ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2232/2004

Reține următoarele:

Prin acțiunea formulată la 30 august 2001, reclamantul

Z.C. a chemat în judecată pe K.A. si COMISIA JUDEȚEANĂ IALOMIȚA PENTRU

APLICAREA LEGII nr. 18/1991 solicitând „modificarea titlurilor de proprietate

nr. 002226 din 12 iunie 1997 si nr. 002366 din 13 oct. 2000” în sensul

includerii sale, alături de prima pârâtă în calitate de coproprietar al celor

doua terenuri de 0,500 ha si 9,5000 ha în legătură cu care au fost emise

respectivele titluri.

În motivarea acțiunii s-a susținut că Z.C. si K.A. sunt

frați, că terenurile menționate au aparținut inițial părinților lor, iar

emiterea titlurilor s-a făcut, conform Legii nr. 18/1991, doar pe numele

pârâtei pe considerentul că reclamantul domicilia în străinătate, fiind deci

exceptat de la beneficiul acelui act normativ.

S-a mai afirmat că ulterior, prin intrarea în vigoare

a Legii nr. 169/1997, nu a mai operat o asemenea exceptare, reclamantul având,

potrivit art. IV alin. (2) „aceeași vocație succesorală ca si sora” lui.

Acțiunea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei

Slobozia cu numărul de dosar 5384/2001.

Prin sentința civilă nr. 3697 pronunțată la 10

octombrie 2001, instanța astfel sesizată a admis cererea dispunând modificarea

celor două titluri în sensul solicitat de reclamantă.

Apelul făcut de pârâta K.A. împotriva acestei sentințe

a fost admis prin decizia civilă nr. 14 A pronunțată de Tribunalul Ialomița la

24 ianuarie 2002, în dosarul nr. 13/2002.

Ca urmare hotărârea primei instanțe a fost schimbată

în tot, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, iar reclamantul a fost

obligat să îi plătească apelantei-pârâte 703 000 lei reprezentând „cheltuieli

de judecată pentru fond si apel”.

Recursul declarat ulterior de reclamantul Z.C. a fost

de asemenea respins prin decizia civilă nr. 1330 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 964/2002.

Pronunțând aceste decizii instanța de recurs a reținut

în esență că:

- titlurile de proprietate au fost eliberate intimatei

anterior formulării cererii de reconstituire de către recurent”

- respectivele titluri „au fost întocmite

(necontestat) cu respectarea prevederilor legii fondului funciar” iar

- admiterea acțiunii „ar presupune încălcarea

dispozițiilor art. II din Legea nr. 169/1997 în condițiile în care ar determina

modificarea titlurilor discutate, precum si diminuarea întinderii drepturilor

conferite de aceste titluri reclamantei”

La 28 mai 2003, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc.

civ., procurorul general al Parchetului de pe lângă fosta Curte Supremă de

Justiție a declarat recurs în anulare împotriva celor trei hotărâri pronunțate

în cauză solicitând casarea acestora si admiterea în parte a acțiunii, în

sensul modificării titlului de proprietate nr. 002366 din 13 octombrie 2000.

Ca urmare a declarării acestui recurs în anulare,

cauza a fost înregistrată ulterior pe rolul secției civile a Înaltei Curți de

Casație si Justiție cu numărul de dosar 2765/2003.

În motivarea recursului în anulare s-a susținut în

esență că titlul nr. 002226 care atesta calitatea pârâtei K.A. de proprietară a

unei suprafețe de 0, 5000 ha de teren intravilan a fost emis la 12 iunie 1997,

astfel încât, modificarea lui, hotărâtă de către prima instanță în considerarea

Legii nr. 167/1997, publicate la 4 noiembrie 1997, contravenea principiului

constituțional al neretroactivitătii legii, ca si dispozițiilor exprese ale

art. II din același act normativ.

În același timp s-a susținut că instanțele de apel si

de recurs au încălcat în mod esențial dispozițiile legale aplicabile în materie

neținând seama că reclamantul a respectat termenul de solicitare a

reconstituirii dreptului său de proprietate, iar cererea sa a fost formulată

înainte de emiterea în favoarea pârâtei K.A. a titlului nr. 002366 din 13

octombrie 2000 care atesta dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 9,

5000 ha. de teren extravilan.

În raport cu aceste argumente s-a solicitat casarea

tuturor celor trei hotărâri pronunțate în cauză, admiterea în parte a acțiunii

si modificarea acestui din urmă titlu, în sensul recunoașterii dreptului de

coproprietate pe care reclamantul îl are, alături de pârâta K.A. asupra

terenului extravilan.

În ceea ce o privește intimata-pârâtă, K.A. a formulat

o întâmpinare, precum si note scrise solicitând respingerea recursului în

anulare pentru mai multe considerente.

Sunt de menționat astfel aserțiunile acestei intimate

potrivit cărora instanțele de apel si de recurs au dat o corectă interpretare

si aplicare prevederilor art. 42 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, precum si

dispozițiilor celorlalte acte normative care interesează materia analizată:

Legea nr. 167/1997, O.U.G. nr. 1/1998 si respectiv Legea nr. 1/2000.

În aceeași ordine de idei K.A. a afirmat că

reconstituirea dreptului său de proprietate asupra terenului extravilan de

9,5000 ha a avut loc înainte ca reclamantul să formuleze o cerere cu un

asemenea obiect susținându-se că în speță data efectivei emiteri a titlului,

care este doar un act constatator, este irelevantă.

O altă apărare a aceleiași intimate pârâte a fost, în

sensul că potrivit art. 42 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 reclamantul nu avea

vocația de a cere reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile legii

fondului funciar si că prin urmare era exclus si de la beneficiul Legii nr.

167/1997 așa cum se prevedea în art. IV alin. (2) din acel act normativ.

Este, de asemenea, de reținut că în cadrul

dezbaterilor desfășurate la 5 martie 2004, intimatul-reclamant Z.C. a solicitat

admiterea recursului în anulare si că intimata-pârâta COMISIA JUDEȚEANĂ

IALOMIȚA PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 nu s-a prezentat în fata acestei

Curți si nici nu si-a precizat în scris punctul de vedere referitor la recursul

în anulare declarat în cauză.

Având a se pronunța asupra recursului în anulare,

Curtea constată că prin Legea nr. 167/1997 au fost aduse modificări

substanțiale Legii nr. 18/1991 (Legea fondului funciar), inclusiv în sensul

extinderii categoriilor de persoane care puteau solicita reconstituirea

drepturilor lor de proprietate asupra unor terenuri.

O asemenea extindere a fost consacrată de pildă prin

noua formulare dată art. 42 din Legea nr. 18/1991, text care, potrivit

modificării aduse prin art. I pct. 33 din Legea nr. 167/1997 permitea si

reclamantului, cetățean roman cu domiciliul în străinătate, să se prevaleze de

acest drept.

În legătură cu acest aspect nu poate fi primită

interpretarea sugerată de pârâta K.A. potrivit căreia lipsa vocației legale a

reclamantului ar fi fost menținută prin art. IV alin. (2) din legea nr.

167/1997, deoarece într-o asemenea ipoteză modificarea mai sus menționată,

operată de legiuitor în textul art. 42 din Legea fondului funciar, ar fi

lipsită de eficientă juridică.

În altă ordine de idei, Curtea retine că prin art. II

din Legea nr. 167/1997 s-a urmărit asigurarea stabilității circuitului civil

prevăzând-se că prin aplicarea acelei noi reglementări nu se putea aduce

„atingere în nici un fel titlurilor si altor acte de proprietate eliberate, cu

respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, la data întocmirii

lor”.

Dată fiind lipsa de echivoc a acestei formulări nu

există temeiuri pentru o interpretare extensivă a textului de lege amintit,

neputându-se considera de pildă că respectiva interdicție ar opera în situația

în care nu a fost emis un titlu de proprietate ci doar o adeverință de punere

în posesie.

Așadar împrejurarea că, în anul 1991 în favoarea

intimatei-pârâte K.A. a fost emisă o adeverință de punere în posesie pentru

terenul extravilan în suprafață de 9,5000 ha, nu era de natură a paraliza

demersurile pe care reclamantul le-a inițiat la 25 martie 1998 în vederea

reconstituirii propriului său drept asupra acelui imobil.

Ignorarea de către intimata pârâtă COMISIA JUDEȚEANĂ

IALOMIȚA PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 a acelor demersuri si emiterea la

13 octombrie 2000 a titlului nr. 002366 contravine așadar în mod vădit

dispozițiilor Legii nr. 18/1991 si ale Legii nr. 167/1997 în măsura în care

atestă că intimata pârâtă K.A. este unica proprietară a terenului menționat.

În egală măsură acele două acte normative au fost în

mod esențial încălcate si de către instanțele de judecată investite cu

soluționarea cererilor prin care în esență reclamantul solicita recunosterea

dreptului sau legitim de coproprietar al acelui imobil.

Așa fiind, Curtea retine că în speță sunt incidente

prevederile art. 330 si art. 330

3

C. proc. civ., si că recursul în

anulare se impune a fi admis, cu consecința casării hotărârilor atacate conform

art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Dat fiind că împrejurările de fapt ale cauzei au fost

pe deplin stabilite, urmează a se face, de asemenea, aplicarea art. 314 C.

proc. civ., procedându-se la soluționarea aspectelor de fond, în sensul

admiterii parțiale a acțiunii si al completării titlului nr. 002366 din 13

octombrie 2001 prin menționarea reclamantului Z.C. în calitate de coproprietar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează decizia civilă nr. 1330 pronunțată la 28 mai

2002 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, decizia civilă nr. 14/

A pronunțată la 24 ianuarie 2002 de Tribunalul Ialomița, precum si sentința

civilă nr. 3697 pronunțată la 10 octombrie 2001 de Judecătoria Slobozia.

Pe fond admite în parte acțiunea introdusă de

reclamantul Z.C. si modifică titlul de proprietate nr. 002366 din 13 octombrie

2001 emis în baza Legii nr. 18/1991, în sensul includerii reclamantului,

alături de pârâta K.A. în calitate de proprietari ai suprafeței de 9,500 ha. de

teren extravilan.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2004.