ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 127/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 127/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 14094
din 18 decembrie 2008 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a
constatat că prin decizia comercială nr. 1459 din 11 aprilie 2008 Înalta Curte
de Casație și Justiție a casat sentința comercială nr. 365/C din 18 aprilie
2007 a Tribunalului Vâlcea, secția comercială, de contencios administrativ și
fiscal, și decizia nr. 101/A-C din 3 octombrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal, și a trimis spre rejudecare
în fond litigiul declanșat între reclamanta SC I.C. SRL prin lichidator
judiciar SC V.C. S.P.R.L.
Râmnicu Vâlcea și
pârâții
A.V.A.S. București și
Statul
Român prin Ministerul
Finanțelor Publice - reprezentat de D.G.F.P.
Vâlcea, având ca obiect plata sumei de 263.337 Euro reprezentând valoarea
imobilului teren în suprafață de 1.439 mp
situat în Rm.Vâlcea, întrucât competența de soluționare aparține Tribunalului
București.
Soluționând
cauza Tribunalul București a respins excepția prematurității, excepția
prescripției și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului
Român. Pe fond a admis acțiunea formulată de reclamanta
SC I.C. SRL prin lichidator judiciar
SC V.C. S.P.R.L.
Râmnicu Vâlcea, obligând-o
pe pârâta
A.V.A.S. București să plătească reclamantei suma de 263.337
Euro reprezentând valoarea imobilului teren în suprafață de 1.439 mp
situat în Rm.Vâlcea și 1.700 lei cheltuieli de
judecată. A respins acțiunea formulată împotriva Statului Român prin Ministerul
Finanțelor Publice - reprezentat de D.G.F.P. Vâlcea ca fiind îndreptată
împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această hotărâre
instanța a apreciat că reclamanta a încercat soluționarea litigiului pe cale
amiabilă existând un refuz clar al autorității implicată în numele statului în
procedura de privatizare de a plăti despăgubirile, statul cunoscând intenția
reclamantei de a solicita despăgubiri pentru imobilul retrocedat foștilor
proprietari și că dispozițiile art. 51 pct. 22 din H.G. nr. 450/1999 pentru
aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a O.G. nr. 88/1997 nu pot impune
condiții suplimentare față de dispozițiile cu putere de lege, respingând astfel
ca neîntemeiată excepția prematurității invocată de pârâtul Statul Român. De
asemenea a respins ca neîntemeiată excepției prescripției dreptului material la
acțiune invocată de pârâta A.V.A.S. București reținând că termenul curge de la
data nașterii dreptului la despăgubiri care este cel al rămânerii irevocabile a
sentinței prin care imobilul a fost retrocedat foștilor proprietari, termen
care nu s-a împlinit anterior sesizării primei instanțe la 3 august 2006.
Instanța a admis
excepția lipsei calității procesuale pasive a
Statului Român întrucât dispozițiile art. 324 alin. (6) din Legea nr. 99/1999
nu fac decât să reitereze cu titlu de principiu obligațiile ce revin statului
conform art. 1, art. 135 și art. 136 din Constituție iar prezența în cauză a
autorității implicată în numele statului, în procedura de privatizare asigură
opozabilitatea hotărârii și față de acesta. Ca urmare a admiterii excepției a
fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu Statul Român ca fiind îndreptată
împotriva unei persoane lipsită de calitate.
Pe fondul litigiului instanța de
fond a reținut că societatea reclamantă a fost privatizată în cursul anului
1999 conform contractului de vânzare-cumpărare VL/8/1999, la acea dată existând
în patrimoniul său imobilul teren în suprafață de 1439 mp situat în Rm.Vâlcea,
inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria VL nr. 0008
din 23 noiembrie 1993, motiv pentru care aceasta a figurat ca pârâtă în
litigiul declanșat cu foștii proprietari, litigiul fiind finalizat prin
sentința civilă, irevocabilă, nr. 15 din 20 februarie 2001 a Tribunalului
Vâlcea potrivit căreia foștii proprietari au obținut recunoașterea dreptului de
proprietate asupra terenului. În împrejurarea dată, în conformitate cu
dispozițiile art. 324 alin. (1) și (2) din Legea nr. 99/1999 a admis acțiunea,
motivând că această formă specială de despăgubire a fost prevăzută în mod
expres de legiuitor în favoarea societății privatizate al cărui patrimoniu a
fost redus prin retrocedarea imobilului către foștii proprietari și nu în
favoarea cumpărătorului acțiunilor, nefiind grevată pe obligația de garanție
pentru evicțiune specifică vânzătorului conform art. 1337 C. civ., astfel că
valoarea despăgubirilor cuvenite a fost stabilită conform regulilor generale în
funcție de valoarea de circulație a imobilului de care a fost lipsită
reclamanta și nu de valoarea înscrisă în contabilitate care nu are nicio
relevanță.
Apelul declarat de pârâta A.V.A.S.
București împotriva sentinței mai sus menționată a fost respins ca nefondat de
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin
decizia comercială nr. 304 din 28 iunie 2010
conform căreia apelanta a fost obligată și la cheltuieli de judecată cu suma de
14.000 lei.
Pentru a
pronunța această hotărâre instanța de apel a analizat cele patru motive
invocate de pârâta
A.V.A.S. București, reținând că excepția de netimbrare a cererii de chemare în
judecată la valoarea pretențiilor solicitate nu este întemeiată deoarece la
data formulării cererii reclamanta se afla în procedura de faliment și conform
art. 77 din Legea nr. 85/2006 acțiunile introduse de administratorul judiciar
sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
În ceea ce privește cuantumul
despăgubirilor care a făcut obiectul celui de al doilea motiv de apel instanța
de apel a reținut că art. 32
4
alin. (2) din Legea nr. 99/1999 nu
face nicio distincție sub aspectul cuantumului despăgubirilor care nu poate fi
limitat la valoarea contabilă a imobilului, o astfel de interpretare având
semnificația unei adăugiri la lege, motiv pentru care se aplică regulile
generale potrivit cărora despăgubirea trebuie să fie integrală și efectivă,
neputând fi reținută aprecierea recurentei pârâte cu privire la îmbogățirea
fără justă cauză întrucât ieșirea din patrimoniu a imobilului cauzează o pagubă
egală cu valoarea de circulație a acestuia, luând exemplul faptului că dacă ar
fi fost vândut prețul obținut de societate pentru acest imobil ar fi fost
echivalat cu valoarea de piață.
Instanța de apel a respins și
motivul privind despăgubirea proporțională cu procentul de 88,92% al A.V.A.S.
București în capitalul social, raportat la acțiunile vândute prin contractul de
vânzare-cumpărare VL/8/1999 reținând că obligația de despăgubire instituită de
art. 32
4
din Legea nr. 99/1999 nu este fondată pe obligația
vânzătorului pentru evicțiune așa cum este reglementat de art. 1337 și urm. C.
civ. ci, aceasta este o prevedere specială care nu limitează în niciun fel
cuantumul despăgubirilor pe care trebuie să le suporte instituția publică
implicată în privatizare, cea care este îndreptățită la despăgubiri fiind
societatea comercială privatizată și nu acționarul care a cumpărat acțiunile
pentru a se aplica principiul proporționalității despăgubirii raportat la
acțiunile care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare.
Analizând ultimul motiv de apel
instanța a constatat că dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002
conform cărora despăgubirile nu pot depăși cumulat 50% din prețul efectiv
plătit de către cumpărător, nu sunt aplicate în speță întrucât contractul de
vânzare-cumpărare VL/8/1999 a fost încheiat înainte de intrarea în vigoare a acestei
legi astfel că rămân aplicabile dispozițiile art. 32
4
din O.U.G. nr.
88/1997 aprobată prin Legea nr. 44/1998 cu modificările ulterioare.
La data de 16 august 2010 pârâta A.V.A.S.
București a formulat recurs împotriva deciziei instanței de apel solicitând în
temeiul dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului,
modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului declarat de A.V.A.S.
București, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii reclamantei. Odată cu
cererea de recurs recurenta a solicitat suspendarea executării sentinței
instanței de fond, cerere respinsă prin încheierea din ședința din camera de
consiliu din 28 octombrie 2010.
În susținerea recursului recurenta a
apreciat că în mod nelegal au fost înlăturate susținerile sale referitoare la
valoarea prejudiciului deoarece nu există nicio mențiune în art. 32
4
din Legea nr. 99/1999 privind faptul că despăgubirile se acordă la nivelul
valorii de circulație a activelor deoarece valoarea din contabilitate s-a
regăsit și în capitalul social la data privatizării, astfel că societatea ce
urmează a fi despăgubită se îmbogățește fără justă cauză și că din valoarea
contabilă a imobilului s-ar cuveni restituit despăgubiri în cuantum de 88,92%
întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni VL/8/1999 pârâta A.V.A.S.
București a vândut acțiuni reprezentând 88,90% din capitalul social al SC I.C.
SRL prin lichidator judiciar SC V.C. S.P.R.L.
Râmnicu
Vâlcea, diferența urmând a fi suportată de ceilalți acționari ai societății,
învederând
că instanța de apel a interpretat greșit art. 32
4
din Legea nr. 99/1999
întrucât acesta se referă la acoperirea unui prejudiciu cert și real și nu la o
cale de îmbogățire fără justă cauză pentru societate, cuantumul acordării
despăgubirilor fiind stabilit incorect de instanța de fond. Mai mult invocând
dispozițiile art. 32
4
alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997 așa cum a
fost modificată de Legea nr. 99/1999, instanța de fond în mod nelegal a respins
ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu
chematul în garanție
Statul Român prin
Ministerul
Finanțelor Publice - reprezentat de D.G.F.P. Vâlcea.
La data de 6 ianuarie 2011 intimata
a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, analizând
toate motivele de recurs.
Recursul este nefondat pentru
considerentele ce se vor arăta în continuare:
Art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
prevede că hotărârea atacată poate fi modificată când este lipsită de temei
legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Analizând motivele de recurs se
constată că recurenta a invocat încălcarea art. 32
4
din O.U.G. nr. 88/1997
sub aspectul cuantumului despăgubirilor raportat pe de-o parte la valoarea
imobilului din contabilitate, pe de altă parte la numărul acțiunilor vândute
conform contractului de vânzare-cumpărare acțiuni VL/8/1999.
Art. 32
4
alin. (1) și (3)
din O.U.G. nr. 88/1997 stabilește obligația instituțiilor publice implicate de
a plăti societăților comerciale, care au suferit un prejudiciu în urma
restituirii imobilelor către foștii proprietari, o despăgubire care să
reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în
natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari.
Această despăgubire se poate stabili de instituțiile publice implicate, de
comun acord cu societățile comerciale, iar în caz de divergență, prin justiție.
Se constată că dispozițiile art. 32
4
alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 88/1997 nu limitează reparația, astfel că în
mod corect s-a stabilit că aceasta trebuie făcută conform normelor generale pe
măsura prejudiciului suferit, răspunderea pârâtei având izvorul într-un drept
de garanție specific dreptului comun reglementat și prin legea specială, chiar
legiuitorul făcând o distincție între despăgubiri și contravaloarea imobilului,
atunci când s-a referit la despăgubiri care să reprezinte echivalentul bănesc
al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilului și că
beneficiara despăgubirilor este societatea, nu acționarul, context în care nu poate
fi aplicat principiul proporționalității despăgubirilor.
Referitor la pretinsa îmbogățire
fără just temei raportată de către recurentă la interpretarea greșită art. 32
4
din O.U.G. nr. 88/1997 se constată că această teorie nu-și găsește
aplicabilitatea în speță deoarece temeiul despăgubirii este legitim, fiind
stabilit prin lege, împrejurare față de care nu sunt îndeplinite condițiile
materiale și juridice intentării unei
actio de in rem verso
, respectiv
mărirea patrimoniului dobânditorului cu consecința micșorării patrimoniului
celui care devine titularul acțiunii de restituire, precum și legătura între
sporirea unui patrimoniu și respectiv diminuarea celuilalt.
Ca urmare Curtea constată că
despăgubirile solicitate de intimată au fost corect stabilite în temeiul
dispozițiilor art. 32
4
din O.U.G. nr. 88/1997 raportate la
contractul de vânzare-cumpărare.
În ceea ce privește alin. (6) al art.
32
4
din O.U.G. nr. 88/1997 cu privire la care recurenta a apreciat
că a fost aplicat greșit în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de
chemare în garanție formulată în contradictoriu cu chematul în garanție
Statul Român prin Ministerul
Finanțelor
Publice - reprezentat de D.G.F.P. Vâlcea, Curtea constată că acesta nu a
constituit motiv de apel, împrejurare față de care aplicând principiul
omisso
medio
va respinge și acest motiv.
Pentru considerentele de mai sus în
conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează
a fi respins ca nefondat.
Conform art. 274 alin. (1) C. proc.
civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească
cheltuielile de judecată.
Având în vedere că intimata a
solicitat cheltuieli de judecată în sumă de 14.000 lei reprezentând onorariul
de avocat, depunând la dosarul cauzei chitanța nr. 3 din 4 ianuarie 2011 și
față de împrejurarea că se constată că onorariul este nepotrivit de mare față
de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat, Curtea va admite cererea
privind cheltuielile de judecată numai pentru suma de 4.000 lei, obligând-o pe recurentă
să-i plătească intimatei suma mai sus menționată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 304
din 28 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca
nefondat.
Obligă recurenta să plătească
intimatei SC I.M. SRL prin lichidator judiciar SC V.C. S.P.R.L. Râmnicu Valcea
suma de 4000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 13
ianuarie 2011.