ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2964/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 24 ianuarie 2006, reclamantul M.M.V. i-a chemat în judecată pe pârâții J.B. și SC R. SRL Oradea, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună excluderea pârâtului din SC R. SRL, arătând în motivare că a înființat cu pârâtul societatea comercială în baza încheierii nr. 1447 din 11 august 2004 a Tribunalului Bihor, având ca obiect principal de activitate transporturi rutiere de mărfuri. Pentru buna desfășurare a societății, l-a convocat pe pârât, în calitate de asociat-administrator de mai multe ori în anii 2004, 2005, 2006, pentru a supune analizei adunării generale a asociaților un raport cu privire la activitatea societății, bilanțul anual, precum și programul de activitate și cel de buget pe anul următor, însă pârâtul nu s-a prezentat niciodată.

S-a mai arătat că pârâtul este asociat unic și administrator în cadrul SC S. SRL din Franța, cu care societatea din România a încheiat diferite contracte care s-au derulat sau sunt în curs de derulare. Datorită neregulilor constatate în derularea contractelor, în urma verificărilor la Grefa Tribunalului de Comerț din Perpignan, s-a constatat că societatea pârâtului din Franța nu a avut, nu are nicio activitate și este o firmă fantomă. Acțiunea nu a fost motivată în drept. Reclamantul a depus ulterior „Precizare de acțiune”, prin care a chemat în judecată și SC SA. SRL Oradea, solicitând excluderea pârâtului J.B. atât din cadrul SC R. SRL, cât și din SC S. SRL. În drept, au fost invocate prevederile art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința nr. 959/COM din 22 mai 2007, Tribunalul Bihor Oradea a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul M.M.V. în contradictoriu cu pârâții J.B., SC R. SRL și SC S. Oradea, fără cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a avut în vedere actele dosarului, precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză. Prin decizia nr. 9/C-A din 5 februarie 2008, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului, pe care a menținut-o în totalitate. L-a obligat pe apelant să-i plătească intimatului J.B. suma de 1500 RON cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în considerente, că: Prin acțiunea formulată în fața primei instanțe, apelantul reclamant a solicitat instanței excluderea intimatului pârât din cele două societăți comerciale SC R. SRL și SC S. SRL, unde amândoi îndeplinesc, atât calitatea de asociați, cât și administratori, invocând fraudarea societăților de către administratorul pârât, cetățean străin. Motivele invocate în susținerea acțiunii formulate de către reclamant, constând în inducerea sa în eroare la momentul la care a optat să-i cesioneze pârâtului părți sociale din cele două societăți și neachitarea unei cantități de marfă livrate unei societăți din Franța, la care a fost asociat pârâtul, au fost în mod corect reținute de prima instanță drept motive neîntemeiate pentru existența actului de fraudă invocat prin prisma dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată, invocate drept temei al cererii de excludere.

Astfel, cum în mod judicios a reținut prima instanță, neachitarea de către o societate terță a contravalorii mărfii livrate de către o altă societate, nu reprezintă în mod automat un act de fraudă săvârșit de pârâtul administrator, care deținea și la societatea debitoare părți sociale, atâta vreme cât acest fapt nu a fost însoțit și de dovedirea unui element volițional intenționat săvârșit de pârât care să permită calificarea faptului drept un act de înșelăciune, simpla neplată a creanței nefiind suficientă, atâta vreme cât creditorul are la îndemână și este îndreptățit să exercite împotriva debitorului său mijloacele și posibilitățile conferite de lege pentru recuperarea creanței.

De asemenea, neînțelegerile dintre cei doi administratori, ori neparticiparea pârâtului intimat la conducerea societății, respectiv dezinteresul acestuia, nu constituie motive de excludere a acestuia, potrivit normelor legale, iar săvârșirea vreunei „fraude” prin aceste fapte, nu s-a dovedit a exista. De altfel, atâta vreme cât neglijența, inabilitatea în afaceri, dezinteresul în afaceri nu sunt însoțite de probe din care să rezulte existența unui element volițional care să permită calificarea lor ca fiind elemente frauduloase, acestea nu pot constitui de sine stătător fapte care se pot încadra în noțiunea de „fraudă săvârșită de administrator” în dauna societății. În consecință, curtea de apel a reținut că în mod judicios a apreciat prima instanță, prin prisma probatoriul administrat și a dispozițiilor legale incidente, că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, motivele de apel invocate fiind nefondate.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamantul M.M.V., întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată; în subsidiar, solicită casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. În motivarea recursului său, reclamantul susține că intimatul, în calitate de administrator, nu numai că nu s-a implicat deloc în conducerea societăților, dar prin acțiunile sale a săvârșit fraude în dauna lor. Astfel, acesta, punând mai presus interesul societății sale, S.D. SRL, a încheiat cu SC S. SRL un contract, cu intenția vădită de a o frauda pe aceasta din urmă, prin refuzul de a achita contravaloarea mărfii livrate.

Intimatul, conștient fiind de faptul că neachitarea sumei datorate urma să producă pagube însemnate SC S. SRL, a stăruit în atitudinea sa păgubitoare pentru societate. Mai arată că deși intimatul a prezentat instanței înscrisuri care atestă faptul că s-au efectuat plăți în favoarea SC S. SRL, acestea nu fac dovada că s-a achitat contravaloarea suporților de crăciun livrați în luna decembrie 2004, - frauda săvârșită de către intimat fiind evidentă. În fine, susține că dacă se va aprecia că nu este dovedită în mod neechivoc frauda intimatului, s-ar impune a se avea în vedere faptul că prima instanță a respins în mod nejustificat proba testimonială, cu care a încercat să dovedească în mod indubitabil acest aspect.

Recursul nu este fondat. Din examinarea susținerilor din recurs, în raport de actele dosarului, precum și de hotărârile pronunțate în cauză, se constată următoarele: Susținerea recurentului-reclamant potrivit căreia intimatul-pârât ar fi refuzat achitarea contravalorii suporților de crăciun livrați în luna decembrie 2004, cu intenție vădită de fraudă, nu constituie în sine un motiv suficient de puternic pentru a atrage aplicabilitatea dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, atât timp cât faptul invocat nu a fost însoțit de dovedirea elementului volițional invocat. Din analizele de debitare depuse de pârât la dosar rezultă că SC S.D.

SRL a efectuat plăți în favoarea SC S. SRL, în perioada martie-septembrie 2005, în valoare de 11.300 Euro, iar, pe de altă parte, pârâtul invocă împrejurarea că livrarea s-ar fi efectuat în cele din urmă către o altă firmă, deși societatea din Franța a plătit contravaloarea mărfii, astfel încât devine evident că între părți există discuții sub acest aspect, a căror clarificare excede însă obiectului litigiului de față.

Pentru ca dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 să poată deveni aplicabile în prezenta cauză, s-ar fi impus ca reclamantul să probeze frauda săvârșită de pârât, ori modul în care acesta s-a servit de semnătura socială sau de capitalul social în folosul său sau al altora, ceea ce în speță nu s-a întâmplat, iar proba testimonială propusă de reclamant în mod corect a fost respinsă de instanță ca neconcludentă cauzei, întrucât prin aceasta s-a intenționat să se demonstreze neînțelegerile dintre asociați, or, aceasta nu constituie un motiv de excludere a asociatului din societatea cu răspundere limitată, atât timp cât cazurile de excludere a asociaților sunt prevăzute limitativ de art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Potrivit acelorași prevederi nici neparticiparea intimatului-pârât la ședințele AGA la care a fost convocat nu poate constitui în sine un motiv de excludere din societate. În ce privește susținerile reclamantului, în sensul că ar fi fost indus în eroare în momentul asocierii cu pârâtul în cadrul celor două societăți din România, nu s-a probat că SC S.D. SRL nu are niciun fel de activitate, iar din înscrisurile depuse de pârât rezultă că acesta a cesionat părțile sale sociale din cadrul SC S.D. SRL, în baza contractului de cesiune de părți sociale din 20 decembrie 2005, societatea menținându-și sediul pe raza Tribunalului Comerțului din Paris.

Pe de altă parte, se constată că, în acest sens, reclamantul a invocat o situație concomitentă cu momentul constituirii societăților, or, în accepțiunea dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, faptele abuzive ale administratorului trebuie să fie săvârșite pe parcursul derulării activității societății, pentru ca aceste dispoziții să poată deveni aplicabile. În consecință, reținându-se că reclamantul nu a formulat nicio critică întemeiată, care în condițiile expres și limitativ ale art. 304 C. proc. civ. să conducă la modificarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută, ca fiind legală și se va respinge recursul declarat de reclamantul M.M.V., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.M.V. împotriva deciziei nr. 9/C-A din 5 februarie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 18 noiembrie 2009.