ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 714/2015

Decizia nr. 714/2015 Asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 60/P din data de 26 martie 2013 pronunțată de către Tribunalul Bihor, în baza art. 334 C. proc. pen. (1968), s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), dată prin rechizitoriu, în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), text de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului Q., la o pedeapsa de 10 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. (1969), i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen.

(1969) pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsă complementară. În baza art. 71 C. pen. (1969), i s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. (1969) cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 14 C. proc. pen. (1968) cu referire la art. 346 C. proc. pen. (1968) și art. 998-999 C. civ., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabila civilmente SC A. SRL, prin lichidator judiciar B. SPRL, la plata următoarelor sume în favoarea părților civile: 53.380,98 RON în favoarea SC C. SRL, 66.399,65 RON în favoarea SC D. SRL, 98.418,92 RON în favoarea SC E. SRL, 17.153,98 RON în favoarea SC F. SRL, 40.772,21 RON în favoarea SC G. SRL, 4.690,59 RON în favoarea SC H. SRL, 11.774,54 RON în favoarea SC I. SRL, 4.637,81 RON în favoarea SC J. SRL, 50.325,1 RON în favoarea SC K. SRL, 30.420,66 RON în favoarea SC L. SRL.

S-au respins pretențiile părții civile SC M. SA ca neîntemeiate. În baza art. 7 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, s-a dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare în registrul comerțului privind pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969) aplicată inculpatului. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. (1968), a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. În baza art. 199 alin. (3) C. proc. pen.

(1968), au fost scutiți avocații N. și O. de plata amenzilor în cuantum de cate 2.000 RON aplicate acestora prin încheierea din data de 10 decembrie 2012. Totodată, s-a dispus virarea, din fondurile Ministerului Justiției, în favoarea Baroului Bihor a sumei de 100 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu, avocat P. conform delegației din 13 octombrie 2010. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din 01 octombrie 2010 emis în Dosarul nr. x/P/2009 a fost trimis în judecată inculpatul Q. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(1969), reținându-se în sarcina acestuia că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada martie - aprilie 2009, în calitate de administrator al SC A. SRL Oradea, a lansat și semnat o serie de comenzi către 11 societăți - părți vătămate pentru preluarea de cantități de materiale de construcții și apoi a cesionat părțile sociale ale societății susmenționate la data de 07 aprilie 2009, dată de la care au început să se efectueze transporturile de marfă, inducând în eroare în acest mod părțile vătămate și creându-le un prejudiciu total în valoare de 721.517 RON, prin neplata contravalorii mărfurilor achiziționate. S-a mai reținut că părțile vătămate s-au constituit părți civile și au solicitat obligarea inculpatului la plata de despăgubiri, inculpatul fiind audiat atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, arătând ca este întrutotul nevinovat și ceea ce se întâmpla este o înscenare pusă la cale de către organele abilitate ale statului.

Ca situație de fapt, instanța de fond a reținut că, în data de 21 martie 2007, s-a dispus de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor înregistrarea mențiunii privind dobândirea de către inculpatul Q. și martora R. - în proporție de 90, respectiv 10% - a părților sociale a SC A. SRL, deținute anterior de către martorii S., T. și U., cărora li s-a retras calitatea de asociați, fiind numit, totodată, în calitate de administrator V. Potrivit actului adițional al actului constitutiv al SC A. SRL și a hotărârii nr. 3 din 27 decembrie 2006, cesiunea părților sociale a avut loc în schimbul sumei totale de 189.117 euro, sume ce nu au fost contestate nici de către inculpat și nici de către martorul T. Începând cu data de 14 martie 2007, drept de semnătură pentru SC A. SRL a dobândit administratorul V. și inculpatul Q. Administratorul V. a exercitat funcția de administrator până în data de 21 noiembrie 2008, când a fost revocat, inculpatul Q. preluând această funcție, însă potrivit declarației sale, funcția avea doar un caracter scriptic, atribuțiile fiind exercitate de W., care refuzase sa fie numit efectiv ca având această calitate.

Prima instanță a reținut că din declarația inculpatului Q., coroborată cu cea a martorului W. (care avea funcția de director al societății), a rezultat că practic atribuțiile de administrator erau exercitate de acesta din urmă, dar sub coordonarea inculpatului, aspect confirmat și de martorele X. (casieră) și Y. (economistă). S-a arătat că, potrivit declarației inculpatului, scopul preluării părților sociale ale SC A. SRL a fost dorința de a achiziționa materiale de construcție fără intermediar în condițiile în care cealaltă societate administrată de inculpat, SC Z. SRL, se ocupa de construcția de imobile pe raza localității Paleu, aspect confirmat atât de martora AA., care a arătat că cea de a doua societate era principalul client al SC A. SRL, cât și de reprezentanții unora din părțile civile, care au declarat că marfa era descărcată în cea mai mare parte direct la Paleu.

Pe de altă parte, s-a reținut că relația comercială dintre SC A. SRL și SC Z. SRL, societăți care îl aveau ca asociat majoritar pe inculpatul Q., a fost particularizată și prin alte elemente, în acest sens facându-se referire la raportul de inspecție fiscală a Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor care confirmă calitatea de partener majoritar al celei de-a doua societăți în raport de prima, precum și faptul că, pe parcursul anilor 2007, 2008 și 2009, SC A. SRL a practicat în raport cu SC Z. SRL un adaos comercial aproape nul, spre deosebire de relația cu ceilalți cumpărători, situație în care s-a ajuns ca adaosul mediu per total în anul 2008 să fie de doar 3,4%, nefiind acoperite în acest fel cheltuielile de desfășurare a activității, adaosul comercial înregistrând o scădere în fiecare an, încă de la data cesionării firmei.

Această din urmă împrejurare a fost relevată și de declarația martorului W., șef de departament la SC A. SRL și persoana prin intermediul căreia inculpatul administra în principal societatea, care a confirmat existența unei diferențe de adaos între cel practicat în relația cu SC Z. SRL și cel practicat în relația cu restul cumpărătorilor de materiale, care a condus la scăderea încasărilor și imposibilitatea achitării cheltuielilor firmei.

Această politică de preturi practicată de către SC A. SRL a avut ca rezultat logic pierderi; în condițiile unei cifre de afaceri relativ apropiată - 10.308.818 RON în 2007 și 9.415.823 RON în 2008, profitul impozabil realizat s-a diminuat de la 197.218 RON în 2007, la o pierdere contabilă în sumă de 1.676.773 RON în 2008, instanța reținând din aceste împrejurări faptul că inculpatul a decis ca, aproape întreaga activitate a firmei, să servească la susținerea celei de a doua societăți, SC Z. SRL, căreia i-a profitat bineînțeles practicarea preturilor sub cele ale pieței și, mai ales, sub cele generate de cheltuielile efective de achiziție.

În condițiile date, fiind evident ca activitatea SC A. SRL nu putea continua fără ca debitele cumulate înregistrate să afecteze în mod grav relațiile sale comerciale, inculpatul a hotărât încă din 15 martie 2007 să crediteze SC A. SRL cu diferite sume, în total 822.819,07 RON (conform actului de compensare din data de 07 aprilie 2009), aceste aspecte rezultând și din declarația acestuia și din cea a martorului W.. Potrivit declarației sale, încă din cursul lunii octombrie 2008, inculpatul a luat hotărârea de a vinde SC A. SRL întrucât nu se mai putea ocupa de ea dat fiind implicarea sa activă în SC Z. SRL, însă, deși a făcut demersuri în acest sens, nu a putut obține o ofertă corectă, astfel încât s-a trecut la restructurări de personal.

Cu privire la poziția inculpatului în aceasta privință, prima instanță a apreciat că aceasta a fost foarte contradictorie, datele indicate ca fiind cele ale luării hotărârii cesionarii societății diferind de la o declarație la alta. Astfel, în declarația dată în cursul urmăririi penale, inculpatul a susținut că, la data de 01 aprilie 2009, împreună cu asociata sa R. a luat hotărârea de a vinde firma SC A. SRL, făcând o hotărâre de consiliu de administrație în aceeași zi, întrucât la această firmă nu avea controlul faptic 100%, nefiind implicat în mod direct în administrarea și funcționarea acesteia; totodată, a menționat că încă din septembrie 2008 a avut intenția de a vinde firma întrucât nu s-a putut ocupa fizic și de această firmă.

Instanța a observat că în niciuna dintre declarații inculpatul nu a recunoscut ca SC A. SRL avea deja la sfârșitul anului 2008 probleme financiare, având nevoie de acele operațiuni de creditare pentru continuarea activității, ci dimpotrivă a susținut, contrar evidentei, ca „era profitabilă”, deși dificultățile financiare reliefate de către raportul de inspecție fiscală erau cunoscute de către cei implicați în activitatea societății, inclusiv de către inculpat. Astfel, martora X. angajată a societății în funcția de casieră a arătat ca inculpatul a afirmat de mai multe ori că „nu suntem rentabili”, iar martorul W. a relatat împrejurarea că, începând din ianuarie 2009, au avut loc mai multe concedieri la firmă, rămânând doar câțiva angajați și că activitatea era mult redusă, nemaiavând aproape deloc marfă în depozit.

De asemenea, martora Y. a arătat că l-a auzit de foarte multe ori pe Q. spunând că dorește sa vândă firma sau să o închidă deoarece nu este rentabilă. Pe de altă parte, inculpatul a recunoscut în declarația sa în fața instanței că „am făcut restructurări la SC A. SRL inclusiv în cursul lunii ianuarie 2009, însă nu am făcut în cursul lunii martie, aprilie 2009”. Situația extrem de dificilă a SC A. SRL a fost remarcată și subliniată de către notarul BB. care, studiind înscrisurile aduse de către soția inculpatului în data de 06 aprilie 2009 în vederea redactării actelor de cesiune a SC A. SRL, a sesizat existența unui pasiv de câteva miliarde ROL în gestiunea societății.

Prima instanță a mai reținut că angajații SC A. SRL au arătat în declarațiile date că, începând în prima parte a anului 2009, au remarcat o creștere cantitativă a comenzilor de materiale, fapt ce le-ar fi născut suspiciuni cu privire la intențiile reale ale inculpatului referitor la activitatea societății. Astfel, martorul W. a arătat că, la începutul anului 2009, inculpatul i-a cerut să contacteze furnizorii de materiale pentru comenzi care, din punctul său de vedere, erau mult mai mari decât cele cu care era obișnuit în perioadele calendaristice similare din anii precedenți, produsele urmând a fi trimise direct la șantierul din Paleu.

În declarația dată în cursul urmăririi penale la câteva luni de la desfășurarea evenimentelor, martorul a declarat că „pe la sfârșitul lunii martie 2009 am fost chemat de Q. la sediul SC Z. SRL, unde acesta mi-a dictat o listă cu necesar de marfă și mi-a spus că această marfă va fi livrată direct la Paleu (...) când am văzut că acel necesar era foarte mare, am bănuit ca nu este ceva curat în ceea ce privește solicitarea domnului Q. și eu personal am refuzat sa lansez comenzile (...) după refuzul meu numitul Q. mi-a spus să întocmim totuși comenzile pentru că le va semna el personal”. Aceleași împrejurări au fost relatate însă și de către alți martori audiați în cauză, respectiv martora X., martorul CC., rămas singurul gestionar al depozitului SC A. SRL din luna ianuarie 2009, martora DD.

Martorul CC., gestionarul depozitului firmei, a declarat că „începând din luna octombrie, noiembrie, decembrie 2008 și continuând cu 2009, stocurile de materiale din depozit au scăzut față de cele existente anterior crizei”, acesta fiind angajat în aceasta calitate la SC A. SRL încă din 01 iunie 2007 și fiind în mod evident în măsură sa facă astfel de comparații.

Instanța a avut în vedere, pe de altă parte, și depoziția martorei EE., angajată a SC A. SRL în calitate de contabilă, care a declarat că „nu mi s-a părut că la începutul anului 2009 să se fi emis comenzi pentru materiale de construcții într-o cantitate mai mare decât cea uzitată în mod obișnuit”, aceasta precizând însă mai departe că „perioada în care am lucrat eu a fost de doar circa 1 an de zile”, declarație ce tinde să susțină poziția inculpatului în sensul că aceste cantități de materiale erau variabile în funcție și de anotimpuri, fiind evident că anumite materiale de construcție erau solicitate în special atunci când se relua activitatea în domeniu, respectiv în cursul primăverii.

Cu toate acestea, prima instanță a reținut că aprecierile angajaților, ce susțineau existenta unor comenzi mai mari decât cele obișnuite în cursul lunilor martie - aprilie 2009, nu pot fi înlăturate în condițiile în care chiar unele dintre părțile civile au apreciat comenzile respective ca fiind mai mari decât de obicei și au omis sa le onoreze în totalitate (SC I. SRL și SC D. SRL). Mai mult, din evidențele unora dintre părțile civile a reieșit că într-o singură zi, 06 aprilie 2009, a fost comandată mult mai multa marfă decât în tot restul anului.

În consecință, s-a apreciat ca fiind cert faptul că angajații SC A. SRL au perceput noile comenzi de materiale de la sfârșitul lunii martie - începutul lunii aprilie ca fiind mai mari decât cele uzuale, atât prin raportare la perioada începerii activității în construcții, dar și la criza economică ce abia se instalase, la împrejurarea că toate mărfurile erau solicitate doar de către inculpatul Q., fără vreo comandă consistentă din partea altor cumpărători, la valoarea mare a cantităților ce era suprapusă peste o perioadă relativ mică de timp în care s-au efectuat comenzile și livrat materialele, iar această percepție nu a fost străină nici de restul circumstanțelor privind activitatea firmei.

De altfel, și reprezentanții unora dintre părțile civile au perceput aceste comenzi ca fiind mult mai mari decât cele obișnuite, fapt ce le-a ridicat suspiciuni cu privire la intențiile reale ale SC A. SRL, determinându-i să nu onoreze decât o parte din aceste comenzi. De asemenea, s-a reținut că între martorii W., X. și DD. s-au purtat anumite discuții privitoare la suspiciunile pe care le aveau vis a vis de intențiile inculpatului, declarațiile celor trei martori, în această privință, coroborându-se pe deplin intre ele, neexistând nicio altă probă care sa conducă la adoptarea vreunei alte concluzii. În ce privește stabilirea identității persoanei care a semnat efectiv respectivele comenzi, instanța a reținut că declarațiile celor trei martori sunt în contradicție cu cea a inculpatului Q., primii susținând în mod repetat ca inculpatul a fost cel care a semnat comenzile, iar ultimul negând.

Apreciind că această împrejurare nu este relevantă pentru lămurirea stării de fapt, instanța a respins cererea de efectuare a expertizei grafice, arătând că nu este esențial cine a semnat comenzile, ci împrejurarea că ele au fost emise din dispoziția inculpatului în funcție de necesarul de materiale al clientului principal care era

SC Z. SRL.

De altfel, și asupra acestui aspect s-a reținut că inculpatul a avut o poziție contradictorie în declarațiile date, fie susținând că nu a cerut efectuarea niciunei comenzi de materiale, fie recunoscând că ar fi cerut așa ceva, iar angajații nu ar fi refuzat niciodată. S-a apreciat evidentă împrejurarea că angajații SC A. SRL nu puteau emite comenzi de materiale către furnizori, fără să se raporteze la solicitările clienților, care, în speță, veneau în principal de la SC Z. SRL. În plus, dacă nu s-ar fi solicitat acele materiale de către SC Z. SRL, ele nu s-ar fi cumpărat de această firmă și nici recepția lor nu ar fi fost posibilă la respectiva societate. A fost apreciată relevantă pentru această stare de fapt inclusiv împrejurarea că majoritatea mărfurilor comandate și livrate au fost transportate de către părțile civile direct la șantierul din Paleu, facturile emise de către SC A. SRL către SC Z. SRL fiind ulterioare descărcării lor la șantierul acesteia din urmă.

Mai mult, reprezentanții părților civile (martorii FF., GG., HH. și II.) au arătat că, în contextul emiterii comenzilor de materiale, au discutat fie cu angajații SC A. SRL, fie chiar cu inculpatul. Ca atare, instanța a reținut ca fiind pe deplin dovedit că înscrisurile „comenzi” emise în perioada martie - aprilie 2009, perioadă reținută în actul de sesizare ca fiind cea a comiterii infracțiunii de înșelăciune, au fost întocmite și expediate către părțile civile din dispoziția inculpatului. În concret, s-a arătat că situația acestor comenzi a fost următoarea: Partea civilă SC C. Brașov avea o relație de afaceri de durată cu SC A. SRL, context în care, în 26 martie 2009, a primit o nouă comandă pentru materiale.

Martorul JJ. a arătat că, deși au livrat în cursul lunii decembrie 2008 marfă în valoare de circa 77.000 RON, neachitată în totalitate, s-a hotărât la nivelul conducerii societății să se onoreze și această nouă comandă, fiind livrată marfa în valoare de aproximativ 125.000 RON. Pe parcursul emiterii comenzilor și livrării mărfii nu s-a discutat deloc cu inculpatul, însă întrucât începând cu 17 aprilie 2009, toate biletele la ordin emise și semnate de Q. au început să fie refuzate de bancă ca urmare a lipsei de disponibil în conturi, la finele lunii aprilie 2009 împreună cu un coleg de serviciu, KK., s-a deplasat la Oradea și, găsindu-l pe Q. la sediul său de la SC Z. SRL, l-a întrebat ce se întâmplă cu biletele la ordin refuzate, acesta răspunzând că nu mai este administrator al firmei de câteva săptămâni, că firma a fost vândută de soția sa și că el personal nu cunoaște numele noului administrator și nici data respectivei tranzacții.

Martorul a mai arătat că inculpatul a refuzat să le prezinte actele în care era menționat noul administrator, invocând că sunt confidențiale și arătând că a fost internat în spital și soția sa nu i-a spus că a cesionat părțile sociale deținute la societate. Acest martor a mai relatat, însă, un fapt important și anume acela că, la finalul lunii martie 2009, a fost contactat de către directorul SC A. SRL, care i-a solicitat o amânare a plăților, emițându-i-se bilete la ordin cu scadența în lunile aprilie - a doua jumătate și mai 2009. Partea civilă SC D. SRL a livrat, de asemenea, marfă către SC A. SRL în cadrul unei relații de afaceri care a început încă din anul 2003, înțelegerea pe care reprezentanții acestei societăți o aveau cu Q. fiind aceea că, după ce SC A. SRL primea facturile emise pentru marfă livrată, inculpatul preda bilete la ordin cu scadență de până la 60 de zile.

În aceste condiții, martorul LL., reprezentantul de vânzări al părții civile, s-a prezentat la SC A. SRL la începutul lunii aprilie 2009 pentru a ridica instrumentele de plată aferente facturilor emise în perioada 30 martie - 01 aprilie 2009, care erau în sumă de peste 50.000 RON, ocazie cu care s-a întâlnit personal cu Q. care l-a informat că firma a fost vândută cu active și pasive și că el nu mai are calitatea de a elibera bilete la ordin. De asemenea, i-a comunicat faptul că nu mai răspunde el pentru biletele la ordin pe care le-a eliberat, ci noul administrator ale cărui date de contact nu le cunoaște și nici nu le deține, firma fiind vândută de soția lui în momentul în care era internat la Timișoara.

De asemenea, martorul a mai prezentat și un înscris „comanda”, ce a fost primit de către partea civilă în 06 aprilie 2009, însă pe care nu l-a onorat tocmai pentru că viza o cantitate „foarte mare de marfă”.

Instanța de fond a remarcat astfel că, spre deosebire de aprecierile referitoare la cantitățile mari ale comenzilor, aprecieri formulate de către martorii angajați ai SC A. SRL ale căror afirmații au fost calificate de către inculpat ca fiind subiective sau sugerate de către organele de urmărire penală, în cazul acestei părți civile, același gen aprecieri au avut și efecte imediate fiind de natură să o împiedice să onoreze o comandă deși, până în acel moment, partea civilă nu avea vreun alt temei de a refuza livrări de materiale către SC A. SRL (primul refuz de plată a survenit de abia în 10 aprilie 2009). Cu partea civilă SC E. SRL, SC A. SRL a încheiat prin inculpatul Q., în data de 02 aprilie 2009, un contract vizând dreptul acestei din urma societăți de desfacere a produselor comercializate de partea civilă, iar a doua zi a fost predată fila cec nr. 1 conform procesului-verbal din 03 aprilie 2009. În data de 06 aprilie 2009, partea civilă a recepționat prin fax o comandă semnificativă de materiale ~10 camioane de țiglă și accesorii, pe care a onorat-o în data de 07 și 08 aprilie 2009, când marfa a fost descărcată, în totalitate, la Paleu.

Potrivit declarației martorului FF. - agent de vânzări pe zona de N-V a României, SC A. SRL a emis o comandă de materiale în cursul lunii februarie 2009, pentru plată emițându-se mai multe bilete la ordin cu scadența în martie și aprilie, fără a se întâmpina probleme în ce privește onorarea la plata până în data de 13 aprilie 2009. La sfârșitul lunii martie, însă, inculpatul l-a contactat pe martor, având loc mai multe discuții atât telefonice, cât și personale între cei doi, ocazie cu care acesta i-a spus martorului că mai dorește să achiziționeze marfa, deși cealaltă marfa achiziționată nu era încă achitată. Martorul a fost de acord, cu condiția să fie încheiat un contract cu clauze clare și să se elibereze o filă cec ca și garanție a plății în conformitate cu politica firmei sale, sens în care, la data de 02 aprilie 2009, respectivul contract a fost semnat de către Q. din partea SC A. SRL, a doua zi fiind înmânată și fila cec ca garanție.

În ce privește partea civila SC M. SA, martorul MM., consilier juridic în cadrul aceste societăți, a arătat că, în perioada 18-31 martie 2009 societatea a livrat în favoarea SC A. SRL în nouă rânduri materiale de construcții în sumă totală de 29.435,6 RON, pentru plata cărora Q. a emis 9 bilete la ordin cu scadența în perioada 15 aprilie - 06 mai 2009, dând asigurări că va avea rezerva necesară achitării biletelor la ordin emise, lucru care nu s-a întâmplat însă. Deși l-a contactat telefonic pe inculpat, fiind emisă, în acest sens, și o adresă scrisă, acesta a refuzat să comunice datele persoanei către care a vândut firma, spunând că pe el nu-l mai interesează nimic legat de aceasta.

Potrivit facturii, comenzii și delegației pentru ridicare mărfuri aflate la dosar urmărire penală, au fost solicitate și livrate materiale de construcție inclusiv în data de 03 aprilie 2009. Martorul NN., consultant al aceleiași societăți, a arătat că, în primăvara anului 2009, fără a putea indica data exactă, a primit ordin de la patron să se deplaseze la SC A. SRL de unde să ridice paleții, precum și marfa livrată care se mai afla în depozit întrucât acesta se va închide. La fața locului a fost așteptat de W. și de magazioner, aceștia punându-i la dispoziție marfa pe care o livrase anterior la SC A. SRL. Marfa astfel încărcată a fost transportată la M., martorul arătând că, în acea împrejurare, patronul acestei firme a spus că depozitul SC A. SRL a fost sau va fi vândut.

Instanța a mai reținut că relația comercială dintre partea civilă SC F. și SC A. SRL s-a desfășurat începând cu anul 2006, însă până în luna aprilie 2009, nu au fost probleme cu plata mărfurilor livrate, martora II., director la această din urmă societate, arătând că au fost livrate diferite cantități de materiale și în perioada 10 martie 2009 - 01 aprilie 2009 pentru care s-a plătit prin bilete la ordin scadente începând din luna aprilie 2009. În data de 06 aprilie 2009, s-a primit la sediul părții civile o comanda mult mai mare de materiale ce a fost onorată în data de 08 aprilie 2009 pentru care s-a achitat cu bilet la ordin, scadent în luna mai 2009. Martora a mai arătat că a aflat la sfârșitul lunii aprilie 2009 că SC A. SRL a fost vândută, motiv pentru care s-a interesat despre situația societății la O.R.C.

și s-a întâlnit și cu inculpatul la sediul SC A. SRL, ocazie cu care, întrebându-l despre noul administrator, acesta i-a comunicat că nici el nu-l cunoaște, că soția lui a făcut actele de cesionare și că noul asociat și administrator unic îi datorează și lui o sumă mare de bani - peste 100.000 RON. Cu aceeași ocazie a menționat că nu i-a predat gestiunea și că îl caută pentru a-i preda marfa care a mai rămas în depozit. Instanța a apreciat că declarația martorei se coroborează cu înscrisul „comanda” din 06 aprilie 2009, cu factura emisă de partea civilă în 08 aprilie 2009 și avizele de însoțire a mărfii din 07 aprilie 2009. Aceeași poziție a fost reiterata de către martoră și în cea de a doua declarație în care a arătat că, în luna aprilie 2009, a fost sunată personal de către inculpatul Q. pentru a negocia prețul unei comenzi mai mari, ulterior primind și comanda scrisă.

Reprezentantul părții civile SC G. SA, OO., a arătat că în relația cu SC A. SRL, Q. sau angajații acestuia lansau comenzi la firma sa după care marfa cerută era ridicată de la societate, iar el elibera facturi ce erau plătite cu bilete la ordin sau file cec. A menționat că nu s-a implicat deloc în derularea acestor relații comerciale, singurul contact pe care l-a avut cu Q. fiind la vreo 3-4 zile după ce primul bilet la ordin scadent pentru 08 aprilie 2009 a fost declarat indisponibil de banca respectivă. Cu privire la acest aspect a arătat că l-a contactat telefonic pe Q., pentru a-i solicita lămuriri, acesta răspunzând abia la al doilea sau al treilea apel, ocazie cu care inculpatul i-a comunicat că nu are cunoștință despre vreun bilet la ordin, că a vândut firma de aproximativ 10 zile, doua săptămâni, unui individ pe care nu îl mai găsește și nu poate vorbi cu el, însă că va face demersuri în acest sens, prin angajații săi.

Martorul a mai relatat că, în aceeași zi în care a vorbit cu Q., când a aflat de biletul la ordin refuzat la bancă, a contactat-o pe d-na PP. de la SC A. SRL și a întrebat-o de ce a mai continuat să preia marfa dacă știa că societatea a fost vândută de Q. unei alte persoane, iar aceasta angajată i-a răspuns că până în acel moment nu a știut de vânzarea firmei nici ea și nici ceilalți angajați, ba mai mult Q. i-a solicitat să trimită în continuare comenzi pentru achiziționarea de marfă. Referitor la partea civilă SC H. SRL, martorul QQ., reprezentant de vânzări al acestei societăți, a arătat că relațiile comerciale cu SC A. SRL datează încă din anul 2003 sau 2004, desfășurându-se fără incidente, plata efectuându-se de regulă prin mijloace de plată în special prin bilete la ordin.

Însă, a menționat că, în data de 27 martie 2009, s-a primit prin fax o comandă de marfă de la SC A. SRL, în aceeași zi aceasta fiind ridicată din Turda de către delegatul RR. și fiind emisă factura în sumă de 15.485,92 RON. În data de 09 aprilie 2009, s-a prezentat la sediul SC A. SRL unde contabila a completat un bilet la ordin pentru plata sumei aferente facturii, care, înainte de a completa data scadenței, l-a sunat pe Q., care i-a comunicat acea dată, respectiv 11 mai 2009. Martorul a relatat că pe la mijlocul lunii aprilie 2009, posibil la 17 aprilie 2009, a aflat din piață că SC A. SRL și-a încetat activitatea, motiv pentru care s-a deplasat la depozit constatând că acolo nu mai era nimeni, totul fiind închis cu lacăt.

Instanța de fond a apreciat că declarația acestui martor se coroborează cu fotocopia înscrisului „comandă”, precum și cu fotocopia facturii din 27 martie 2009 emisă de către partea civilă către SC A. SRL. În privința părții civile SC I. SRL, instanța a reținut că potrivit declarației martorului SS., administrator și asociat unic al societății, relațiile comerciale cu SC A. SRL datează de peste 10 ani însă de când inculpatul Q. a devenit administrator relațiile s-au redus foarte mult, aceeași situație continuând și în primele 3 luni ale anului 2009. A relatat, însă, că, în data de 06 aprilie 2009, a fost informat că a sosit pe fax la firmă o comandă foarte mare de ciment de la SC A. SRL, și anume 100 de paleți de ciment, angajații întrebându-l dacă o să onoreze o astfel de comandă.

întrucât lansarea unei comenzi atât de mari era destul de ciudată, a făcut verificări la bancă legat de SC A. SRL, aflând că nu era la acea dată în incidență bancară, iar ca urmare a hotărât să fie livrată marfa, comunicând agentului că, datorită valorii mari, trebuie să solicite ca plata să se efectueze cu filă cec Cu privire la comanda primită, a precizat că i s-a părut ciudat faptul că a fost semnată personal de Q., lucru care nu se obișnuia de regulă. În data de 07 aprilie 2009 a expediat către SC A. SRL 14 din cei 100 de paleți comandați, marfa fiind transportată direct la Paleu conform comenzii, unde martorul avea cunoștință despre faptul că o altă firmă, la care Q. este administrator, are un șantier deschis.

Datorită faptului că agentul a primit un bilet la ordin în loc de filă cec a hotărât să sisteze livrările de marfă; biletul la ordin fiind înmânat agentului meu de o angajată a SC A. SRL care, în prealabil, s-a consultat telefonic cu soția lui Q. Martorul a relatat că, în data de 29 aprilie 2009, după ce a primit refuzul de la bancă, s-a deplasat la sediul Z. pentru a purta o discuție cu Q., ocazia cu care acesta i-a comunicat că a vândut firma în data de 07 aprilie și că nu de la el trebuie să ceară banii.

Prima instanță a arătat că declarația martorului se coroborează cu fotocopia biletului la ordin emis în 07 aprilie 2009, cu fotocopia facturii din 07 aprilie 2009, cu evidența tranzacțiilor comerciale dintre cele două societăți din anul 2009, precum și cu fotocopia comenzii din 06 aprilie 2009 și, în plus, a remarcat împrejurarea că, la fel ca în cazul părții civile SC D. SRL, suspiciunile de comitere a unei fapte ilicite determinate de cantitatea mare de marfa comandată a determinat partea civilă să nu onoreze în totalitate comanda. În ce privește partea civilă SC J. SRL, martorul TT., director de vânzări pe zona de N-V a României, a arătat că și această societate a avut relații comerciale de durată cu SC A. SRL, dar în primele 3 luni ale anului 2009 valoarea tranzacțiilor nu a depășit 1.000 RON.

Martorul a relatat că, în dimineața zilei de 09 aprilie 2009, colegul său UU. a primit o comandă prin fax de la SC A. SRL pentru a fi livrată marfă în valoarea aproximativă de 5.000 RON, comandă care a fost confirmată verbal sub aspectul cantității și de către angajații societății în urma contactării lor telefonice. A menționat că, deși nu mai reține exact, este posibil ca marfa să fi fost livrată pe 09 sau 10 aprilie, fiind însoțită de colegul său UU., care, după ce a ajuns în Oradea cu marfa, a primit un bilet la ordin de la W., directorul lui Q. S-a apreciat că declarația acestui martor se coroborează cu fotocopia comenzii din 09 aprilie, cu fotocopia biletului la ordin și fotocopia facturii din 09 aprilie 2009. Cu referire la partea civilă SC K. SRL, martorul GG., director de vânzări, a arătat că între această societate și SC A. SRL se desfășurau relații comerciale anterior momentului angajării sale din iunie 2007, dar până în aprilie 2009 nu au fost probleme.

Martorul a relatat că, în prima săptămână din luna aprilie 2009, respectiv în dimineața zilei de 06 aprilie 2009, a fost sunat personal la telefon de către Q., care i-a explicat că dorește să facă o nouă comandă, a descris produsele și cantitățile, negociind la telefon și prețurile ce urmau a fi plătite. Cu aceeași ocazie inculpatului i s-a comunicat și numărul de fax de la societate, deoarece acesta a spus că dorește să trimită o comandă pentru produsele solicitate, comanda fiind primită la data de 06 aprilie 2009, purtând antetul SC A. SRL, conținând mențiunea ca livrarea să se facă direct pe șantierul din comuna Paleu și cuprinzând semnătura și ștampila reprezentantului societății.

Conform comenzii, martorul a livrat toată marfa în data de 08 aprilie 2009, contactându-l telefonic în aceeași zi pe inculpat pentru a i se elibera un instrument de plată, acesta comunicându-i că se află internat în spital și nu îi poate elibera un astfel de document decât după 2 săptămâni. Cu acel prilej, inculpatul nu i-a comunicat, însă, faptul că în urmă cu o zi, la 07 aprilie 2009, soția sa vânduse societatea, acest lucru aflându-l martorul abia după două săptămâni când l-a contactat din nou pe Q. pentru a i se emite instrumentul de plată, ocazie cu care acesta i-a menționat că nu îl poate pune în contact cu noul administrator pe nume VV. Instanța a reținut că declarațiile martorului, din cursul urmăririi penale și al judecății, se coroborează cu fotocopia comenzii de la dosar, fotocopia facturii nr. 2, precum copia fișei de cont a părții civile în relația cu SC A. SRL.

În privința părții civile SC L. SRL, prima instanță a reținut că martora HH., reprezentant comercial pentru zona Bihor, a arătat că SC A. SRL era un client mai vechi al firmei, livrările din cursul anilor 2007, 2008 fiind onorate la plată, îl cunoștea personal și pe inculpat despre care știa că este o persoană potentă financiar. Martora a relatat că în data de 06 aprilie 2009 a fost sunată de către inculpat care i-a spus că dorește să lanseze o comandă, iar a doua zi în 07 aprilie 2009 s-a și întâlnit cu inculpatul Q. la sediul Z., unde a semnat un contract cu partea civilă și a predat de asemenea o comandă de livrare care a fost ulterior și expediată prin fax la depozitul din Leiuș.

După circa o săptămână, în 14 aprilie și 16 aprilie 2009, s-a livrat către SC A. SRL marfa solicitată, fără a ști unde s-a descărcat efectiv marfa, martora relatând că inculpatul a sunat-o în 16 aprilie 2009 și în 17 aprilie 2009 și a întrebat-o unde este al doilea transport de marfa întrucât, fiind perioada premergătoare sărbătorilor pascale, vroia să le dea drumul angajaților acasă. Martora i-a comunicat faptul că marfa urmează să sosească în cursul zilei de vineri, lucru care s-a și întâmplat. Ulterior, după data de 17 aprilie 2009, martora a purtat mai multe discuții telefonice cu Q., acesta spunându-i că mai dorește anumite tipuri de produse, dar nu a mai lansat nici un fel de comandă. Martora a relatat că a aflat că Q. nu mai este administratorul firmei de la niște persoane necunoscute după ce s-a deplasat, la mijlocul lunii mai 2009, la depozitul SC A. SRL.

Ulterior, s-a deplasat la sediul Z., ocazie cu care Q. i-a spus că a vândut firma unei persoane pe care nu o cunoaște, că noul asociat și administrator răspunde de toate datoriile firmei, iar marfa din depozit a fost ridicată într-o noapte de acesta care a dus-o la o destinație necunoscută. Totodată, a arătat că, de fiecare dată, marfa cumpărată de la partea civilă se ducea pentru cartierul de case din Paleu aparținând lui Q., fiind vorba de anumite culori specifice solicitate de acesta.

În probațiune, partea civilă a prezentat copia contractului comercial din 07 aprilie 2009, anexa nr. 1 la acest contract, fotocopia facturii din 14 aprilie 2009, factura din 16 aprilie 2009, instanța reținând, însă, că data de 07 aprilie indicată de către martoră ca fiind ziua în care s-ar fi întâlnit cu inculpatul la sediul SC Z. SRL este greșită, în condițiile în care potrivit biletului de externare, acesta a fost internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara la data de 06 aprilie 2009 și a fost externat la data de 08 aprilie 2009, situație în care întâlnirea la care s-a făcut referire nu putea avea loc decât anterior datei de 06 aprilie 2009 sau ulterior datei de 08 aprilie 2009. În contextul degradării progresive a situației financiare a SC A. SRL, al diminuării volumului de activitate, pe fondul remarcilor inculpatului că firma nu este profitabila și că o va vinde sau închide și în condițiile emiterii concomitente a unor comenzi suspect de mari de materiale (în accepțiunea angajaților societății, precum și a unora dintre părțile civile) la sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie 2009, dar în special în data de 06 aprilie 2009, s-a reținut ca fiind deosebit de relevantă declarația martorei AA., persoana care a coordonat și supravegheat activitatea financiar-contabila a SC A. SRL, aceasta relatând că avea cunoștință că firma urmează să fie cesionată,

aspect care i-a fost comunicat de Q. încă înainte de tranzacție, împreună cu numele cesionarului, ocazie cu care inculpatul i-a solicitat să întocmească o situație a creditărilor către SC A. SRL, situația clienților restanți cu plăți către societate și, în special, situația raporturilor comerciale dintre această firmă și SC Z. SRL. Martora a relatat că, în urma studierii tuturor informațiilor, a constatat că SC Z. SRL avea de plătit către SC A. SRL o suma de 650.000 RON, iar această a doua societate avea de restituit către inculpatul Q. - ca urmare a împrumuturilor acordate anterior - o suma de circa 760.000 RON, fapt pe care l-a comunicat inculpatului, care, aflând că este posibilă o compensare a celor două datorii, i-a solicitat să întocmească o notă de compensare.

În urma aplicării notei de compensare s-a constatat că SC A. SRL a rămas datoare către inculpat cu o sumă de aproximativ 115.000 RON. Martora a mai relatat că, după întocmirea notei de compensare, timp de câteva zile inculpatul Q. a fost internat în spital, însă, ulterior, după externarea sa, s-au întâlnit din nou la sediul SC A. SRL, de față fiind contabila șefa, o angajată a cabinetului de contabilitate, precum și alte două contabile de la SC A. SRL, ocazie cu care inculpatul a adus la cunoștința persoanelor prezente că firma va fi cesionată, activitatea acesteia nu se va mai desfășura, punându-i, totodată, în vedere martorei să întocmească înscrisurile necesare pentru desfacerea contractelor de muncă ale angajaților.

Cu acea ocazie s-a procedat și la inventarierea scriptică a materialelor, a gestiunii firmei, prin listarea acestora din calculator. S-a reținut că, în aceeași declarație, insistându-se din nou asupra momentului în care a aflat numele cesionarului, martora a revenit asupra caracterului cert afirmat inițial arătând că „cred totuși ca după întoarcerea inculpatului de la spital am aflat acest lucru (...) probabil să fi aflat numele cesionarului după ce s-a întors inculpatul de la spital”. Instanța de fond a reținut, totodată, că declarația martorei AA. se coroborează cu celelalte probe anterior expuse, respectiv declarații angajați, declarații reprezentanți părți civile, înscrisuri privind raporturile comerciale ale SC A. SRL cu furnizorii, dar și cu aspecte rezultând din declarațiile martorilor WW., XX., YY.

și ZZ. privind modalitatea în care s-a ajuns ca WW. să devină cesionarul SC A. SRL, care au fost avute în vedere chiar dacă, în unele privințe, declarațiile martorilor WW. și YY. conțineau multe elemente de contradictorialitate, fiecare dintre aceștia încercând în fapt sa dovedească lipsa oricărui comportament ilicit în cauză. Astfel, instanța a reținut ca martorul WW., o persoană cu o situație materială precară și o pregătire intelectuală de același nivel (așa cum a rezultat atât din audierea sa în fața instanței, dar și din declarațiile date în cursul urmăririi penale), a fost contactat în cursul lunii martie 2009 de către martorii YY. și AAA. care i-au propus să preia o firmă în schimbul unor sume de bani.

în declarația dată în fața organelor de anchetă, acesta a declarat că, în luna februarie sau martie, martorul AAA. i-a spus că poate face rost ușor de bani, propunându-i să cumpere împreună o firmă, ulterior putând câștiga 10.000 RON pe lună doar venind la firmă atunci când este chemat. Martorul YY. a recunoscut că, în cursul anului 2009, s-a întâlnit o dată cu AAA., care l-a rugat să îi caute o persoană care să fie de acord să se asocieze cu el într-o firmă de-a sa, fără a-i da alte detalii. În aceste condiții, după ce s-a întâlnit cu WW., care a fost de acord să devină asociat la respectiva firmă, martorul i-a transmis acest lucru lui AAA., iar, ulterior, a asigurat prezentarea la notarul public pentru semnarea actelor și mai apoi la Registrul Comerțului pentru efectuarea mențiunilor corespunzătoare, după ce, cu o zi înainte, luase actul de identitate al lui WW.

pentru a-l preda lui AAA. în scopul întocmirii documentelor. Instanța de fond a reținut că inițial martorul a negat toate aceste aspecte, însă ulterior a revenit, declarația sa (asupra căreia nu s-au identificat nici modificări semnificative care să fie interpretate ca indici ai comportamentului simulat) coroborându-se, în mare măsură, cu declarația martorului WW. care, la rândul său, a arătat că îi cunoștea pe cei doi, că a acceptat propunerea lor, că le-a predat cartea de identitate cu o zi înainte de semnarea actelor, că a doua zi a fost la notar unde a semnat într-adevăr un set de înscrisuri împreună cu martora R., menționând, în plus, ar fi primit de la cei doi diferite sume de bani atât cu prilejul semnării actelor la notar, cât și ulterior.

În același sens, a fost și declarația lui XX. care a afirmat că AAA., pe care îl cunoștea anterior respectivei tranzacții, ar fi recunoscut într-o discuție ulterioară că a trecut o firmă de-a lui Q. pe numele fratelui său, martorul WW., menționând, însă, că nu cunoștea relația de rudenie dintre cei doi. În privința martorului AAA., fratele unui fin de-al inculpatului Q., instanța de fond a arătat că acesta a refuzat inițial să dea declarație, iar ulterior a negat că l-ar fi cunoscut pe martorul WW. și, cu atât mai mult că ar fi avut vreo implicare în cesionarea SC A. SRL, susținând că l-ar cunoaște pe martorul YY. prin intermediul unei prietene, căreia i-ar fi împrumutat o sumă de bani, și a refuzat să fie testat cu aparatul poligraf asupra comportamentului simulat.

Aceeași poziție a fost menținută de către martor și în declarația dată în fața instanței când a susținut că nu l-a cunoscut pe WW. în circumstanțele arătate de acesta și că pe YY. l-a cunoscut prin intermediul unei prietene (persoană suficient de apropiată încât să îi împrumute o suma de 500 euro, dar cu toate acestea fără a fi în măsură să-i indice numele exact). Instanța a reținut că nu pot fi înlăturate afirmațiile martorilor WW., YY. și XX. privind implicarea martorului AAA., în condițiile în care acestea se coroborează între ele, acest din urmă martor este într-adevăr relativ apropiat inculpatului (frate cu finul inculpatului), iar susținerile sale sunt prea puțin credibile. De asemenea, s-a arătat că declarațiile martorilor WW.

și YY., sub aspectul preluării de către AAA. a cărții de identitate se coroborează și cu declarația notarului Drăgoiu Ilie care a arătat, în mod repetat, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecații că a primit încă din data de 06 aprilie 2009 buletinul cesionarului WW. (în același sens fiind și declarația martorei R. care a pretins că i-a restituit lui WW. în data de 06 aprilie 2009 cartea de identitate imediat după ce a efectuat o fotocopie). S-a mai reținut că, a doua zi, în data de 07 aprilie 2009, martorii WW., în calitate de cesionar, și R., în calitate de cedenta, s-au prezentat la notarul public BB. și au semnat actele de cesiune a SC A. SRL, redactate în prealabil, acesta din urmă arătând, în declarația sa, că martorul WW.

nu a luat nici un exemplar de pe actele semnate și nici nu i-a cerut vreun act plecând, doar cu cartea de identitate pe care i-a înmânat-o personal. În aceeași împrejurare au mai fost semnate și o procură prin care WW.

o împuternicea pe martora R. cu puteri depline în activitatea SC A. SRL, precum și un act de compensare prin care SC A. SRL, reprezentată acum de WW., recunoștea un debit de 822.819,07 RON în favoarea inculpatului Q. și a martorei R. Ulterior, în data de 09 aprilie 2009, martora R. l-a căutat din nou pe notar și i-a cerut să pregătească alte acte pentru a doua zi când va reveni împreună cu WW., ceea ce s-a și întâmplat, prilej cu care au fost semnate contracte de garanție prin care SC A. SRL accepta să garanteze debitul față de SC Z. SRL cu mijloacele fixe, înglobate în construcții, în natură, hala metalică, hala frigorifică și birouri, adică aceleași bunuri care, în data de 03 aprilie 2009 au făcut obiectul vânzării-cumpărării între SC A. SRL și SC Z. SRL, așa cum rezultă din factura din 03 aprilie 2009). Instanța de fond a înlăturat declarația martorei R., care a relatat modul în care a fost contactată de către martorul WW.

și împrejurările concrete în care firma a fost cesionată, apreciind, dincolo de caracterul ei posibil subiectiv determinat de relația cu inculpatul, că aceasta este nesinceră. Astfel, fiind întrebată despre actele de compensare încheiate cu prilejul cesiunii SC A. SRL (ce conțineau date exacte ce presupuneau o analiză complexă a activității societății), martora nu a fost în măsură să indice nici câte asemenea acte au avut loc, nici de unde a procurat datele cuprinse în acestea, nici cine le-a redactat sau cine le-a prezentat la notar, menționând, însă, că nu se implica deloc în activitatea SC A. SRL și nu cunoștea situația firmei. Ulterior, în aceeași declarație, a pretins că, la data de 07 aprilie 2009, știa care este stocul de marfă la SC A. SRL, precum și datoriile, întrucât sunase în acest scop în acea dimineață la sediul societății, fără însă a reține persoana cu care a discutat.

În aceeași declarație, martora a revenit din nou și a susținut că i-ar fi cerut contabilei AA. să întocmească actul de compensare cu o zi înainte, menționând ulterior că inculpatul ar fi sunat-o de fapt pe contabilă, iar apoi că acesta i-ar fi cerut să o sune pe contabilă. De altfel, aceasta nu a fost în măsură să lămurească instanța nici cu privire la scopul încheierii procurilor prin care cesionarul WW. îi acorda depline puteri în ce privește activitatea SC A. SRL, subliniind, însă, că i-ar fi propus acestuia sa aștepte încă o săptămână până se întoarce inculpatul de la spital, dar martorul WW. ar fi insistat sa încheie actele a doua zi, respectiv în 07 aprilie 2009 (deși, după cesionare, timp de circa 1 lună, martorul WW.

nu a manifestat nici un interes pentru SC A. SRL fiind nevoie de demersuri speciale din partea martorului CC. pentru a se prezenta la sediul acesteia). S-a reținut, totodată, că declarația acestei martore ca și a inculpatului este în vădită contradicție atât cu cea a martorei AA., cât și cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Mai mult, unele elemente de fapt dovedite prin mijloacele de probă administrate sugerează că martora a cunoscut relativ bine semnificația operațiunii la care participa, ajutând, în măsura în care a depins de ea, la reușita ei. În acest sens, s-a făcut trimitere la declarația martorului SS. care a arătat că, în data de 07 aprilie 2009, adică tocmai în ziua cesionarii societății de către martora R., un angajat al I. SRL a primit un bilet la ordin de la o angajată a SC A. SRL „care în prealabil s-a consultat telefonic cu soția lui Q.”.

În acest context, prima instanță a apreciat că planează suspiciuni și asupra bunei credințe a angajaților SC A. SRL, care, chiar dacă au fost de față la discuțiile privind cesionarea firmei, la cele privind pregătirea înscrisurilor ce trebuiau prezentate la notar (toate acestea plasate undeva la sfârșitul lunii martie - începutul lunii aprilie, dar indicând clar că cesionarea avea un caracter iminent), au întocmit facturi de înstrăinare a activului societății, etc, în relația cu părțile civile au păstrat o tăcere complice, fiind menționat, în acest sens, cazul acelei angajate care a înmânat biletul la ordin părții civile SC I. SRL, deși cunoștea în mod evident că martora R. urma să semneze actele pentru cesiune (întrucât cu o zi înainte se ridicaseră, potrivit declarației R., de la sediul SC A. SRL înscrisurile constitutive și ștampilele), ori cazul directorului W. care, potrivit martorului JJ., la sfârșitul lunii martie i-a cerut o amânare a plaților, emițând bilete la ordin cu scadența în a doua jumătate a lunii aprilie și în luna mai, cu toate că la acea data deja se știa de iminența cesionarii societății.

S-a făcut referire, în acest sens, la declarația martorului OO., care a arătat că, în data de 08 aprilie 2009 sau a doua zi, după ce biletul la ordin emis în favoarea SC G. SRL nu a fost onorat, a discutat la o angajată de la SC A. SRL, care, după ce a fost întrebată de ce a mai continuat să preia marfa dacă știa că firma a fost vândută de Q. unei alte persoane, a răspuns că până în acel moment nu a avut cunoștință despre vânzarea societății, nici ea și nici ceilalți angajați, ba mai mult Q. i-a solicitat să trimită în continuare comenzi pentru achiziționarea de marfa. În plus, a fost menționată și depoziția martorului TT., care a relatat că reprezentantul societății sale a primit de la W. un bilet la ordin în data de 09 sau 10 aprilie 2009. S-a apreciat că nici declarațiile martorului WW.

nu sunt pe deplin sincere, acesta, la rândul său, încercând să-și minimalizeze rolul în cesionarea frauduloasă a SC A. SRL, pretinzând că nu s-a mai prezentat în 10 aprilie 2009 la notarul public, că nu ar mai fi semnat în acea zi nici un înscris sau că nu ar fi fost prezent nici la Registrul Comerțului, împrejurări care, însă, au fost dovedite de celelalte mijloace de probă - declarați