ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 744/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 744/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

Prin cererea

înregistrata pe rolul Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, la data de 29 aprilie 2008, reclamanta SC S.I.S.I.

SRL a chemat în judecata pe pârâta SC S.I.S.E. SRL, prin lichidator judiciar M.H.E.,

solicitând, în principal, să se constate nulitatea Hotărârii Adunării Generale

a Asociaților a SC S.I.S.E. SRL și a procesului-verbal de ședință din data de

10 aprilie 2008 și, în subsidiar, să se dispună anularea Hotărârii Adunării

Generale a Asociaților a SC S.I.S.E. SRL și a procesului-verbal de ședința din

data de 10 aprilie 2008. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei

la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare,

reclamanta a arătat ca este asociat

al pârâtei și că deține împotriva acesteia creanțe în cuantum de peste

22.000.000 RON cu titlul de împrumuturi nerestituite. Prin manevre dolosive,

reclamanta a fost înregistrată la registrul comerțului cu o cota de doar 6.67%

din capitalul social al societății pârâte.

Societatea pârâtă a deținut în

trecutul apropiat două active importante, generatoare de resurse financiare

semnificative. Înstrăinarea acestor active, cu contribuția d-lui S.B.M., a

generat starea de insolvență a societății. Această înstrăinare a fost revocată

de instanțele de drept comun, prin admiterea acțiunilor pauliene introduse de

reclamantă.

Prin sentința comerciala nr. 715 din

18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

s-a deschis procedura simplificată de insolvență și a fost desemnat în calitate

de lichidator judiciar d-l. M.H.E.

La data de 10 martie 2008 asociații SC

S.I.S.E. SRL au fost convocați pentru prima oara de lichidatorul judiciar,

unicul punct pe ordinea de zi fiind desemnarea administratorului special.

Urmare a invocării de către

asociatul SC S.I.S.A. S.A.R.L. Luxemburg a nerespectării condițiilor de cvorum,

s-a decis de către asociatul majoritar reconvocarea Adunării pentru data de 10

aprilie 2008.

Așa după cum rezultă din convocator,

ordinea de zi a Adunării din data de 10 aprilie 2008 nu menționa nimic în ceea

ce privește identitatea persoanei propuse pentru funcția de administrator

special. Persoana desemnata în aceasta funcție este incompatibilă, deoarece judecătorul

sindic a reținut contribuția sa la fraudarea intereselor societății.

Ordinea de zi pentru desemnarea

administratorului special ar fi trebuit, potrivit art. 117 alin. (6) fraza a II-a

din Legea nr. 31/1990, sub sancțiunea nulității hotărârii adoptate, să respecte

cerința nominalizării acestuia. Instituția administratorului special este

similară ca funcție și ca atribuții, cu cea a administratorului statutar din

materie corporatistă. Era necesară, de aceea, nominalizarea expresă în

convocator a celui propus pentru aceasta funcție, astfel încât asociații să

aibă posibilitatea de a vota în cunoștință de cauză.

Prin sentințele nr. 586 și nr. 597

din 2 octombrie 2007 Tribunalul București a apreciat ca d-l S.B.M., cel care a

fost desemnat administrator special, este persoana care a concertat provocarea

stării de insolvență a societății. Acesta a efectuat acte prin care patrimoniul

societății a fost devalizat, iar aceste acte au provocat starea de insolvență.

În drept,

reclamanta a indicat prevederile

art. 132 alin. (2), art. 132 alin. (3), art. 196, art. 117 alin. (6) fraza a II-a

din Legea nr. 31/1990, art. 18 și urm. din Legea insolvenței.

În apărare,

pârâta a depus întâmpinare (fila 76)

prin care a invocat excepția lipsei de interes, iar pe fond a solicitat

respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința comercială nr. 6351

din 24 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost

respinsă, ca inadmisibilă, cererea de constatare a nulității absolute a

procesului verbal de ședință a AGA a SC S.I.S.E. SRL din data de 10 aprilie

2008, și a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de constatare a nulității

absolute a hotărârii AGA a aceleași societăți, din aceeași dată.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut, în esență, faptul că cererea de constatare a nulității

absolute a procesului verbal din data de 10 aprilie 2008 era inadmisibilă,

datorită dispozițiilor art. 131 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, iar cererea de

constatare a nulității absolute a AGA din aceeași dată, era neîntemeiată,

deoarece convocarea AGA s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 3 pct. 26

din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 18 din același act normativ, motiv

pentru care susținerile reclamantei, potrivit cărora lichidatorul judiciar ar

fi avut obligația să insereze în convocator informații privind nominalizarea

administratorului special, au fost respinse ca neîntemeiate (inexistența unei

obligații legale în acest sens).

Împotriva acestei sentințe

comerciale reclamanta, în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 284 alin.

(1) C. proc. civ., a declarat apel, pentru soluționarea căruia, la Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, la data de 11 august 2009, a fost înregistrat dosarul nr. 16218/3/2008.

Împotriva încheierii din 23

februarie 2009, pârâta a declarat apel cu respectarea dispozițiilor art. 284

alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia comercială nr. 347 din

7 iunie 2010 a Curți de Apel București, secția a V-a comercială, au fost

respinse ambele apeluri formulate, ca nefondate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de apel a reținut următoarele:

Referitor la apelul declarat de

către reclamantă:

Cu privire la motivul de apel care

face referire la respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de constatare a

nulității procesului verbal al AGA din 10 aprilie 2008, analizând dispozițiile

art. 34, art. 62 alin. (1), art. 132 alin. (2), art. 133 alin. (1) și art. 196

din Legea nr. 31/1990, instanța de apel a constat că intenția legiuitorului de

a conferi, anumitor acte, calitatea juridică de a putea fi atacate în justiție,

s-a limitat doar la acelea în care s-a materializat voința societară a

acționarilor, concretizată în înscrisul intitulat hotărâre a adunării generale.

Astfel, în acest sens, dispozițiile

art. 131 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 sunt edificatoare, prin definirea

conceptului de proces-verbal, a mențiunilor obligatorii pe care acesta trebuie

să le cuprindă, respectiv îndeplinirea formalităților de convocare, data și

locul adunării generale, acționarii prezenți, numărul acțiunilor, prezentarea

dezbaterilor în rezumat, a hotărârilor luate, declarațiile făcute de acționari

în ședință.

Potrivit celor menționate, rezultă

faptul că procesul-verbal are natura juridică a unei „practicale” a adunării

generale, care verifică îndeplinirea condițiilor de formă necesare întrunirii

unei adunări generale în condiții de legalitate, reprezentând practic un

instrument tehnic care are menirea de a consemna tot ceea ce se întâmplă într-o

ședință a Adunării generale, motiv pentru care se trece în registrul adunărilor

generale [art. 131 alin. (3) din Legea nr. 31/1990].

Așa cum se poate observa din analiza

dispozițiilor art. 131 alin. (1) din Lega nr. 31/1990, procesul-verbal al

adunării generale, pe lângă menționarea îndeplinirii a condițiilor de formă și

a celorlalte aspecte pe care trebuie să le precizeze, cuprinde și voința

societară a acționarilor, concretizată în hotărârile luate de către aceștia.

Așa cum prevăd dispozițiile art. 132

alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 31/1990, numai hotărârile luate de

adunarea generală, în limitele legii sau actului constitutiv, sunt obligatorii,

iar cele contrare legii sau actului constitutiv, pot fi atacate în justiție, în

termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, cu

opoziție în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial,

opoziție care va fi înaintată instanței judecătorești competente de către Oficiul

Registrului Comerțului, conform art. 62 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Atâta timp cât legiuitorul a înțeles

să reglementeze condițiile și căile de atac care se pot exercita doar împotriva

actului juridic intitulat hotărâre adunare generală, instanța de apel a considerat

că nu poate extinde caracterul expres și restrictiv al acestor norme de drept

și la alte acte juridice încheiate cu același prilej, dar care au fost scoase

din sfera de cenzurare a instanțelor judecătorești, pe calea promovării unor

acțiuni în anulare.

În ce privește motivul de apel

referitor la nulitatea hotărârii AGA din 10 aprilie 2008, pentru nerespectarea

de către instanța de fond a dispozițiilor art. 117 alin. (6) teza a II a din Legea

nr. 31/1990, s-au reținut următoarele.

Prin sentința comercială nr. 715 din

18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

în dosarul nr. 44004/3/2008 (fila 11) judecătorul - sindic a admis cererea

creditoarei G.S.E.L.T.G.M.B.H. și în baza dispozițiilor art. 107 raportat la

art. 1 alin. (2) lit. c) pct. 4 și lit. e) și ale art. 33 alin. (6) din Legea

nr. 85/2006, a dispus intrarea în faliment, prin procedura simplificată, a

apelantei-pârâte debitoare, ridicând dreptul de administrare al acesteia.

Apelanta-pârâtă a fost dizolvată,

iar M.E.H. a fost numit lichidator judiciar.

Prin aceeași sentință, judecătorul -

sindic a pus în vedere adunării generale a asociaților să numească un

administrator special.

În acest scop, pentru îndeplinirea

dispozițiilor date de către judecătorul-sindic, lichidatorul judiciar, prin

notificarea nr. 5 din 10 martie 2008 (fila 29) a convocat ședința AGA.

În cuprinsul menționatei notificări

se preciza că AGA era convocată în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 26 din

Legea nr. 85/2006 raportat la dispozițiile art. 17 din același act normativ și

a dispozițiilor date de către judecătorul - sindic în acest sens.

Prin hotărârea nr. 2 din 10 aprilie 2008

(fila 106) asociații apelantei pârâte au hotărât numirea în funcția de

administrator special al SC S.I.S.E. SRL pe d-l. S.B.M., care urma să-și

exercite atribuțiile prevăzute de dispozițiile art. 18 din Legea nr. 85/2006 de

la data adoptării hotărârii AGA menționată și până la finalizarea procedurii

simplificate a falimentului.

Problema de drept care se pune în

această situație este dacă procedura de nominalizare a administratorului

special făcută în temeiul dispozițiilor judecătorului sindic și al

dispozițiilor art. 3 pct. 26 raportat la art. 18 din Legea nr. 85/2006, trebuia

completată, prin analogie, cu procedura prevăzută de dispozițiile art. 117 alin.

(6) din Legea nr. 31/1990. Având în vedere faptul că instituția

administratorului special este specifică legii falimentului, menită a asigura

reprezentarea intereselor societății și ale acționarilor, pe perioada

desfășurării procedurii falimentului, conform art. 18 din Legea nr. 85/2006, instanța

de apel a apreciat că nu se poate realiza o completare a acestor norme

speciale, prin analogie cu alte norme speciale din legea societăților

comerciale, respectiv cele ale art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990,

cunoscut fiind faptul că, potrivit dispozițiilor art. 149 din Legea nr. 85/2006,

dispozițiile menționatului act normativ nu pot fi completate, decât în măsura

compatibilități lor, cu cele ale codului de procedură civilă, codului civil,

codului comercial și ale Regulamentului (CE) 1.346/2000, referitor la

procedurile de insolvență.

În plus de acest argument, instanța

de apel a considerat că, atâta vreme cât dispozițiile art. 3 pct. 26 teza a II

– a din Legea nr. 85/2006 prevăd în sarcina lichidatorului judiciar doar

obligația convocării adunării generale pentru desemnarea administratorului

special, acesta nu era obligat să facă și propuneri cu privire la persoana

acestuia sau să apeleze, prin analogie, la dispozițiile art. 117 alin. (6) teza

a II- a din Legea nr. 31/1990, care se referă la numirea administratorilor sau

a membrilor consiliului de supraveghere, cu care Legea insolvenței nu se

completează.

Singura obligație legală a

lichidatorului judiciar era deci, aceea, de a convoca adunarea generală a

acționarilor în vederea desemnării de către aceștia a reprezentantului în

cadrul procedurii insolvenței, denumit administrator special, criteriile de

desemnare aparținând în exclusivitate acționarilor, singurii în măsură să

aprecieze încrederea de care o anumită persoană se poate bucura din partea lor.

Cu privire la motivul de apel

referitor la faptul că desemnarea d-lui S.B.M., ca administrator special, ar

reprezenta o fraudă la lege, instanța de apel a reținut următoarele.

Pentru a se putea constata existența

unei fraude la lege, era necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții:

existența unui text legal care să fi interzis numirea fostului administrator al

societății aflate în insolvență, ca administrator special, și încălcarea

acestei norme de drept.

Faptul că în doctrina juridică s-a acceptat

teoria potrivit căreia, preferabil ar fi, ca administrator special să fie o

altă persoană decât administratorul societății sau vreunul dintre asociați, nu

este în măsură a conduce la concluzia existenței unei fraude la lege, atunci

când fostul administrator a fost desemnat și administrator special, prin voința

acționarilor majoritari ai societății în cadrul ședinței AGA, atâta vreme cât

printr-o astfel de hotărâre nu s-a încălcat vreo dispoziție legală.

Atâta vreme cât frauda la lege nu se presupune,

ci se dovedește, iar sentințele nr. 586 și 587 din 2 octombrie 2007, prin care

d-l. S.B.M. a fost considerat ca răspunzător de o stare de insolvență a

debitoarei, nu au rămas irevocabile, desemnarea acestuia în continuare ca

administrator special de către AGA din 10 aprilie 2008, nu poate fi considerată

fraudă la lege, în lipsa unor probe concludente și pertinente în acest sens.

Referitor la apelul declarat de către

pârâtă împotriva încheierii din 23 februarie 2009, s-au reținut următoarele.

Cu privire la aplicarea

dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța de apel a

considerat că respingerea cererii de suspendare, formulată de pârâtă, în baza acestui

temei de drept, de către instanța de fond, a fost soluția legală și temeinică

care se impunea, deoarece acțiunea în anularea hotărârii AGA din 10 martie 2008

nu este nici constitutivă și nici declarativă de drepturi, astfel încât nu se

poate vorbi, din punct de vedere juridic, de faptul că obiectul dosarului nr. 11849/3/2008

îl reprezintă existența sau inexistența unui drept, de dezlegarea căruia atârnă

prezenta cauză.

Coroborând acest aspect cu faptul că

dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instituie o suspendare

facultativă, care permite judecătorului ca în anumite împrejurări determinate

de lege, să aprecieze asupra oportunității sistării temporare a judecății, cu

faptul că pentru a preîntâmpina orice tendință de transformare a unei astfel de

măsuri într-un simplu pretext pentru tergiversarea judecății, precum și cu

faptul că în condițiile în care pronunțarea sentinței apelate nu era în măsură

să preîntâmpine pronunțarea unei alte hotărâri greșite sau contradictorii, în

raport cu alte constatări făcute pe cale judecătorească.

Fiind facultativă, măsura suspendării, în

temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., este lăsată la „lumina și

înțelepciunea judecătorului” care, în raport de criteriile exemplificative

enunțate, poate considera întemeiată sau nu o astfel de solicitare.

În nici un caz, o astfel de măsură nu poate

dobândi un caracter obligatoriu pentru instanța de judecată chiar și în ipoteza

în care una dintre părți ar considera că incidența dispozițiilor menționate este

evidentă.

Atâta vreme cât judecătorul fondului a

considerat că soluționarea cauzei, având drept obiect anularea hotărârii AGA

din 10 aprilie 2008, nu ar depinde în tot sau în parte de soluția care urma să

se dea în dosarul nr. 11849/3/2008, privind anularea hotărârii AGA din 10

martie 2008, iar apelanta pârâtă nu a reușit să dovedească contrariul, soluția

instanței de fond este corectă.

Vizând alt scop decât acela al evitării

pronunțării unor hotărâri contradictorii, solicitarea apelantei pârâte în lipsa

îndeplinirii condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ., în mod corect a fost respinsă de instanța de fond.

Cu privire la excepția lipsei de interes, instanța

de apel a considerat că instanța de fond, în mod corect a reținut că de la data

înregistrării cererii de chemare în judecată și până la momentul invocării

excepției, reclamanta a justificat interesul de a ataca cu acțiune în anulare

Hotărârea AGA din 10 aprilie 2008, prin faptul că funcția de administrator

special implică, pe lângă alte aspecte, și protejarea intereselor societății

aflate în insolvență.

Faptul că instanța de fond a considerat că în

cauză nu erau incidente dispozițiile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990,

nu era în măsură să conducă la concluzia potrivit căreia reclamanta nu ar fi

avut interes în promovarea acțiunii în anulare.

Chestiunea aplicabilității sau nu a textului de

lege amintit reprezintă o chestiune de fond și nu de procedură, instanța,

conform principiului disponibilității, având obligația de a supune analizei

obiectul cererii astfel cum acesta a fost gândit de reclamant.

În acest sens, instanța de fond, în mod corect,

a apreciat că acțiunea în anulare formulată de un asociat în baza art. 196 și

art. 132 din Legea nr. 31/1990, având caracterul unei acțiuni sociale, fiind

exercitată exclusiv în folosul social și nu pentru valorificarea unui drept

personal al asociatului reclamant, acesta din urmă, atunci când susține

încălcarea unei norme legale sau statutare, nu are obligația probării

existenței unei vătămări a propriului patrimoniu, ci, a unei vătămări aduse

societății (desemnarea administratorului special în persoana d-lui S.B.M. care

a contribuit la fraudarea societății ar fi incompatibilă cu respectiva

funcție).

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs atât reclamanta cât și pârâta, aducându-i următoarele critici.

I. În recursul său reclamanta SC S.I.S.I.

S.A.R.L. Luxemburg a adus următoarele critici deciziei recurate.

lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Astfel, cererea de constatare a

nulității absolute a procesului-verbal al AGA din 10 aprilie 2008 este

admisibilă, având în vedere că motivele de nulitate ale procesului-verbal sunt

identice cu cele care privesc hotărârea AGA, adoptată la aceeași dată.

Recurenta-reclamantă susține că

jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție este în acest sens.

2008 s-a făcut cu nerespectarea prevederilor art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990,

deoarece, ordinea de zi pentru desemnarea administratorului oficial nu a

respectat cerința nominalizării acestuia.

Se apreciază de către

recurenta-reclamantă că instituția administratorului special este similară, ca

funcție și ca atribuții de reprezentativitate, cu cea a administratorului

statutar din materie corporatistă, sens în care indică și doctrina, apreciind

că trebuia să se respecte prevederile art. 117 alin. (6) din LSC, în sensul

nominalizării administratorului special.

nulitate absolută pentru fraudă la lege.

Astfel, starea de insolvență a

societății a fost cauzată de cesionarea a două contracte, actul de cesiune

fiind invalidat de Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ

și fiscal, prin sentințele civile nr. 586 din 2 octombrie 2007 și respectiv nr.

597 din 2 octombrie 2007.

Prin cele două hotărâri

judecătorești s-a reținut participarea administratorului special – S.B.M. - la

fraudarea intereselor SC S.I.S.E. SRL, or, acesta a fost desemnat administrator

special printr-o procedură efectuată cu nerespectarea dispozițiilor legale.

II. În recursul său pârâta SC S.I.S.E.

SRL prin lichidator judiciar F.I.S.P.R.L. București a adus următoarele critici

deciziei recurate.

fost dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul că instanța de apel a făcut o

greșită aplicarea a dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă apreciază că

suspendarea judecării pricinii de față se justifica prin interdependența

determinată de identitatea de obiect a celor două hotărâri ale AGA și anume

mandatul de administrator special încredințat aceleiași persoane.

Cu privire la acest aspect,

recurenta-pârâtă apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304

pct. 8 C. proc. civ., deoarece, obiectul dosarului nr. 11849/3/2008 îl

constituie existența sau inexistența unui drept, respectiv a dreptului de a fi

administrator special al d-ului S.B.M., și nu cum în mod eronat a reținut

instanța de apel, că obiectul acestui dosar nu l-ar constitui existența sau

inexistența dreptului respectiv.

Recurenta-pârâtă mai apreciază că în

cauză sunt incidente chiar și dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

deoarece instanța de apel nici nu a motivat, propriu-zis, soluția de

respingerea a cererii de suspendare.

interes, recurenta-pârâtă susține că soluția instanței de apel este nelegală,

deoarece administratorul special nu reprezintă societatea aflată în procedura

insolvenței, acesta fiind doar reprezentantul asociaților, or, în această

situație reclamanta trebuia să dovedească o vătămare proprie prin numirea

administratorului special în persoana lui S.B.M.

Prin concluziile orale puse în fața

instanței, la termenul din 17 februarie 2011, reprezentantul recurentei-pârâte

a arătat că nu mai susține motivul de recurs în legătură cu respingerea cererii

de suspendare a judecății cauzei în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ.

Analizând decizia recurată, prin

raportare la criticile formulate de ambele recurente, Înalta Curte va respinge

recursurile, ca nefondate, pentru următoarele considerente.

I. Cu privire la recursul

recurentei-reclamante SC S.I.S.I. S.A.R.L. Luxemburg:

reținută.

În mod legal a reținut instanța de

apel, că potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (1) și (2) din LSC, numai

hotărârile adunării generale care sunt contrare legii sau actului constitutiv,

pot fi atacate de către acționarii care nu au luat parte la adunarea generală

sau au votat contra și au cerut să se însereze aceasta în procesul-verbal al

ședinței.

Procesul-verbal întocmit cu ocazia

unei AGA nu cuprinde o manifestare de voință, în el consemnându-se doar

elemente ce țin de îndeplinirea formalităților ocazionate de ținerea unei AGA.

Prin urmare, el nu este un act juridic care să

cuprindă o manifestare de voință societară, și nu poate fi atacat în justiție.

Recurenta-reclamantă nu a arătat care este

jurisprudența instanței supreme în legătură cu această critică.

reținută.

În mod legal a reținut instanța de

apel că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 117 alin. (6) din Legea

nr. 31/1990, ci prevederile art. 3 pct. 26 raportat la art. 18 din Legea nr. 85/2006.

Dată fiind situația juridică a societății pârâte,

anume aceea că aceasta se află în procedura insolvenței, reglementată de Legea

nr. 85/2006, procedura fiind deschisă prin sentința comercială nr. 715 din 8 februarie

2008 a Tribunalului București, secția a VII-a, în dosarul nr. 44004/3/2008,

legea societăților comerciale nu este în niciun fel aplicabilă acestei

societăți, în cauză fiind aplicabile doar dispozițiile legii insolvenței.

De altfel, în scopul îndeplinirii dispozițiilor

date de judecătorul sindic, precum și în baza dispozițiilor Legii insolvenței,

lichidatorul judiciar – M.E.H. - , prin notificarea nr. 5 din 10 martie 2008 a convocat AGA a societății pârâte, tocmai pentru ca asociații să-și aleagă un administrator

special, lichidatorul judiciar neavând nicio prerogativă legală în a propune

numirea unui administrator special.

Cum dispozițiile art. 3 pct. 26 raportat la art.

18 din Legea nr. 85/2006 au fost respectate, rezultă că numirea

administratorului special s-a făcut în condiții legale.

reținută, neexistând o fraudă la lege.

Faptul că starea de insolvență ar fi fost

cauzată prin unele activități ale persoanei desemnată administrator special,

atunci când acționa în calitate de administrator social, nu poate conduce, în

niciun fel, la concluzia că alegerea acestuia în calitate de administrator

special, ar reprezenta o fraudă la lege, cât timp asociații societății intrate

în procedura insolvenței au fost convocați cu respectarea dispozițiilor acestei

legi, iar administratorul special a fost ales de către asociați, în deplină

cunoștință de cauză.

Faptul că persoana desemnată ca administrator

special ar fi cauzat societății pârâte, în calitate de administrator social,

pierderi importante, care au dus la intrarea în insolvență, poate atrage

răspunderea acestuia, dar tot în condițiile Legii insolvenței.

De altfel, dacă societatea reclamantă, în

calitate de asociat al societății pârâte, era nemulțumită de felul în care s-a

convocat și ținut adunarea generală a acționarilor societății pârâte, precum și

de persoana aleasă drept administrator special, trebuia să se adreseze

judecătorului sindic, dat fiind faptul că împotriva societății pârâte se

deschisese procedura insolvenței.

II. În ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă

SC S.I.S.E. SRL prin lichidator judiciar F.I.S.P.R.L. București:

instanței de către reprezentantul pârâtei, la termenul din 17 februarie 2011,

s-a renunțat la critica privind respingerea cererii de suspendare a judecății

cauzei, această critică nu va mai fi analizată.

În calitate de asociat și cel mai important

investitor în societatea pârâtă, societatea reclamantă avea un interes evident

în legătură cu persoana care urma să reprezinte interesele asociaților

societății pârâte, în procedura insolvenței.

Interesul în desemnarea administratorului

special al SC S.I.S.E. SRL nu trebuie analizat în raport cu apărarea

intereselor acestei societăți, ci în raport cu interesele asociațiilor SC S.I.S.E.

SRL, printre care se numără și societatea reclamantă.

În această calitate reclamanta are un interes,

mai ales că, în opinia acesteia, persoana desemnată drept administrator

special, a contribuit în mod decisiv la intrarea societății pârâte în procedura

insolvenței, atunci când a acționat în calitate de administrator social al

acestei din urmă societăți.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta SC S.I.S.I.

S.A.R.L. Luxemburg și de pârâta SC S.I.S.E. SRL, prin lichidator judiciar F.I.S.P.R.L.

București împotriva deciziei nr. 347 de la 7 iunie 2010 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17

februarie 2011.