ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2390/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrata pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Universitatea „Spiru Haret” a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, să se dispună, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ, suspendarea executării H.G. nr. 749/2009 pentru aprobarea Nomenclatorului domeniilor, a structurilor instituțiilor de învățământ superior si a specializărilor, programelor de studii universitare de licența acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu organizate de acestea până la soluționarea dosarului de fond. În motivarea cererii, în fapt, s-a arătat că prin H.G.

nr. 749/2009, reclamanta nu a mai fost inclusă în nomenclatorul structurilor de învățământ superior cu nicio specializare, niciun program de studii universitare. S-a menționat că prin art. 3 din H.G. nr. 749/2009 a fost aprobată structura instituțiilor de învățământ superior particulare acreditate, domeniile de studii si specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, acestea regăsindu-se în Anexa 3 a H.G. nr. 749/2009, iar prin art. 6 din aceeași H.G.

nr. 749/2009 s-au stabilit, în mod judicios, că doar acele instituții ale căror structuri se regăsesc în această hotărâre pot organiza admitere în anul 2009-2010, fără ca Anexa 3 să cuprindă structura Universității „Spiru Haret”, blocând astfel activitatea Universității pentru admiterea în anul universitar 2009 - 2010. În continuare, reclamanta a susținut că sunt întrunite cerințele prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în acest sens argumentând următoarele: Împotriva acestei hotărâri s-a promovat un recurs administrativ prealabil conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, solicitându-se Guvernului României reexaminarea H.G. nr. 749/2009 în vederea modificării acesteia.

Subzistă „cazul bine justificat” prevăzut la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, așa cum este definit la art. 2 lit. t) din aceeași lege, în acest sens susținându-se că, fără a urmări examinarea de către instanța pe fond a motivelor de nelegalitate invocate, trebuie a se reține o aparență de nelegalitate a actului administrativ suspus controlului în sensul că: - H.G. nr. 749/2009 a fost adoptată în contradicție cu normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, respectiv cu nerespectarea procedurii prevăzute de H.G. nr. 561/2009, întrucât lipsește avizul Ministerului Justiției; - H.G.

nr. 749/2009 încalcă dreptul Universității Spiru Haret de a organiza cursuri în anul universitar 2009 - 2010, interpretarea hotărârilor judecătorești invocate de Guvern în a lua măsura neincluderii reclamantei în nomenclatorul structurilor si specializărilor instituțiilor de învățământ superior fiind nelegală și menită a încalcă dreptul legal al Universității de a organiza cursuri în structura aprobată de Senat, drept recunoscut și întărit în mod expres de către Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 3326 din 2 decembrie 2008. - în susținerea aparentei de nelegalitate, reclamanta a mai adus și considerente rezultate din principiul autonomiei universitare și nejustificarea restrângerii dreptului Universității „Spiru Haret” de a acționa în baza acestui principiu prin prisma prevederilor art. 53 alin. (2) din Constituția României.

3. În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 s-a susținut că punerea în executare a H.G. nr. 749/2009 este de natură a crea, în mod obiectiv, reclamantei un prejudiciu, constând în perturbarea activității acesteia, în sensul că pentru anul universitar 2009 - 2010 nu i se mai recunoaște dreptul să organizeze examen de admitere, această imposibilitate fiind de natură să prejudicieze în mod iremediabil patrimoniul reclamantei, precum și renumele și activitatea acesteia. În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, invocând excepțiile: a) - nulității cererii de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 133 alin. (1) C. proc.

civ., întrucât, deși sunt precizate actele contestate și emitentul acestora, totuși, în cuprinsul cererii nu este menționat numele pârâților. Aceasta excepție nu a mai fost susținută de parte. b) - nulității cererii pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, întemeiată pe dispozițiile art. 161 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 67 alin. (1) C. proc. civ. În susținerea acestei excepții, pârâtul a arătat că cererea de chemare în judecată a fost formulată de prof.univ.dr. B.A., în calitate de reprezentant al universității reclamante, însă, fără a fi făcută dovada existenței mandatului special de reprezentare. S-a susținut, în continuare, că semnatarul cererii de chemare în judecată, B.A., nu are calitatea cerută de lege pentru a putea reprezenta în instanță Universitatea Spiru Haret din București, nefiind rectorul universității reclamante cât timp nu este confirmat prin ordin al Ministrului Educației și Cercetării conf.

art. 74 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare. S-a mai arătat că, în speță, prof. univ. dr. B.A. a semnat cererea de chemare in judecată în calitate de președinte și rector, fără însă ca funcția de „președinte” să fie prevăzută în vreun act normativ, legea prevăzând funcția de conducere de rector. c) - lipsei de interes, arătând că universitatea reclamantă nu face dovada interesului legitim, personal, născut și actual, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004 si art. 52 din Constituție, condiție de drept material pentru anularea actului administrativ, după cum nu face dovada interesului nici în sens procedural, ca o condiție de exercițiu a oricărei acțiuni în justiție.

S-a mai arătat că Universitatea reclamantă nu a fost introdusă în actul administrativ a cărei suspendare se solicită tocmai în scopul punerii în executare a Sentinței civile nr. 3326/2009, prin care Curtea de Apel București a dispus anularea H.G. nr. 676/2007 și H.G. nr. 635/2008. Pe cale de consecință, absența reclamantei din H.G. nr. 749/2009 este tocmai consecința firească, directă a solicitării sale de anulare a actelor administrative anterioare. La termenul din 6 august 2009 a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului României, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, care a invocat excepțiile lipsei dovezii calității de reprezentant a lui B.A. și a lipsei calității procesuale active a reclamantei, aducând argumente similare celor prezentate în întâmpinare și de pârâtul Guvernul României.

Pe fondul cererii de suspendare, intervenientul a solicitat respingerea, pentru argumente, de asemenea, similare celor prezentate în întâmpinare și de pârâtul Guvernul României. Cererea de intervenție a fost admisă în principiu la termenul din 11 august 2009. La termenul de judecata din 11 august 2009, Curtea a pus în discuția pârtilor excepțiile invocate de părți, în plus punând în discuție și excepția inadmisibilității cererii, extrasă din argumentele prezentate de pârât și intervenient, anume faptul că actul administrativ contestat este unul asimilat (refuz de recunoaștere a unui drept al reclamantei), ci nu unul tipic în sensul Legii nr. 554/2004, ori acest tip de acte administrative nu poate face obiectul unei cereri de suspendare.

Prin sentința civilă nr. 2923 din 14 august 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neintemeiate excepțiile lipsei dovezii calității de reprezentant al semnatarului cererii de chemare în judecată, a lipsei calității procesuale active, lipsei de interes a reclamantei și a inadmisibilității cererii. A admis în parte cererea de suspendare a executării H.G. nr. 749/2009 formulată de reclamanta Universitatea „Spiru Haret”, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, și intervenientul în interesul pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și Inovării. A suspendat parțial executarea H.G. nr. 749/2009, astfel: - suspendă executarea dispozițiilor art. 6 alin. (2) din hotărârea de Guvern prin raportare la nota 1 aferenta anexei 3, doar in ceea ce privește reclamanta, anume referitor la eliminarea din lista cuprinsă în anexa 3 a H.G.

nr. 749/2009 a reclamantei cu privire la facultățile, specializările/programele de învățământ și formele de învățământ acreditate sau autorizate provizoriu din structura Universității Spiru Haret; suspendă executarea art. 7 din H.G. nr. 749/2009. A admis în parte cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului în măsura respingerii cererii de suspendare. A obligat pârâtul și intervenientul accesoriu la plata către reclamanta a sumei de 7.500 ron cheltuieli de judecată, după aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Referitor la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, prof.

univ. dr. B.A. s-a constatat că, în speță, calitatea de reprezentant este invocată de reclamantă ca derivând atât din lege – prevederile art. 1162 din Legea învățământului nr. 84/1995, cât și dintr-un raport convențional, anume din Carta Universității Spiru Haret potrivit căreia persoana care a semnat cererea de chemare în judecata deține funcția de Președinte al Universității, în aceasta calitate justificând și calitatea de reprezentant. Față de toate aceste argumente și ținând seama de faptul că, până la acest moment, reclamantei nu i s-a contestat dreptul de acces la justiție, prin prisma faptului că semnatarul acțiunii nu ar reprezenta partea ( același prof.

B.A.), de faptul că la nivelul reclamantei i se recunoaște- prin acte autentificate, inclusiv Carta Universității-calitatea de reprezentant, a ajunge la concluzia ca acțiunea trebuie respinsa de plano pentru nejustificarea calității de reprezentant ar conduce la încălcarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului. Referitor la excepția lipsei calității procesuale active, s-a reținut că, astfel cum s-a statuat în doctrina juridica si practica judiciară în materie, calitatea procesuală activă – condiție de exercitare a acțiunii civile – presupune existenta unei identități între persoana reclamantului și persoana care pretinde existenta dreptului în cadrul raportului juridic dedus judecații.

Astfel, Curtea de Apel a reținut că reclamanta justifică calitatea procesuală (legitiamtio ad processum), în condițiile în care calitatea de subiect de sesizare a instanței de contencios administrativ este recunoscută de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atâta vreme cât reclamanta se consideră vătămată prin emiterea actului administrativ și a fost exclusă din Nomenclatorul domeniilor, a structurilor instituțiilor de învățământ superior și a specializărilor, programelor de studii universitare de licența acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu organizate de acestea. Referitor la excepția lipsei de interes a reclamantei, Curtea de Apel a avut în vedere aceleași limite de verificare impuse de natura cererii de suspendare a executării unui act administrativ.

A reținut prima instanță că prin interes în sens procedural se înțelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră in conținutul acestuia, interesul trebuind sa îndeplinească cumulativ următoarele cerințe: să fie legitim, juridic, să fie născut și actual, să fie personal și direct. În acest context, s-a constatat că reclamanta afirmă un drept subiectiv civil ocrotit de lege și nu subzistă elemente că acesta a fost exercitat în afara scopului lui economic și social, iar interesul a devenit actual în momentul pretinsei încălcări a dreptului, reclamanta invocând că prin H.G. nr. 749/ 2009 a fost exclusă din Nomenclatorul Domeniilor, a structurilor instituțiilor de învățământ superior și a specializărilor, programelor de studii universitare de licență acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu organizate de acestea.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, „Curtea de Apel a apreciat că, în speță, există un veritabil act administrativ tipic, care stinge drepuri, în măsura în care acestea există, a unor instituții de învățământ superior, printre care se află și reclamanta, în acest sens reținându-se că în pct. 1 din nota la anexa 3 din H.G. nr. 749/2009 - referindu-se exclusiv la reclamanta Universitatea Spiru Haret - prin mențiunea excluderii reclamantei din nomenclator, este stins dreptul acesteia de a organiza examen si a desfășura activitate de învățământ în conformitate cu statutul sau la toate specializările, programele de studii universitare și formele de învățământ. A concluzionat prima instanță că actul administrativ este unul tipic, fiind admisibilă cererea de suspendare a executării acesteia.

Pe fondul cererii de suspendare, Curtea de Apel București a reținut următoarele: - atât din Recomandarea din 13 septembrie 1989, cât și din cuprinsul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă fără echivoc că exercițiul dreptului unei persoane fizice sau juridice, de a obține suspendarea provizorie a executării unui act administrativ, este condiționat de îndeplinirea de către aceasta a două condiții cumulative, respectiv condiția existentei unui caz bine justificat și condiția nevoii de a se preveni producerea unei pagube iminente, dificil sau imposibil de a mai fi reparată în viitor; - reclamanta a furnizat, în concret, suficiente elemente care, la o prima analiza sumară, specifică unui astfel de litigiu, să conducă la concluzia că în, cauză, ar exista un caz bine justificat, continuat de prefigurarea unei pagube iminente, în suspendarea executării disp.

art. 6 alin. (2) din H.G. prin raportare la nota 1 aferenta anexei 3, doar in ceea ce privește reclamanta, anume referitor la eliminarea din lista cuprinsă în anexa 3 a H.G. nr. 749/ 2009 a reclamantei cu privire la facultățile, specializările/programele de învățământ și formele de învățământ acreditate sau autorizate provizoriu din structura Universității Spiru Haret, respectiv în suspendarea executării art. 7 din H.G. nr. 749/2009. - cu privire la dispozițiile art. 6 alin. (2) din H.G. prin raportare la nota 1 aferentă anexei 3, doar in ceea ce privește reclamanta, s-a apreciat ca parte din argumentele prezentate de reclamanta cu privire la nelegalitatea actului administrativ a cărui suspendare o solicită creează o aparență de nelegalitate și justifică măsura suspendării executării acestor dispoziții susmenționate.

În acest sens, Curtea a avut în vedere, așa cum s-a menționat și în cuprinsul avizului favorabil emis de Ministerul Justiției si Libertăților Cetățenești, decizia Curții de Apel București nr. 3326/2008 care a anulat H.G. nr. 676/2007 și H.G. nr. 635/2008 în ceea ce privește dispozițiile referitoare la Universitatea Spiru Haret, în considerarea faptului că cele două acte normative interzic reclamantei organizarea formelor de învățământ cu frecvență redusă și la distanță tară o baza legală; - cu privire la prevederile art. 7 din H.G. nr. 749/2009 prima instanță a considerat că reclamanta a prezentat argumente apte a rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate. În acest sens, Curtea a avut în vedere aceeași argumentație prezentată de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești în avizul favorabil dat in vederea adoptării H.G.

nr. 749/2009, aviz prin care s-a solicitat, în același timp, necesitatea eliminării pct. 7 din proiect intrucât au fost nerespectate norme de tehnica legislativa în așa măsura încât se răsfrânge asupra legalității dispoziției de la art. 7. Prima instanță a apreciat întrunită și cerința pagubei iminente, ținând seama de impactul negativ, viitor si previzibil prin executarea art. 6 alin. (2) din hotărârea de Guvern prin raportare la nota 1 aferenta anexei 3, doar in ceea ce privește reclamanta, respectiv prin executarea efectelor art. 7 din H.G. nr. 749/2009, cât timp rezultă, fără tăgada, un prejudiciu material iminent și greu de reparat, prin încetarea activității reclamantei, respectiv acelei părți constând in organizarea, ca și până la momentul emiterii H.G.

nr. 749/2009, a admiterii în învățământul superior, al procesului de învățământ, examenelor de finalizare a studiilor și emiterii si eliberării de diplome de licență și alte documente școlare. A concluzionat Curtea de Apel București în sensul că, față de aparența de nelegalitate a celor două dispoziții ale H.G. nr. 749/2009 și întrunirea cerinței pagubei iminente, se impune suspendarea executării efectelor art. 7 din hotărâre, respectiv executării efectelor dispozițiilor art. 6 alin. (2) din hotărârea de Guvern prin raportare la nota 1 aferenta anexei 3 doar în ceea ce privește reclamanta, anume referitor la eliminarea din lista cuprinsă în anexa 3 a H.G. nr. 749/2009 a reclamantei cu privire la facultățile, specializările/programele de învățământ și formele de învățământ acreditate sau autorizate provizoriu din structura Universității „Spiru Haret”.

Motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. Instanța de fond a respins nejustificat excepția privind lipsa calității de reprezentant a domnului B.A. Potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ., părțile își pot exercita drepturile procedurale personal sau prin mandatar. Domnul B.A. nu a făcut dovada existenței mandatului special de reprezentare, deoarece nu a fost confirmat în funcția de rector de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Prin Ordinul din 2 august 2004 s-a dispus neconfirmarea în funcția de rector. Funcția de președinte și rector nu este prevăzută în niciun act normativ, ceea ce face a fi incidente dispozițiile art. 161 C. proc.

civ. Prima instanță, interpretând permisiv dispozițiile legale care reglementează modurile și condițiile de sesizare a instanțelor judecătorești, a încălcat două dintre principiile care guvernează procesul civil, și anume: nemo auditur propriam turpitudinem alegans și nemo censetur ignorare legem. Totodată, s-au aplicat în mod greșit prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, respectiv art. 6 și nu s-a ținut seama de faptul că accesul la un tribunal nu este absolut și poate fi supus unor restricții legitime. În ceea ce privește fondul cauzei, se arată că prima instanță a ignorat apărările formulate și documentele aflate la dosarul cauzei. S-a apreciat în mod nelegal asupra oportunității instituirii măsurii suspendării executării actului administrativ în raport cu sentința civilă nr. 3326 din 2 decembrie 2008 prin care Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a anulat H.G.

nr. 676/2007 și H.G. nr. 635/2008. Prin Decizia nr. 4726/2009, Înalta Curte a modificat sentința Curții de Apel și a respins cererile privind anularea parțială a celor două hotărâri de guvern. Prin suspendarea executării actului administrativ, se încalcă însăși prezumția de legalitate, fără ca instanța să fi pășit la cercetarea legalității actului administrativ. În speță, reclamantei nu i se produce vreun prejudiciu, dimpotrivă, numai particularii sunt afectați de actul administrativ analizat. Recurentul critică soluția instanței de fond și pentru modul în care au fost acordate cheltuielile de judecată. Deși a procedat la reducerea onorariului de avocat, instanța de fond nu a apreciat corect criteriile la care se referă art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., respectiv valoarea pricinii și munca depusă de avocat, din perspectiva proporționalității și complexității activității acestuia. Recursul formulat de intervenientul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ., art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul critică respingerea excepției lipsei calității de reprezentant a domnului B.A., întrucât acesta nu a fost confirmat în funcția de rector, iar funcția de „președinte și rector” nu este prevăzută de lege. O persoană juridică este reprezentată de conducătorul său recunoscut în această calitate. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului la care face referire instanța de fond privește persoanele fizice și nu persoanele juridice.

Se critică respingerea excepției lipsei calității procesuale active a Universității „Spiru Haret”. Pentru a exercita acțiunea, calitatea procesuală activă trebuie să coincidă cu calitatea de titular al dreptului dedus judecății. Prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, nu sunt incidente, deoarece H.G. nr. 749/2009 nu este act unilateral ci act normativ, condiție obligatorie stabilită de lege. Respingerea excepției lipsei de interes este criticabilă, reclamanta nu justifică niciun interes în solicitarea suspendării, Universitatea nu se regăsește în actul normativ dedus judecății. Cu privire la fondul cererii, recurentul consideră că nu sunt îndeplinite cele două condiții pentru suspendarea actului.

Reclamanta a avut posibilitatea să organizeze examen de admitere, astfel că prejudiciul este inexistent. Procedura prevăzută de Legea nr. 24/200 nu poate face obiectul controlului judecătoresc. Instanța de fond nu a combătut în niciun mod argumentele recurentului. Prin Decizia nr. 4726/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de anulare a H.G. nr. 675/ 2007 și H.G. nr. 635/2008. Cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant al dlui B.A.: Reprezentantul legal al unei persoane juridice este conducătorul acesteia, conform prevederilor Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice. Deși calitatea de rector a dl. B.A.

nu a fost confirmată de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, organul de conducere al Universității i-a încredințat această funcție. Dl. B.A. exercită de facto funcția care este recunoscută în cadrul Universității Spiru Haret. În virtutea principiului autonomiei universitare, prin intermediul Cartei Universității „Spiru Haret”, s-a înființat funcția de președinte al Universității, care este îndeplinită de aceeași persoană cu a rectorului. Președintele Universității reprezintă, potrivit art. 53 lit. d) din Cartă, instituția în raporturile cu instituțiile și organele interne și internaționale. Reiese astfel că nu există o altă persoană în cadrul Universității Spiru Haret care să poată introduce o acțiune în justiție, să o semneze și să reprezinte interesele sale.

A nega calitatea de reprezentant a dl. B.A. într-o acțiune judecătorească înseamnă, cum a reținut și judecătorul fondului, a nega dreptul de acces la un tribunal a Universității Spiru Haret. Calitatea de reprezentant al Universității a rectorului trebuie acceptată, deoarece numai astfel interesele Universității sunt apărate. Chiar dacă funcția de rector nu este confirmată, dl.B.A. are dreptul să reprezinte universitatea în calitatea sa de președinte, potrivit Cartei, precum și datorită împrejurării nedesemnării de către organele de conducere ale universității a unui alt reprezentant. În acest sens a făcut apel judecătorul fondului în considerentele sentinței atacate, la principiile jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și nu la obiectul cauzelor exemplificate.

Motivul de recurs este nefondat. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, permite suspendarea actului administrativ unilateral, fie că este individual, fie că este normativ. Recurentul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului confundă actul administrativ unilateral (în cele două forme) cu actul administrativ unilateral individual. Motivul de recurs este nefondat. În ceea ce privește excepția lipsei de interes a reclamantei. Excepția a fost respinsă în mod corect de către prima instanță. Reclamanta nu a contestat includerea în anexele H.G. nr. 749/2009, ci tocmai neincluderea în anexe.

Folosul practic este acela al consecințelor generate de conținutul H.G. nr. 749/2009, și anume, excluderea Universității Spiru Haret de la posibilitatea organizării examenelor de admitere pentru anul 2009-2010. Pe fondul cauzei, criticile aduse prin motivele de recurs nu sunt întemeiate. Neîndeplinirea condițiilor impuse de art. 14 din Legea contenciosului administrativ sunt tratate din perspectiva opiniei recurenților și nu a ceea ce a analizat în concret, prin considerente, instanța de fond. Dispunerea de către instanța judecătorească competentă a suspendării actului administrativ contestat nu încalcă prezumția de legalitate, astfel cum afirmă recurentul Guvernul României. Paguba pe care o poate suferi reclamanta este atât de natură morală, cât și de materială și nu poate fi materializată numai în ceea ce privește beneficiarii actului educațional.

Decizia nr. 4726/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nu are relevanță asupra îndeplinirii celor două condiții în vederea suspendării unei alte hotărâri de guvern, ce are un alt obiect. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la acordarea cheltuielilor de judecată. C. proc. civ. și a redus onorariul de avocat de la 100.859,64 lei (echivalentul a 20.000 euro) la 7.500 lei. Reducerea onorariului este substanțială, iar recurentul Guvernul României nu a arătat în motivele de recurs în ce mod poate fi apreciată munca depusă de cei patru avocați ai reclamantei ce provin de la o prestigioasă casă de avocatură. Având în vedere miza procesului, instanța de recurs consideră că prevederile art. 274 alin. (3) Cod procedura civilă au fost analizate și reținute în mod corect de prima instanță, iar motivul de recurs este nefondat.

Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Guvernul României și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, împotriva sentinței civile nr. 2923 din 14 august 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.