ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2390/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2390/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta Universitatea „Spiru Haret” a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Guvernul României, să se dispună, în temeiul art. 14 din

Legea contenciosului administrativ, suspendarea executării H.G. nr. 749/2009

pentru aprobarea Nomenclatorului domeniilor, a structurilor instituțiilor

de învățământ superior si a specializărilor, programelor de

studii universitare de licența acreditate sau autorizate sa

funcționeze provizoriu organizate de acestea până la

soluționarea dosarului de fond.

În motivarea cererii, în fapt, s-a

arătat că prin H.G. nr. 749/2009, reclamanta nu a mai fost

inclusă în nomenclatorul structurilor de învățământ superior

cu nicio specializare, niciun program de studii universitare. S-a

menționat că prin art. 3 din H.G. nr. 749/2009 a fost aprobată

structura instituțiilor de învățământ superior particulare

acreditate, domeniile de studii si specializările acreditate sau autorizate

să funcționeze provizoriu, acestea regăsindu-se în Anexa 3 a

H.G. nr. 749/2009, iar prin art. 6 din aceeași H.G. nr. 749/2009 s-au

stabilit, în mod judicios, că doar acele instituții ale căror

structuri se regăsesc în această hotărâre pot organiza admitere

în anul 2009-2010, fără ca Anexa 3 să cuprindă structura

Universității „Spiru Haret”, blocând astfel activitatea

Universității pentru admiterea în anul universitar 2009 - 2010.

În continuare, reclamanta a

susținut că sunt întrunite cerințele prevederilor art. 14 din

Legea nr. 554/2004, în acest sens argumentând următoarele:

Împotriva acestei hotărâri s-a

promovat un recurs administrativ prealabil conform art. 7 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, solicitându-se Guvernului României reexaminarea H.G. nr. 749/2009 în

vederea modificării acesteia.

Subzistă „cazul bine

justificat” prevăzut la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, așa

cum este definit la art. 2 lit. t) din aceeași lege, în acest sens

susținându-se că, fără a urmări examinarea de

către instanța pe fond a motivelor de nelegalitate invocate, trebuie

a se reține o aparență de nelegalitate a actului administrativ

suspus controlului în sensul că:

- H.G. nr. 749/2009 a fost

adoptată în contradicție cu normele de tehnică legislativă

cuprinse în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative, respectiv cu nerespectarea procedurii

prevăzute de H.G. nr. 561/2009, întrucât lipsește avizul Ministerului

Justiției;

- H.G. nr. 749/2009 încalcă

dreptul Universității Spiru Haret de a organiza cursuri în anul

universitar 2009 - 2010, interpretarea hotărârilor judecătorești

invocate de Guvern în a lua măsura neincluderii reclamantei în

nomenclatorul structurilor si specializărilor instituțiilor de

învățământ superior fiind nelegală și menită a

încalcă dreptul legal al Universității de a organiza cursuri în

structura aprobată de Senat, drept recunoscut și întărit în mod

expres de către Curtea de Apel București, prin sentința

civilă nr. 3326 din 2 decembrie 2008.

- în susținerea aparentei de

nelegalitate, reclamanta a mai adus și considerente rezultate din

principiul autonomiei universitare și nejustificarea restrângerii

dreptului Universității „Spiru Haret” de a acționa în baza acestui

principiu prin prisma prevederilor art. 53 alin. (2) din Constituția

României.

incidența dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004

s-a susținut că punerea în executare a H.G. nr. 749/2009 este de

natură a crea, în mod obiectiv, reclamantei un prejudiciu, constând în

perturbarea activității acesteia, în sensul că pentru anul

universitar 2009 - 2010 nu i se mai recunoaște dreptul să organizeze

examen de admitere, această imposibilitate fiind de natură să

prejudicieze în mod iremediabil patrimoniul reclamantei, precum și

renumele și activitatea acesteia.

În drept cererea a fost

întemeiată pe prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ.

Pârâtul Guvernul României a formulat

întâmpinare, invocând excepțiile:

a) - nulității cererii de

chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 133 alin.

(1) C. proc. civ., întrucât, deși sunt precizate actele contestate și

emitentul acestora, totuși, în cuprinsul cererii nu este menționat

numele pârâților. Aceasta excepție nu a mai fost susținută

de parte.

b) - nulității cererii

pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, întemeiată pe

dispozițiile art. 161 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 67 alin.

(1) C. proc. civ. În susținerea acestei excepții, pârâtul a arătat

că cererea de chemare în judecată a fost formulată de

prof.univ.dr. B.A., în calitate de reprezentant al universității

reclamante, însă, fără a fi făcută dovada

existenței mandatului special de reprezentare. S-a susținut, în

continuare, că semnatarul cererii de chemare în judecată, B.A., nu

are calitatea cerută de lege pentru a putea reprezenta în

instanță Universitatea Spiru Haret din București, nefiind

rectorul universității reclamante cât timp nu este confirmat prin

ordin al Ministrului Educației și Cercetării conf. art. 74 alin.

(1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu

modificările și completările ulterioare. S-a mai arătat

că, în speță, prof. univ. dr. B.A. a semnat cererea de chemare

in judecată în calitate de președinte și rector, fără

însă ca funcția de „președinte” să fie prevăzută

în vreun act normativ, legea prevăzând funcția de conducere de

rector.

c) - lipsei de interes, arătând

că universitatea reclamantă nu face dovada interesului legitim,

personal, născut și actual, în sensul prevăzut de art. 2 alin.

(1) lit. o) din Legea nr. 554/2004 si art. 52 din Constituție,

condiție de drept material pentru anularea actului administrativ,

după cum nu face dovada interesului nici în sens procedural, ca o

condiție de exercițiu a oricărei acțiuni în justiție.

S-a mai arătat că

Universitatea reclamantă nu a fost introdusă în actul administrativ a

cărei suspendare se solicită tocmai în scopul punerii în executare a

Sentinței civile nr. 3326/2009, prin care Curtea de Apel București a

dispus anularea H.G. nr. 676/2007 și H.G. nr. 635/2008. Pe cale de

consecință, absența reclamantei din H.G. nr. 749/2009 este

tocmai consecința firească, directă a solicitării sale de

anulare a actelor administrative anterioare.

La termenul din 6 august 2009 a

formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului României,

Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, care a

invocat excepțiile lipsei dovezii calității de reprezentant a

lui B.A. și a lipsei calității procesuale active a reclamantei,

aducând argumente similare celor prezentate în întâmpinare și de pârâtul

Guvernul României. Pe fondul cererii de suspendare, intervenientul a solicitat

respingerea, pentru argumente, de asemenea, similare celor prezentate în

întâmpinare și de pârâtul Guvernul României. Cererea de intervenție a

fost admisă în principiu la termenul din 11 august 2009.

La termenul de judecata din 11

august  2009, Curtea a pus în discuția pârtilor excepțiile invocate

de părți, în plus punând în discuție și excepția

inadmisibilității cererii, extrasă din argumentele prezentate de

pârât și intervenient, anume faptul că actul administrativ contestat

este unul asimilat (refuz de recunoaștere a unui drept al reclamantei), ci

nu unul tipic în sensul Legii nr. 554/2004, ori acest tip de acte

administrative nu poate face obiectul unei cereri de suspendare.

Prin sentința civilă nr. 2923

din 14 august 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins ca neintemeiate

excepțiile lipsei dovezii calității de reprezentant al

semnatarului cererii de chemare în judecată, a lipsei calității

procesuale active, lipsei de interes a reclamantei și a

inadmisibilității cererii.

A admis în parte cererea de

suspendare a executării H.G. nr. 749/2009 formulată de reclamanta

Universitatea „Spiru Haret”, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României,

și intervenientul în interesul pârâtului Ministerul Educației,

Cercetării și Inovării.

A suspendat parțial executarea

H.G. nr. 749/2009, astfel: - suspendă executarea dispozițiilor art. 6

alin. (2) din hotărârea de Guvern prin raportare la nota 1 aferenta anexei

3, doar in ceea ce privește reclamanta, anume referitor la eliminarea din

lista cuprinsă în anexa 3 a H.G. nr. 749/2009 a reclamantei cu privire la

facultățile, specializările/programele de

învățământ și formele de învățământ

acreditate sau autorizate provizoriu din structura Universității

Spiru Haret; suspendă executarea art. 7 din H.G. nr. 749/2009.

A admis în parte cererea de

intervenție accesorie în interesul pârâtului în măsura respingerii

cererii de suspendare.

A obligat pârâtul și

intervenientul accesoriu la plata către reclamanta a sumei de 7.500 ron

cheltuieli de judecată, după aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc.

civ.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Referitor la excepția lipsei

dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare

în judecată, prof. univ. dr. B.A. s-a constatat că, în

speță, calitatea de reprezentant este invocată de

reclamantă ca derivând atât din lege – prevederile art. 1162 din Legea

învățământului nr. 84/1995, cât și dintr-un raport

convențional, anume din Carta Universității Spiru Haret potrivit

căreia persoana care a semnat cererea de chemare în judecata deține

funcția de Președinte al Universității, în aceasta calitate

justificând și calitatea de reprezentant.

Față de toate aceste

argumente și ținând seama de faptul că, până la acest

moment, reclamantei nu i s-a contestat dreptul de acces la justiție, prin

prisma faptului că semnatarul acțiunii nu ar reprezenta partea (

același prof. B.A.), de faptul că la nivelul reclamantei i se

recunoaște- prin acte autentificate, inclusiv Carta

Universității-calitatea de reprezentant, a ajunge la concluzia ca

acțiunea trebuie respinsa de plano pentru nejustificarea

calității de reprezentant ar conduce la încălcarea prevederilor

Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Referitor la excepția lipsei

calității procesuale active, s-a reținut că, astfel cum s-a

statuat în doctrina juridica si practica judiciară în materie, calitatea

procesuală activă – condiție de exercitare a acțiunii

civile – presupune existenta unei identități între persoana

reclamantului și persoana care pretinde existenta dreptului în cadrul

raportului juridic dedus judecații.

Astfel, Curtea de Apel a

reținut că reclamanta justifică calitatea procesuală

(legitiamtio ad processum), în condițiile în care calitatea de subiect de

sesizare a instanței de contencios administrativ este recunoscută de art.

1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atâta vreme cât reclamanta se

consideră vătămată prin emiterea actului administrativ

și a fost exclusă din Nomenclatorul domeniilor, a structurilor

instituțiilor de învățământ superior și a

specializărilor, programelor de studii universitare de licența

acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu organizate de

acestea.

Referitor la excepția lipsei de

interes a reclamantei, Curtea de Apel a avut în vedere aceleași limite de

verificare impuse de natura cererii de suspendare a executării unui act

administrativ.

A reținut prima

instanță că prin interes în sens procedural se înțelege

folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea

civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră in conținutul

acestuia, interesul trebuind sa îndeplinească cumulativ următoarele

cerințe: să fie legitim, juridic, să fie născut și

actual, să fie personal și direct.

În acest context, s-a constatat

că reclamanta afirmă un drept subiectiv civil ocrotit de lege și

nu subzistă elemente că acesta a fost exercitat în afara scopului lui

economic și social, iar interesul a devenit actual în momentul pretinsei

încălcări a dreptului, reclamanta invocând că prin H.G. nr. 749/

2009 a fost exclusă din Nomenclatorul Domeniilor, a structurilor

instituțiilor de învățământ superior și a

specializărilor, programelor de studii universitare de licență

acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu organizate de

acestea.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității acțiunii, „Curtea de Apel a

apreciat că, în speță, există un veritabil act

administrativ tipic, care stinge drepuri, în măsura în care acestea

există, a unor instituții de învățământ superior,

printre care se află și reclamanta, în acest sens reținându-se

că în pct. 1 din nota la anexa 3 din H.G. nr. 749/2009 - referindu-se

exclusiv la reclamanta Universitatea Spiru Haret - prin mențiunea

excluderii reclamantei din nomenclator, este stins dreptul acesteia de a

organiza examen si a desfășura activitate de

învățământ în conformitate cu statutul sau la toate

specializările, programele de studii universitare și formele de

învățământ.

A concluzionat prima

instanță că actul administrativ este unul tipic, fiind

admisibilă cererea de suspendare a executării acesteia.

Pe fondul cererii de suspendare,

Curtea de Apel București a reținut următoarele:

- atât din Recomandarea din 13

septembrie 1989, cât și din cuprinsul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

rezultă fără echivoc că exercițiul dreptului unei

persoane fizice sau juridice, de a obține suspendarea provizorie a

executării unui act administrativ, este condiționat de îndeplinirea

de către aceasta a două condiții cumulative, respectiv

condiția existentei unui caz bine justificat și condiția nevoii

de a se preveni producerea unei pagube iminente, dificil sau imposibil de a mai

fi reparată în viitor;

- reclamanta a furnizat, în concret,

suficiente elemente care, la o prima analiza sumară, specifică unui

astfel de litigiu, să conducă la concluzia că în, cauză, ar

exista un caz bine justificat, continuat de prefigurarea unei pagube iminente,

în suspendarea executării disp. art. 6 alin. (2) din H.G. prin raportare

la nota 1 aferenta anexei 3, doar in ceea ce privește reclamanta, anume

referitor la eliminarea din lista cuprinsă în anexa 3 a H.G. nr. 749/ 2009

a reclamantei cu privire la facultățile,

specializările/programele de învățământ și formele de

învățământ acreditate sau autorizate provizoriu din structura

Universității Spiru Haret, respectiv în suspendarea executării art.

7 din H.G. nr. 749/2009.

- cu privire la dispozițiile art.

6 alin. (2) din H.G. prin raportare la nota 1 aferentă anexei 3, doar in

ceea ce privește reclamanta, s-a apreciat ca parte din argumentele

prezentate de reclamanta cu privire la nelegalitatea actului administrativ a

cărui suspendare o solicită creează o aparență de

nelegalitate și justifică măsura suspendării

executării acestor dispoziții susmenționate. În acest sens,

Curtea a avut în vedere, așa cum s-a menționat și în cuprinsul

avizului favorabil emis de Ministerul Justiției si Libertăților

Cetățenești, decizia Curții de Apel București nr. 3326/2008

care a anulat H.G. nr. 676/2007 și H.G. nr. 635/2008 în ceea ce

privește dispozițiile referitoare la Universitatea Spiru Haret, în

considerarea faptului că cele două acte normative interzic

reclamantei organizarea formelor de învățământ cu

frecvență redusă și la distanță tară o baza

legală;

- cu privire la prevederile art. 7

din H.G. nr. 749/2009 prima instanță a considerat că reclamanta

a prezentat argumente apte a rezulta o îndoială puternică și

evidentă asupra prezumției de legalitate. În acest sens, Curtea a

avut în vedere aceeași argumentație prezentată de Ministerul

Justiției și Libertăților Cetățenești în

avizul favorabil dat in vederea adoptării H.G. nr. 749/2009, aviz prin

care s-a solicitat, în același timp, necesitatea eliminării pct. 7

din proiect intrucât au fost nerespectate norme de tehnica legislativa în

așa măsura încât se răsfrânge asupra legalității

dispoziției de la art. 7.

Prima instanță a apreciat

întrunită și cerința pagubei iminente, ținând seama de

impactul negativ, viitor si previzibil prin executarea art. 6 alin. (2) din

hotărârea de Guvern prin raportare la nota 1 aferenta anexei 3, doar in

ceea ce privește reclamanta, respectiv prin executarea efectelor art. 7

din H.G. nr. 749/2009, cât timp rezultă, fără tăgada, un

prejudiciu material iminent și greu de reparat, prin încetarea

activității reclamantei, respectiv acelei părți constând in

organizarea, ca și până la momentul emiterii H.G. nr. 749/2009, a

admiterii în învățământul superior, al procesului de

învățământ, examenelor de finalizare a studiilor și

emiterii si eliberării de diplome de licență și alte

documente școlare.

A concluzionat Curtea de Apel

București în sensul că, față de aparența de

nelegalitate a celor două dispoziții ale H.G. nr. 749/2009 și

întrunirea cerinței pagubei iminente, se impune suspendarea

executării efectelor art. 7 din hotărâre, respectiv executării

efectelor dispozițiilor art. 6 alin. (2) din hotărârea de Guvern prin

raportare la nota 1 aferenta anexei 3 doar în ceea ce privește reclamanta,

anume referitor la eliminarea din lista cuprinsă în anexa 3 a H.G. nr. 749/2009

a reclamantei cu privire la facultățile,

specializările/programele de învățământ și formele de

învățământ acreditate sau autorizate provizoriu din structura

Universității „Spiru Haret”.

Motive de recurs întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ.

Instanța de fond a respins

nejustificat excepția privind lipsa calității de reprezentant a

domnului B.A.

Potrivit art. 67 alin. (1) C. proc.

civ., părțile își pot exercita drepturile procedurale personal

sau prin mandatar.

Domnul B.A. nu a făcut dovada

existenței mandatului special de reprezentare, deoarece nu a fost

confirmat în funcția de rector de către Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului.

Prin Ordinul din 2 august  2004 s-a

dispus neconfirmarea în funcția de rector.

Funcția de președinte

și rector nu este prevăzută în niciun act normativ, ceea ce face

a fi incidente dispozițiile art. 161 C. proc. civ.

Prima instanță,

interpretând permisiv dispozițiile legale care reglementează modurile

și condițiile de sesizare a instanțelor judecătorești,

a încălcat două dintre principiile care guvernează procesul

civil, și anume: nemo auditur propriam turpitudinem alegans și nemo

censetur ignorare legem.

Totodată, s-au aplicat în mod

greșit prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului,

respectiv art. 6 și nu s-a ținut seama de faptul că accesul la

un tribunal nu este absolut și poate fi supus unor restricții

legitime.

În ceea ce privește fondul

cauzei, se arată că prima instanță a ignorat

apărările formulate și documentele aflate la dosarul cauzei.

S-a apreciat în mod nelegal asupra

oportunității instituirii măsurii suspendării

executării actului administrativ în raport cu sentința civilă nr.

3326 din 2 decembrie 2008 prin care Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, a anulat H.G. nr. 676/2007 și H.G. nr. 635/2008.

Prin Decizia nr. 4726/2009, Înalta

Curte a modificat sentința Curții de Apel și a respins cererile

privind anularea parțială a celor două hotărâri de guvern.

Prin suspendarea executării

actului administrativ, se încalcă însăși prezumția de

legalitate, fără ca instanța să fi pășit la

cercetarea legalității actului administrativ.

În speță, reclamantei nu i

se produce vreun prejudiciu, dimpotrivă, numai particularii sunt

afectați de actul administrativ analizat.

Recurentul critică soluția

instanței de fond și pentru modul în care au fost acordate cheltuielile

de judecată.

Deși a procedat la reducerea

onorariului de avocat, instanța de fond nu a apreciat corect criteriile la

care se referă art. 274 alin. (3) C. proc. civ., respectiv valoarea

pricinii și munca depusă de avocat, din perspectiva

proporționalității și complexității

activității acestuia.

Recursul formulat de intervenientul

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Motive de recurs întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ., art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul critică respingerea

excepției lipsei calității de reprezentant a domnului B.A.,

întrucât acesta nu a fost confirmat în funcția de rector, iar funcția

de „președinte și rector” nu este prevăzută de lege.

O persoană juridică este

reprezentată de conducătorul său recunoscut în această

calitate.

Jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului la care face referire instanța de fond

privește persoanele fizice și nu persoanele juridice.

Se critică respingerea

excepției lipsei calității procesuale active a Universității

„Spiru Haret”.

Pentru a exercita acțiunea,

calitatea procesuală activă trebuie să coincidă cu

calitatea de titular al dreptului dedus judecății.

Prevederile art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

nu sunt incidente, deoarece H.G. nr. 749/2009 nu este act unilateral ci act

normativ, condiție obligatorie stabilită de lege.

Respingerea excepției lipsei de

interes este criticabilă, reclamanta nu justifică niciun interes în

solicitarea suspendării, Universitatea nu se regăsește în actul

normativ dedus judecății.

Cu privire la fondul cererii,

recurentul consideră că nu sunt îndeplinite cele două

condiții pentru suspendarea actului.

Reclamanta a avut posibilitatea

să organizeze examen de admitere, astfel că prejudiciul este

inexistent.

Procedura prevăzută de

Legea nr. 24/200 nu poate face obiectul controlului judecătoresc.

Instanța de fond nu a

combătut în niciun mod argumentele recurentului.

Prin Decizia nr. 4726/2009, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal a respins cererea de anulare a H.G. nr. 675/ 2007

și H.G. nr. 635/2008.

Cu privire la excepția lipsei

calității de reprezentant al dlui B.A.:

Reprezentantul legal al unei

persoane juridice este conducătorul acesteia, conform prevederilor

Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele

juridice.

Deși calitatea de rector a dl. B.A.

nu a fost confirmată de către Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, organul de conducere al

Universității i-a încredințat această funcție.

Dl. B.A. exercită de facto

funcția care este recunoscută în cadrul Universității Spiru

Haret.

În virtutea principiului autonomiei

universitare, prin intermediul Cartei Universității „Spiru Haret”,

s-a înființat funcția de președinte al Universității,

care este îndeplinită de aceeași persoană cu a rectorului.

Președintele

Universității reprezintă, potrivit art. 53 lit. d) din

Cartă, instituția în raporturile cu instituțiile și

organele interne și internaționale.

Reiese astfel că nu există

o altă persoană în cadrul Universității Spiru Haret care

să poată introduce o acțiune în justiție, să o semneze

și să reprezinte interesele sale.

A nega calitatea de reprezentant a

dl. B.A. într-o acțiune judecătorească înseamnă, cum a reținut

și judecătorul fondului, a nega dreptul de acces la un tribunal a

Universității Spiru Haret.

Calitatea de reprezentant al

Universității a rectorului trebuie acceptată, deoarece numai

astfel interesele Universității sunt apărate.

Chiar dacă funcția de

rector nu este confirmată, dl.B.A. are dreptul să reprezinte

universitatea în calitatea sa de președinte, potrivit Cartei, precum

și datorită împrejurării nedesemnării de către

organele de conducere ale universității a unui alt reprezentant.

În acest sens a făcut apel

judecătorul fondului în considerentele sentinței atacate, la

principiile jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului

și nu la obiectul cauzelor exemplificate.

Motivul de recurs este nefondat.

Cu privire la excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată, permite suspendarea actului

administrativ unilateral, fie că este individual, fie că este

normativ.

Recurentul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului confundă

actul administrativ unilateral (în cele două forme) cu actul administrativ

unilateral individual.

Motivul de recurs este nefondat.

În ceea ce privește

excepția lipsei de interes a reclamantei.

Excepția a fost respinsă

în mod corect de către prima instanță.

Reclamanta nu a contestat includerea

în anexele H.G. nr. 749/2009, ci tocmai neincluderea în anexe.

Folosul practic este acela al

consecințelor generate de conținutul H.G. nr. 749/2009, și

anume, excluderea Universității Spiru Haret de la posibilitatea

organizării examenelor de admitere pentru anul 2009-2010.

Pe fondul cauzei, criticile aduse

prin motivele de recurs nu sunt întemeiate.

Neîndeplinirea condițiilor

impuse de art. 14 din Legea contenciosului administrativ sunt tratate din

perspectiva opiniei recurenților și nu a ceea ce a analizat în

concret, prin considerente, instanța de fond.

Dispunerea de către

instanța judecătorească competentă a suspendării

actului administrativ contestat nu încalcă prezumția de legalitate,

astfel cum afirmă recurentul Guvernul României.

Paguba pe care o poate suferi

reclamanta este atât de natură morală, cât și de materială

și nu poate fi materializată numai în ceea ce privește

beneficiarii actului educațional.

Decizia nr. 4726/2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal nu are relevanță asupra îndeplinirii

celor două condiții în vederea suspendării unei alte

hotărâri de guvern, ce are un alt obiect.

În ceea ce privește motivul de

recurs referitor la acordarea cheltuielilor de judecată. C. proc. civ. și

a redus onorariul de avocat de la 100.859,64 lei (echivalentul a 20.000 euro)

la 7.500 lei.

Reducerea onorariului este

substanțială, iar recurentul Guvernul României nu a arătat în

motivele de recurs în ce mod poate fi apreciată munca depusă de cei

patru avocați ai reclamantei ce provin de la o prestigioasă casă

de avocatură.

Având în vedere miza procesului,

instanța de recurs consideră că prevederile art. 274 alin. (3)

Cod procedura civilă au fost analizate și reținute în mod corect

de prima instanță, iar motivul de recurs este nefondat.

Față de acestea, nefiind

întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată

și completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Guvernul României și Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, împotriva sentinței civile nr. 2923 din 14

august 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 mai 2010.