ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 309/2016

Decizia nr. 309/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea reclamanta SC A. SA Râmnicu Vâlcea a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL Craiova, solicitând să se constate nulitatea absolută a: proceselor verbale de licitație din 14 mai 2009 și din 14 mai 2009, autentificate de BNP C.; a protocoalelor din 14 mai 2009 și a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 5 august 2009 și din 17 noiembrie 2009 de BNP C. cu privire la imobilele teren de 812 mp și construcții înscris în CF XX Râmnicu Vâlcea și spațiu comercial de 137,32 mp înscris în CF YY - CI U3 Râmnicu Vâlcea, iar odată cu constatarea nulității contractelor încheiate să se dispună și repunerea părților în situația anterioară, în sensul restituirii bunurilor imobile în proprietatea reclamantei și rectificarea cărții funciare în acest sens.

Prin sentința civilă nr. 7419 din 5 decembrie 2013, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, a respins cererea formulată de reclamantă și a fost obligată aceasta la 5000 RON cheltuieli de judecată către pârâtă.

Tribunalul a reținut în esență că temeiurile acțiunii nu au fost dovedite în speță (cauza ilicită a actului juridic, frauda la lege, încălcarea dispozițiilor art. 1308 C. civ.) pentru contractele în litigiu.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC A. SA, solicitând anularea ei și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Prin decizia nr. 107 din 30 aprilie 2014, Curtea de Apel Pitești a respins ca nefondat apelul împotriva sentinței nr. 7419 din 5 decembrie 2013.

Curtea de Apel a reținut în esență că vânzările în discuție nu contravin în sine scopului pentru care a fost înființată societatea apelantă, iar faptul că, la un moment dat, reclamanta a apreciat că nu a realizat profitul așteptat sau un profit just, nu invalidează actul juridic.

Cât privește fraudarea legii prin vânzarea imobilului către o persoană interpusă și încălcarea în acest fel a dispozițiilor art. 1441 și art. 1443 raportat la art. 152 din Legea nr. 31/1990 și a dispozițiilor art. 225 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, Curtea a constatat că susținerile apelantei nu se confirmă. Fraudarea legii este operațiunea prin care sunt folosite anumite dispoziții legale, dar nu în scopul pentru care au fost edictate, ci în vederea eludării altor dispoziții legale imperative.

Cât privește încheierea vânzării prin persoană interpusă în intenția de a eluda dispozițiile art. 225 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, Curtea a constatat că nu erau incidente aceste dispoziții legale, câtă vreme nu s-a dovedit interpunerea de persoană la care se referă textul de lege invocat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs SC A. SA, solicitând modificarea deciziei, admiterea apelului, cu consecința admiterii acțiunii și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 403 din 10 februarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis recursul împotriva deciziei nr. 107 din 30 aprilie 2014, pe care a casat-o, trimițând cauza spre rejudecare.

Înalta Curte a reținut că analiza afirmațiilor de substanță ale reclamantei nu a fost realizată corespunzător, iar aceasta nu a avut ca temei cercetarea materialului probator administrat în cauză.

A reținut instanța supremă că, dincolo de satisfacerea interesului social și aprecierea profitabilității unei anumite operațiuni comerciale, trebuia urmărit dacă scopul imediat al vânzării a fost deturnat.

S-a reținut că frauda la lege și cauza ilicită exprimate ca motive de nulitate ale actelor atacate în speță nu pot fi analizate decât împreună, deoarece procedeul fraudei Ia lege, privit ca o modalitate de încălcare ocultă a legii prin paravanul creat de o aparență alternativă de legalitate, determină în mod necesar calitatea cauzei actului juridic. Aceasta presupunea analiza și interpretarea tuturor probelor aduse în proces pentru dovedirea concertului fraudulos precum și probele în apărare, analiză care nu s-a realizat deși era esențială pentru stabilirea legăturilor dintre persoanele arătate și rolului pe care acestea l-au avut în întreg procesul de organizare și finalizare a vânzării.

S-a constatat că revine instanței de apel obligația de a verifica dacă obligațiile legale de loialitate și confidențialitate ale directorului general al SC A. SA au fost încălcate și dacă, în caz afirmativ, aceasta a afectat procedura licitației cu vânzare atacată în cauză, arătându-se că vor fi avute în vedere relațiile de interese pe care acesta le avea cu ceilalți membrii ai comisiei de adjudecare și dacă a putut influența adjudecarea bunurilor de către societatea pârâtă precum și dacă această din urmă societate mai era în fapt controlată de acesta ori de către membrii familiei sale.

S-a indicat instanței de apel să țină seama de faptul că respectarea obligațiilor și a modului de acțiune a directorilor societății reclamante trebuie evaluat și din perspectiva conținutului art. 225 al Legii nr. 297/2004.

Prin decizia nr. 408/A-C din 16 aprilie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva sentinței nr. 7419 din 5 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, pe care a schimbat-o în sensul că a admis acțiunea și a constatat nulitatea procesului verbal de licitație din 14 mai 2009 și a protocolului din 14 mai 2009, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 5 august 2009, a procesului verbal de licitație din 14 mai 2009, a protocolului din 14 mai 2009, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 17 noiembrie 2009, cu repunerea părților în situația anterioară și rectificarea corespunzătoare a CF nr. XX și nr. YY - CI U4; a admis în parte cererea de obligare a intimatei-pârâte SC B. SRL la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 56.290 RON.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut următoarele:

Din raportul privind controlul tematic efectuat la SIF Oltenia SA de către C.N.V.M., rezultă că s-a constatat exercitarea defectuoasă a atribuțiilor d-lui D., care în calitatea pe care a deținut-o, ar fi trebuit să urmărească o gestiune eficientă a patrimoniului societăților din portofoliul SIF Oltenia SA.

Nota privind poziția reprezentantului SIF Oltenia SA în adunarea generală ordinară a acționarilor de la SC A. SA din 15 ianuarie 2008, este aprobată de d-l D., care impune reprezentantului SIF votul pentru revocarea consiliului de administrație și votul pentru anumite persoane ca membrii ai CA, printre care E.

Referitor la vânzarea de active s-a reținut că din punctul de vedere al comisiei de cenzori privind sesizarea unor aspecte de către SIF Oltenia, rezultă că toate spațiile vândute în cursul anului 2009 au fost evaluate prin încredințarea acestei operațiuni unui evaluator, care nu a fost selectat în condițiile unui concurs de oferte, bunurile fiind vândute către persoane care aveau calitatea de președinte de comisie, respectiv către SC B. SRL Craiova, firmă în care a fost acționar E.

Referitor la SC A. SA Râmnicu Vâlcea s-a concluzionat că au fost identificate situații în care stabilirea și asigurarea reprezentării SIF Oltenia SA în consiliul de administrație la societățile din portofoliu a fost realizată ca urmare a aprobării date de director, cu încălcarea prevederilor reglementărilor interne ale societății.

Curtea a constatat că, în vederea înstrăinării bunurilor, E. a beneficiat de sprijinul lui D., tatăl său, aceștia acționând concertat în vederea dobândirii controlului societății.

Între directorul SC A. SA și societatea pârâtă, adjudecatar la licitația imobilelor în discuție, au existat relații strânse de lungă durată, care determină existența unui interes cu privire la scoaterea bunurilor din societatea condusă de către E., către o societate controlată de acesta.

Spațiile au fost evaluate în perioada în care directorul SC A. SA era și asociat și administrator la SC B. SRL.

Declararea imobilelor ca neperformante nu se întemeiază pe date reale.

Prin hotărârea nr. 2 din 24 aprilie 2009, AGEA a aprobat ca vânzarea să se facă prin licitație publică, fără a se reține condițiile concrete de vânzare ori prețul de pornire, dimpotrivă fiind împuternicit consiliul de administrație să efectueze demersuri pentru întocmirea rapoartelor de evaluare, stabilirea momentului vânzării, a prețurilor minime și a condițiilor de vânzare.

Curtea a reținut că s-a urmărit fraudarea intereselor societății conduse de E., scopul operațiunilor a căror nulitate se solicită în prezenta cauză fiind acela de a scoate bunurile din patrimoniul SC A. SA și de a le transmite către o societate cu care se afla în relații strânse pârâta din prezenta cauză.

Cu privire la raportul dintre vânzătoare și adjudecatar, este relevant și faptul că, ulterior în luna mai 2009, după dobândirea bunurilor de către SC B. SRL, SC A. SA a încheiat cu SC F. SRL contract de prestări servicii pentru efectuarea de reparații la împrejmuirea imobilului din str. D., factura fiind emisă către vânzătoare, iar nu către SC B. SRL.

Situația aceasta susține caracterul ilicit al cauzei contractelor de vânzare-cumpărare încheiate, cu consecința nulității absolute a acestora, prin incidența dispozițiilor art. 966 raportat la art. 948 pct. 4 C. civ. anterior.

Persoanele din conducerea reclamantei au acționat împotriva intereselor acesteia, creând aparența de legalitate a actelor încheiate, urmărind în realitate fraudarea intereselor reclamantei, prin scoaterea bunurilor din patrimoniul acesteia pentru o cauză ilicită, respectiv însușirea și utilizarea lor în scopuri personale.

Administratorii societății erau obligații să raporteze orice act juridic încheiat de către societate cu administratorii, angajații, acționarii care dețin controlul și cu persoanele implicate cu aceștia, a căror valoare cumulată reprezintă cel puțin echivalentul în RON a 50.000 euro.

Art. 1441 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 31/1990, arată că membrii consiliului de administrație trebuie să-și exercite mandatul cu prudența și diligenta unui bun administrator, cu loialitate, în interesul societății, aceleași obligații fiind impuse de lege și directorului societății, potrivit art. 152 și art. 1532 alin. (6) din același act normativ.

Administratorul răspunde pentru daunele care au rezultat pentru societate, iar răspunderea directorului general este prevăzută și în art. 8 din contractul de mandat.

Prevederea unei sancțiuni pecuniare pentru prejudiciile aduse societății nu este de natură sâ înlăture nulitatea actelor încheiate în condițiile susmenționate, acțiunea în răspundere fiind îndreptată împotriva administratorului sau directorului în timp ce nulitatea actului vizează însăși societatea, ca parte a actului fraudulos încheiat prin reprezentanții săi.

Potrivit dispozițiilor art. 1308 pct. 2 C. civ. anterior, sub pedeapsă de nulitate, nu se pot face adjudecatari nici direct, nici prin persoane interpuse mandatarii averilor ce sunt însărcinați să vândă.

Faptul că societatea dobânditoare nu mai avea în structura sa ca asociat pe directorul societății vânzătoare, nu are relevanță în condițiile în care din cele reținute mai sus, s-a constatat controlul continuu asupra primei societăți și ulterior încheierii contractelor de vânzare-cumparare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B. SRL, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Motivarea hotărârii recurate este străină de natura pricinii, fiind reținute de către instanță ca argumente în dovedirea cauzei ilicite și a concertului fraudulos, al caracterului ocult și ilicit al licitației, aspecte care exced atât cererilor cu care a fost învestită instanța cât și a raporturilor contractuale existente în cauză.

Aspectele reținute de către instanță despre familia G. și despre funcțiile deținute de membrii acestei familii, exced analizei prezentei cauze.

Instanța trebuia să se limiteze în a analiza operațiunea de vânzare în cauză, cu atât mai mult cu cât nulitatea absolută invocată trebuie să existe la data întocmirii actului, să fie contemporană cu acesta.

În cauză nu există niciun document ce vizează înstrăinarea bunului care să fie semnat de către tatăl directorului E.

La momentul încheierii actelor de înstrăinare și actelor premergătoare acestora E. nu era asociat/administrator al societății B. SRL.

A pune în discuție rațiunile și considerentele AGEA din 24 aprilie 2009 a SC A. SA, prin care s-a hotărât vânzarea imobilelor care fac obiectul acțiunii reclamantei este greșit și nu este permis de lege, deoarece votul acționariatului majoritar a fost pentru, iar pe de altă parte AGEA nu a fost atacată, nu a făcut obiectul vreunei acțiuni judecătorești.

În cazul tuturor licitațiilor organizate de SC A. SA s-a procedat în aceeași modalitate, publicațiile de vânzare fiind realizate în aceleași condiții, astfel că licitația organizată a fost transparentă, la licitații participând mai multe persoane juridice conform documentelor depuse chiar de către reclamantă.

Potrivit art. 225 din Legea nr. 297/2004 nu se sancționează cu nulitatea absolută actul care nu a fost raportat de către administratorul societății tranzacționate care a încheiat respectivul act.

Dispozițiile art. 271 din Legea nr. 297/2004 prevăd posibilitatea antrenării răspunderii patrimoniale a administratorului a cărui culpă a fost constatată și nu desființarea actului comercial încheiat.

Nu este nul actul juridic care nu a adus societății profitul scontat, ci doar actul încheiat cu nerespectarea scopului social. În speță, adunarea generală extraordinară a acționarilor a decis vânzarea respectivelor active, însă hotărârea acestora nu a fost atacată. Mai mult decât atât, nu pentru toate imobilele înstrăinate în baza aceleiași hotărâri AGEA reclamanta a introdus acțiuni în instanță.

Dat fiind faptul că raporturile dintre societate și administratori sunt guvernate de regulile referitoare la mandate și de cele speciale prevăzute de Legea societăților comerciale, membrii consiliului de administrație își vor exercita mandatul cu prudență și diligentă, obligații specifice contractului de mandat care se fundamentează pe calitățile intuitupersonae ale mandatarului.

Instanța face o interpretare greșită a dispozițiilor art. 1443 alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990, care stabilesc răspunderea administratorului pentru daunele care au rezultat pentru societate, când acesta nu a înștiințat despre operațiunea efectuată, în raport de faptul că administratorul nu este parte în prezenta cauză.

Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii întrucât instanța de apel a analizat fictivitatea și simularea comportamentelor conducerii executive a apelantei-reclamante, prin încălcarea obligațiilor de loialitate și transparență față de acționari, teză susținută de SC A. SA într-o modalitate prin care aceasta își susține propria culpă.

SC B. SRL a intrat în insolvență, Tribunalul Dolj a dispus trecerea la faliment, fiind desemnat lichidator judiciar H. SPRL, care și-a însușit recursul.

Intimata SC A. SA a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Obiectul acțiunii introductive îl constituie constatarea nulității absolute a proceselor verbale de licitație din anul 2009, autentificate de BNP C. și a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate. Reclamanta SC A. SA a arătat că actele astfel încheiate au o cauză ilicită, au fraudat legea și au încălcat dispozițiile art. 1308 C. civ. și pe cele ale Legii nr. 31/1990 și ale Legii nr. 297/2004.

Prin decizia recurată s-a reținut că prin hotărârea nr. 2 din 24 aprilie 2009, AGEA a aprobat ca vânzarea să se facă prin licitație publică, fără a se reține condițiile concrete de vânzare ori prețul de pornire, dimpotrivă fiind împuternicit consiliul de administrație să efectueze demersuri pentru întocmirea rapoartelor de evaluare, stabilirea momentului vânzării, a prețurilor minime și a condițiilor de vânzare.

Înalta Curte reține că această hotărâre AGEA nu a fost nicicând contestată și nu s-a cerut anularea ei.

Cu toate acestea, prin decizia recurată se reține că procedura concretă a fost deturnată de la scopul său, pentru a se ajunge la scoaterea bunurilor din patrimoniul societății cu consecința punerii lor la dispoziția unor persoane din conducerea societății.

Instanța de apel nu a arătat care sunt motivele pe care se sprijină pentru a ajunge la această concluzie, astfel că în cauza sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În realitate, întreaga motivare a deciziei recurate are ca și concluzie faptul că s-a urmărit fraudarea intereselor societății conduse de E., scopul operațiunilor a căror nulitate se solicită în prezenta cauză fiind acela de a scoate bunurile din patrimoniul SC A. SA și de a le transmite către o societate cu care se afla în relații strânse, pârâta din prezenta cauză.

Aceasta însă nu înseamnă frauda la lege. Se socotește fraudă la lege, când anumite norme legale sunt folosite nu în scopul în care au fost edictate ci pentru eludarea altor norme legale imperative, cu alte cuvinte o nesocotire ocultă a legii, prin abaterea unor dispoziții legale de la sensul și spiritul lor.

Frauda la lege poate fi reținută în situația existenței cumulative a următoarelor condiții: manifestarea de voință a părților raportului juridic, folosirea unor mijloace licite care în condiții normale nu ar fi putut fi utilizate, intenția părților de a frauda normele legale și un rezultat ilicit.

Instanța de apel nu identifică norma legală eludată prin concertul fraudulos și nici nu arată care a fost mecanismul prin care părțile și-au creat în mod intenționat condițiile pentru a se sustrage de la incidența unor norme legale mai puțin favorabile și prin care au fost supuse unor dispoziții legale mai avantajoase.

Motivarea instanței reține în mod constant controlul activității societății recurente de către familia G., ceea ce nu conturează existența fraudei la lege, ci fraudarea intereselor societății reclamante.

De altfel, instanța de apel reține: „persoanele din conducerea reclamantei au acționat împotriva intereselor acesteia, creând aparența de legalitate a actelor încheiate, urmărind în realitate fraudarea intereselor reclamantei, prin scoaterea bunurilor din patrimoniul acesteia pentru o cauză ilicită, respectiv însușirea și utilizarea lor în scopuri personale".

Potrivit dispozițiilor art. 1441 și art. 1443 din Legea nr. 31/1990, care vizează obligația de prudență, diligentă, loialitate, confidențialitate și, respectiv obligația de informare și abținere în caz de conflict de interese, ce revin administratorilor/directorilor doar în raportul lor cu societatea pentru care au încheiat actul juridic, se apreciază că încălcarea obligațiilor poate atrage răspunderea personală a administratorilor/directorilor doar față de societatea în raport cu care trebuia să le execute.

Conform dispozițiilor art. 1443 alin. (4): „Administratorul care nu a respectat prevederile alin. (1) și alin. (2) răspunde pentru daunele care au rezultat pentru societate".

Așadar, dispozițiile Legii nr. 31/1990 nu prevăd sancțiunea nulității actelor juridice încheiate de societate, ci, în măsura în care, administratorul nu respectă prevederile legale, acesta răspunde pentru daunele care au rezultat.

Invocarea prevederilor art. 1443 din Legea nr. 31/1990 care reglementează instituția răspunderii juridice a persoanelor care au încălcat obligațiile de diligentă, respectiv de prudență față de societate prin actele încheiate în numele acesteia nu pot conduce la constatarea nulității absolute a actului încheiat. Sancțiunea lipsirii de efecte a actului juridic încheiat cu încălcarea prevederilor legale menționate nu este subsecventă antrenării răspunderii persoanelor care reprezintă societatea.

Actul respectiv este valid în condițiile în care partea contractantă a urmărit un scop social distinct de interesele persoanelor ce reprezentau societatea.

În speță, la data de 10 februarie 2009, în cadrul SC B. SRL figurează ca asociat unic I. și nu un membru al familiei G.

Pe de altă parte, art. 225 din Legea nr. 297/2004 nu sancționează cu nulitatea absolută actul care nu a fost raportat de către administratorul societății tranzacționate care a încheiat respectivul act.

Culpa în nerespectarea prevederilor art. 225 din Legea nr. 297/2004 îi revine administratorului societății tranzacționate, iar în speță acesta este administratorul societății reclamante SC A. SA.

Societatea reclamantă invocă în acest mod culpa propriilor reprezentanți.

Pe de altă parte, nu s-a dovedit că există o cauză ilicită care să conducă la nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare și a actelor premergătoare.

Potrivit dispozițiilor art. 968 C. civ., cauza este ilicită când este prohibită de legi sau este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.

Ceea ce interesează pentru valabilitatea cauzei actului juridic este ca aceasta să existe, să fie reală, licită și morală.

Concluzia instanței de apel pentru constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare constă în faptul că s-a urmărit fraudarea intereselor reclamantei de către E. deoarece scopul operațiunilor a fost acela de a scoate bunurile din patrimoniul SC A. SA și dea le transmite către SC B. SRL cu care acesta avea strânse legături.

În condițiile în care, la momentul vânzării, E. nu era asociat ori administrator al SC B. SRL și nici nu s-a dovedit că rude ale acestuia sunt asociați/administratori în respectiva societate la acel moment nu s-a făcut dovada că imobilele au fost adjudecate de E. prin persoană interpusă - SC B. SRL.

Pentru a se constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare este necesar a se face dovada încălcării dispozițiilor legale la momentul încheierii acestor contracte.

Vânzarea imobilelor în discuție nu este în sine un act care să contravină scopului societății SC A. SA, fiind fundamentat pe argumentul lichidării unor active neperformante.

Așadar, în speță nu există o cauză ilicită și nici frauda la lege care să conducă la constatarea nulității absolute a actelor juridice încheiate.

Vânzarea bunurilor s-a realizat în urma unei decizii a acționarilor prin procedura licitației publice stabilită de către aceștia, cu respectarea prevederilor legale, iar pe de altă parte, Legea nr. 31/1990 nu sancționează cu nulitatea absolută sau relativă actul juridic încheiat de o societate cu un terț, chiar și în ipoteza depășirii, de către organele societare a puterilor ce le-au fost conferite, pentru motivul că un astfel de act juridic poate fi sancționat cu nulitatea doar pentru cauze care privesc condițiile de fond și de formă de la data încheierii acestuia.

În cauză nu au fost încălcate dispozițiile art. 1308 C. civ., întrucât la momentul vânzării, societatea dobânditoare nu avea în structura sa pe directorul societății vânzătoare.

Faptul că există mai multe dosare care vizează constatarea nulității vânzării unor imobile aparținând SC A. SA nu constituie un motiv pentru reținerea nulității actelor juridice din prezenta cauză, câtă vreme trebuie analizate pentru fiecare vânzare în parte dacă au fost respectate dispozițiile legale la momentul încheierii respectivelor contracte.

Față de aceste considerente, apreciind că în cauză sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul și să modifice decizia recurată în sensul că va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC A. SA Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței nr. 7419 din 5 decembrie 2013 a Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu opinie majoritară:

Admite recursul declarat de pârâta SC B. SRL prin lichidator judiciar H. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 408/A-C din 16 aprilie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC A. SA Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței nr. 7419 din 05 decembrie 2013 a Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 februarie 2016.

Cu opinia separată a doamnei judecător J.:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SRL prin lichidator judiciar H. S.R.L. Craiova împotriva deciziei nr. 408/A-C din 16 aprilie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta-pârâtă SC B. SRL prin lichidator judiciar H. SRL Craiova la plata sumei de 10.951,68 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC A. SA Râmnicu Vâlcea.

Opinie separată

Apreciez că se impune respingerea recursului ca nefondat, având în vedere următoarele considerente.

Reclamanta SC A. SA Râmnicu Vâlcea, a investit instanța de judecată cu o acțiune în constatarea nulității absolute a proceselor verbale de licitație din 14 mai 2009 și din 14 mai 2009 și a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 5 august 2009 și din 17 noiembrie 2009 la BNP C. întemeiată pe dispozițiile art. 948 pct. 4, art. 966 și 968 C. civ., art. 1308 C. civ., art. 1441, art. 1443-4, art. 150, art. 15312 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 și art. 225 din Legea nr. 297/2004, susținându-se că în raport de situația de fapt expusă, se relevă cauza ilicită a actului juridic și frauda la lege.

Prin decizia de casare nr. 403 din 10 februarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a indicat instanței de apel, ca pe baza materialului probator administrat în cauză, să analizeze motivele de nulitate invocate, deoarece aceasta a reținut că principalul motiv a fost reprezentat de prețul lezionar, prin raportare și la ideea de profit ca scop al SC A. SA, dar nu acestea sunt premisele cauzei ilicite ca motiv de nulitate a actelor atacate; să analizeze scopul imediat al vânzării - dacă acesta a fost deturnat de la scopul prevăzut de lege; să verifice respectarea corectitudinii procedurii de licitație, prin evaluarea probelor administrate, ținând seama de întregul context în care aceasta a fost pregătită și realizată de către persoanele care aveau puterea de decizie și control în legătură cu aceasta; să stabilească dacă aceste licitații au presupus asigurarea reală a unui proces competițional transparent și licit, prin analiza modului de acțiune a celor implicați atât ca organizatori, cât și ca licitatori, modalitatea de a se ajunge la prețul de adjudecare constituind doar un argument pentru stabilirea modului de acțiune al părților, adus în scopul susținerii cauzei ilicite; că frauda la lege și cauza ilicită exprimate ca motive de nulitate ale actelor atacate în speță nu pot fi analizate decât împreună, prin interpretarea tuturor probelor aduse în proces pentru dovedirea concertului fraudulos deoarece procedeul fraudei la lege, privit ca o modalitate de încălcare ocultă a legii prin paravanul creat de o aparență alternativă de legalitate, determină în mod necesar calitatea cauzei actului juridic, analiză care nu s-a realizat deși era esențială pentru stabilirea legăturilor dintre peroanele arătate și rolul pe care acestea l-au avut în întreg procesul de organizare și finalizare a vânzării.

Înalta Curte a stabilit cu caracter obligatoriu că instanței de apel îi revine obligația de verificare a respectării îndatoririlor legale de loialitate și confidențialitate ale directorului general al SC A. SA, iar în caz afirmativ dacă aceasta a afectat procedura licitației cu vânzare atacată în cauză, arătându-se relațiile de interese pe care acesta le avea cu ceilalți membri ai comisiei de adjudecare și dacă a putut influența adjudecarea bunurilor de către societatea pârâtă, precum și dacă această din urmă societate mai era în fapt controlată de E. ori de către membrii familiei sale.

Totodată, s-a indicat instanței de apel să țină seama de faptul că respectarea obligațiilor și a modului de acțiune a directorilor societății reclamante trebuie evaluat și din perspectiva conținutului art. 225 al Legii nr. 297/2004.

Pârâta SC B. SRL prin lichidator judiciar H. SRL Craiova, și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Având în vedere temeiurile acțiunii și considerentele deciziei de casare se apreciază că primul motiv de recurs potrivit căruia aspectele reținute de către instanță despre familia G. și despre funcțiile deținute de membrii acestei familii exced analizei prezentei cauze este nefondat.

Potrivit art. 948 pct. 4 C. civ., una din condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții este o cauză licită, iar conform art. 966 C. civ., obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect, texte de lege care se coroborează cu dispozițiile art. 968 C. civ., potrivit cu care cauza este nelicită când este prohibită de lege, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.

Frauda la lege se răsfrânge asupra cauzei actului juridic, aceasta fiind ilicită dacă actul reprezintă numai mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative și este suficient ca scopul mediat concret și subiectiv să fie ilicit sau imoral pentru a se anula actul.

Pentru a se analiza cauza ilicită și fraudarea legii, esențial în cauză pentru instanța de apel era să stabilească comportamentele și actele pregătitoare ale fraudei, modalitatea utilizată pentru încheierea și executarea actului juridic afectat de cauze de nulitate, precum și comportamentele ulterioare care să releve beneficiile extrase în urma actului juridic nul, beneficiile fiind subsumate scopului ilicit urmărit de la bun început.

Prin decizia de casare nr. 403 din 10 februarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu caracter obligatoriu în sarcina instanței de apel să analizeze probele depuse la dosar în dovedirea concertului fraudulos, dacă existența unor relații de interese a influențat procedura de licitație și adjudecarea bunurilor de către societatea pârâtă și dacă această din urmă societate mai era în fapt controlată de E. ori de membrii familiei sale.

Această dezlegare a instanței de recurs este obligatorie pentru instanțele inferioare conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât instanța de apel era obligată să analizeze aspectele invocate prin motivul de recurs, pentru stabilirea împrejurărilor de fapt și aplicarea corectă a legii.

Ca atare, expunerea lor pe larg în considerente nu poate atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Motivul de recurs referitor la controlul deținut de directorul general al SC A. SA asupra SC B. SRL, se apreciază că acesta nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate a deciziei recurate ci o critică de netemeinicie a deciziei atacate, întrucât vizează situația de fapt reținută de instanța de apel.

Interpretarea înscrisurilor dosarului prin coroborarea tuturor probelor administrate și prin corelarea acestora cu hotărârea AGEA din 24 aprilie 2009 a SC A. SA, care au determinat stabilirea unei anumite situații de fapt în cauză, nu poate face obiect al controlului judiciar întrucât reaprecierea probelor administrate în cauză numai este posibilă odată cu abrogarea pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

În cadrul acestui motiv de recurs, recurenta face confuzie între adoptarea hotărârii adunării generale a acționarilor de a vinde active neperformante și modalitatea în care a fost pusă în aplicare respectiva hotărâre, motivele nulității actelor fiind concomitente cu momentul punerii în aplicare a deciziei acționarilor, reținându-se corect de instanța de apel deturnarea voinței societare exprimată în AGEA prin fraudă la lege, în scopul ilicit al favorizării societății controlate prin persoane interpuse de d-nul E.

Recurenta a criticat decizia din apel și în ceea ce privește evaluarea probatoriului administrat legat de modul de organizare și transparența procedurii licitației cu referire la caracterul trucat al licitației și la interpunerea de persoane în procesul de vânzare, ce se circumscrie motivelor de netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii recurate, încât nu poate face obiectul controlului judiciar în recurs.

Instanța de apel în rejudecare, a respectat îndrumările instanței de control judiciar - decizia de casare nr. 403 din 10 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, analizând împreună cauza ilicită și frauda la lege, stabilind în mod judicios că primul motiv doveditor al cauzei ilicite, care conturează scopul ilicit urmărit de părți, se prefigurează chiar în faza de demarare a procedurii de vânzare prin licitație a imobilelor în cauză; că modalitatea aleasă de AGEA deși a urmărit respectarea principiilor transparenței și egalității de tratament a participanților, procedura concretă a fost deturnată de la scopul său, pentru a se ajunge la scoaterea bunurilor din patrimoniul societății cu consecința punerii lor la dispoziția unor persoane din conducerea societății; că din raporturile în care s-au aflat reprezentanții societăților comerciale rezultă concertul fraudulos - element al fraudei la vânzarea imobilelor, conivența acestora în fraudarea intereselor reclamantei și crearea aparenței de legalitate a actelor încheiate, scopul fiind acela al scoaterii bunurilor din patrimoniul SC A. SA ca pretins neperformante, pentru o cauză ilicită, respectiv însușirea și utilizarea lor în scopuri personale.

Ținând cont de prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., (pg. 13, parag. 3 din decizia nr. 403 din 10 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă), instanța de apel procedând la rejudecarea apelului a lămurit situația de fapt și din perspectiva prevederilor Legii nr. 31/1990 și a dispozițiilor art. 225 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, pentru analizarea împreună a cauzei ilicite și fraudei la lege, stabilind că în procedura de organizare a vânzării prin licitație publică a imobilelor s-au realizat manevre de trucare a licitației pentru crearea unei aparențe de concurență și transparență de către directorul general și cel comercial al SC A. prin încălcarea obligațiilor prevăzute de art. 225 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital și îndatoririlor legale de loialitate și confidențialitate față de societatea pe care o conduceau pentru a obține pentru sine sau pentru alți membri ai organelor de conducere foloase materiale și că între directorul general al SC A. SA și o parte din membrii comisiei de licitație și societatea pârâtă au existat relații de interese de lungă durată ce au influențat adjudecarea bunurilor de societatea pârâtă, controlată prin persoane interpuse de E. și membrii familiei sale.

Așa fiind, se apreciază că situația de fapt reținută, necenzurabilă în recurs, susține caracterul ilicit al cauzei contractelor de vânzare-cumpărare încheiate și frauda la lege ce atrage nulitatea absolută a acestora, nefiind incident nici cel de¬al patrulea motiv de recurs.

Instanța de apel în mod legal a ținut cont și de jurisprudența depusă la dosar (decizia nr. 30/A-C din 11 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în Dosarul nr. x/90/2011, irevocabilă prin decizia nr. 1987 din 3 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizia nr. 376/A-C din 22 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/90/2011* irevocabilă prin respingerea recursului, decizia nr. 461/A-C din 2 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/90/2011* irevocabilă prin respingerea recursului - decizia nr. 1660 din 17 iunie 2015 a Înaltei Curție de Casație și Justiție, secția a II-a civilă).

Noțiunea de proces echitabil presupune că dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încalcă principiul securității raporturilor juridice, cu consecința generării incertitudinii jurisprudențiale și a reducerii încrederii justițiabililor în sistemul judiciar.

Dat fiind faptul pronunțării hotărârilor irevocabile mai sus evocate, instanța de apel a respectat și soluțiile date problemelor de drept rezolvate irevocabil în litigiile anteriore, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate, cu caracter obligatoriu în prezentul litigiu, referitor la cauza ilicită și frauda la lege și aplicarea și interpretarea prevederilor Legii nr. 31/1990 și Legii nr. 297/2004. Spre exemplificare, decizia nr. 30/A-C din 11 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin decizia nr. 1987 din 3 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Aceste susțineri sunt sprijinite de Hotărârea din 06 decembrie 2007 a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Beian împotriva României), Hotărârea din 3 iunie 2008 a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Pilot Service contra României) prin care a fost constatată încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, în cauza Zazanis și alții contra Greciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitivul acesteia, iar autoritățile nu pot repune în discuție problema soluționată prin hotărârea definitivă.

Curtea Europeană de Drepturilor Omului a stabilit că instanțele sunt obligate să țină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6.1 din Convenție.

Dezlegarea asupra unei probleme de drept dată printr-o hotărâre irevocabilă este de natură să clarifice din acel moment acea problemă, creând speranța legitimă că ea nu va mai fi negată de o altă instanță de judecată într-o procedură ulterioară.

Mai mult de atât prin hotărârea din 31 martie 2015 (cauza SC Uzinexport SA împotriva României) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că „atunci când cea mai înaltă jurisdicție se află la originea unor decizii contradictorii care nu se bazează pe nici un motiv întemeiat, devine ea însăși sursă de insecuritate juridică. O astfel de situație este de natură a submina încrederea publicului în sistemul judiciar și de a aduce atingere principiului securității juridice", și a dispus că există o încălcare a art. 6 parag. 1 din convenție.

În ce privește ultima critică ce vizează cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanța de apel, în rejudecare, se apreciază că aceasta reprezintă un aspect de netemeinicie, care nu poate face obiectul analizei în recurs, știut fiind că în această fază procesuală se exercită numai controlul legalității deciziei recurate, pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9  C. proc. civ.

Pe acest aspect se reține aplicarea corectă a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., fiind îndeplinite condițiile impuse de text.

Așa fiind, se constată că instanța de apel respectând dispozițiile art. 315 C. proc. civ., a soluționat cauza, pornind de la dezlegările obligatorii cuprinse în decizia de casare, astfel că în opinia mea, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se impune respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâta SC B. SRL prin lichidator judiciar H. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 408/A-C din 16 aprilie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta-pârâtă SC B. SRL prin lichidator judiciar H. SRL Craiova la plata sumei de 10951,68 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC A. SA Râmnicu Vâlcea.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2016.