ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1242/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1242/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1035 din 1 aprilie 2008 Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ si fiscal, a admis cererea reclamantei

Universitatea Spiru Haret formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul

României și intervenientul accesoriu Ministerul Educației, Cercetării și

Tineretului (în prezent Ministerul Educației, Cercetării și Inovării) si a

dispus suspendarea, până la soluționarea în fond a cauzei, a executării H.G.

nr. 676 din 28 iunie 2007 în ceea ce privește dispozițiile referitoare la

reclamantă. Prin aceeași sentință au fost respinse ca neîntemeiate excepția

netimbrării și excepția inadmisibilității acțiunii, invocate de pârât, precum

și cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Educației, Cercetării

si Inovării în interesul pârâtului.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că din actele dosarului

rezultă îndeplinirea de către reclamantă atât a obligației prevăzute de art. 17

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, aceea de a timbra cererea cu taxa de timbru

prevăzută de art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, cât și a obligației

prevăzută de art. 7 alin (1) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește

îndeplinirea procedurii prealabile, în termenul prevăzut de acest text de lege.

Asupra cererii de suspendare a executării H.G. nr. 676/2007, în ceea ce

o privește pe reclamanta Universitatea Spiru Haret, instanța de fond a

constatat a fi îndeplinite în cauză cerințele impuse de dispozițiile art. 14

din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora pentru suspendarea executării unui act

administrativ unilateral se cer îndeplinite cumulativ două condiții, si anume:

existenta cazului bine justificat si iminenta producerii unei pagube.

În ceea ce privește existenta cazului bine justificat, curtea de apel a

reținut că hotărârea de Guvern atacată stabilește printre altele, eliminarea

anumitor forme de învățământ pentru fiecare facultate în parte, modificarea

numărului de credite transferabile, neaprobarea pentru Facultatea de Drept și

Administrație Publică, pentru domeniul de licență, Drept, a numărului de 180 de

credite, neaprobarea pentru această facultate pentru domeniile de licență,

Drept si Administrație Publică a formei de învățământ la distantă, iar pentru

domeniul de licență Administrație Publică, a formei de învățământ cu frecventă

redusă. A constatat curtea de apel că toate aceste dispoziții din actul

administrativ, a cărui executare s-a cerut a fi suspendată în cauza dedusă

judecății, au fost luate de pârât deși, în dispozițiile cuprinse în Carta

Universității Spiru Haret s-a prevăzut că pentru Facultatea de Drept și

Administrație Publică se organizează cursuri de învățământ la distanță si cu

frecventă redusă, iar pentru Facultatea de Drept, domeniul de licență Drept era

stabilit un număr de 180 de credite, corespunzător duratei de studii de 3 ani.

Instanța

a luat în considerare și prevederile art. 60 din Legea nr. 84/1995, conform

cărora, formele de învățământ seral, cu frecventă redusă si la distantă pot fi

organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi,

această ultimă cerință, constatând instanța, că este îndeplinită de către

reclamantă.

A

apreciat instanța de fond că, întrucât aprobarea acestor forme de învățământ

constituie un aspect care tine de exercitarea autonomiei universitare garantate

prin Constituție si prin legea învățământului, si cum în temeiul aceleiași

autonomii universitare, instituția poate stabili cu privire la numărul de

credite în limitele prevăzute de art. 4 din Legea nr. 288/2004, de minim 180 și

maxim 240 credite de studiu transferabile, corespunzătoare unei durate de 3,

respectiv 4 ani a domeniului de licență, în cauză există suficiente elemente

care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ a

cărui executare se solicită a fi suspendată.

Cu

privire la condiția iminentei producerii unei pagube, Curtea a apreciat că

această cerință este de asemenea îndeplinită, fată de împrejurarea că prin

aplicarea prevederilor hotărârii de Guvern s-ar ajunge la imposibilitatea

finalizării studiilor de promoția 2005-2006 care avea cunoștință de o anumită

structură si durată a studiilor si care, până la momentul finalizării acestora

ar fi în situația de a constata apariția unor modificări de natură să le

afecteze drepturile si interesele, si mai mult persoanele care s-au înscris la

formele de învățământ la distantă, respectiv cu frecventă redusă s-ar găsi în

situația de a nu mai putea urma cursurile de învățământ. A reținut instanța de

fond că această situație s-ar răsfrânge în mod negativ asupra reclamantei care

ar fi percepută ca o instituție de învățământ ce nu-și poate respecta

angajamentele asumate chiar prin actul care reglementează organizarea si

funcționarea sa.

î

mpotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul

Guvernul României și intervenientul accesoriu Ministerul Educației, Cercetării

si Inovării criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

esență, recurenții susțin că suspendarea executării actului administrativ

trebuie să fie justificată, ori, în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii

condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat

și paguba iminentă.

Se

arată că deși partea reclamantă-intimată avea obligația de a-și motiva cererea

de suspendare strict în raport cu condițiile de admisibilitate prevăzute de

lege, totuși nu se face dovada îndeplinirii cumulative a acestor condiții,

întreaga argumentare privind, fie fondul litigiului, fie o posibilă vătămare a

unor terți față de raportul juridic dedus judecății

, deși condițiile legale o

privesc strict pe intimată, urmând a

fi verificate de instanță în raport cu persoana acesteia.

Urgența

măsurii nu este justificată în condițiile în care, deși s-a adresat Ministrului

Educației, Cercetării și Tineretului chiar înaintea apariției actului

administrativ, prin adresa nr. 419 din 15 mai 2007, totuși nu a înțeles să

acționeze pentru apărarea drepturilor pretins vătămate după publicarea H.G. nr.

676/2007 în M. Of. nr. 481 din 18 iulie 2007, fiind depășit, astfel termenul de

prescripție prevăzut de lege.

p

rin suspendarea executării actului administrativ se încalcă

însăși prezumția de legalitate,

fără ca instanța să fi pășit la cercetarea legalității

actului

administrativ atacat

.

Cu

privire la producerea pagubei iminente, susține recurenta că instanța de fond

s-a pronunțat cu greșita aplicare a legii, întrucât din probele administrate nu

rezultă îndeplinirea cumulativă a condițiilor și nu s-au prezentat dovezi ale

unui prejudiciu în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin

întâmpinare intimata-reclamantă Universitatea Spiru Haret a solicitat

respingerea recursurilor și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și

legală cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Se

invocă excepția lipsei de interes față de prevederile art. 15 alin. (4) din Legea

nr. 554/2004, arătând că recurenții atacă hotărârea judecătorească prin care

s-a admis cererea de suspendare formulată în temeiul art. 14 din legea

contenciosului administrativ, și chiar dacă se vor admite recursurile, aceștia

nu vor obține niciun efect juridic față de faptul că actul administrativ atacat

a fost anulat pe fond prin sentința civilă nr.

1326 din 2 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 1949/2/2008 prin

care s-a dispus anularea H.G. nr. 676/2007 și nu H.G. nr. 635/2008 în ceea ce

privește dispozițiile referitoare la reclamanta Universitatea Spiru Haret.

Instanța

judecătorească în mod legal a stabilit că actul administrativ atacat modifică

în mod nelegal Carta Universității Spiru Haret, fără să țină seama de faptul că

aceasta are natura juridică a unui act administrativ care poate fi modificat

doar prin revocare de autoritatea publică emitentă respectiv prin anulare de

către instanța judecătorească, hotărâre de guvern ce nesocotește principiul

legalității autonomiei universitare, astfel cum a fost aceste conturat de

prevederile constituționale coroborate cu prevederile legale respectiv cu

jurisprudența Curții Constituționale în această materie și ignoră cu desăvârșire

conținutul legal al principiului autonomiei universitare, conținut stabilit de Legea

nr. 84/1995 respectiv legea nr. 288/2004.

Recursurile

sunt nefondate .

Analizând

actele dosarului, motivele de nelegalitate invocate de recurenți și examinând

cauza sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte a reținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii,

nefiind incident în speță nici un motiv care să impună casarea sau modificarea

acesteia, pentru considerentele în continuare arătate.

Conform

dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, invocate ca temei de drept al

cererii de suspendare, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice

care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea

instanței de fond".

Din

analiza acestor prevederi legale rezultă că pentru soluționarea favorabilă a

cererii de suspendare trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții: cazul

să fie bine justificat și paguba iminentă.

În

speță, făcându-se dovada unui caz bine justificat, prin sentința recurată, în

mod legal a fost admisă cererea de suspendare.

În

privința primei condiții, legea nu conține reglementări, dar este evident că

existența, unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit

căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existența unei

îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act

administrativ care este emis pe baza legii și pentru executarea acesteia.

H.G.

nr. 676/2007 aproba structura instituțiilor de învățământ superior acreditate,

domeniile de studii universitare de licență și specializările acreditate sau

autorizate să funcționeze provizoriu, prevăzute în Anexa nr. 3. Poziția 6 din

Anexa nr. 3 a H.G. nr. 676/2007 menționează structura

aprobată pentru Universitatea Spiru Haret.

î

mpotriva H.G. nr. 676/2007 intimata-reclamantă a formulat

cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat și

suspendarea actului administrativ până la soluționare dosarului de

fond.

Susține

intimata că prin încheierea din data de 2 septembrie 2008, pronunțată în

dosarul nr. 1949/2/2008,

instanța

judecătorească, în temeiul art. 15 din legea contenciosului administrativ a

dispus

suspendarea executării H.G. nr. 676/2007 în ceea ce privește

dispozițiile privitoare la

Universitatea Spiru

Haret până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Curtea de Apel București prin sentința civilă nr. 3326

pronunțată la 2 decembrie 2008 a dispus anularea H.G. nr. 876/2007 în ceea ce

privește dispoziția referitoare la reclamanta-intimată Universitatea Spiru

Haret.

În cauză se constată că în mod corect prima instanță

examinând aparența de nelegalitate a actului administrativ a motivat existența

unei astfel de îndoieli asupra prezumției de legalitate care constituie o

justificare suficientă pentru înfrângerea principiului caracterului executoriu

al actelor administrative și totodată caz justificat pentru a se dispune

suspendarea executării conform art.14 din legea contenciosului administrativ.

Intimata-reclamantă a invocat excepția lipsei de interes

în formularea recursurilor în raport de prevederile art. 15 alin. (4) din legea

contenciosului administrativ

care dispune „în ipoteza admiterii acțiunii le fond, măsura

suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a

solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)."

Astfel la momentul admiterii acțiunii pe fond

suspendarea

dispusă

în temeiul art. 14 produce efecte juridice în sensul că are loc prelungirea de

drept a suspendării până Ia soluționarea irevocabilă a cauzei.

Aceste

argumente vin în susținerea soluției recurate prin care s-a dispus suspendarea

executării actului administrativ apreciind în mod corect că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de lege, respectiv cazul bine justificat prin verificarea

sumară a condițiilor de validitate ale actului administrativ cât și condiția

prevenirii unei pagube iminente în patrimoniul intimatei-reclamante față de

împrejurarea că prin aplicarea hotărârii de guvern s-ar ajunge la

imposibilitatea finalizării studiilor de promoția de studenți 2005-2006 .

Posibilitatea

suspendării actelor administrative este consacrată și în documente emise de

organismele internaționale în condiții similare cu reglementarea cuprinsă în

Legea nr. 554/2004, Recomandarea nr. R/89/ 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privitoare la protecția jurisdicțională

provizorie în materie administrativă, care prevede ca principiu tocmai

posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat de a solicita suspendarea

executării unui act administrativ, suspendare pe care instanța o va acorda

atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor se apreciază

că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube

semnificative, dificil de reparat și când exista și argumente juridice valabile

față de regularitatea actului emis.

Având

în vedere considerentele expuse în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile

declarate de pârâtul Guvernul României și intervenientul Ministerul Educației,

Cercetării și Tineretului, au fost respinse ca nefondate, cu obligarea acestora

la plata cheltuielilor de judecată către intimata-recurentă, constând în

onorariu de avocat, cu aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

în raport de complexitatea pricinii, având ca obiect măsura suspendării actului

administrativ dispusă de prima instanță conform art. 14 din legea

contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Guvernul României și de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării împotriva

sentinței civile nr. 1035 din 1 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal .

Obligă recurenții către intimată la plata

sumei de 5000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată acordate prin apreciere

(onorariu avocat).

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5

martie 2009.