ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3183/2010

Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția VI-a comercială, sub nr. 14963/3 din 18 aprilie 2008, reclamanta I.E. a chemat în judecată pe pârâtele B.C.M. și SC P. SRL București, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să le oblige pe pârâte să-i furnizeze informațiile solicitate prin notificările comunicate prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, cu nr. 6662-6663 din 16 iulie 2007 și prin notificarea comunicată prin B.E.J. P.V.A., înregistrată sub nr. 137 din 21 martie 2008. În motivarea cererii reclamanta a arătat că este asociat al societății pârâte, deținând 49 % din capitalul social și, că a solicitat în repetate rânduri administratorului societății să-i furnizeze date cu privire la activitatea societății, pe care însă nu le-a primit.

La data de 13 iunie 2008 reclamanta a precizat cererea introductivă enumerând actele și informațiile pe care le solicită de la pârâte. Prin sentința comercială nr. 13077 din 28 noiembrie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele. Reclamanta deține calitatea de asociat al SC P. SRL deținând o cotă de 49 % din capitalul social. Potrivit dispozițiilor art. 198 și 199 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 și dispozițiilor art. 14 lit. d), f) și j) din Actul constitutiv, reclamanta are dreptul de a cerceta registrul asociaților și de a exercita dreptul de control asupra societății pârâte.

În acest sens, între reclamantă și administratorul SC P. SRL s-a purtat o corespondență cu privire la punerea la dispoziția reclamantei a actelor și informațiilor referitoare la situația societății pârâte. Din cuprinsul acestei corespondențe, prima instanță a reținut că actele și informațiile solicitate au fost puse la dispoziția reclamantei, dar și că o parte dintre acestea se află la organele de poliție. Prin urmare, s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada refuzului pârâtelor de a-i pune la dispoziție documentele și informațiile solicitate. De asemenea, aceasta nu a făcut dovada faptului că s-a prezentat la sediul social al societății și că i s-a refuzat dreptul de a consulta documentele societății și de a-și exercita dreptul de control.

Împotriva acestei sentințe de declarat apel reclamanta I.E. Prin decizia comercială nr. 399 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantei. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele. Prin încheierea de ședință din data de 16 aprilie 2009, instanța de apel a încuviințat apelantei cererea de audiere a martorului L.J. și de reaudiere a martorului G.A. Deși a acordat mai multe termene pentru ca apelanta să afle domiciliul martorului L.J., aceasta nu și-a îndeplinit obligația, astfel că, în baza art. 186 alin. (1) și (2) C. proc. civ., a dispus decăderea apelantei din dreptul de ascultare a acestui martor.

Pe fond, s-a reținut că, potrivit probelor administrate în cauză, atât în fața primei instanțe cât și în fața celei de apel, reclamantei i au fost comunicate documentele și informațiile solicitate, și cu toate că aceasta a semnat în prezența avocatului ales, de primire a acestora, susține că nu a primit toate actele cerute. S-a mai reținut că reclamanta a fost convocată la sediul societății de mai multe ori, în vederea ținerii adunărilor generale, însă de fiecare dată reclamanta a refuzat să se prezinte. Prin urmare, instanța de apel a reținut că reclamanta a ales să nu exercite drepturile legale și statutare ce derivă din calitatea sa de asociat, și că nici nu a făcut dovada refuzului pârâtelor de a-i comunica actele și informațiile solicitate și nici dovada împiedicării reclamantei de a avea acces în sediul societății.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta I.E. aducându-i următoarele critici. 1. În mod greșit instanța de apel a decăzut pe recurentă din proba cu martori, deși încuviințase anterior audierea martorei J.L.I., încălcându-i astfel dreptul la apărare. Recurenta susține că a făcut demersuri la B.E.P. și că timpul pentru sosirea răspunsului acestei instituții, cu privire la domiciliul martorei, a fost prea scurt. Cu toate acestea recurenta susține că și-a îndeplinit obligația impusă de instanță și a indicat adresa martorei, neexplicându-și de ce adresa de la B.E.P. nu a ajuns la dosarul cauzei. Se mai susține de recurentă că a solicitat instanței ca părțile adverse să depună la dosarul cauzei acte din care să rezulte adresa de domiciliu a martorei, însă, în mod inexplicabil instanța a respins și această cerere.

2. Hotărârea instanței de fond nu cuprinde considerentele care au stat la baza înlăturării dovezilor și susținerilor sale. Se susține de către recurentă că nu a avut acces la sediul social pentru a putea vedea actele SC P. SRL, acest lucru rezultând și din faptul că la fostul sediul social nu s-a putut face afișarea unei citații și că societatea care închiriase un spațiu pentru sediul social al pârâtei a fost radiată la data de 21 noiembrie 2007. În mod greșit a reținut instanța de apel faptul că recurenta nu s-a prezentat la convocările A.G.A., deoarece a fost împiedicată de alte probleme mai importante, precum vizita în țara de domiciliu – SUA. Se susține de către recurentă că obligația de a-i comunica unele acte privind activitatea societății pârâte, îi revenea și pârâtei B.C., care în acea perioadă avea calitatea de mandatar special al recurentei, însă instanța de apel nu a verificat aceste aspecte invocate de recurentă.

Recurenta apreciază că aspectele relevate se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a reținut că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente. 1. Prima critică nu poate fi reținută, recurentei-reclamante nefiindu-i încălcat dreptul la apărare. Potrivit dispozițiilor art. 112 pct. 5 teza ultimă C. proc. civ., atunci când se cere dovada cu martori, se va arata numele și locuința martorilor. Prin urmare, este obligația celui ce propune dovada cu martori, în speța de față recurenta-reclamantă, de a indica numele și locuința martorilor propuși, însă recurenta nu și-a îndeplinit această obligație, deși instanța de apel a acordat mai multe termene în acest sens.

Toate susținerile recurentei cu privire la demersurile pe care le-a făcut cu privire la aflarea domiciliului martorei propuse nu pot suplini lipsa de finalitate a acestor demersuri și faptul că nu a reușit până la urmă să indice adresa de domiciliu a martorului propus, legea obligând-o la acest lucru. De altfel, instanța de apel a încuviințat reaudierea unui martor deja audiat în fața primei instanțe, martor care a putut fi citat, astfel încât nu se poate susține că instanța de apel nu a acceptat cererile formulate în apărare de recurentă, vina pentru imposibilitatea citării martorei propuse de recurentă aparținând doar acesteia, astfel încât instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 186 alin. (2) C. proc.

civ. 2. Criticile formulate în legătură cu fondul cauzei privesc greșita interpretare a probatoriului existent la dosarul cauzei, deci temeinicia deciziei recurate și nu legalitatea acesteia, așa cum în mod formal susține recurenta, or, sub acest aspect instanța de recurs nu mai poate analiza hotărârea instanței de apel, dispozițiile pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta I.E. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 399 din 29 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă reclamanta la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei pârâte B.C.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 7 octombrie 2010.