care se trece în registrul adunărilor generale [art. 131 alin. (3) din Legea nr. 31/1990].

Așa cum se poate observa din analiza dispozițiilor art. 131 alin. (1) din Lega nr. 31/1990, procesul-verbal al adunării generale, pe lângă menționarea îndeplinirii a condițiilor de formă și a celorlalte aspecte pe care trebuie să le precizeze, cuprinde și voința societară a acționarilor, concretizată în hotărârile luate de către aceștia. Așa cum prevăd dispozițiile art. 132 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 31/1990, numai hotărârile luate de adunarea generală, în limitele legii sau actului constitutiv, sunt obligatorii, iar cele contrare legii sau actului constitutiv, pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, cu opoziție în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, opoziție care va fi înaintată instanței judecătorești competente de către Oficiul Registrului Comerțului, conform art. 62 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Atâta timp cât legiuitorul a înțeles să reglementeze condițiile și căile de atac care se pot exercita doar împotriva actului juridic intitulat hotărâre adunare generală, instanța de apel a considerat că nu poate extinde caracterul expres și restrictiv al acestor norme de drept și la alte acte juridice încheiate cu același prilej, dar care au fost scoase din sfera de cenzurare a instanțelor judecătorești, pe calea promovării unor acțiuni în anulare. În ce privește motivul de apel referitor la nulitatea hotărârii AGA din 10 aprilie 2008, pentru nerespectarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 117 alin. (6) teza a II a din Legea nr. 31/1990, s-au reținut următoarele. Prin sentința comercială nr. 715 din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 44004/3/2008 (fila 11) judecătorul - sindic a admis cererea creditoarei G.S.E.L.T.G.M.B.H.

și în baza dispozițiilor art. 107 raportat la art. 1 alin. (2) lit. c) pct. 4 și lit. e) și ale art. 33 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, a dispus intrarea în faliment, prin procedura simplificată, a apelantei-pârâte debitoare, ridicând dreptul de administrare al acesteia. Apelanta-pârâtă a fost dizolvată, iar M.E.H. a fost numit lichidator judiciar. Prin aceeași sentință, judecătorul - sindic a pus în vedere adunării generale a asociaților să numească un administrator special. În acest scop, pentru îndeplinirea dispozițiilor date de către judecătorul-sindic, lichidatorul judiciar, prin notificarea nr. 5 din 10 martie 2008 (fila 29) a convocat ședința AGA. În cuprinsul menționatei notificări se preciza că AGA era convocată în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006 raportat la dispozițiile art. 17 din același act normativ și a dispozițiilor date de către judecătorul - sindic în acest sens.

Prin hotărârea nr. 2 din 10 aprilie 2008 (fila 106) asociații apelantei pârâte au hotărât numirea în funcția de administrator special al SC S.I.S.E. SRL pe d-l. S.B.M., care urma să-și exercite atribuțiile prevăzute de dispozițiile art. 18 din Legea nr. 85/2006 de la data adoptării hotărârii AGA menționată și până la finalizarea procedurii simplificate a falimentului. Problema de drept care se pune în această situație este dacă procedura de nominalizare a administratorului special făcută în temeiul dispozițiilor judecătorului sindic și al dispozițiilor art. 3 pct. 26 raportat la art. 18 din Legea nr. 85/2006, trebuia completată, prin analogie, cu procedura prevăzută de dispozițiile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990.

Având în vedere faptul că instituția administratorului special este specifică legii falimentului, menită a asigura reprezentarea intereselor societății și ale acționarilor, pe perioada desfășurării procedurii falimentului, conform art. 18 din Legea nr. 85/2006, instanța de apel a apreciat că nu se poate realiza o completare a acestor norme speciale, prin analogie cu alte norme speciale din legea societăților comerciale, respectiv cele ale art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, cunoscut fiind faptul că, potrivit dispozițiilor art. 149 din Legea nr. 85/2006, dispozițiile menționatului act normativ nu pot fi completate, decât în măsura compatibilități lor, cu cele ale codului de procedură civilă, codului civil, codului comercial și ale Regulamentului (CE) 1.346/2000, referitor la procedurile de insolvență.

În plus de acest argument, instanța de apel a considerat că, atâta vreme cât dispozițiile art. 3 pct. 26 teza a II – a din Legea nr. 85/2006 prevăd în sarcina lichidatorului judiciar doar obligația convocării adunării generale pentru desemnarea administratorului special, acesta nu era obligat să facă și propuneri cu privire la persoana acestuia sau să apeleze, prin analogie, la dispozițiile art. 117 alin. (6) teza a II- a din Legea nr. 31/1990, care se referă la numirea administratorilor sau a membrilor consiliului de supraveghere, cu care Legea insolvenței nu se completează.

Singura obligație legală a lichidatorului judiciar era deci, aceea, de a convoca adunarea generală a acționarilor în vederea desemnării de către aceștia a reprezentantului în cadrul procedurii insolvenței, denumit administrator special, criteriile de desemnare aparținând în exclusivitate acționarilor, singurii în măsură să aprecieze încrederea de care o anumită persoană se poate bucura din partea lor. Cu privire la motivul de apel referitor la faptul că desemnarea d-lui S.B.M., ca administrator special, ar reprezenta o fraudă la lege, instanța de apel a reținut următoarele. Pentru a se putea constata existența unei fraude la lege, era necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții: existența unui text legal care să fi interzis numirea fostului administrator al societății aflate în insolvență, ca administrator special, și încălcarea acestei norme de drept.

Faptul că în doctrina juridică s-a acceptat teoria potrivit căreia, preferabil ar fi, ca administrator special să fie o altă persoană decât administratorul societății sau vreunul dintre asociați, nu este în măsură a conduce la concluzia existenței unei fraude la lege, atunci când fostul administrator a fost desemnat și administrator special, prin voința acționarilor majoritari ai societății în cadrul ședinței AGA, atâta vreme cât printr-o astfel de hotărâre nu s-a încălcat vreo dispoziție legală. Atâta vreme cât frauda la lege nu se presupune, ci se dovedește, iar sentințele nr. 586 și 587 din 2 octombrie 2007, prin care d-l. S.B.M. a fost considerat ca răspunzător de o stare de insolvență a debitoarei, nu au rămas irevocabile, desemnarea acestuia în continuare ca administrator special de către AGA din 10 aprilie 2008, nu poate fi considerată fraudă la lege, în lipsa unor probe concludente și pertinente în acest sens.

Referitor la apelul declarat de către pârâtă împotriva încheierii din 23 februarie 2009, s-au reținut următoarele. Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța de apel a considerat că respingerea cererii de suspendare, formulată de pârâtă, în baza acestui temei de drept, de către instanța de fond, a fost soluția legală și temeinică care se impunea, deoarece acțiunea în anularea hotărârii AGA din 10 martie 2008 nu este nici constitutivă și nici declarativă de drepturi, astfel încât nu se poate vorbi, din punct de vedere juridic, de faptul că obiectul dosarului nr. 11849/3/2008 îl reprezintă existența sau inexistența unui drept, de dezlegarea căruia atârnă prezenta cauză.

Coroborând acest aspect cu faptul că dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instituie o suspendare facultativă, care permite judecătorului ca în anumite împrejurări determinate de lege, să aprecieze asupra oportunității sistării temporare a judecății, cu faptul că pentru a preîntâmpina orice tendință de transformare a unei astfel de măsuri într-un simplu pretext pentru tergiversarea judecății, precum și cu faptul că în condițiile în care pronunțarea sentinței apelate nu era în măsură să preîntâmpine pronunțarea unei alte hotărâri greșite sau contradictorii, în raport cu alte constatări făcute pe cale judecătorească. Fiind facultativă, măsura suspendării, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc.

civ., este lăsată la „lumina și înțelepciunea judecătorului” care, în raport de criteriile exemplificative enunțate, poate considera întemeiată sau nu o astfel de solicitare. În nici un caz, o astfel de măsură nu poate dobândi un caracter obligatoriu pentru instanța de judecată chiar și în ipoteza în care una dintre părți ar considera că incidența dispozițiilor menționate este evidentă. Atâta vreme cât judecătorul fondului a considerat că soluționarea cauzei, având drept obiect anularea hotărârii AGA din 10 aprilie 2008, nu ar depinde în tot sau în parte de soluția care urma să se dea în dosarul nr. 11849/3/2008, privind anularea hotărârii AGA din 10 martie 2008, iar apelanta pârâtă nu a reușit să dovedească contrariul, soluția instanței de fond este corectă.

Vizând alt scop decât acela al evitării pronunțării unor hotărâri contradictorii, solicitarea apelantei pârâte în lipsa îndeplinirii condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în mod corect a fost respinsă de instanța de fond. Cu privire la excepția lipsei de interes, instanța de apel a considerat că instanța de fond, în mod corect a reținut că de la data înregistrării cererii de chemare în judecată și până la momentul invocării excepției, reclamanta a justificat interesul de a ataca cu acțiune în anulare Hotărârea AGA din 10 aprilie 2008, prin faptul că funcția de administrator special implică, pe lângă alte aspecte, și protejarea intereselor societății aflate în insolvență.

Faptul că instanța de fond a considerat că în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, nu era în măsură să conducă la concluzia potrivit căreia reclamanta nu ar fi avut interes în promovarea acțiunii în anulare. Chestiunea aplicabilității sau nu a textului de lege amintit reprezintă o chestiune de fond și nu de procedură, instanța, conform principiului disponibilității, având obligația de a supune analizei obiectul cererii astfel cum acesta a fost gândit de reclamant.

În acest sens, instanța de fond, în mod corect, a apreciat că acțiunea în anulare formulată de un asociat în baza art. 196 și art. 132 din Legea nr. 31/1990, având caracterul unei acțiuni sociale, fiind exercitată exclusiv în folosul social și nu pentru valorificarea unui drept personal al asociatului reclamant, acesta din urmă, atunci când susține încălcarea unei norme legale sau statutare, nu are obligația probării existenței unei vătămări a propriului patrimoniu, ci, a unei vătămări aduse societății (desemnarea administratorului special în persoana d-lui S.B.M. care a contribuit la fraudarea societății ar fi incompatibilă cu respectiva funcție). Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâta, aducându-i următoarele critici.

I. În recursul său reclamanta SC S.I.S.I. S.A.R.L. Luxemburg a adus următoarele critici deciziei recurate. 1. Hotărârea instanței de apel este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Astfel, cererea de constatare a nulității absolute a procesului-verbal al AGA din 10 aprilie 2008 este admisibilă, având în vedere că motivele de nulitate ale procesului-verbal sunt identice cu cele care privesc hotărârea AGA, adoptată la aceeași dată. Recurenta-reclamantă susține că jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție este în acest sens. 2. Convocarea AGA din 10 aprilie 2008 s-a făcut cu nerespectarea prevederilor art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, deoarece, ordinea de zi pentru desemnarea administratorului oficial nu a respectat cerința nominalizării acestuia.

Se apreciază de către recurenta-reclamantă că instituția administratorului special este similară, ca funcție și ca atribuții de reprezentativitate, cu cea a administratorului statutar din materie corporatistă, sens în care indică și doctrina, apreciind că trebuia să se respecte prevederile art. 117 alin. (6) din LSC, în sensul nominalizării administratorului special. 3. Hotărârea AGA este lovită de nulitate absolută pentru fraudă la lege. Astfel, starea de insolvență a societății a fost cauzată de cesionarea a două contracte, actul de cesiune fiind invalidat de Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentințele civile nr. 586 din 2 octombrie 2007 și respectiv nr. 597 din 2 octombrie 2007. Prin cele două hotărâri judecătorești s-a reținut participarea administratorului special – S.B.M.

- la fraudarea intereselor SC S.I.S.E. SRL, or, acesta a fost desemnat administrator special printr-o procedură efectuată cu nerespectarea dispozițiilor legale. II. În recursul său pârâta SC S.I.S.E. SRL prin lichidator judiciar F.I.S.P.R.L. București a adus următoarele critici deciziei recurate. 1. Hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul că instanța de apel a făcut o greșită aplicarea a dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă apreciază că suspendarea judecării pricinii de față se justifica prin interdependența determinată de identitatea de obiect a celor două hotărâri ale AGA și anume mandatul de administrator special încredințat aceleiași persoane.

Cu privire la acest aspect, recurenta-pârâtă apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece, obiectul dosarului nr. 11849/3/2008 îl constituie existența sau inexistența unui drept, respectiv a dreptului de a fi administrator special al d-ului S.B.M., și nu cum în mod eronat a reținut instanța de apel, că obiectul acestui dosar nu l-ar constitui existența sau inexistența dreptului respectiv. Recurenta-pârâtă mai apreciază că în cauză sunt incidente chiar și dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece instanța de apel nici nu a motivat, propriu-zis, soluția de respingerea a cererii de suspendare.

2. Cu privire la excepția lipsei de interes, recurenta-pârâtă susține că soluția instanței de apel este nelegală, deoarece administratorul special nu reprezintă societatea aflată în procedura insolvenței, acesta fiind doar reprezentantul asociaților, or, în această situație reclamanta trebuia să dovedească o vătămare proprie prin numirea administratorului special în persoana lui S.B.M. Prin concluziile orale puse în fața instanței, la termenul din 17 februarie 2011, reprezentantul recurentei-pârâte a arătat că nu mai susține motivul de recurs în legătură cu respingerea cererii de suspendare a judecății cauzei în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate de ambele recurente, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, pentru următoarele considerente.

I. Cu privire la recursul recurentei-reclamante SC S.I.S.I. S.A.R.L. Luxemburg: 1. Prima critică nu poate fi reținută. În mod legal a reținut instanța de apel, că potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (1) și (2) din LSC, numai hotărârile adunării generale care sunt contrare legii sau actului constitutiv, pot fi atacate de către acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat contra și au cerut să se însereze aceasta în procesul-verbal al ședinței. Procesul-verbal întocmit cu ocazia unei AGA nu cuprinde o manifestare de voință, în el consemnându-se doar elemente ce țin de îndeplinirea formalităților ocazionate de ținerea unei AGA. Prin urmare, el nu este un act juridic care să cuprindă o manifestare de voință societară, și nu poate fi atacat în justiție.

Recurenta-reclamantă nu a arătat care este jurisprudența instanței supreme în legătură cu această critică. 2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută. În mod legal a reținut instanța de apel că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, ci prevederile art. 3 pct. 26 raportat la art. 18 din Legea nr. 85/2006. Dată fiind situația juridică a societății pârâte, anume aceea că aceasta se află în procedura insolvenței, reglementată de Legea nr. 85/2006, procedura fiind deschisă prin sentința comercială nr. 715 din 8 februarie 2008 a Tribunalului București, secția a VII-a, în dosarul nr. 44004/3/2008, legea societăților comerciale nu este în niciun fel aplicabilă acestei societăți, în cauză fiind aplicabile doar dispozițiile legii insolvenței.

De altfel, în scopul îndeplinirii dispozițiilor date de judecătorul sindic, precum și în baza dispozițiilor Legii insolvenței, lichidatorul judiciar – M.E.H. - , prin notificarea nr. 5 din 10 martie 2008 a convocat AGA a societății pârâte, tocmai pentru ca asociații să-și aleagă un administrator special, lichidatorul judiciar neavând nicio prerogativă legală în a propune numirea unui administrator special. Cum dispozițiile art. 3 pct. 26 raportat la art. 18 din Legea nr. 85/2006 au fost respectate, rezultă că numirea administratorului special s-a făcut în condiții legale. 3. Nici cea de-a treia critică nu poate fi reținută, neexistând o fraudă la lege.

Faptul că starea de insolvență ar fi fost cauzată prin unele activități ale persoanei desemnată administrator special, atunci când acționa în calitate de administrator social, nu poate conduce, în niciun fel, la concluzia că alegerea acestuia în calitate de administrator special, ar reprezenta o fraudă la lege, cât timp asociații societății intrate în procedura insolvenței au fost convocați cu respectarea dispozițiilor acestei legi, iar administratorul special a fost ales de către asociați, în deplină cunoștință de cauză. Faptul că persoana desemnată ca administrator special ar fi cauzat societății pârâte, în calitate de administrator social, pierderi importante, care au dus la intrarea în insolvență, poate atrage răspunderea acestuia, dar tot în condițiile Legii insolvenței.

De altfel, dacă societatea reclamantă, în calitate de asociat al societății pârâte, era nemulțumită de felul în care s-a convocat și ținut adunarea generală a acționarilor societății pârâte, precum și de persoana aleasă drept administrator special, trebuia să se adreseze judecătorului sindic, dat fiind faptul că împotriva societății pârâte se deschisese procedura insolvenței. II. În ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă SC S.I.S.E. SRL prin lichidator judiciar F.I.S.P.R.L. București: 1. Deoarece, prin concluziile orale puse în fața instanței de către reprezentantul pârâtei, la termenul din 17 februarie 2011, s-a renunțat la critica privind respingerea cererii de suspendare a judecății cauzei, această critică nu va mai fi analizată.

2. Ce de-a doua critică nu poate fi reținută. În calitate de asociat și cel mai important investitor în societatea pârâtă, societatea reclamantă avea un interes evident în legătură cu persoana care urma să reprezinte interesele asociaților societății pârâte, în procedura insolvenței. Interesul în desemnarea administratorului special al SC S.I.S.E. SRL nu trebuie analizat în raport cu apărarea intereselor acestei societăți, ci în raport cu interesele asociațiilor SC S.I.S.E. SRL, printre care se numără și societatea reclamantă. În această calitate reclamanta are un interes, mai ales că, în opinia acesteia, persoana desemnată drept administrator special, a contribuit în mod decisiv la intrarea societății pârâte în procedura insolvenței, atunci când a acționat în calitate de administrator social al acestei din urmă societăți.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC S.I.S.I. S.A.R.L. Luxemburg și de pârâta SC S.I.S.E. SRL, prin lichidator judiciar F.I.S.P.R.L. București împotriva deciziei nr. 347 de la 7 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17 februarie 2011.