ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2145/2013

Deliberând, asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 4276/118/2010, reclamanta SC A.I. SA, în insolvență, reprezentată prin administrator special I.A. și administrator judiciar A.L. I.P.U.R.L., a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul art. 992 - 993 și 1092 C. civ., să se dispună obligarea acesteia la restituirea, cu titlu de îmbogățire fără just temei, o plată nedatorată, în sumă de 1.378.077,68 RON compusă din: - 1.251.703,88 RON reprezentând c/val. a 3 bilete la ordin emise de reclamantă în favoarea pârâtei; - 104.895,65 RON reprezentând dobânzi legale achitate în dosar B.E.J.

M.C. pentru întârzierea în achitarea celor 3 bilete la ordin; - 21.478,15 RON reprezentând cheltuieli de executare în Dosar B.E.J. M.C. nr. 417/2008 deschis pentru executarea sumelor înscrise în bilete la ordin, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii în fapt reclamanta a arătat, în esență, că cele 3 bilete la ordin au fost emise până la clarificarea debitului datorat de SC A.D.S. către pârâtă, a stadiului derulării contractelor comerciale dintre SC B. SRL și SC A.D.S., ce făcea parte din Grupul A. Plata debitului era datorată de către SC A.D.S., dar certitudinea acestuia a apărut în momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care a fost respinsă contestația împotriva creanței SC B. SRL.

După data deschiderii procedurii insolvenței față de adevărata debitoare SC A.D.S., pârâta SC B. SRL s-a înscris în tabelul obligațiilor, iar cele 3 bilete la ordin au fost puse în executare silită împotriva reclamantei, în Dosar B.E.J. M.C. nr. 417/2008. În aceste condiții în care pârâta figurează în tabelul creditorilor și este posibil să se îndestuleze în cadrul procedurii de faliment, de la societatea cu care a avut relații comerciale, iar datoria nu a fost plătită de bună voie, ci în cadrul procedurii execuționale, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Referitor la plățile nedatorate achitate către pârâtă, în opinia reclamantei reprezintă totodată și o îmbogățire fără just temei, între cele două instituții de drept neexistând deosebiri esențiale.

Pentru dovedirea situației de fapt, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri. În apărare, pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată. Pe cale de excepție, pârâta a invocat netimbrarea acțiunii, solicitând anularea cererii ca netimbrată, lipsa dovezii calității de reprezentant al semnatarilor cererii, autoritatea de lucru judecat în raport de Sentința civilă nr. 1296 din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul București și inadmisibilitatea cererii. În susținerea apărărilor pârâta a arătat, în esență, că procedura insolvenței față de reclamantă a fost deschisă la cererea SC B. SRL în temeiul celor 3 bilete la ordine emise de reclamantă, învestite cu formulă executorie, a căror restituire o solicită prin prezenta acțiune.

Instanța s-a pronunțat cu privire la existența în patrimoniul SC B. SRL a unei creanțe certe, lichide și exigibile, sens în care a fost admisă cererea și a dispus deschiderea procedurii insolvenței prin Sentința civilă nr. 1296 din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul București, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului formulat împotriva acesteia. Mai mult, prin contestația la deschiderea procedurii, reclamanta debitoare a recunoscut expres datoria față de SC B. SRL conform tranzacției încheiată la data de 17 martie 2008, angajându-se să o plătească în mod eșalonat. În aceste condiții, calea procedurală aleasă de reclamantă este inadmisibilă, întrucât creanțele sunt verificate de administratorul judiciar în concordanță cu dispozițiile legii insolvenței.

Susținerile reclamantei cu privire la plata sumelor datorate s-a făcut din eroare și că pârâta a încasat c/valoarea produselor și de la SC A.D.S. sunt nefondate și nesusținute probator. Pentru dovedirea situației de fapt, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri. Prin Sentința civilă nr. 4664 din 7 iunie 2011 Tribunalul Constanța a respins ca nefondate excepțiile anulării cererii ca netimbrată și autorității de lucru judecat în raport de Sentința civilă nr. 1296 din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a comercială, în Dosar nr. 43077/3/2007. A fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă și, pe cale de consecință a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC A.I.

SA prin administrator judiciar A.L. I.P.U.R.L., în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele: Excepțiile netimbrării acțiunii și autorității de lucru judecat în raport de Sentința civilă nr. 1296 din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul București, au fost respinse ca nefondate, reținându-se, pe de o parte, considerentele Deciziei civile nr. 9/COM din 26 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosar nr. 4276/113/2010, iar pe de altă parte faptul că în cauză nu este îndeplinită cerința identității de obiect și cauză între Dosarele nr. 43077/3/2007 înregistrat pe rolul Tribunalului București și nr. 4276/118/2010 înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța pentru a opera autoritatea de lucru judecat în sensul prevăzut de art. 1201 C. civ.

și art. 166 C. proc. civ. În ceea ce privește excepția, inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a constatat că este întemeiată, întrucât apărările reclamantei puteau fi valorificate numai în baza Legii nr. 85/2006, astfel că demersul judiciar al acesteia contravine dispozițiilor legii insolvenței. De altfel, cele 3 bilete la ordin emise de reclamantă au fost analizate de judecătorul sindic desemnat în Dosarul nr. 43077/3/2007 al Tribunalului București, la data deschiderii procedurii insolvenței fată de SC A.I. SA. Astfel, prin Sentința civilă nr. 1296 din 19 martie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 43077/3/2007, judecătorul sindic a dispus respingerea contestației debitoarei SC A.I. SA și admiterea cererii creditoarei SC B. SRL, în baza celor 3 bilete la ordin învestite cu formulă executorie și a fost respinsă contestația reclamantei.

Împotriva sentinței tribunalului, a declarat apel reclamanta, susținând că instanța de fond a soluționat greșit excepția inadmisibilității. Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului.

Prin Decizia civilă nr. 10 din 6 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefondat apelul reclamantei, în considerentele căreia, s-a reținut, în esență, că prin Sentința civilă nr. 1296 din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 43077/3/2007 și rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursului, s-a dispus respingerea contestației apelantei din prezenta cauză ca tardiv formulată și a fost admisă cererea creditoarei SC B. SA (intimata-pârâtă), fiind deschisă procedura generală de insolvență împotriva apelantei; deschiderea procedurii insolvenței față de apelantă s-a dispus în baza titlurilor executorii, respectiv cele 3 bilete la ordin (învestite cu formulă executorie) emise de SC A.I.

SA, bilete la ordin care fac obiectul și prezentului litigiu. Calea procedurală de a contesta orice creanță împotriva debitorului în insolvență, deci inexistența ei, este de a formula contestație în fața judecătorului sindic, așa încât rezultă că pretențiile apelantei nu pot fi valorificate pe calea dreptului comun, astfel că excepția inadmisibilității a fost soluționată corect. Împotriva deciziei pronunțate în apel, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Criticile formulate de recurentă se referă la greșita aplicare a dispozițiilor art. 36 și art. 73 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, în considerarea cărora arată că în mod eronat, a apreciat instanța de apel că singura cale procedurală de a contesta existența unei creanțe este contestația în fața judecătorului sindic și că orice altă cale de acțiune care eludează normele juridice incidente în materia insolvenței neputând fi acceptată.

Prealabil motivării recursului, recurenta arată că în procedura insolvenței se află spre soluționare contestațiile formulate de mai mulți creditori împotriva creanțelor, printre care și pârâta din prezenta cauză, cu precizarea că principalul argument în respingerea acțiunii ce formează prezentul dosar a stat tocmai respingerea contestației împotriva creditoarei SC B. SRL Constanța. În continuare, recurenta susține că sentința prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență, nu s-au făcut mențiuni cu privire la caracterul creanței, respectiv certă, exigibilă și lichidă. Astfel, recurentă contestă debitul în discuție, întrucât acesta este datorat de SC A.D.S. SA Călărași și nu de societatea recurentă, aspect pe care îl recunoaște aceasta din urmă, în sensul că debitul este datorat către SC B. SRL Constanța.

În atare situație, se impune clarificarea caracterului creanței și care anume dintre societăți este debitoare, precum și a îmbogățirii fără just temei a creditoarei SC B. SRL Constanța prin prejudicierea societății recurente cu un debit pe care nu-l datorează. Recurenta critică decizia atacată sub aspectul că în mod greșit instanța de apel a apreciat că toate societățile aflate în procedura insolvenței își pot valorifica pretențiile față de terți numai în conformitate cu dispozițiile legii insolvenței, întrucât opinează recurenta că, societățile aflate în procedura insolvenței își pot valorifica eventualele pretenții și pe calea dreptului comun, iar interdicția privind folosirea acestei căi procedurale a dreptului comun, se referă la valorificarea pretențiilor terților împotriva societăților debitoare, în considerarea cărora invocă art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind insolvența.

În virtutea acestui text de lege, legiuitorul pune la dispoziția debitorului căile de atac din dreptul comun pentru valorificarea pretențiilor sale, tocmai ca acesta să-și continue activitatea, să stopeze curgerea unor dobânzi, majorări sau penalități și de a-și achita creanțele datorate. Apărările formulate sub acest aspect au fost motivate în drept și cu dovezi reprezentând hotărâri judecătorești irevocabile pentru aceeași creanță care atestă inexistența vreunui raport juridic între societatea recurentă și pârâta - din prezenta cauză - pe care instanța de apel nu le-a analizat. În altă ordine de idei, recurenta susținerea hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii. În opinia sa, pe parcursul celor două faze procesuale situațiile apărute ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței împotriva societății recurente, inclusiv admiterea cererii promovate de pârâtă nu evidențiază decât neîndeplinirea condițiilor cerute de lege vizând creanța.

În plus, valorificarea pretențiilor poate avea loc și pe calea dreptului comun, iar contestația formulată de recurentă în temeiul art. 73 din Legea nr. 85/2006 se află în curs de soluționare. Mai arată recurenta că, debitul datorat în dosarul de insolvență privește valorificarea de către pârâtă a unui număr de trei bilete la ordin, iar în cauza de față obiectul îl reprezintă o îmbogățire fără justă cauză pentru o plată nedatorată care a fost deja judecată irevocabil, prin înscrierea în calitate de creditoare față de adevărata debitoare SC A.D.S. SA Călărași sub o altă formă și un alt obiect.

Astfel, încât se poate promova o acțiune pe calea dreptului comun, chiar dacă se află în procedura insolvenței, nefiind o interdicție; în opinia sa chiar dacă s-ar admite contestația sa formulată împotriva pârâtei, aceasta nu poate dispune o restituire a sumelor de bani deja primite cu titlu de îmbogățire fără justă cauză, așa încât nu poate face obiectul unei contestații de natura celei din procedura insolvenței. În final, recurenta critică soluția din apel și sub aspectul că în mod eronat s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii având la bază o hotărâre judecătorească irevocabilă doar pentru deschiderea procedurii insolvenței, când în mod legal ar fi trebuit să analizeze comparativ cu cele două hotărâri judecătorești vizând aceeași creanță potrivit cărora societatea debitoare nu este societatea recurentă.

Recursul este nefondat conform considerentelor ce se vor expune în continuare: În mod corect instanța de apel a constatat că prezenta acțiune de drept comun promovată de reclamantă este inadmisibilă, întrucât sumele, pretinse ca plată nedatorată și îmbogățire fără justă cauză, au format obiectul Dosarului nr. 43077/3/2007 al Tribunalului București ce a fost soluționat prin Sentința nr. 1296 din 19 martie 2008 - rămasă definitivă și irevocabilă, în temeiul căreia s-a deschis procedura insolvenței. Astfel, dosarul soluționat și prezenta cauză au aceeași cauză și privește aceeași creanță pe care pârâta o avea împotriva reclamantei, în temeiul celor 3 bilete la ordine emise de reclamantă în favoarea pârâtei și avalizate de către administratorul acesteia din urmă.

Așa fiind, Înalta Curte urmează să respingă criticile recurentei cu privire la neexaminarea creanței referitoare la caracterul exigibil sau nu, deoarece aceasta a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească, pronunțată în temeiul procedurii speciale reglementată de dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, situație în care creanța nu mai poate fi readusă în discuție, ci numai în cadrul procedurii speciale pe calea contestației reglementată de Legea nr. 85/2006, cum în mod legal și temeinic au apreciat instanțele anterioare. În considerarea acestei hotărâri, pronunțată în cadrul procedurii speciale a insolvenței, instanța de apel a reținut corect că cererea de chemare în judecată a reclamantei întemeiată pe dispozițiile dreptului comun este inadmisibilă, o eventuală contestare a existenței creanței neputând fi valorificată decât în conformitate cu prevederile legii insolvenței.

În atare situație, singura cale procedurală de a contesta existența unei creanțe este contestația în fața judecătorului sindic, iar orice altă cale de acțiune care eludează normele juridice incidente în materia insolvenței nefiind admisibilă, cum în mod corect au stabilit instanțele anterioare. De altfel, de remarcat că legiuitorul a stabilit o asemenea măsură care justifică natura specială a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual și egalitar în care creditorii unui debitor comun să își poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvență, excluzând în acest context promovarea unor acțiuni paralele, în scopul stabilirii pasivului și activului masei credale a debitorului.

Criticile formulate de recurentă referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 36 și art. 73 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, vor fi înlăturate ca neîntemeiate, întrucât acestea vizează hotărârea pronunțată în cadrul contestației prevăzută de art. 73 din Legea nr. 85/2006, și care nu poate forma obiectul unui control judiciar în această cale de atac, decât nu mai sub aspectul dacă se poate promova sau o acțiune de drept comun în condițiile date de particularitatea prezentei spețe. Menționata hotărâre putând fi analizată numai din perspectiva celor arătate mai sus mai ales că acțiunea reclamantei a fost respinsă ca inadmisibilă.

Prealabil motivării recursului, recurenta arată că în procedura insolvenței se află spre soluționare contestațiile formulate de mai mulți creditori împotriva creanțelor, printre care și pârâta din prezenta cauză, cu precizarea că principalul argument în respingerea acțiunii ce formează prezentul dosar a stat tocmai respingerea contestației împotriva creditoarei SC B. SRL Constanța. În ce privește criticile recurentei cu privire la neefectuarea pretinselor mențiuni ale caracterului creanței pretinse, pe care îl contestă, de asemenea, Înalta Curte urmează să le respingă ca nefondate, deoarece existența creanței și caracterul datorat al acesteia de către societatea recurentă către pârâtă s-a pronunțat Sentința nr. 1296 din 19 martie 2008 - rămasă definitivă și irevocabilă - în Dosarul nr. 43077/3/2007 al Tribunalului București, așa cum s-a arătat mai sus.

Deschiderea procedurii insolvenței față de recurentă s-a făcut în temeiul celor 3 bilete la ordin învestite cu formulă executorie emise de societatea recurentă, bilete care fac obiectul prezentului dosar. De reamintit că specificul procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun. În acest context, reglementarea prin lege a obligației judecătorului-sindic de a soluționa deodată, printr-o singură sentință, toate contestațiile cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar sau de lichidator în tabelul preliminar de creanțe, chiar dacă pentru soluționarea unora ar fi nevoie de administrare de probe, constituie expresia uneia dintre caracteristicile definitorii ale procedurii insolvenței, și anume celeritatea în realizarea scopurilor declarate mai sus.

În absența unei atari dispoziții de lege, procedura, care de regulă are caracter colectiv, implicând participarea unui număr mare de creditori ce vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanțe, ar fi cu mult întârziată, situație ce ar genera o stare de perpetuă incertitudine cât privește raporturile juridice stabilite între părțile implicate, persoane fizice sau comercianți, afectând grav stabilitatea și securitatea care trebuie să le caracterizeze. Prin urmare, calea procedurală de a contesta orice creanță împotriva debitorului în insolvență este de a formula contestația pusă de legiuitor la dispoziția debitorului, în fața judecătorului sindic, rațiunea legiuitorului fiind în respectarea garanțiilor procesuale ale părților implicate.

Astfel, judecătorul-sindic va soluționa, la termenul stabilit pentru definitivarea tabelului de creanțe, contestațiile pentru care ar fi nevoie de administrarea unor probe, prin admiterea provizorie, iar nu definitivă, a creanțelor contestate. Înscrierea unei astfel de creanțe în tabelul definitiv al tuturor creanțelor împotriva averii debitorului are caracter provizoriu, putând fi modificată oricând pe parcursul derulării procedurii, ca urmare a completării probatoriului. Sub acest aspect este lipsit de relevanță în cauză, faptul că ulterior pronunțării deciziei atacate a fost admisă contestația formulată de recurentă așa cum a arătat în notele de ședință depuse la termenul de azi, precum și în raport de considerentele expuse mai sus.

Pe de altă parte, admiterea contestației în cadrul procedurii de insolvență nu poate schimba limitele învestirii instanței de drept comun aflată în recurs, știut fiind că cenzura deciziei recurate se face numai în limitele în care instanța de judecată a fost învestită, conform petitului acțiunii reclamantei. De asemenea, Înalta Curte urmează să respingă criticile recurentei cu privire la contestarea debitului sub aspectul că acesta ar fi datorat de SC A.D.S. SA Călărași și nu de societatea recurentă, aspect pe care îl recunoaște această societate, în sensul că debitul este datorat către SC B. SRL Constanța, pârâta din prezenta cauză. Prin urmare, nu se poate pune problema prin prezenta acțiune de a se clarifica caracterul creanței și stabilirea societății debitoare pentru toate considerentele anterior expuse.

Așa fiind, în mod corect instanța de apel a apreciat că toate societățile aflate în procedura insolvenței își pot valorifica pretențiile față de terți numai în conformitate cu dispozițiile legii insolvenței, și nu pe calea dreptului comun, întrucât legiuitorul a avut în vedere în prevederile impuse, interesele părților implicate, desigur și ale debitorului.

Invocarea art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind insolvența de către recurentă se face în raport cu căile de atac din dreptul comun pentru valorificarea pretențiilor debitorului, tocmai ca acesta să-și continue activitatea, să stopeze curgerea unor dobânzi, majorări sau penalități și de a-și achita creanțele datorate, pe care Înalta Curte îl constată nefondat, întrucât recurenta face simple afirmații, măsura suspendării conform acestui text de lege menționat este o măsură stabilită care se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual și egalitar în care creditorii unui debitor comun să își poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvență.

Prin urmare, instanța de apel a examinat pricina sub acest aspect, ceea ce a condus la o soluție pronunțată în apel în lumina dispozițiilor legale incidente în materia insolvenței. Referitor la criticile recurentei potrivit cu care dosarul de insolvență privește valorificarea de către pârâtă a unui număr de trei bilete la ordin, iar în cauza de față obiectul îl reprezintă o îmbogățire fără justă cauză pentru o plată nedatorată care a fost deja judecată irevocabil, prin înscrierea în calitate de creditoare fată de adevărata debitoare SC A.D.S.

SA Călărași, Înalta Curte urmează să le înlăture ca nefondate, pentru următoarele considerente: Biletele la ordin au fost analizate de judecătorul sindic în Dosarul nr. 43077/3/2007 al Tribunalului București la data deschiderii procedurii insolvenței față de reclamantă, neavând nicio relevanță faptul că societatea recurentă se află sub observație și reorganizare, atâta timp cât hotărârea a rămas irevocabilă, în prezenta cauză operând autoritatea de lucru judecat. Aceste bilete la ordin nemaiputând constitui obiectul unei acțiuni pe calea dreptului comun, în considerarea celor arătate mai sus și în condițiile existenței procedurii insolvenței, care pune la dispoziția debitorului mijloace procesuale prin care să-și valorifice drepturile - creanțe, debite etc. - raportate la părțile adverse, adică ale creditorilor.

În ce privește îmbogățirea fără justă cauză trebuie de reamintit că îmbogățirea fără justă cauză este o creație a practicii judiciare, teoretizată în literatura de specialitate, instituția fiind explicată pe baza unor aplicații la diferite situații de fapt. Ca expresie a principiului potrivit căruia nimeni nu are dreptul să-și mărească patrimoniul în detrimentul altuia, îmbogățirea fără justă cauză există atunci când se mărește patrimoniul unei persoane prin diminuarea patrimoniului altei persoane.

În caz de îmbogățire fără justă cauză, cel sărăcit are o acțiune în restituire împotriva celui îmbogățit, dar admisibilitatea acțiunii se stabilește în raport de următoarele condiții: - să existe îmbogățirea patrimoniului pârâtului și sărăcirea patrimoniului reclamantului; - între mărirea patrimoniului pârâtului și micșorarea patrimoniului reclamantului să existe o corelare necesară; - absența unei cauze legitime pentru mărirea unui patrimoniu în detrimentul altui patrimoniu. Cel sărăcit să nu aibă la dispoziție un alt mijloc juridic prin care să-și poată recupera pierderea suferită. Din examinarea condițiilor de admisibilitate enunțate mai sus, rezultă că principiul îmbogățirii fără justă cauză are un caracter subsidiar nefiind incidență în cauză, întrucât între recurentă se află în procedura insolvenței și, prin urmare, pentru astfel de situații, creditorul obligației are la dispoziție alte căi juridice, așa cum s-a arătat mai sus.

Acțiunea în restituire "de in rem verso" are drept scop restabilirea echilibrului patrimonial între părțile din proces, de pe urma unui fapt licit și voluntar care a produs o îmbogățire a uneia dintre părți în detrimentul altora, în afara oricărui raport contractual. De regulă, s-a statuat că dreptul la restituire prin această acțiune, nu poate fi vorba în sfera raporturilor contractuale când foloasele realizate de o parte sunt consecința actului juridic consimțit și consfințit de cealaltă parte și care constituie temeiul lor legal, principiul forței obligatorii a contractului în lumina dispozițiilor art. 969 C. civ.

De asemenea, acțiunea "de in rem verso" nu poate fi intentată pentru determinarea unei părți să-și execute anumite obligații contractuale sau pentru angajarea răspunderii contractuale în caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, cel sărăcit trebuie să nu aibă la dispoziție "un alt mijloc juridic" prin care să-și poată recupera paguba suferită; prin sintagma "un alt mijloc juridic" se înțelege că partea care a fost sărăcită nu are la îndemână alte mijloace legale de reîntregire a patrimoniului diminuat, în temeiul căreia să-și recupereze pierderea/paguba efectiv suferită. În speță, recurenta având în cadrul procedurii de insolvență căi prin care să-și valorifice pretinsele creanțe raportate, evident la interesele creditorilor.

Prin urmare, în mod corect și cu o interpretare în spiritul limitelor cu care a fost învestită, instanța de apel a apreciat că în cauză reclamanta nu poate uza de această instituție, întrucât are la îndemână prevederile legale înscrise de procedura insolvenței. În consecință, instanța de apel a constatat legal și temeinic că acțiunea reclamantei, din modul de redactare al petitului precum și din probatoriul solicitat, că reclamanta a pornit de la o premisă greșită în stabilirea obiectului acțiunii cu care a învestit instanța, solicitând pe calea îmbogățirii fără justă cauză a se constata valoarea celor trei bilete la ordin.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte urmează să respingă și celelalte critici ale recurentei care tind spre admisibilitatea acțiunii promovate de reclamantă, pe de o parte, iar pe de altă parte, recurenta aduce critici cu privire la modul de soluționare a contestațiilor formulate în procedura insolvenței - pe care le menționează formal - și pe care instanța de recurs nu le poate examina, întrucât exced controlului judiciar căii de atac exercitate. Referitor la decizia depusă la termenul de astăzi, Înalta Curte constată că aceasta excede controlului judiciar, iar pe de altă parte, această chestiune se tranșează numai în cadrul procedurii de insolvență demarată în prezenta cauză.

În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat, recursul declarat de reclamantă împotriva Deciziei civile nr. 10 din 6 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A.I. SA prin administrator judiciar SC A.L. I.P.U.R.L. București. împotriva Deciziei civile nr. 10 din 6 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2013. Procesat de GGC - AS