ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3252/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Reclamanta SC R.C.S. SRL București a chemat-o în judecată pe pârâta SC C. SA Râmnicu Vâlcea și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 1.708.853.133 lei reprezentând contravaloare marfă și penalități de întârziere, calculate pentru nerespectarea obligației de plată a prețului produselor livrate conform contractului de vânzare cumpărare nr. 210 din 4 martie 2002. Litigiul a fost soluționat de Tribunalul Vâlcea care, prin sentința nr. 95 din 1 februarie 2007, a respins acțiunea reclamantei ca prescrisă reținând în esență că obligația de plată a prețului era scadentă în anul 2002 iar acțiunea a fost introdusă, la data de 25 august 2006, după ce termenul prescripției era împlinit.

S-a mai reținut prin sentința fondului că, în cauză, nu a operat întreruperea termenului de prescripție întrucât acțiunile anterioare prin care s-a solicitat aceeași sumă, au fost respinse sau anulate ca netimbrate. Sentința a fost apelată de reclamanta SC R.C.S. SRL București, iar Curtea de Apel Pitești, prin decizia nr. 48 din 25 aprilie 2007 în urma examinării criticilor de netemeinicie și nelegalitate evocate, a respins, ca nefondat, apelul.

Potrivit facturilor fiscale anexate, a reținut instanța de apel, obligația de plată a prețului era scadentă la 7 aprilie 2002, 23 aprilie 2002 și 19 mai 2002 astfel că în raport de prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de trei ani pentru solicitarea sumelor respective era împlinit la data de 23 august 2006. În continuare a reținut că apelanta nu beneficiază de prevederile art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, întrucât debitul din factura nr. 1766705 din 20 martie 2002 nu a fost menționat prin cererea de chemare în judecată, astfel că recunoașterea sumei de 688.348.360 lei nu produce nici un efect asupra termenului de prescripție.

Instanța de apel a respins și celelalte critici în legătură cu litigiile anterioare promovate pentru obținerea prețului și penalităților derivând din executarea contractului de livrare pentru motivul că acestea nu au întrerupt cursul prescripției precum și susținerea referitoare la legalitatea reprezentării în instanță a intimatei pârâte. Împotriva deciziei nr. 48 din 25 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești a declarat recurs, reclamanta SC R.C.S. SRL, prin care a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea soluțiilor anterior pronunțate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., recurenta a susținut că a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată deși intimata pârâtă nu le-a solicitat și nu a depus chitanța în dovedirea sumei acordate cu acest titlu. Următoarea critică vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 motivat de faptul că nu s-a ținut seama de recunoașterea dreptului său dintr-o altă cauză prin care inițial s-a admis acțiunea. Potrivit autoarei, de la data scadenței facturilor (2002) societatea sa a introdus trei cereri distincte de chemare în judecată prin care a cerut achitarea aceluiași debit care a fost solicitat și prin acțiunea de față. În același sens a susținut pe de o parte ca factura nr. 7766705 din 20 martie 2002 a fost menționată și în cererea de chemare în judecată care a fost examinată în acest litigiu, iar pe de altă parte că pretenția a fost recunoscută într-un alt dosar, astfel că dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) erau aplicabile.

Recurenta a criticat și neaplicarea art. 19 din Decretul nr. 167/1958, motiv pe care l-a încadrat în prevederile art. 304 alin. (7) C. proc. civ., precum și lipsa calității de reprezentant al avocatului intimatei pârâte care la momentul dezbaterii cauzei nu avea împuternicire și ca atare nu avea dreptul de a ridica excepția în fața instanței. La criticile aduse deciziei pronunțată de instanța de apel, intimata a răspuns punctual și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul este nefondat. - Acordarea „a ceea ce nu s-a cerut”, motiv prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.; Dintre ipotezele motivului de recurs invocat, recurenta s-a oprit asupra situației, extra petita, când instanța încălcând principiul disponibilității a acordat ceea ce nu s-a cerut.

Critica este nefondată întrucât din înscrisurile aflate la dosar rezultă că cheltuielile de judecată solicitate de intimată au fost probate cu împuternicirea avocațială și chitanța depusă la dosar. - Motivul prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ., prin care s-a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat pe critica adusă sentinței fondului privind incidența art. 19 din Decretul nr. 167/1958, în cauza dedusă judecății. Și această critică se vădește nefondată întrucât acest motiv vizează în realitate încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și are ca scop sancționarea lipsei motivării a motivării insuficiente sau contradictorii. Aceste ipoteze ale pct. 7 invocat nu vor fi reținute și pentru că instanța de apel s-a oprit asupra acelor motive care făceau de prisos o altă analiză, fiind evident că prin dezvoltarea acestora toate celelalte argumente teoretice sau de text sunt înlăturate.

Recurenta a redat fracționat dispozițiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958 fără să aibă în vedere că acestea vizează repunerea în termen, care poate fi cerută în termen de o lună de la încetarea cauzei care a justificat depășirea termenului de prescripție. În cauză o astfel de cerere nu a fost formulată și nu s-au demonstrat cauze „temeinic justificate” pentru ca instanța să fie pusă în situația prevăzută de art. 19 alin. (1) din decretul menționat. Faptul că se invocă demersuri procesuale care nu au avut finalitatea obținerii unui titlu executoriu nu constituie cauze temeinic justificate. - Motivul prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ. deși invocat nu a fost motivat așa încât având în vedere dispozițiile art. 304 alin. (1) raportat la art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ., nu se impune a fi analizat. - Ultimul motiv menționat în recurs este cel prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pe care recurenta nu l-a motivat distinct, cu privire la textele de lege încălcate sau aplicate greșit. Fiind într-o cale de atac extraordinară, această cerință procesuală care se sancționează cu nulitatea conform art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., trebuia îndeplinită. Instanța de casare nu se poate substitui părții pentru a acoperi lipsurile procedurale ale recursului promovat. Dacă s-ar trece totuși peste aceste considerații prima chestiune ridicată în legătură cu dreptul de reprezentare nu a fost argumentată în drept cu referire la textul de lege încălcat, extins sau restrâns la data soluționării.

Pe lângă faptul că la dosar s-a depus împuternicirea avocațială care atestă dreptul de reprezentare în instanță, chestiunile legate de excepția prescripției dreptului la acțiune au fost invocate de parte prin întâmpinare și puteau fi examinate ca apărări independent de susținerile orale, astfel că nu există motive de nulitate a soluției instanței de apel. - Și celelalte critici în legătură cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958 vor fi înlăturate întrucât după analiza obiectului cererii și a scadenței obligațiilor de plată s-a stabilit corect că termenul de trei ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 nu a fost întrerupt dat fiind faptul că în demersurile sale recurenta nu a obținut hotărâri definitive și irevocabile.

În acest sens s-a apreciat corect incidența în cauză a dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 potrivit căruia prescripția nu este întreruptă dacă s-a pronunțat încetarea procesului sau dacă cererea de chemare în judecată a fost respinsă ori anulată. În același sens, al inexistenței unui motiv de întrerupere a cursului prescripției, se constată că înscrisul depus la dosarul de apel nu are valoarea unei recunoașteri cu privire la suma cuprinsă în factura nr. 1766705 din 20 martie 2002 ca fiind datorată, ci din fraza subliniată de recurentă rezultă că a fost recunoscută cantitatea de marfă în valoarea indicată, or recunoașterea unei sume datorate trebuie să fie rezultatul unei exprimări clare a voinței părții din care să rezulte însușirea debitului.

- Recunoașterea nu a operat în cauză și pentru că referirile la factura respectivă privesc un alt litigiu care s-a soluționat prin respingerea pretențiilor recurentei așa cum s-a arătat mai sus. Faptul că prin susținerile de la pct. 3 (b) se critică și soluția din acel dosar (nr. 3222/2003) nu prezintă nicio relevanță în această cauză câtă vreme aceasta nu a fost infirmată pe căile legale. - Toate celelalte susțineri referitoare la componența sumei pretinse, la eroarea care privește și o factură care nu a fost luată în discuție nu constituie motive de nelegalitate și oricum această chestiune nu este de natură să ducă la o altă concluzie în legătură cu efectele prescripției extinctive. În concluzie, față de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.C.S. SRL București împotriva deciziei nr. 48/ A-C din 25 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2007.