ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5218/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului I București, reclamanții K.E.A. și V.B.K.C.M.M. au

chemat în judecată pe pârâții M.N., M.I. și E.G.V., pentru ca prin hotărârea ce

se va pronunța pârâtul E.G.V. să le lase în deplină proprietate și liniștită

posesie suprafața de 44 mp teren situat în sector 1.

Prin cererea reconvențională pârâtul

E.G.V. a arătat că este proprietarul terenului în suprafață de 15,28 mp

(reprezentând diferența de teren rezultată din măsurători, prin uzucapiunea de

30 de ani) împreună cu sora sa M.C.V.

Ulterior, reclamanții și-au precizat

acțiunea în sensul că au solicitat să se judece doar în contradictoriu cu

pârâtul E.G.V., instanța dispunând scoaterea din cauză a celorlalți pârâți.

La data de 11 iunie 2003 M.C.V. a

formulat cererea de intervenție, prin care a solicitat să se constate că

împreună cu pârâtul-reclamant este proprietară pe aceiași suprafață de teren,

dobândită prin uzucapiunea de 30 de ani.

Prin sentința civilă nr. 7025 din 12

noiembrie 2003, pronunțată în dosarul 5129/2003 Judecătoria sectorului 1

București a respins acțiunea formulată de reclamanții K.E.A.V.B., K.C.M.M. în

contradictoriu cu pârâții M.N., M.I., E.G.V., a respins pe fond cererea

reconvențională formulată de pârâtul E.G.V., ca neîntemeiată, precum și cererea

de intervenție formulată de M.C.V. ca neîntemeiată.

Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 416 din 16

martie 2004 pronunțată în dosarul nr. 302/2004, a respins ca tardivă cererea de

repunere în termenul de apel formulată de reclamantul K.E.A. și în consecință a

respins ca tardiv apelul exercitat de reclamanții K.E.A. și V.B.K.C.M.M.

împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond.

În motivarea hotărârii pronunțate de

instanța de apel s-a reținut că apelantul K.E.A., a fost plecat din țară în

perioada 12 decembrie 2003-17 februarie 2004, că apelul a fost promovat la 3

ianuarie 2004 și că nu s-a probat imposibilitatea promovării căii de atac în

termenul legal.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța

de apel, reclamantul K.E.A. a formulat recurs invocând motivul de casare

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului reclamantul

a arătat că hotărârea instanței de fond i-a fost comunicată la domiciliul său

din București, la data de 18 decembrie 2003, dată la care nu se afla în țară

fiind plecat în străinătate în perioada 17 decembrie 2003-17 februarie 2004,

aflându-se, astfel, în imposibilitatea de a declara apelul în termen, dar

prevalându-se de dispozițiile art. 103 alin. (2) C. proc. civ., a declarat apel

în 15 zile de la data încetării împiedicării și că a depus înscrisuri în

dovedirea celor susținute.

Pârâtul-intimat E.G.V. a formulat

întâmpinare prin care a arătat că la judecata în fond recurentul-reclamant a

fost reprezentat de avocat, că i-a fost comunicată hotărârea la domiciliul lui

din sector 2, unde locuiește și mama sa, care, este de profesie jurist, astfel

că recursul promovat nu este fondat.

Verificând cauza prin prisma

motivului de casare invocat, recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Hotărârea instanței de fond a fost

comunicată recurentului la 18 decembrie 2003 iar apelul a fost introdus la data

de 3 ianuarie 2004.

Potrivit dispozițiilor art. 103

alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea

oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de

cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost

împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Textul cere ca partea să facă dovada

că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa, deci un

obstacol peste care nu a putut trece (de exemplu starea de război, boala gravă,

detențiunea în împrejurări speciale) fără ca ea să poată comunica cu cineva.

Plecarea în străinătate a

reclamantului care a promovat procesul, știind că instanța urmează să-i

comunice hotărârea, nu reprezintă o împrejurare mai presus de voința sa, care

să atragă aplicarea dispozițiilor art. 103 C. proc. civ. privind repunerea în

termen.

În aceste condiții, hotărârea

atacată este legală și temeinică iar recursul reclamantului, în raport de

dispozițiile art. 312 C. proc. civ., va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamantul K.E.A. împotriva deciziei civile nr. 416 din 16 martie 2004 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 iunie 2005.