ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1277/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea Curții de apel Prin sentința civilă nr. 217/CA din 8 decembrie 2008, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la cererea formulată de reclamantul C.C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, având ca obiect anularea ordinelor nr. 5098/2005 și nr. 5099/2005 emise de pârât și a respins celelalte capete de cerere ca nefondate, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Autoritatea de lucru judecat a fost constatată în raport cu sentința civilă nr. 52/CA din 17 martie 2008 a Curții de Apel Iași, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1972 din 16 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant. 2. Prima decizie a instanței de recurs Împotriva sentinței nr. 217/CA din 8 decembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.C. a declarat recurs care, prin decizia nr. 3941 din 29 septembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefondat.

În esență, soluționând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că excepția autorității de lucru judecat a fost întemeiat admisă de instanța de fond, care a constatat identitatea de părți, obiect și cauză, între cele două litigii în condițiile în care ambele cereri de chemare în judecată au fost formulate în baza Legii nr. 554/2004 și au vizat anularea ordinelor nr. 5098 și nr. 5099/2005 emise de Ministrul Educației, Cercetării și Tineretului și recunoașterea dreptului de informare și a dreptului de egalitate de șanse și tratament. Cu privire la celelalte cereri formulate de reclamant, instanța de recurs a reținut că acestea au fost soluționate de minister și, prin răspunsurile comunicate, nu i-a fost vătămat un drept recunoscut de lege sau un interes legitim și nici nu i s-a cauzat un prejudiciu moral sau material, care să justifice acordarea daunelor solicitate.

3. Revizuirea formulată Împotriva deciziei pronunțate în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, recurentul C.C. a formulat cerere de revizuire în temeiul art. 322 pct. 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, revizuentul a arătat că recursul a fost soluționat la data de 29 septembrie 2009, când a fost în imposibilitate de a se prezenta, pentru că nu a cunoscut împrejurarea că protestul judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție avea să înceteze exact în acea zi. În dovedirea cererii, revizuentul a depus la dosar extrase din corespondența electronică purtată cu Înalta Curte de Casație și Justiție în perioada protestului judecătorilor. Prin decizia nr. 5944 din 18 decembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de revizuire formulată de C.C.

și a dispus continuarea judecării recursului. Analizând motivul de revizuire invocat în raport cu prevederile legale aplicabile și cu înscrisurile dosarului, Înalta Curte a constatat că demersul revizuentului este întemeiat. Astfel, a reținut că recursul a fost soluționat în ședința publică din data de 29 septembrie 2009, după ce, cu numai o zi înainte, Adunarea Generală a Judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție întrunită la 28 septembrie 2009, hotărâse suspendarea protestului inițiat la data de 1 septembrie 2009. A constatat că revizuentul a luat cunoștință despre suspendarea protestului chiar în ziua ședinței de judecată, la ora 9 49 , când Biroul de Informare și Relații Publice al Curții a răspuns, prin poșta electronică, unei petiții pe care partea o transmisese în același mod la data de 25 septembrie 2009. În aceste condiții, Înalta Curte a apreciat că împrejurările pe care s-a întemeiat cererea se încadrează în prevederile art. 322 pct. 8 C. proc.

civ., revizuentul fiind în imposibilitate de a se mai deplasa până la sediul Înaltei Curți în cursul aceleiași zile, având în vedere că acesta domiciliază în Municipiul Iași. 4. Prezentarea recursului declarat de C.C. Recursul declarat de reclamantul C.C. împotriva sentinței nr. 217/CA din 8 decembrie 2008 a Curții de Apel Iași a fost motivat în drept prin indicarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9, precum și ale art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul a criticat soluția primei instanțe sub următoarele aspecte: 4.1. Soluționarea greșită a excepției autorității de lucru judecat În cuprinsul acestui motiv recurentul a afirmat că în speță nu se regăsește tripla identitate necesară pentru admiterea excepției, considerând că cele două cauze au în comun doar părțile, atât obiectul, cât și cauza fiind diferite.

A mai indicat faptul că în dosarul nr. 1313/2006 s-a prevalat de dreptul la petiționare solicitând „doar la modul implicit anularea – modificarea ordinelor criticate”, în timp ce în prezentul dosar a formulat „o cerere explicită de revocare - modificare a Ordinelor nr. 5098/2005 și 5099/2005 ale ministrului educației și cercetării”. 4.2. Ignorarea dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 în privința capetelor de cerere soluționate pe fond. Recurentul a susținut că solicitarea sa de a primi clarificări în legătură cu criteriile de evaluare ori cu cotațiile ISI era perfect justificată, acestea putând constitui „adevărate instrumente de selecție absolut subiectivă și abuzivă a dosarelor de concurs”.

A mai arătat că petiția sa din data de 5 septembrie 2007 a fost rezolvată numai parțial de minister, care nu a prezentat nicio explicație referitoare la situația cadrelor didactice care au promovat în funcțiile didactice de conferențiar universitar și de profesor universitar pe vechile criterii dar care nu îndeplinesc noile criterii stabilite prin cele două ordine. În acest mod consideră că este discriminat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte că este legală, așa încât va fi menținută. 1. Argumente de fapt și de drept relevante. Recurentul-reclamant C.C.

a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Ordinul nr. 5098 din 3 octombrie 2005 al ministrului educației și cercetării pentru aprobarea sistemului de evaluare privind conferirea titlului de profesor universitar și Ordinul nr. 5099 cu aceleași dată și emitent, pentru aprobarea Sistemului de evaluare privind Conferirea titlului de conferențiar universitar. În același timp a invocat refuzul intimatului-pârât de a-i soluționa cererea înregistrată la data de 5 septembrie 2007, afirmând că răspunsul comunicat cu adresa nr. 18187 din 5 octombrie 2007 rezolvă numai parțial problemele ridicate. 1.1. Referitor la modul de soluționare a excepției autorității de lucru judecat Potrivit dispozițiilor art. 1201 C. civ.: „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”.

Prima instanță a reținut că în speță se regăsește tripla identitate, părți, obiect, cauză, prin raportare la sentința civilă nr. 52/CA din 17 martie 2008 a Curții de Apel Iași, irevocabilă. Prin această sentință s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului având ca obiect anularea celor două ordine, nr. 5098 și 5099/2005 ale ministrului educației și cercetării , reținându-se, în esență, că nu există nicio dispoziție legală care să îngrădească dreptul intimatului de a perfecționa continuu sistemele de evaluare în vederea conferirii titlurilor didactice.

În concret, s-a arătat că dezavantajarea recurentului de noile standarde stabilite prin cele două ordine, care nu îi mai permit ocuparea postului de conferențiar sau de profesor universitar în condițiile reglementate anterior prin OMEC nr. 4822 și 4823/2004, nu este nici discriminatorie și nici nelegală, întrucât organele administrației de stat au obligația de a asigura cadrul de funcționare a instituțiilor în concordanță cu noile exigențe și standarde de evaluare, în scopul apropierii de standardele și performanțele sistemelor similare, adoptate de statele Uniunii Europene, pe care România și le-a asumat prin Tratatul de Aderare. Din această succintă prezentare a cadrului procesual anterior rezultă cu claritate că în cauză există putere de lucru judecat, regăsindu-se toate cele trei elemente enunțate.

Susținerea recurentului referitoare la faptul că în primul proces anularea ordinelor a reprezentat o solicitare „implicită” în timp ce în dosarul de față obiectul este „explicit” formulat este lipsită de consistență din punct de vedere juridic, relevantă fiind împrejurarea că în ambele cauze s-a cerut anularea acelorași acte administrative pentru aceleași motive. 1.2. Referitor la capetele de cerere soluționate pe fond Recurentul reclamă la acest punct refuzul intimatului de a-i soluționa cererea înregistrată la data de 5 septembrie 2007, considerând că răspunsul comunicat de intimat cuprinde doar o abordare fragmentară a problemelor supuse rezolvării.

Examinând susținerile recurentului prin prisma solicitărilor cuprinse în cererea adresată autorității administrative și răspunsului comunicat cu actul nr. 18187 din 5 octombrie 2007 (filele 13-15, dosar fond) Înalta Curte observă că nu există elemente care să contureze un refuz nejustificat, chiar și parțial, de rezolvare a cererii, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme. Astfel, recurentul-reclamant C.C., cadru didactic la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași a solicitat intimatului-pârât „clarificarea” unor probleme legate, în esență, de semnificația clasificării ISI în ordinele acestuia nr. „1805/2007, 3548/2006, 5098 și următoarele/2005” și publicarea pe pagina de internet a ministerului sau a C.N.A.T.D.C.U.

a tuturor dosarelor de concurs ale celor care aspiră la conferirea titlurilor de conferențiar sau profesor universitar. În răspunsul intimatului-pârât s-a indicat că ministerul nu dispune de o bază de date cu revistele de specialitate de circulație internațională recunoscute, revenind fiecărei comisii de specialitate a C.N.A.T.D.C.U. dreptul de a prezenta, pe domenii de competență, revistele reprezentative; totodată ministerul a punctat că formulările criticate de recurent nu sunt de fapt, decât preluări ale limbajului specific pentru diferite domenii de specializare. Cât privește dosarele de concurs, intimatul-pârât i-a comunicat recurentului-reclamant că potrivit Ordinului ministrului nr. 5099/2005 fișa de prezentare și lista de lucrări din dosarul candidatului la titlul universitar sunt publicate pe site-ul instituției care îl propune.

Ca urmare, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, reiterate și în motivele de recurs, concluzionând just că reclamantul nu a făcut dovada unei vătămări concrete într-un drept sau interes legitim prin modul de rezolvare a petiției sale. În plus, instanța de recurs nu poate face abstracție de finalitatea demersului judiciar al recurentului-reclamant, care, pe calea ocolită a unei petiții ce înglobează mai multe solicitări colaterale, urmărește de fapt lipsirea de efecte juridice a celor două ordine prezentate la pct. II.1.1. din decizie, ceea ce este nepermis, opunându-se puterea de lucru judecat. II. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc.

civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C. împotriva sentinței civile nr. 217/CA din 8 decembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 martie 2010.