ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6796/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de fată, retine următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția civilă, reclamantul M.M.M. a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să reevalueze la valoarea actuală de piață imobilul compus din teren în suprafață de 625 mp și casă de locuit, situate în Râmnicu Vâlcea, și să-i acorde despăgubiri bănești în cuantumul ce va fi stabilit prin evaluare.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Dispoziția nr. 3063 din 29 septembrie 2004 emisă de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, s-au stabilit pentru terenul expropriat, în calitate de moștenitor a lui I.C.G., măsuri reparatorii în echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în limita sumei de 627.866.989 lei vechi, la stabilirea acestui cuantum avându-se în vedere valoarea de 24 Euro/mp deși, la data evaluării, valoarea de piață se situa între 60 - 100 Euro/mp, iar la data introducerii acțiunii, valoarea era de 100 - 150 Euro/mp. Prin sentința civilă nr. 405 din 27 aprilie 2007, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului, invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că, prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, s-a stabilit că, în cazul contestațiilor formulate împotriva deciziilor adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, competența de soluționare revine Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel. La primul termen de judecată în fața Curții de Apel Pitești, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârâți Primăria municipiului Vâlcea prin Primar, ca entitate investită potrivit Legii nr. 10/2001 cu soluționarea notificării și cea care a emis dispoziția nr. 3063 din 29 septembrie 2004, precum și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P.

Vâlcea, solicitând restituirea cauzei spre judecare Tribunalului Vâlcea. Curtea de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 61/F-C, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, reținându-se că, în raport de precizarea făcută de reclamant la primul termen de judecată, temeiurile de drept indicate de tribunal în declinarea competenței nu mai subzistă. În raport de această împrejurare, Curtea de Apel a apreciat că nu există conflict negativ de competență, nefiind întrunite condițiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ., respectiv condiția ca cele două instanțe să-și fi apreciat competența în raport de aceeași situație de fapt.

Astfel sesizat, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1052 din 20 decembrie 2007 a admis excepția de tardivitate cu privire la capătul de cerere privind anularea dispoziției nr. 3063 din 29 septembrie 2004, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea și a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice) reprezentat de D.G.F.P. Vâlcea și a respins acțiunea astfel cum a fost precizată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, cu privire la excepția tardivității, că reclamantul nu a contestat dispoziția nr. 3063 din 29 septembrie 2004 în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, iar noile actele normative care au modificat sau completat această lege, respectiv Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, H.G.

nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII și H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, nu au repus în termen persoana îndreptățită și nici nu au reglementat un alt termen pentru a formula contestație împotriva dispozițiilor emise de unitatea deținătoare. În ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea și Statul Român, s-a reținut că, întrucât imobilul în litigiu nu face parte din domeniul public al statului, ci din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, numai aceasta, având capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, are calitatea de pârât.

Așa fiind, doar Primăria, ca entitate deținătoare notificată, are calitate procesuală pasivă, dar numai în ce privește capătul de cerere referitor la anularea dispoziției, întemeiat pe dispozițiile art. 24 alin. (6)-(7) din Legea nr. 10/2001. În ce privește chemarea în judecată a Statului Român, reclamantul nu se află în ipoteza reglementată de dispozițiile art. 28 din lege, respectiv în situația de a nu cunoaște deținătorul bunului, situație care ar atrage calitatea procesuală pasivă a acestuia.

Apelul declarat de reclamant a fost respins de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 52/A din 28 februarie 2008. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că pârâta a făcut cunoscut reclamantului că pentru construcțiile demolate nu s-au acordat măsuri reparatorii, urmare împrejurării că despăgubirea încasată în momentul exproprierii nu a fost mai mică decât valoarea actualizată. Instanța nu mai poate verifica legalitatea emiterii dispoziției nr. 3063/2004, deoarece reclamantul nu a înțeles să o conteste în termenul legal, achiesând la soluția propusă de unitatea deținătoare, iar prin cererea din 30 mai 2007 a optat pentru acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.

Prin urmare, pentru realizarea pretențiilor obiect al litigiului se impune declanșarea procedurii statuate de art. 29 Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., critică decizia curții de apel arătând că în mod greșit a fost soluționată acțiunea sa fiind considerată contestație formulată împotriva dispoziției emise de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea deoarece în realitate a solicitat, în conformitate cu noile reglementări din legile proprietății, calcularea și acordarea de despăgubiri și pentru imobilul casă de locuit, demolat.

Mai arată recurentul că acordarea de titluri ce ulterior au fost convertite în acțiuni la Fondul „Proprietatea" nu sunt de natură a realiza o despăgubire justă a persoanelor care au fost private de dreptul lor de proprietate, drept garantat de art. 1 din protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Prin dispoziția nr. 3063 din 29 septembrie 2004, Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în limita sumei de 627.866.989 lei vechi, pentru terenul deținut înainte de expropriere de autorul reclamantului în Râmnicu Vâlcea.

Valoarea despăgubirii a fost stabilită de Comisia de evaluare și analiză constituită în baza Legii nr. 10/2001 în cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, iar în ceea ce privește construcțiile demolate, aceasta a decis că reclamantul nu primește despăgubiri întrucât „valoarea de despăgubire la data exproprierii nu a depășit plafonul de 80.000 lei." Reclamantul nu a formulat contestație în ce privește neacordarea măsurilor reparatorii pentru construcțiile demolate, iar în recurs invocă greșita soluționare de către instanțe a acțiunii sale având ca obiect „calcularea și acordarea de despăgubiri și pentru imobilul casă de locuit, expropriat, în conformitate cu noile reglementări din legile proprietății." Această critică nu poate fi primită, pentru următoarele considerente: Legea nr. 10/2001 este o lege specială, cu caracter reparatoriu pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, inclusiv prin expropriere.

Ceea ce este specific acestei legi este procedura de restituire care cuprinde o procedură administrativă, prealabilă și obligatorie, urmată de o procedură judiciară, eventuală și subsidiară. În ce privește procedura judiciară, art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001, prevede condițiile și termenele de sesizare a instanței, în sensul că: „decizia sau, după caz dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită ... în termen de 30 de zile de la comunicare" Legea nr. 247/2005 a adus o serie de modificări și completări Legii nr. 10/2001, evidențiate punctual prin Titlul I. Aceste modificări nu se referă însă la art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Ca atare, singura modalitate legală pe care reclamantul o avea la îndemână pentru a solicita acordarea despăgubirilor pentru imobilul demolat era contestația împotriva dispoziției nr. 3063 din 29 septembrie 2004 emisă de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, ce putea fi exercitată în termen de 30 de zile de la comunicare. Neatacarea în justiție în termenul prevăzut de lege a dispoziției emise de unitatea deținătoare face imposibilă procedura judiciară întrucât, exercitarea unui drept nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea unor exigențe, între care și stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.

Aceasta nu constituie o îngrădire a dreptului de proprietate în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât fiecare stat are dreptul să stabilească modul concret de ocrotire juridică a cetățenilor săi, atât în raporturile dintre ei, cât și în raporturile dintre aceștia și stat. Faptul că prin Legea nr. 10/2001 s-a instituit o procedură specială de restituire a imobilelor preluate de stat, derogatorie de la dreptul comun, nu contravine nici unei dispoziții din Convenție, ci dimpotrivă, existența unei proceduri administrative obligatorii asigură rezolvarea rapidă, pe cale amiabilă și într-un termen rezonabil a acestei chestiuni.

Însă, pentru a fi eficace, o asemenea procedură trebuie să fie obligatorie și trebuie să prevadă termene în care persoanele interesate să-și exercite drepturile recunoscute de lege, inclusiv dreptul de a exercita o cale de atac, precum și sancțiuni juridice pentru nerespectarea acestor termene, iar inacțiunea persoanei interesate nu poate fi imputată statului sau altor persoane. Pe de altă parte, dintre măsurilor reparatorii oferite în cadrul procedurii instituite prin Legea nr. 10/2001 și H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în vigoare la momentul soluționării notificării, în urma adresei nr. 1353 din 3 februarie 2004, reclamantul a optat pentru acordarea de titluri de valoare nominală și, întrucât petentul nu a contestat dispoziția entității petente, dosarul a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform dispozițiilor legale în materie.

Potrivit dispozițiilor art. 13 1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este instituția care coordonează procesul de acordare a despăgubirilor, inclusiv emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acțiuni și achitarea despăgubirilor în numerar. În acest context, chiar dacă Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată, ar conține dispoziții mai favorabile relativ la măsurile reparatorii în echivalent, atâta vreme cât reclamantul nu a contestat Dispoziția nr. 3063/2004, nu poate beneficia de aceste dispoziții. Art. 129 din Constituție instituie dreptul părților de a ataca o hotărâre, însă numai în condițiile legii, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Măsurile sancționatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 constând în pierderea dreptului de a mai solicita măsuri reparatorii de către persoanele care nu au respectat termenele prevăzute de această lege pentru formularea notificării sau contestarea dispoziției unității deținătoare sunt în acord cu cerințele prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 și cu practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului. Pentru considerentele arătate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul M.M.M. împotriva deciziei nr. 52/A din 28 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2008.