ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5565/2010

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 27 octombrie 2009, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins

excepția lipsei de interes și a suspendat executarea H.G. nr. 749/2009, astfel cum

a fost modificată și completată de H.G. nr. 943/2009, în privința reclamantei, până

la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Temeiul prezentei cereri

de suspendare este art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar cererea soluționată prin

sentința civilă nr. 2923 din 14 august 2009 a fost întemeiată pe dispozițiile

art. 14 din aceeași lege. În raport cu aceste circumstanțe și având în vedere momentul

până la care operează suspendarea reglementată de cele două texte de lege, instanța

de fond a respins excepția ca neîntemeiată.

Referitor la cererea de

suspendare, s-a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 15, raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru motivele ce vor fi expuse

în continuare:

În ce privește condiția

cazului bine justificat, s-a reținut, la o analiză sumară, că circumstanțele în

care a fost adoptată H.G. nr. 749/2009, ulterior modificată de H.G. nr. 943/20029,

se înscriu în ipoteza prevăzută de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, întrucât

conținutul este identic cu cel al H.G. nr. 676/2007 și 635/2008, care se refereau

la anii universitari anteriori, și care au fost anulate prin sentința civilă

nr. 3326 din 02 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal. În aceste condiții, conduita pârâtului,

de a adopta o soluție reglementară care a fost cenzurată anterior pe cale judiciară,

constituie o împrejurare de natura a crea o îndoială serioasă asupra legalității

actului aflat în discuție. Evident că această împrejurare va fi analizată în amănunt

cu ocazia soluționării fondului, în raport cu argumentele părților, argumente care

nu pot fi examinate cu ocazia soluționării cererii de suspendare.

În ce privește condiția

pagubei iminente, instanța de fond a apreciat că executarea dispozițiilor referitoare

la reclamantă, cuprinse în Anexa 3 la H.G. nr. 749/2009, așa cum a fost completată,

înainte de analiza legalității actului, este de natură a aduce prejudicii reclamantei,

datorită eliminării unor forme de învățământ și modificării numărului de credite

transferabile la unele facultăți, în contradicție cu prevederile din Carta Universității.

Așa fiind, instanța de

fond a respins excepția lipsei de interes și a admis cererea, dispunând suspendarea

dispozițiilor din H.G. nr. 749/2009, ulterior modificată de H.G. nr. 943/2009, în

ce privește reclamanta.

Împotriva acestei încheieri

au declarat recurs pârâtul Guvernul României și intervenientul Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

pârâtul Guvernul României a arătat, în esență, următoarele:

Existența unui caz bine

justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială

puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ, însă,

în speță, instanța de fond s-a limitat a reține conținutul identic al hotărârii

de guvern în discuție cu cel al H.G. nr. 676/2007 și H.G. nr. 635/2008, care se

refereau la anii universitari anteriori, hotărâri anulate de Curtea de Apel București

prin sentința civilă nr. 3326 din 02 decembrie 2008.

Pe de o parte, instanța

de fond nu și-a motivat suficient hotărârea, pe de altă parte, sentința recurată

a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Astfel, concluzia privind

îndeplinirea cumulativă a condițiilor legale pentru a dispune măsura suspendării

este eronată, cu atât mai mult cu cât, prin decizia nr. 4726/2009 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, au fost admise

recursurile împotriva sentinței civile nr. 3326 din 02 decembrie 2008 și au fost

respinse cererile reclamantei vizând anularea parțială a H.G. nr. 676/2007 și H.G.

nr. 635/2008.

În cauza de față, reclamantei

nu i se produce un prejudiciu, dimpotrivă, prejudiciul este cauzat unor beneficiari

ai procesului educațional desfășurat în afara cadrului legal de Universitatea S.H.,

aspect reținut și de către instanța supremă în decizia nr. 4726/2009.

În recursul său, intervenientul

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a arătat următoarele:

În mod greșit instanța

de fond a respins excepția lipsei de interes, cu motivarea că suspendarea reglementată

de art. 15 din Legea nr. 554/2004 operează până la alt moment decât suspendarea

întemeiată pe art. 14 care a constituit temeiul de drept al cererii soluționate

prin sentința civilă nr. 2923/2009. Instanța s-a mulțumit cu interpretarea asupra

momentului până la care operează suspendarea și nu analizat în totalitate argumentele

prezentate, cum ar fi că însăși reclamanta s-a angajat să nu organizeze admiterea

la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță care nu se regăseau

pe pagina web a ministerului, ca autorizate să funcționeze provizoriu.

În ceea ce privește suspendarea

executării H.G. nr. 749/2009, soluția este greșită pentru că instanța de fond analizând

cazul bine justificat s-a raportat la o sentință judecătorească care nu era irevocabilă,

ignorând toate argumentele prezentate de către Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului.

Oricum, unicul argument

reținut în motivarea îndeplinirii cazului bine justificat nu mai poate fi susținut

atâta vreme cât prin decizia nr. 4726/2009 a instanței supreme au fost admise recursurile

declarate împotriva sentinței invocate de judecătorul fondului din prezenta cauză,

iar cererea reclamantei de anulare a H.G. nr. 676/2007 și H.G. nr. 635/2008 a fost

respinsă.

Referitor la condiția

pagubei iminente, soluția primei instanțe este criticabilă. Conform Anexei 3 a H.G.

nr. 749/2009, astfel cum a fost modificată și completată, Universitatea S.H. figurează

în structura instituțiilor de învățământ superior particular acreditate sau autorizate

să funcționeze provizoriu, iar reclamanta a organizat concurs de admitere pentru

anul universitar 2009-2010, susținerile acesteia referitoare la imposibilitatea

exercitării acestui drept fiind nepertinente.

Recursurile sunt fondate.

Hotărârea primei instanțe

este netemeinică și nelegală în ceea ce privește soluția de suspendare a executării

H.G. nr. 749/2009, modificată și completată de H.G. nr. 943/2009, deoarece nu sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Hotărârea

este însă corectă în ceea ce privește respingerea excepției lipsei de interes, excepție

formulată de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Sub acest din urmă aspect,

nu poate fi în discuție o lipsă de interes în promovarea cererii de suspendare a

executării H.G. nr. 749/2009, motivat de faptul că anterior reclamanta obținuse

suspendarea aceluiași act administrativ normativ prin sentința civilă nr. 2923/2009

a Curții de Apel București. Așa cum a reținut judecătorul fondului cele două cereri

de suspendare au un temei juridic diferit: prima, art. 14 din Legea nr. 554/2004,

cea de a doua, art. 15 din același act normativ. Având în vedere și că suspendarea

operează în primul caz doar până la pronunțarea instanței de fond, iar în cel de-al

doilea până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, este cât se poate

de evident că reclamanta justifică interesul de a obține blocarea efectelor juridice

ale hotărârii contestate, până la finalizarea litigiului.

În ceea ce privește suspendarea

executării H.G. nr. 749/2009, Înalta Curte reține următoarele:

În art. 14 alin. (1) din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condițiile în care

judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat,

textul legal amintit enumerând trei condiții cumulative: a) condiția declanșării

procedurii administrative prealabile, b) condiția cazului bine justificat și c)

condiția prevenirii unei pagube iminente.

În termenii textului legal

precitat, exigențele legale ale suspendării executării actelor administrative sunt

formulate astfel: „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau

a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente

să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea

instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea

actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.”

În ceea ce privește condiția

cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigență legală trebuie interpretată

în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menționat, se

înțeleg „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură

să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

Având ca reper aceste

dispoziții legale, Înalta Curte constată că, în speță, condiția cazului bine justificat

nu este îndeplinită.

Astfel, argumentul că

hotărârea de guvern a cărei suspendare se solicită în prezenta cauză are un conținut

identic cu hotărâri anterioare, anulate de către o instanță judecătorească, apare

ca neconvingător în lumina definiției legale a cazului bine justificat.

La nivelul analizei sumare

a legalității H.G. nr. 749/2009, argumentul reținut de judecătorul fondului, nu

pune în evidență o aparență de nelegalitate a hotărârii de guvern în discuție. Dimpotrivă,

cu ocazia „pipăirii fondului” se poate vorbi despre deplina consonanță a H.G. nr.

749/2009 cu normele legale pe care le pune în executare, Guvernul fiind învestit

cu puterea juridică de a stabili structura instituțiilor de învățământ superior

particular acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, domeniile de studii

universitare, de licență și specializările/programele de studii acreditate, pe de

o parte. Pe de altă parte, nu poate fi invocată autonomia universitară ca temei

al organizării învățământului superior în afara cadrului legal stabilit de stat.

Referitor la condiția

iminenței producerii unei pagube, de asemenea, Legea contenciosului administrativ

conține o definiție a ei. În termenii art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin

pagubă iminentă se înțelege „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după

caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a

unui serviciu public".

Din perspectiva acestor

prevederi legale, Înalta Curte reține că nici condiția pagubei iminente nu este

îndeplinită în cauză. Practic, concluzia instanței de fond că reclamanta ar fi prejudiciată

prin executarea dispozițiilor din H.G. nr. 749/2009, înainte de analiza legalității

actului, nu este conformă cu definiția legală din art. 2 lit. ș) al Legii nr. 554/2004.

Admițând punctul de vedere al primei instanțe, ar însemna că judecătorul învestit

cu o cerere de suspendare a unui act administrativ, automat, ar ordona o astfel

de măsură până când se soluționează acțiunea principală ce vizează anularea acelui

act, ceea ce însă nu este în consonanță cu regulile suspendării judiciare a actelor

administrative, astfel cum au fost fixate prin legea contenciosului administrativ.

Față de cele ce preced,

Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., va admite ambele recursuri și va modifica încheierea din 27 octombrie 2009

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

în parte, în sensul respingerii cererii de suspendare a hotărârii atacate, urmând

să fie menținute dispozițiile aceleiași hotărâri în privința soluției pronunțate

asupra excepției lipsei de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Guvernul României și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

împotriva încheierii din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte încheierea

recurată, în sensul că respinge cererea de suspendare a executării ca nefondată.

Menține celelalte dispoziții

ale încheierii recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 decembrie 2010.