ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1277/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1277/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
I.
Circumstanțele cauzei
1.
Hotărârea Curții de apel
Prin
sentința civilă nr. 217/CA din 8 decembrie 2008, Curtea de Apel
Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis
excepția autorității de lucru judecat cu privire la cererea
formulată de reclamantul C.C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul
Educației, Cercetării și Tineretului, având ca obiect anularea
ordinelor nr. 5098/2005 și nr. 5099/2005 emise de pârât și a respins
celelalte capete de cerere ca nefondate, cu motivarea că nu sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Autoritatea
de lucru judecat a fost constatată în raport cu sentința civilă
nr. 52/CA din 17 martie 2008 a Curții de Apel Iași, rămasă irevocabilă
prin decizia nr. 1972 din 16 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație
și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,
prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant.
2.
Prima decizie a instanței de recurs
Împotriva
sentinței nr. 217/CA din 8 decembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal,
reclamantul C.C. a declarat recurs care, prin decizia nr. 3941 din 29 septembrie
2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefondat.
În
esență, soluționând recursul, Înalta Curte de Casație
și Justiție a reținut că excepția autorității
de lucru judecat a fost întemeiat admisă de instanța de fond, care a
constatat identitatea de părți, obiect și cauză, între cele
două litigii în condițiile în care ambele cereri de chemare în
judecată au fost formulate în baza Legii nr. 554/2004 și au vizat anularea
ordinelor nr. 5098 și nr. 5099/2005 emise de Ministrul Educației,
Cercetării și Tineretului și recunoașterea dreptului de informare
și a dreptului de egalitate de șanse și tratament.
Cu
privire la celelalte cereri formulate de reclamant, instanța de recurs a reținut
că acestea au fost soluționate de minister și, prin răspunsurile
comunicate, nu i-a fost vătămat un drept recunoscut de lege sau un
interes legitim și nici nu i s-a cauzat un prejudiciu moral sau material,
care să justifice acordarea daunelor solicitate.
3.
Revizuirea formulată
Împotriva
deciziei pronunțate în recurs de Înalta Curte de Casație și
Justiție, recurentul C.C. a formulat cerere de revizuire în temeiul art.
322 pct. 8 C. proc. civ.
În
motivarea căii de atac, revizuentul a arătat că recursul a fost soluționat
la data de 29 septembrie 2009, când a fost în imposibilitate de a se prezenta,
pentru că nu a cunoscut împrejurarea că protestul judecătorilor de
la Înalta Curte de Casație și Justiție avea să înceteze exact
în acea zi.
În
dovedirea cererii, revizuentul a depus la dosar extrase din corespondența electronică
purtată cu Înalta Curte de Casație și Justiție în perioada protestului
judecătorilor.
Prin
decizia nr. 5944 din 18 decembrie 2009, Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea
de revizuire formulată de C.C. și a dispus continuarea judecării
recursului.
Analizând
motivul de revizuire invocat în raport cu prevederile legale aplicabile și
cu înscrisurile dosarului, Înalta Curte a constatat că demersul revizuentului
este întemeiat.
Astfel,
a reținut că recursul a fost soluționat în ședința
publică din data de 29 septembrie 2009, după ce, cu numai o zi
înainte, Adunarea Generală a Judecătorilor Înaltei Curți de
Casație și Justiție întrunită la 28 septembrie 2009,
hotărâse suspendarea protestului inițiat la data de 1 septembrie
2009.
A
constatat că revizuentul a luat cunoștință despre suspendarea
protestului chiar în ziua ședinței de judecată, la ora 9
49
,
când Biroul de Informare și Relații Publice al Curții a răspuns,
prin poșta electronică, unei petiții pe care partea o
transmisese în același mod la data de 25 septembrie 2009.
În
aceste condiții, Înalta Curte a apreciat că împrejurările pe care
s-a întemeiat cererea se încadrează în prevederile art. 322 pct. 8 C.
proc. civ., revizuentul fiind în imposibilitate de a se mai deplasa până
la sediul Înaltei Curți în cursul aceleiași zile, având în vedere
că acesta domiciliază în Municipiul Iași.
4.
Prezentarea recursului declarat de C.C.
Recursul
declarat de reclamantul C.C. împotriva sentinței nr. 217/CA din 8
decembrie 2008 a Curții de Apel Iași a fost motivat în drept prin indicarea
dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9, precum și ale art. 304
1
C. proc. civ.
Recurentul
a criticat soluția primei instanțe sub următoarele aspecte:
4.1.
Soluționarea greșită a excepției autorității de
lucru judecat
În
cuprinsul acestui motiv recurentul a afirmat că în speță nu se regăsește
tripla identitate necesară pentru admiterea excepției, considerând
că cele două cauze au în comun doar părțile, atât obiectul,
cât și cauza fiind diferite. A mai indicat faptul că în dosarul nr.
1313/2006 s-a prevalat de dreptul la petiționare solicitând „doar la modul
implicit anularea – modificarea ordinelor criticate”, în timp ce în prezentul dosar
a formulat „o cerere explicită de revocare - modificare a Ordinelor nr.
5098/2005 și 5099/2005 ale ministrului educației și
cercetării”.
4.2.
Ignorarea dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 în
privința capetelor de cerere soluționate pe fond.
Recurentul
a susținut că solicitarea sa de a primi clarificări în
legătură cu criteriile de evaluare ori cu cotațiile ISI era
perfect justificată, acestea putând constitui „adevărate instrumente
de selecție absolut subiectivă și abuzivă a dosarelor de concurs”.
A mai arătat că petiția sa din data de 5 septembrie 2007 a fost rezolvată numai parțial de minister, care nu a prezentat nicio explicație
referitoare la situația cadrelor didactice care au promovat în
funcțiile didactice de conferențiar universitar și de profesor
universitar pe vechile criterii dar care nu îndeplinesc noile criterii
stabilite prin cele două ordine. În acest mod consideră că este discriminat.
II.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând
sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât
și sub toate aspectele, în baza art. 304
1
C. proc. civ., Înalta
Curte că este legală, așa încât va fi menținută.
1.
Argumente de fapt și de drept relevante.
Recurentul-reclamant
C.C. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios
administrativ Ordinul nr. 5098 din 3 octombrie 2005 al ministrului educației
și cercetării pentru aprobarea sistemului de evaluare privind conferirea
titlului de profesor universitar și Ordinul nr. 5099 cu aceleași
dată și emitent, pentru aprobarea Sistemului de evaluare privind
Conferirea titlului de conferențiar universitar.
În același
timp a invocat refuzul intimatului-pârât de a-i soluționa cererea
înregistrată la data de 5 septembrie 2007, afirmând că răspunsul
comunicat cu adresa nr. 18187 din 5 octombrie 2007 rezolvă numai parțial
problemele ridicate.
1.1.
Referitor la modul de soluționare a excepției autorității
de lucru judecat
Potrivit
dispozițiilor art. 1201 C. civ.:
„Este lucru
judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect,
este întemeiată pe aceeași cauză și este între
aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în
aceeași calitate”.
Prima
instanță a reținut că în speță se
regăsește tripla identitate, părți, obiect, cauză,
prin raportare la sentința civilă nr. 52/CA din 17 martie 2008 a Curții de Apel Iași, irevocabilă.
Prin
această sentință s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului
având ca obiect anularea celor două ordine, nr. 5098 și 5099/2005 ale
ministrului educației și cercetării , reținându-se, în
esență, că nu există nicio dispoziție legală care
să îngrădească dreptul intimatului de a perfecționa
continuu sistemele de evaluare în vederea conferirii titlurilor didactice. În
concret, s-a arătat că dezavantajarea recurentului de noile standarde
stabilite prin cele două ordine, care nu îi mai permit ocuparea postului
de conferențiar sau de profesor universitar în condițiile reglementate
anterior prin OMEC nr. 4822 și 4823/2004, nu este nici discriminatorie
și nici nelegală, întrucât organele administrației de stat au obligația
de a asigura cadrul de funcționare a instituțiilor în concordanță
cu noile exigențe și standarde de evaluare, în scopul apropierii de
standardele și performanțele sistemelor similare, adoptate de statele
Uniunii Europene, pe care România și le-a asumat prin Tratatul de Aderare.
Din
această succintă prezentare a cadrului procesual anterior
rezultă cu claritate că în cauză există putere de lucru judecat,
regăsindu-se toate cele trei elemente enunțate.
Susținerea
recurentului referitoare la faptul că în primul proces anularea ordinelor a
reprezentat o solicitare „implicită” în timp ce în dosarul de
față obiectul este „explicit” formulat este lipsită de consistență
din punct de vedere juridic, relevantă fiind împrejurarea că în ambele
cauze s-a cerut anularea acelorași acte administrative pentru
aceleași motive.
1.2.
Referitor la capetele de cerere soluționate pe fond
Recurentul reclamă la acest punct
refuzul intimatului de a-i soluționa cererea înregistrată la data de 5
septembrie 2007, considerând că răspunsul comunicat de intimat
cuprinde doar o abordare fragmentară a problemelor supuse rezolvării.
Examinând susținerile recurentului
prin prisma solicitărilor cuprinse în cererea adresată
autorității administrative și răspunsului comunicat cu
actul nr. 18187 din 5 octombrie 2007 (filele 13-15, dosar fond) Înalta Curte observă
că nu există elemente care să contureze un refuz nejustificat,
chiar și parțial, de rezolvare a cererii, în sensul pe care art. 2 alin.
(1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.
Astfel, recurentul-reclamant C.C., cadru
didactic la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași a solicitat intimatului-pârât
„clarificarea” unor probleme legate, în esență, de semnificația
clasificării ISI în ordinele acestuia nr. „1805/2007, 3548/2006, 5098
și următoarele/2005” și publicarea pe pagina de internet a
ministerului sau a C.N.A.T.D.C.U. a tuturor dosarelor de concurs ale celor care
aspiră la conferirea titlurilor de conferențiar sau profesor
universitar.
În răspunsul intimatului-pârât s-a
indicat că ministerul nu dispune de o bază de date cu revistele de specialitate
de circulație internațională recunoscute, revenind fiecărei
comisii de specialitate a C.N.A.T.D.C.U. dreptul de a prezenta, pe domenii de
competență, revistele reprezentative; totodată ministerul a punctat
că formulările criticate de recurent nu sunt de fapt, decât
preluări ale limbajului specific pentru diferite domenii de specializare.
Cât privește dosarele de concurs, intimatul-pârât i-a comunicat
recurentului-reclamant că potrivit Ordinului ministrului nr. 5099/2005
fișa de prezentare și lista de lucrări din dosarul candidatului la
titlul universitar sunt publicate pe site-ul instituției care îl propune.
Ca urmare, Înalta Curte constată
că judecătorul fondului a interpretat și aplicat corect dispozițiile
art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, reiterate și în motivele de
recurs, concluzionând just că reclamantul nu a făcut dovada unei vătămări
concrete într-un drept sau interes legitim prin modul de rezolvare a
petiției sale.
În plus, instanța de recurs nu poate
face abstracție de finalitatea demersului judiciar al
recurentului-reclamant, care, pe calea ocolită a unei petiții ce înglobează
mai multe solicitări colaterale, urmărește de fapt lipsirea de
efecte juridice a celor două ordine prezentate la pct. II.1.1. din decizie,
ceea ce este nepermis, opunându-se puterea de lucru judecat.
II. Temeiul legal al soluției
adoptate
Pentru considerentele expuse la pct. II.1
din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20
alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.C.
împotriva sentinței civile nr. 217/CA din 8 decembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 5 martie 2010.