ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6796/2008

Deliberând

în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de fată, retine

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Vâlcea, secția civilă, reclamantul M.M.M. a solicitat obligarea pârâtei

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să reevalueze la

valoarea actuală de piață imobilul compus din teren în suprafață de 625 mp și

casă de locuit, situate în Râmnicu Vâlcea, și să-i acorde despăgubiri bănești

în cuantumul ce va fi stabilit prin evaluare.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că prin Dispoziția nr. 3063 din 29 septembrie 2004 emisă de Primăria

municipiului Râmnicu Vâlcea, s-au stabilit pentru terenul expropriat, în

calitate de moștenitor a lui I.C.G., măsuri reparatorii în echivalent constând

în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în

limita sumei de 627.866.989 lei vechi, la stabilirea acestui cuantum avându-se

în vedere valoarea de 24 Euro/mp deși, la data evaluării, valoarea de piață se

situa între 60 - 100 Euro/mp, iar la data introducerii acțiunii, valoarea era

de 100 - 150 Euro/mp.

Prin sentința civilă

nr. 405 din 27 aprilie 2007, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a admis excepția

necompetenței materiale a tribunalului, invocată de pârâtă și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești.

Pentru a hotărî

astfel tribunalul a reținut că, prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, s-a

stabilit că, în cazul contestațiilor formulate împotriva deciziilor adoptate de

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, competența de soluționare

revine Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel.

La primul termen de

judecată în fața Curții de Apel Pitești, reclamantul și-a precizat acțiunea în

sensul că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârâți Primăria

municipiului Vâlcea prin Primar, ca entitate investită potrivit Legii nr.

10/2001 cu soluționarea notificării și cea care a emis dispoziția nr. 3063 din

29 septembrie 2004, precum și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor

prin D.G.F.P. Vâlcea, solicitând restituirea cauzei spre judecare Tribunalului

Vâlcea.

Curtea de Apel

Pitești, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 61/F-C, a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea,

reținându-se că, în raport de precizarea făcută de reclamant la primul termen

de judecată, temeiurile de drept indicate de tribunal în declinarea competenței

nu mai subzistă. În raport de această împrejurare, Curtea de Apel a apreciat că

nu există conflict negativ de competență, nefiind întrunite condițiile art. 20

pct. 2 C. proc. civ., respectiv condiția ca cele două instanțe să-și fi

apreciat competența în raport de aceeași situație de fapt.

Astfel

sesizat, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1052 din 20

decembrie 2007 a admis excepția de tardivitate cu privire la capătul de cerere

privind anularea dispoziției nr. 3063 din 29 septembrie 2004, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria municipiului Râmnicu

Vâlcea și a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor (în prezent

Ministerul Finanțelor Publice) reprezentat de D.G.F.P. Vâlcea și a respins

acțiunea astfel cum a fost precizată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut, cu privire la excepția tardivității, că

reclamantul nu a contestat dispoziția nr. 3063 din 29 septembrie 2004 în

termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, iar noile actele normative care au

modificat sau completat această lege, respectiv Legea nr. 247/2005 privind

reforma în domeniile proprietății și justiției, H.G. nr. 1095/2005 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII și H.G. nr. 250/2007

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

nu au repus în termen persoana îndreptățită și nici nu au reglementat un alt

termen pentru a formula contestație împotriva dispozițiilor emise de unitatea

deținătoare.

În ce privește

admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria

municipiului Râmnicu Vâlcea și Statul Român, s-a reținut că, întrucât imobilul

în litigiu nu face parte din domeniul public al statului, ci din domeniul

privat al unității administrativ-teritoriale, numai aceasta, având capacitate

juridică deplină și patrimoniu propriu, are calitatea de pârât. Așa fiind, doar

Primăria, ca entitate deținătoare notificată, are calitate procesuală pasivă,

dar numai în ce privește capătul de cerere referitor la anularea dispoziției,

întemeiat pe dispozițiile art. 24 alin. (6)-(7) din Legea nr. 10/2001.

În ce privește

chemarea în judecată a Statului Român, reclamantul nu se află în ipoteza

reglementată de dispozițiile art. 28 din lege, respectiv în situația de a nu

cunoaște deținătorul bunului, situație care ar atrage calitatea procesuală

pasivă a acestuia.

Apelul declarat de

reclamant a fost respins de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie, prin decizia civilă nr. 52/A din 28 februarie 2008.

Pentru a hotărî

astfel instanța de apel a reținut că pârâta a făcut cunoscut reclamantului că

pentru construcțiile demolate nu s-au acordat măsuri reparatorii, urmare

împrejurării că despăgubirea încasată în momentul exproprierii nu a fost mai

mică decât valoarea actualizată.

Instanța nu

mai poate verifica legalitatea emiterii dispoziției nr. 3063/2004, deoarece

reclamantul nu a înțeles să o conteste în termenul legal, achiesând la soluția

propusă de unitatea deținătoare, iar prin cererea din 30 mai 2007 a optat

pentru acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul

de privatizare.

Prin urmare, pentru

realizarea pretențiilor obiect al litigiului se impune declanșarea procedurii

statuate de art. 29 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul care, invocând motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., critică decizia curții de apel

arătând că în mod greșit a fost soluționată acțiunea sa fiind considerată

contestație formulată împotriva dispoziției emise de Primăria municipiului

Râmnicu Vâlcea deoarece în realitate a solicitat, în conformitate cu noile

reglementări din legile proprietății, calcularea și acordarea de despăgubiri și

pentru imobilul casă de locuit, demolat.

Mai arată recurentul

că acordarea de titluri ce ulterior au fost convertite în acțiuni la Fondul

„Proprietatea" nu sunt de natură a realiza o despăgubire justă a

persoanelor care au fost private de dreptul lor de proprietate, drept garantat

de art. 1 din protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Verificând

legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte

constată că recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins

pentru următoarele considerente:

Prin dispoziția nr.

3063 din 29 septembrie 2004, Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea a dispus

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în titluri de valoare

nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în limita sumei de

627.866.989 lei vechi, pentru terenul deținut înainte de expropriere de autorul

reclamantului în Râmnicu Vâlcea.

Valoarea

despăgubirii a fost stabilită de Comisia de evaluare și analiză constituită în

baza Legii nr. 10/2001 în cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, iar în

ceea ce privește construcțiile demolate, aceasta a decis că reclamantul nu

primește despăgubiri întrucât „valoarea de despăgubire la data exproprierii nu

a depășit plafonul de 80.000 lei."

Reclamantul nu

a formulat contestație în ce privește neacordarea măsurilor reparatorii pentru

construcțiile demolate, iar în recurs invocă greșita soluționare de către

instanțe a acțiunii sale având ca obiect „calcularea și acordarea de

despăgubiri și pentru imobilul

casă de

locuit, expropriat, în conformitate cu noile reglementări din legile

proprietății."

Această critică

nu poate fi primită, pentru următoarele considerente:

Legea nr. 10/2001

este o lege specială, cu caracter reparatoriu pentru imobilele preluate abuziv

de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, inclusiv prin expropriere.

Ceea ce este specific

acestei legi este procedura de restituire care cuprinde o procedură

administrativă, prealabilă și obligatorie, urmată de o procedură judiciară,

eventuală și subsidiară.

În ce privește

procedura judiciară, art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001, prevede condițiile și

termenele de sesizare a instanței, în sensul că: „decizia sau, după caz

dispoziția motivată de respingere a

notificării

sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se

pretinde îndreptățită ... în termen de 30 de zile de

la comunicare"

Legea nr.

247/2005 a adus o serie de modificări și completări Legii nr. 10/2001,

evidențiate punctual prin Titlul

I.

Aceste modificări nu se referă însă la art.

26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Ca atare, singura

modalitate legală pe care reclamantul o avea la îndemână pentru a solicita

acordarea despăgubirilor pentru imobilul demolat era contestația împotriva

dispoziției nr. 3063 din 29 septembrie 2004 emisă de Primarul municipiului

Râmnicu Vâlcea, ce putea fi exercitată în termen de 30 de zile de la

comunicare.

Neatacarea în

justiție în termenul prevăzut de lege a dispoziției emise de unitatea

deținătoare face imposibilă procedura judiciară întrucât, exercitarea unui

drept nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor,

cu respectarea unor exigențe, între care și stabilirea unor termene, după a

căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.

Aceasta nu constituie

o îngrădire a dreptului de proprietate în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului întrucât fiecare stat are dreptul să stabilească

modul concret de ocrotire juridică a cetățenilor săi, atât în raporturile

dintre ei, cât și în raporturile dintre aceștia și stat.

Faptul că prin Legea nr. 10/2001 s-a

instituit o procedură specială de restituire a imobilelor preluate de stat,

derogatorie de la dreptul comun, nu contravine nici unei dispoziții din

Convenție, ci dimpotrivă, existența unei proceduri administrative obligatorii

asigură rezolvarea rapidă, pe cale amiabilă și într-un termen rezonabil a

acestei chestiuni.

Însă, pentru a fi eficace, o

asemenea procedură trebuie să fie obligatorie și trebuie să prevadă termene în

care persoanele interesate să-și exercite drepturile recunoscute de lege,

inclusiv dreptul de a exercita o cale de atac, precum și sancțiuni juridice

pentru nerespectarea acestor termene, iar inacțiunea persoanei interesate nu

poate fi imputată statului sau altor persoane.

Pe de altă parte, dintre măsurilor

reparatorii oferite în cadrul procedurii instituite prin Legea nr. 10/2001 și

H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001, în vigoare la momentul soluționării notificării, în urma

adresei nr. 1353 din 3 februarie 2004, reclamantul a optat pentru acordarea de

titluri de valoare nominală și, întrucât petentul nu a contestat dispoziția

entității petente, dosarul a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform dispozițiilor legale în materie.

Potrivit dispozițiilor art. 13

1

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților este instituția care coordonează procesul de acordare a

despăgubirilor, inclusiv emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie,

realizarea conversiei în acțiuni și achitarea despăgubirilor în numerar.

În acest context, chiar dacă Legea

nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată, ar conține dispoziții

mai favorabile relativ la măsurile reparatorii în echivalent, atâta vreme cât

reclamantul nu a contestat Dispoziția nr. 3063/2004, nu poate beneficia de

aceste dispoziții.

Art. 129 din Constituție instituie

dreptul părților de a ataca o hotărâre, însă numai în condițiile legii, fără ca

prin aceasta să se aducă atingere principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Măsurile

sancționatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 constând în pierderea dreptului

de a mai solicita măsuri reparatorii de către persoanele care nu au respectat

termenele prevăzute de această lege pentru formularea notificării sau

contestarea dispoziției unității deținătoare sunt în acord cu cerințele

prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 și cu practica în materie a Curții

Europene a Drepturilor Omului.

Pentru

considerentele arătate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul

declarat de reclamantul M.M.M. împotriva deciziei nr. 52/A din 28 februarie

2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 noiembrie 2008.