ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2232/2004

Reține următoarele: Prin acțiunea formulată la 30 august 2001, reclamantul Z.C. a chemat în judecată pe K.A. si COMISIA JUDEȚEANĂ IALOMIȚA PENTRU APLICAREA LEGII nr. 18/1991 solicitând „modificarea titlurilor de proprietate nr. 002226 din 12 iunie 1997 si nr. 002366 din 13 oct. 2000” în sensul includerii sale, alături de prima pârâtă în calitate de coproprietar al celor doua terenuri de 0,500 ha si 9,5000 ha în legătură cu care au fost emise respectivele titluri. În motivarea acțiunii s-a susținut că Z.C. si K.A. sunt frați, că terenurile menționate au aparținut inițial părinților lor, iar emiterea titlurilor s-a făcut, conform Legii nr. 18/1991, doar pe numele pârâtei pe considerentul că reclamantul domicilia în străinătate, fiind deci exceptat de la beneficiul acelui act normativ.

S-a mai afirmat că ulterior, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 169/1997, nu a mai operat o asemenea exceptare, reclamantul având, potrivit art. IV alin. (2) „aceeași vocație succesorală ca si sora” lui. Acțiunea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia cu numărul de dosar 5384/2001. Prin sentința civilă nr. 3697 pronunțată la 10 octombrie 2001, instanța astfel sesizată a admis cererea dispunând modificarea celor două titluri în sensul solicitat de reclamantă. Apelul făcut de pârâta K.A. împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 14 A pronunțată de Tribunalul Ialomița la 24 ianuarie 2002, în dosarul nr. 13/2002. Ca urmare hotărârea primei instanțe a fost schimbată în tot, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, iar reclamantul a fost obligat să îi plătească apelantei-pârâte 703 000 lei reprezentând „cheltuieli de judecată pentru fond si apel”.

Recursul declarat ulterior de reclamantul Z.C. a fost de asemenea respins prin decizia civilă nr. 1330 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 964/2002. Pronunțând aceste decizii instanța de recurs a reținut în esență că: - titlurile de proprietate au fost eliberate intimatei anterior formulării cererii de reconstituire de către recurent” - respectivele titluri „au fost întocmite (necontestat) cu respectarea prevederilor legii fondului funciar” iar - admiterea acțiunii „ar presupune încălcarea dispozițiilor art. II din Legea nr. 169/1997 în condițiile în care ar determina modificarea titlurilor discutate, precum si diminuarea întinderii drepturilor conferite de aceste titluri reclamantei” La 28 mai 2003, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc.

civ., procurorul general al Parchetului de pe lângă fosta Curte Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva celor trei hotărâri pronunțate în cauză solicitând casarea acestora si admiterea în parte a acțiunii, în sensul modificării titlului de proprietate nr. 002366 din 13 octombrie 2000. Ca urmare a declarării acestui recurs în anulare, cauza a fost înregistrată ulterior pe rolul secției civile a Înaltei Curți de Casație si Justiție cu numărul de dosar 2765/2003. În motivarea recursului în anulare s-a susținut în esență că titlul nr. 002226 care atesta calitatea pârâtei K.A. de proprietară a unei suprafețe de 0, 5000 ha de teren intravilan a fost emis la 12 iunie 1997, astfel încât, modificarea lui, hotărâtă de către prima instanță în considerarea Legii nr. 167/1997, publicate la 4 noiembrie 1997, contravenea principiului constituțional al neretroactivitătii legii, ca si dispozițiilor exprese ale art. II din același act normativ.

În același timp s-a susținut că instanțele de apel si de recurs au încălcat în mod esențial dispozițiile legale aplicabile în materie neținând seama că reclamantul a respectat termenul de solicitare a reconstituirii dreptului său de proprietate, iar cererea sa a fost formulată înainte de emiterea în favoarea pârâtei K.A. a titlului nr. 002366 din 13 octombrie 2000 care atesta dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 9, 5000 ha. de teren extravilan. În raport cu aceste argumente s-a solicitat casarea tuturor celor trei hotărâri pronunțate în cauză, admiterea în parte a acțiunii si modificarea acestui din urmă titlu, în sensul recunoașterii dreptului de coproprietate pe care reclamantul îl are, alături de pârâta K.A.

asupra terenului extravilan. În ceea ce o privește intimata-pârâtă, K.A. a formulat o întâmpinare, precum si note scrise solicitând respingerea recursului în anulare pentru mai multe considerente. Sunt de menționat astfel aserțiunile acestei intimate potrivit cărora instanțele de apel si de recurs au dat o corectă interpretare si aplicare prevederilor art. 42 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, precum si dispozițiilor celorlalte acte normative care interesează materia analizată: Legea nr. 167/1997, O.U.G. nr. 1/1998 si respectiv Legea nr. 1/2000. În aceeași ordine de idei K.A. a afirmat că reconstituirea dreptului său de proprietate asupra terenului extravilan de 9,5000 ha a avut loc înainte ca reclamantul să formuleze o cerere cu un asemenea obiect susținându-se că în speță data efectivei emiteri a titlului, care este doar un act constatator, este irelevantă.

O altă apărare a aceleiași intimate pârâte a fost, în sensul că potrivit art. 42 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 reclamantul nu avea vocația de a cere reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile legii fondului funciar si că prin urmare era exclus si de la beneficiul Legii nr. 167/1997 așa cum se prevedea în art. IV alin. (2) din acel act normativ. Este, de asemenea, de reținut că în cadrul dezbaterilor desfășurate la 5 martie 2004, intimatul-reclamant Z.C. a solicitat admiterea recursului în anulare si că intimata-pârâta COMISIA JUDEȚEANĂ IALOMIȚA PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 nu s-a prezentat în fata acestei Curți si nici nu si-a precizat în scris punctul de vedere referitor la recursul în anulare declarat în cauză.

Având a se pronunța asupra recursului în anulare, Curtea constată că prin Legea nr. 167/1997 au fost aduse modificări substanțiale Legii nr. 18/1991 (Legea fondului funciar), inclusiv în sensul extinderii categoriilor de persoane care puteau solicita reconstituirea drepturilor lor de proprietate asupra unor terenuri. O asemenea extindere a fost consacrată de pildă prin noua formulare dată art. 42 din Legea nr. 18/1991, text care, potrivit modificării aduse prin art. I pct. 33 din Legea nr. 167/1997 permitea si reclamantului, cetățean roman cu domiciliul în străinătate, să se prevaleze de acest drept. În legătură cu acest aspect nu poate fi primită interpretarea sugerată de pârâta K.A.

potrivit căreia lipsa vocației legale a reclamantului ar fi fost menținută prin art. IV alin. (2) din legea nr. 167/1997, deoarece într-o asemenea ipoteză modificarea mai sus menționată, operată de legiuitor în textul art. 42 din Legea fondului funciar, ar fi lipsită de eficientă juridică. În altă ordine de idei, Curtea retine că prin art. II din Legea nr. 167/1997 s-a urmărit asigurarea stabilității circuitului civil prevăzând-se că prin aplicarea acelei noi reglementări nu se putea aduce „atingere în nici un fel titlurilor si altor acte de proprietate eliberate, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, la data întocmirii lor”. Dată fiind lipsa de echivoc a acestei formulări nu există temeiuri pentru o interpretare extensivă a textului de lege amintit, neputându-se considera de pildă că respectiva interdicție ar opera în situația în care nu a fost emis un titlu de proprietate ci doar o adeverință de punere în posesie.

Așadar împrejurarea că, în anul 1991 în favoarea intimatei-pârâte K.A. a fost emisă o adeverință de punere în posesie pentru terenul extravilan în suprafață de 9,5000 ha, nu era de natură a paraliza demersurile pe care reclamantul le-a inițiat la 25 martie 1998 în vederea reconstituirii propriului său drept asupra acelui imobil. Ignorarea de către intimata pârâtă COMISIA JUDEȚEANĂ IALOMIȚA PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 a acelor demersuri si emiterea la 13 octombrie 2000 a titlului nr. 002366 contravine așadar în mod vădit dispozițiilor Legii nr. 18/1991 si ale Legii nr. 167/1997 în măsura în care atestă că intimata pârâtă K.A. este unica proprietară a terenului menționat. În egală măsură acele două acte normative au fost în mod esențial încălcate si de către instanțele de judecată investite cu soluționarea cererilor prin care în esență reclamantul solicita recunosterea dreptului sau legitim de coproprietar al acelui imobil.

Așa fiind, Curtea retine că în speță sunt incidente prevederile art. 330 si art. 330 3 C. proc. civ., si că recursul în anulare se impune a fi admis, cu consecința casării hotărârilor atacate conform art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. Dat fiind că împrejurările de fapt ale cauzei au fost pe deplin stabilite, urmează a se face, de asemenea, aplicarea art. 314 C. proc. civ., procedându-se la soluționarea aspectelor de fond, în sensul admiterii parțiale a acțiunii si al completării titlului nr. 002366 din 13 octombrie 2001 prin menționarea reclamantului Z.C. în calitate de coproprietar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează decizia civilă nr. 1330 pronunțată la 28 mai 2002 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, decizia civilă nr. 14/ A pronunțată la 24 ianuarie 2002 de Tribunalul Ialomița, precum si sentința civilă nr. 3697 pronunțată la 10 octombrie 2001 de Judecătoria Slobozia. Pe fond admite în parte acțiunea introdusă de reclamantul Z.C. si modifică titlul de proprietate nr. 002366 din 13 octombrie 2001 emis în baza Legii nr. 18/1991, în sensul includerii reclamantului, alături de pârâta K.A. în calitate de proprietari ai suprafeței de 9,500 ha. de teren extravilan.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2004.