ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5942/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1176 din 22

octombrie 2001 a Judecătoriei Răducăneni a fost admisă în parte acțiunea

formulată de D.D. și D.M. în contradictoriu cu Prefectul județului Iași și

Comisia județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor în baza Legii nr. 18/1991, dispunându-se anularea hotărârii nr. 121

din 18 octombrie 2000 a comisiei, și reconstituirea în favoarea reclamantei

D.D. a dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 20,91 ha, pe

raza comunei Răducăneni.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate

pentru terenul în suprafață de 4,5 ha, pe raza comunei Răducăneni și 5 ha, în

acțiuni la SC V. SA Copou.

S-a constatat că potrivit art. 3

alin. (1) din Legea 1/2000 reclamanta este îndreptățită și la reconstituirea

dreptului de proprietate pentru diferența de teren de până la 50 ha, refuzul în

acest sens al comisiei fiind nejustificat, și fără a se face referire la

inexistența rezervei de teren la dispoziția comisiei.

Prin decizia civilă nr. 1025 din 7

martie 2002 a Tribunalului Iași au fost admise recursurile declarate de

reclamanta D.D. și pârâta Comisia județeană Iași de aplicare a Legii 18/1991,

dispunându-se casarea sentinței și reținerea cauzei spre rejudecare.

Tribunalul a avut în vedere că

sentința recurată este netemeinică, întrucât s-a dispus anularea hotărârii nr.

121 din 18 septembrie 2000 a comisiei și s-a reconstituit dreptul de

proprietate în favoarea reclamantei pentru suprafața de teren de 20,41 ha, fără

a se analiza situația juridică a terenului și fără a se verifica dacă la

reconstituirea inițială a dreptului de proprietate a celei în cauză s-a avut în

vedere aceeași documentație, precum și dacă este posibilă restituirea în natură

a terenului, în raport de prevederile art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr.

1/2000.

Apoi, prin decizia civilă nr. 75 din

16 ianuarie 2003 a Tribunalului Iași, cu opinia separată a unui membru al

completului de judecată a fost respins recursul reclamantei împotriva sentinței

civile nr. 1176 din 22 octombrie 2001 a Judecătoriei Răducăneni, fiind admis

recursul declarat de Comisia județeană Iași de aplicare a Legii nr. 18/1991

împotriva aceleiași sentințe în sensul modificării în parte a hotărârii atacate

și reconstituirii în favoarea reclamantei a dreptului de proprietate pentru

suprafața de 2,5311 ha pe vechile amplasamente și 1,44 ha pe amplasamentele

identificate în anexa 4 a raportului de expertiză întocmit de experții B.L. și

I.G.

Tribunalul a avut în vedere în

esență că reclamanta nu a făcut dovada situației juridice a terenului

solicitat, la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, în sensul dacă

acesta a fost preluat de stat, astfel încât ea nu poate beneficia de

prevederile art. 16 din Legea nr. 1/2000. În consecință s-a hotărât că cea în

cauză beneficiază de dreptul de proprietate ce a aparținut autorilor săi pe

vechile amplasamente pentru suprafața de 2,5311 ha și pentru suprafața de 1,44

ha pe noile amplasamente identificate prin raportul de expertiză efectuat în

cauză.

A fost înlăturată susținerea făcută

în același raport de expertiză, potrivit căreia se poate transfera suprafața de

teren necesară soluționării cauzei din terenurile administrate de SC V. SA pe

teritoriul comunei Răducăneni, întrucât reclamanta nu face parte din categoria

persoanelor prevăzute de art. 16 din Legea nr. 1/2000.

Considerând că această decizie a

fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei, pe fond, totodată fiind și netemeinică, prin

recursul în anulare de față, promovat în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ.,

în vigoare la data pronunțării hotărârii irevocabile, Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat casarea

ei în parte și reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei

pentru suprafața de 7 ha teren cu vegetație forestieră și 13,9389 ha teren

situat în perimetrul SC V. SA Copou.

Se susține că instanța de recurs a

făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 1/2000,

precum și a regulilor privitoare la sarcina probei, dând o apreciere eronată

materialului probator, stabilind eronat îndreptățirea reclamantei la o

suprafață de teren mult mai mică, decât cea cuvenită.

Recursul în anulare este întemeiat,

urmând a fi admis în raport de cele ce urmează.

Tribunalul a respins cererea

reclamantei de reconstituire a drepturilor de proprietate asupra terenurilor ce

au aparținut autorilor săi, având în vedere în principal că nu a făcut dovada

situației juridice a terenurilor la data intrării în vigoare a Legii nr.

18/1991.

Soluția este eronată, pentru că s-au

nesocotit prevederi esențiale ale Legii nr. 18/1991, lege cadru în materia

reconstituirii dreptului de proprietate, deci și în raport de Legea nr. 1/2000.

De asemenea s-a făcut o greșită

aplicare a regulilor privind sarcina probei.

În soluționarea corectă a pricinii

trebuie avute în vedere în principal prevederile art. 9 alin. (4) pct. a-c și

alin. (5) din Legea nr. 18/1991, aplicabile deopotrivă și în aplicarea Legii

nr. 1/2000 preluate în art. 3 alin. (2) din legea nouă, în sensul cărora

persoanele care solicită reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să

facă dovada doar a dreptului de proprietate pentru suprafețele de teren

solicitate în plus, peste 10 ha, a calității de moștenitor, precum și a

suprafețelor de teren pentru care deja s-a reconstituit dreptul de proprietate.

Rezultă din aceste dispoziții

exprese că reclamantei nu-i incumbă obligația de a dovedi situația juridică a

terenului la data intrării în vigoare a Legii 18/1991 situarea lui în

patrimoniul fostelor CAP-uri sau în proprietatea statului.

Dimpotrivă, prin art. 6 alin. (1)

din Legea 1/2000 se instituie această obligație în sarcina comisiilor comunale

orășenești, municipale și județene de a verifica în mod riguros existența

actelor doveditoare, precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și

concludența acestor acte, ținându-se seama și de dispozițiile art. 11 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 18/1991.

Prin această inversare a sarcinii

probei s-a ajuns la nesocotirea faptului că în speță sunt întemeiate

prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, potrivit căruia persoanele

fizice prevăzute la art. 37 și art. 38 din Legea nr. 18/1991, cărora li s-a

stabilit calitatea de acționar, li se reconstituie dreptul de proprietate

pentru terenurile agricole și pentru diferența dintre suprafața de 10 ha și cea

avută în proprietate, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat.

Textul următor, art. 16 din lege se

referă la persoanele fizice prevăzute de art. 39 din Legea nr. 18/1991 ale

căror terenuri au fost trecute la stat prin efectul Decretului nr. 83/1949 și

al altor acte normative de expropriere, sau moștenitorii acestora, cum este

cazul în speță, cărora li se reconstituie dreptul de proprietate în natură în

limita suprafeței de teren trecute la stat, dar nu mai mult de 50 ha de

proprietar deposedat, din suprafețele de teren aflate în patrimoniul

societăților comerciale pe acțiuni cu profil agricol sau a altor societăți

comerciale, care au în patrimoniu terenuri agricole. În continuare se prevede

expres că în cazurile în care nu se poate efectua o restituire integrală a

proprietății, nemaiexistând suprafețe de teren agricol, se vor acorda despăgubiri

pentru diferența de teren neretrocedată.

În raport de dispozițiile legale

arătate, aplicabile în speță rezultă că cererea celei în cauză de reconstituire

a dreptului de proprietate până la limita ce a aparținut autorilor ei M.E. și

E.M., care anterior cooperativizării au avut în proprietate o suprafață totală

de 34,41 ha, cu care figurează înscriși în registrul agricol pe anii 1950–1955

este întemeiată.

Este de examinat și posibilitatea

restituirii în natură a terenului în suprafață de 13,13 ha, aflat în

administrarea SC V. SA Copou, care potrivit și raportului de expertiză la care

s-a făcut referire poate fi transferat către comuna Răducăneni.

Hotărârea instanței de recurs este

criticabilă și în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de

restituire a suprafeței de 7 ha vegetație forestieră, în legătură cu care s-a

făcut dovada că a aparținut autorilor reclamanților, aceștia figurând ca atare

în registrul agricol. De asemenea sunt edificatoare în soluționarea acestei

cereri și concluziile raportului de expertiză, care atestă că și această

solicitate se încadrează în limita maximă prevăzută de art. 24 alin. (1) din

Legea nr. 1/2000.

Dar, hotărârea atacată prin recursul

în anulare de față este nelegală și prin aceea că are dispoziții de respingere

a recursului declarat de reclamanta D.D. împotriva sentinței civile nr. 1176

din 22 octombrie 2001 a Judecătoriei Răducăneni și de admitere a recursului

declarat de Comisia județeană Iași împotriva aceleiași sentințe, urmată de

admiterea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, în limitele

arătate.

Ori așa cum rezultă și din expunerea

rezumativă a lucrărilor dosarului, în cauză deja a fost desființată hotărârea

instanței de fond, prin decizia intermediară nr. 1025 din 7 martie 2002 a Tribunalului

Iași, prin care au fost admise ambele recursuri formulate împotriva sentinței

Judecătoriei Răducăneni, cu reținerea cauzei spre rejudecare.

Ca atare, instanța de rejudecare nu

mai avea a se pronunța asupra recursurilor formulate, ce fuseseră admise

anterior, ajungându-se chiar la soluții contradictorii în acest sens, ci a

soluționa pricina pe fond, eventual după administrarea de noi probe.

Față de cele arătate, văzând că

soluția atacată a fost dată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat

și o soluționare greșită a cauzei pe fond, urmează a se admite recursul în

anulare de față, a se casa decizia nr. 75 din 16 ianuarie 2003 a Tribunalului

Iași, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe, spre a proceda la rejudecarea

ei, în sensul celor ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, împotriva deciziei nr. 75 din 16 ianuarie 2003 a Tribunalului Iași,

secția civilă; casează decizie recurată și trimite cauza aceleiași instanțe

pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2004.