ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4574/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Istoricul cauzei 1. Soluția primei instanțe Prin sentința nr. 150/CA din 23 martie 2009 a Curții de Apel Iași a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C.C. și a fost respinsă acțiunea introductivă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. 2. Motivarea curții de apel. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul C.C. a solicitat, prin acțiunea introductivă, anularea Ordinului nr. 4966/2008 emis de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării privind confirmarea titlurilor de conferențiar universitar pentru M.A. și V.H.; efectuarea operațiunilor administrative necesare și precizarea lucrărilor celor două persoane cotate ISI în ultimii 5 ani și acordarea de daune morale.

Instanța a stabilit că Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași, la care reclamantul este încadrat pe postul de șef de lucrări, a adoptat în ședința Senatului din 14 februarie 2006 criteriile de evaluare pentru ocuparea posturilor didactice de conferențiar universitar, precum și procedura de calcul a numărului de puncte și a dispus organizarea concursului pentru ocuparea posturilor de conferențiar la disciplinele arătate. Curtea de Apel Iași a reținut că în urma concursului au fost declarați admiși candidații M.A. și V.H. S-a reținut că reclamantul C.C. nu a participat la acel concurs, precum și împrejurarea că actul de numire nu privește postul didactic pe care îl ocupă acesta.

Ca urmare a propunerilor efectuate de Comisia de Concurs, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, prin procesul-verbal din 22 iulie 2008 a validat propunerea de confirmare a titlului de conferențiar universitar acordat de Universitatea Tehnică Iași. În urma validării acestor propuneri, Ministerul Educației a emis Ordinul nr. 4966 din 31 iulie 2008 prin care s-a acordat titlul didactic de conferențiar universitar candidaților M.A. și V.H., ordin ce face obiectul acțiunii de față. Instanța a constatat că, urmare emiterii ordinului atacat, reclamantul s-a adresat cu plângere către pârât sesizând nerespectarea criteriului (3) de contribuție științifică de către cei doi candidați, precum și aspectul că nu rezultă din dosarul acestora faptul că ar fi publicat lucrări în alte publicații cotate ISI în afară de „reviste”.

Reclamantul a primit răspuns la petițiile formulate în sensul că au fost respectate dispozițiile legale în vigoare. Stabilind situația de fapt și de drept a litigiului instanța a constatat lipsa calității procesuale active a reclamantului, întrucât ordinul contestat se referă la alte persoane, nu a participat la concursul în urma căruia a fost emis ordinul atacat și nici nu se aduce atingere în vreun fel postului și funcției didactice pe care reclamantul le îndeplinește în cadrul aceleiași instituții de învățământ superior. Concluzionând, prima instanță a arătat că reclamantul nu a putut proba vreo vătămare în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, câtă vreme actul administrativ atacat privește alte persoane, iar el nu s-a înscris și nu a participat la concursul pentru ocuparea posturilor de conferențiar în discuție.

3. Recursul declarat de reclamant. Împotriva sentinței Curții de Apel Iași a declarat recurs în termen legal reclamantul C.C., invocând, în drept, motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 304 1 și art. 306 alin.(3) ambele C. proc. civ. 4. Motivele de recurs. Recurentul nu și-a sistematizat criticile formulate, recursul său prezentându-se de fapt ca un amplu memoriu referitor la circumstanțele acestei cauze și ale altor litigii purtate între aceleași părți. Cu toate acestea, instanța de recurs decelează următoarele motive: 4.1 Prima instanță a ignorat dispozițiile legale cuprinse în Legea nr. 554/2004, O.G.

nr. 137/2000, Legea nr. 544/2001, precum și în ordine de ministru care dovedesc că titlurile de conferențiar au fost acordate în mod ilegal. Așa fiind, recurentul consideră că în speță a fost vătămat un interes public, cu atât mai mult cu cât după intrarea în vigoare a Ordinului MEC nr. 5099/2005 procedura de evaluare a dosarelor pentru promovarea pe post de conferențiar universitar și de profesor universitar nu mai este „închisă”, ci publică. 4.2. Interpretarea judecătorului Curții de apel cu privire la condiția vătămării nu este corectă. Recurentul afirmă că acordarea celor două titluri didactice s-a realizat cu încălcarea drepturilor și intereselor sale legitime, chiar dacă nu a participat la concursul respectiv.

Consideră nerelevant acest din urmă fapt, subliniind că domeniile sale de interes și de competență nu coincid cu cele ale persoanelor cărora li s-a acordat titlul de conferențiar universitar, dar, în același timp, susține că Legea nr. 554/2004 permite sesizarea instanței de contencios administrativ și în cazul în care actele atacate sunt adresate altui subiect de drept. 4.3. Respingerea celui de-l doilea capăt de cerere nu a fost practic motivată. Recurentul consideră că această cerere are o existență de-sine-stătătoare și trebuia examinată ca atare. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. 1. Soluția Înaltei Curți. Examinând sentința atacată prin prisma recursului declarat, precum și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că este legală. Judecătorul Curții de apel a interpretat corect dispozițiile legale aplicabile unui context factual necontestat de recurent. 2. Argumentele Înaltei Curți corespunzătoare fiecărui motiv de recurs. 2.1 Potrivit dispozițiilor art. 1 alin.(1) - (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept ”. În speță, recurentul-reclamant C.C. se consideră vătămat în drepturile și interesele sale legitime prin emiterea ordinului nr. 4966 din data de 31 iulie 2008 de către Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, act administrativ individual prin care s-au acordat titluri didactice mai multor persoane, între care și numiților H.V. și A.M. Recurentul nu a indicat în concret care este dreptul ori interesul legitim, privat sau public pe care se fondează demersul său judiciar.

Din afirmația sa, cuprinsă chiar în motivele de recurs (par. 6 fila 4), referitoare la faptul că nu a participat la concursul finalizat prin emiterea ordinului atacat, fiindcă domeniile sale actuale de interes și de competență nu coincid cu cele ale celor două persoane cărora li s-a acordat titlul de conferențiar universitar, Înalta Curte deduce că, în realitate, recurentul invocă încălcarea unui interes legitim public. Or, contrar celor susținute de recurent la pct. 4.1, prima instanță a interpretat corect această sintagmă, prin prisma definiției conținute în art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004, stabilind că pretinsele neregularități indicate în acțiune nu se circumscriu aspectelor avute în vedere de legiuitor.

Mai mult, Înalta Curte observă că recurentul nici nu putea invoca în mod direct vătămarea unui interes legitim public, față de dispozițiile art. 8 alin. (1 1 ) din aceeași lege a contenciosului administrativ, potrivit cu care: „ Persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat ”. În concluzie, în contextul reglementărilor amintite, care consacră un contencios subiectiv de plină jurisdicție, Înalta Curte va menține soluția Curții de apel fundamentată pe ideea absenței oricărei vătămări.

2.2 Este corectă afirmația recurentului cuprinsă în cel de-al doilea motiv de recurs, referitoare la posibilitatea pe care o are o terță persoană de a ataca un act administrativ individual, adresat altui subiect de drept, în acest sens fiind dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, precitate. Curtea de apel nu a ignorat această dispoziție legală, ci a constatat numai că și în această situație, terțul trebuie să dovedească vătămarea pentru a avea legitimare procesuală activă, ceea ce în cauză nu s-a făcut. 2.3. Pe lângă capătul de cerere principal, examinat în cele ce preced, recurentul-reclamant mai solicitase prin acțiune și: „- efectuarea operațiunilor administrative necesare și precizarea lucrărilor cotate ISI în ultimii 5 ani care, în opinia ministerului, au făcut ca și Criteriul 3 – Contribuția Științifică din Anexa la O.M.

nr. 5099 din 3 octombrie 2005 Sistem de Evaluare privind Conferirea Titlului de Conferențiar Universitar modificat să fie îndeplinit în cazul celor doi candidați ducând în final la acordarea titlului didactic de conferențiar universitar; - daune morale”. Curtea de apel, constatând raportul de dependență în care se găsesc aceste solicitări față de capătul de cerere principal a arătat că nu le poate examina pe fond, soluția pe excepție, pronunțată în cauză, excluzând în mod logic o altă abordare. 3. Temeiul de drept al hotărârii instanței de control judiciar. În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc.

civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, îl va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C. împotriva sentinței civile nr. 50/CA din 23 martie 2009 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2009.