ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 406/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta

S.P. Râmnicu Vâlcea a chemat în judecată pe pârâta S.C. C.G.O.R. S.R.L. pentru

a fi obligată la plata sumei de 165.245.215 lei, reprezentând despăgubiri

civile pentru ocuparea unui spațiu proprietatea sa, situat în Râmnicu Vâlcea.

Tribunalul

Vâlcea, secția comercială prin sentința nr.935 din 22 decembrie 2000 a respins

acțiunea formulată de reclamantă reținând că, deși din 1996 societatea pârâtă

și-a schimbat sediul la altă adresă, în fapt ea a părăsit spațiul în litigiu

după pronunțarea sentinței nr.9152/1999 a Judecătoriei  Vâlcea prin care s-a

dispus evacuarea sa din spațiu iar potrivit raportului de expertiză pentru

perioada ocupată a plătit pentru folosința spațiului suma de 13.348.400 lei.

Ulterior

casării deciziei 239/20 aprilie 2001 prin care Curtea de Apel Pitești, secția

comercială a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de reclamantă, prin

decizia Curții Supreme de Justiție nr.814/12 februarie 2003, aceiași instanță

de apel a respins ca nefondat apelul prin decizia nr.17/19 iunie 2003.

În

considerentele menționatei decizii criticile reclamantei au fost înlăturate

reținându-se că:

-

raportul juridic de administrare a gestiunii unei unități de prestări servicii

respectiv contractul cu acest obiect ce a fost încheiat pentru perioada 1

august 1994 – 31 decembrie 1995 și care nu a mai fost prelungit este distinct

de contractul de închiriere a spațiului în litigiu încheiat între alte persoane

juridice chiar dacă la încheierea lui s-a avut în vedere calitatea de asociat a

numitului C.I.

-

schimbarea sediului societății pârâte a avut loc la 22 noiembrie 1996 dar

evacuarea efectivă din spațiul închiriat s-a făcut la 30 iunie 2000 potrivit

procesului verbal încheiat de executorul judecătoresc în dosarul execuțional

nr.1403/2000;

- în

perioada 1996 – 2000 între părți nu a existat nici un contract de închiriere,

suma plătită de C.I. a reprezentat redevența stabilită în contractul de

administrare pentru perioada menționată;

-

reclamanta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză iar majorarea

cuantumului pretențiilor în apel contravine art. 294 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva

deciziei reclamanta a declarat recurs pentru următoarele motive:

pct. 7 C. proc. civ.

-

hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii și anume referirea la

perioada dintre 11 iunie 1992 când s-a înființat societatea pârâtă și 1 august

1994 când s-a încheiat contractul 2165, cu privire la care nu a emis pretenții

bănești.

- hotărârea atacată se

bazează pe motive contradictorii deoarece deși a reținut că nu se aplică art.1437

C. civ. și că cele două contracte de administrare și închiriere nu au legătură

între ele menționează totuși că închirierea s-a făcut pârâtei în considerarea

calității de asociat a lui C.I.;

civ., s-a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului

dedus judecății făcându-se o confuzie între dreptul la redevență și chirie,

suma pretins plătită nefiind cu titlu de redevență;

pct. 10 C. proc. civ., după casare cu trimitere, instanța de apel trebuia să

analizeze toate motivele de apel formulate.

Intimata

S.C. C.G.O.R. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, motivele invocate nefiind întemeiate în raport de

adresa recurentei nr.1108/22 iunie 1999, răspunsul la interogatoriu și

concluziile raportului de exertiză la care recurentul nu a avut obiecțiuni.

Recursul nu este

fondat.

privire la motivele de recurs întemeiate   pe  dispozițiile  art. 304 pct. 7 și

10 C. proc. civ. se constată din verificarea deciziei atacate că aceasta nu

conține motive contradictorii sau străine de natura pricinii și că ea

dimpotrivă răspunde în mod riguros la toate motivele de apel formulate de

reclamantă.

În

considerentele deciziei atacate nu se face referire la perioada menționată de

recurent 1992 – 1994, nici la prevederile art. 1437 C. civ. ci ca răspuns la

critica apelantei care viza această perioadă se afirmă distincția care trebuie

operată între contractul de închiriere și contractul de administrare a

gestiunii.

2.

Instanța de apel nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății ci a

încadrat juridic situația de fapt prezentată de reclamantă, stabilind cuantumul

pretențiilor solicitate prin raportare la redevența convenită de părți în

contractul de administrare a gestiunii, pentru perioada ulterioară încetării

efectelor acestuia, iar nu la nivelul chiriei percepute de reclamantă de la

alți agenți economici, reclamanta neavând, de altfel obiecțiuni la raportul de

expertiză.

urmare, față de cele ce preced Curtea va respinge recursul declarat, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge

recursul declarat de reclamanta   S.P. Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei

nr.17/A-C din 19 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi  3 februarie 2004.