ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1242/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1035 din 1 aprilie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ si fiscal, a admis cererea reclamantei Universitatea Spiru Haret formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și intervenientul accesoriu Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului (în prezent Ministerul Educației, Cercetării și Inovării) si a dispus suspendarea, până la soluționarea în fond a cauzei, a executării H.G. nr. 676 din 28 iunie 2007 în ceea ce privește dispozițiile referitoare la reclamantă. Prin aceeași sentință au fost respinse ca neîntemeiate excepția netimbrării și excepția inadmisibilității acțiunii, invocate de pârât, precum și cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Educației, Cercetării si Inovării în interesul pârâtului.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că din actele dosarului rezultă îndeplinirea de către reclamantă atât a obligației prevăzute de art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, aceea de a timbra cererea cu taxa de timbru prevăzută de art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, cât și a obligației prevăzută de art. 7 alin (1) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește îndeplinirea procedurii prealabile, în termenul prevăzut de acest text de lege. Asupra cererii de suspendare a executării H.G. nr. 676/2007, în ceea ce o privește pe reclamanta Universitatea Spiru Haret, instanța de fond a constatat a fi îndeplinite în cauză cerințele impuse de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora pentru suspendarea executării unui act administrativ unilateral se cer îndeplinite cumulativ două condiții, si anume: existenta cazului bine justificat si iminenta producerii unei pagube.

În ceea ce privește existenta cazului bine justificat, curtea de apel a reținut că hotărârea de Guvern atacată stabilește printre altele, eliminarea anumitor forme de învățământ pentru fiecare facultate în parte, modificarea numărului de credite transferabile, neaprobarea pentru Facultatea de Drept și Administrație Publică, pentru domeniul de licență, Drept, a numărului de 180 de credite, neaprobarea pentru această facultate pentru domeniile de licență, Drept si Administrație Publică a formei de învățământ la distantă, iar pentru domeniul de licență Administrație Publică, a formei de învățământ cu frecventă redusă.

A constatat curtea de apel că toate aceste dispoziții din actul administrativ, a cărui executare s-a cerut a fi suspendată în cauza dedusă judecății, au fost luate de pârât deși, în dispozițiile cuprinse în Carta Universității Spiru Haret s-a prevăzut că pentru Facultatea de Drept și Administrație Publică se organizează cursuri de învățământ la distanță si cu frecventă redusă, iar pentru Facultatea de Drept, domeniul de licență Drept era stabilit un număr de 180 de credite, corespunzător duratei de studii de 3 ani. Instanța a luat în considerare și prevederile art. 60 din Legea nr. 84/1995, conform cărora, formele de învățământ seral, cu frecventă redusă si la distantă pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi, această ultimă cerință, constatând instanța, că este îndeplinită de către reclamantă.

A apreciat instanța de fond că, întrucât aprobarea acestor forme de învățământ constituie un aspect care tine de exercitarea autonomiei universitare garantate prin Constituție si prin legea învățământului, si cum în temeiul aceleiași autonomii universitare, instituția poate stabili cu privire la numărul de credite în limitele prevăzute de art. 4 din Legea nr. 288/2004, de minim 180 și maxim 240 credite de studiu transferabile, corespunzătoare unei durate de 3, respectiv 4 ani a domeniului de licență, în cauză există suficiente elemente care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată.

Cu privire la condiția iminentei producerii unei pagube, Curtea a apreciat că această cerință este de asemenea îndeplinită, fată de împrejurarea că prin aplicarea prevederilor hotărârii de Guvern s-ar ajunge la imposibilitatea finalizării studiilor de promoția 2005-2006 care avea cunoștință de o anumită structură si durată a studiilor si care, până la momentul finalizării acestora ar fi în situația de a constata apariția unor modificări de natură să le afecteze drepturile si interesele, si mai mult persoanele care s-au înscris la formele de învățământ la distantă, respectiv cu frecventă redusă s-ar găsi în situația de a nu mai putea urma cursurile de învățământ. A reținut instanța de fond că această situație s-ar răsfrânge în mod negativ asupra reclamantei care ar fi percepută ca o instituție de învățământ ce nu-și poate respecta angajamentele asumate chiar prin actul care reglementează organizarea si funcționarea sa.

î mpotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul Guvernul României și intervenientul accesoriu Ministerul Educației, Cercetării si Inovării criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, recurenții susțin că suspendarea executării actului administrativ trebuie să fie justificată, ori, în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și paguba iminentă. Se arată că deși partea reclamantă-intimată avea obligația de a-și motiva cererea de suspendare strict în raport cu condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, totuși nu se face dovada îndeplinirii cumulative a acestor condiții, întreaga argumentare privind, fie fondul litigiului, fie o posibilă vătămare a unor terți față de raportul juridic dedus judecății , deși condițiile legale o privesc strict pe intimată, urmând a fi verificate de instanță în raport cu persoana acesteia.

Urgența măsurii nu este justificată în condițiile în care, deși s-a adresat Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului chiar înaintea apariției actului administrativ, prin adresa nr. 419 din 15 mai 2007, totuși nu a înțeles să acționeze pentru apărarea drepturilor pretins vătămate după publicarea H.G. nr. 676/2007 în M. Of. nr. 481 din 18 iulie 2007, fiind depășit, astfel termenul de prescripție prevăzut de lege. p rin suspendarea executării actului administrativ se încalcă însăși prezumția de legalitate, fără ca instanța să fi pășit la cercetarea legalității actului administrativ atacat . Cu privire la producerea pagubei iminente, susține recurenta că instanța de fond s-a pronunțat cu greșita aplicare a legii, întrucât din probele administrate nu rezultă îndeplinirea cumulativă a condițiilor și nu s-au prezentat dovezi ale unui prejudiciu în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinare intimata-reclamantă Universitatea Spiru Haret a solicitat respingerea recursurilor și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată. Se invocă excepția lipsei de interes față de prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, arătând că recurenții atacă hotărârea judecătorească prin care s-a admis cererea de suspendare formulată în temeiul art. 14 din legea contenciosului administrativ, și chiar dacă se vor admite recursurile, aceștia nu vor obține niciun efect juridic față de faptul că actul administrativ atacat a fost anulat pe fond prin sentința civilă nr. 1326 din 2 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 1949/2/2008 prin care s-a dispus anularea H.G.

nr. 676/2007 și nu H.G. nr. 635/2008 în ceea ce privește dispozițiile referitoare la reclamanta Universitatea Spiru Haret. Instanța judecătorească în mod legal a stabilit că actul administrativ atacat modifică în mod nelegal Carta Universității Spiru Haret, fără să țină seama de faptul că aceasta are natura juridică a unui act administrativ care poate fi modificat doar prin revocare de autoritatea publică emitentă respectiv prin anulare de către instanța judecătorească, hotărâre de guvern ce nesocotește principiul legalității autonomiei universitare, astfel cum a fost aceste conturat de prevederile constituționale coroborate cu prevederile legale respectiv cu jurisprudența Curții Constituționale în această materie și ignoră cu desăvârșire conținutul legal al principiului autonomiei universitare, conținut stabilit de Legea nr. 84/1995 respectiv legea nr. 288/2004.

Recursurile sunt nefondate . Analizând actele dosarului, motivele de nelegalitate invocate de recurenți și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incident în speță nici un motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia, pentru considerentele în continuare arătate.

Conform dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, invocate ca temei de drept al cererii de suspendare, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond". Din analiza acestor prevederi legale rezultă că pentru soluționarea favorabilă a cererii de suspendare trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții: cazul să fie bine justificat și paguba iminentă. În speță, făcându-se dovada unui caz bine justificat, prin sentința recurată, în mod legal a fost admisă cererea de suspendare.

În privința primei condiții, legea nu conține reglementări, dar este evident că existența, unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ care este emis pe baza legii și pentru executarea acesteia. H.G. nr. 676/2007 aproba structura instituțiilor de învățământ superior acreditate, domeniile de studii universitare de licență și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, prevăzute în Anexa nr. 3. Poziția 6 din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 676/2007 menționează structura aprobată pentru Universitatea Spiru Haret.

î mpotriva H.G. nr. 676/2007 intimata-reclamantă a formulat cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat și suspendarea actului administrativ până la soluționare dosarului de fond. Susține intimata că prin încheierea din data de 2 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 1949/2/2008, instanța judecătorească, în temeiul art. 15 din legea contenciosului administrativ a dispus suspendarea executării H.G. nr. 676/2007 în ceea ce privește dispozițiile privitoare la Universitatea Spiru Haret până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Curtea de Apel București prin sentința civilă nr. 3326 pronunțată la 2 decembrie 2008 a dispus anularea H.G. nr. 876/2007 în ceea ce privește dispoziția referitoare la reclamanta-intimată Universitatea Spiru Haret.

În cauză se constată că în mod corect prima instanță examinând aparența de nelegalitate a actului administrativ a motivat existența unei astfel de îndoieli asupra prezumției de legalitate care constituie o justificare suficientă pentru înfrângerea principiului caracterului executoriu al actelor administrative și totodată caz justificat pentru a se dispune suspendarea executării conform art.14 din legea contenciosului administrativ.

Intimata-reclamantă a invocat excepția lipsei de interes în formularea recursurilor în raport de prevederile art. 15 alin. (4) din legea contenciosului administrativ care dispune „în ipoteza admiterii acțiunii le fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)." Astfel la momentul admiterii acțiunii pe fond suspendarea dispusă în temeiul art. 14 produce efecte juridice în sensul că are loc prelungirea de drept a suspendării până Ia soluționarea irevocabilă a cauzei.

Aceste argumente vin în susținerea soluției recurate prin care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ apreciind în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv cazul bine justificat prin verificarea sumară a condițiilor de validitate ale actului administrativ cât și condiția prevenirii unei pagube iminente în patrimoniul intimatei-reclamante față de împrejurarea că prin aplicarea hotărârii de guvern s-ar ajunge la imposibilitatea finalizării studiilor de promoția de studenți 2005-2006 . Posibilitatea suspendării actelor administrative este consacrată și în documente emise de organismele internaționale în condiții similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004, Recomandarea nr. R/89/ 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, care prevede ca principiu tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanța o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat și când exista și argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis.

Având în vedere considerentele expuse în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile declarate de pârâtul Guvernul României și intervenientul Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, au fost respinse ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată către intimata-recurentă, constând în onorariu de avocat, cu aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. în raport de complexitatea pricinii, având ca obiect măsura suspendării actului administrativ dispusă de prima instanță conform art. 14 din legea contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Guvernul României și de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării împotriva sentinței civile nr. 1035 din 1 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal . Obligă recurenții către intimată la plata sumei de 5000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată acordate prin apreciere (onorariu avocat). Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 martie 2009.