ÎCCJ, decizie (scj.ro #82542)

Acțiune în revendicarea terenului a cărui

proprietate s-a reconstituit, în temeiul Legii nr. 18/1991 pe vechiul

amplasament, înainte de cooperativizare, căreia pârâtul îi opune dreptul de

proprietate reglementat prin art. 22 din aceeași lege

Cuprins pe materii

: Drept civil.

Drepturi reale de proprietate. Dreptul de proprietate privată. Terenuri. Fond

funciar. Cooperativizarea terenului. Reconstituirea dreptului de proprietate pe

același amplasament al terenului, conform Legii nr. 18/1991. Acțiune în

revendicare împotriva pârâtului care invocă dreptul său de proprietate în

temeiul aceleiași legi

Index alfabetic

: Drept civil

- Proprietatea terenului reconstituită conform Legii nr. 18/1991

- Revendicarea terenului căruia i se opune un drept de proprietate

în

temeiul Legii nr. 18/1991

Legea nr. 18/1991

, art. 22

Decretul-lege nr.

42/1990

În conflictul de drepturi dintre foștii proprietari de terenuri ce, pe

timpul cooperativizării, au fost ocupate de construcțiile unor terți și

deținători actuali ai acestor construcții, dreptul de proprietate revine

acestora din urmă, conform art. 23 din Legea nr. 18/1991, iar nu foștilor

proprietari care pot beneficia, în compensare, de terenuri pe alte amplasament

e.

I.C.C.J., secția civilă și de

proprietate intelectuală,

decizia nr. 6119 din 4 noiembrie 2004

La data de 28 august 2000, reclamanta P.I.K. a chemat în

judecată pe pârâtul B.V. pentru a fi obligat să-i lase în deplină proprietate

și posesie terenul în suprafață de 3550 mp situat în comuna Voluntari.

În motivarea acțiunii reclamanta a învederat că este proprietara

unei suprafețe de teren de 16.000 mp prin reconstituirea dreptului de

proprietate în baza Legii nr.18/1991, eliberându-i-se titlul de proprietate

nr.40173, transcris în registrul de transcripțiuni la nr.7125 din 11 iunie

proprietate, pârâtul ocupă 3550 mp din terenul reclamantei sub pretextul că a

cumpărat acest imobil în anul 1983 de la N.D. și N.A., teren care, după

cooperativizarea agriculturii, a fost dat acestora ca lot în folosință.

În apărare, pârâtul a invocat excepția autorității lucrului

judecat dedusă din sentința civilă nr.3417din 18 septembrie 1996 a Judecătoriei

Buftea, hotărâre definitivă prin decizia civilă nr.1538/A din

29 mai 1997 a Tribunalului București și irevocabilă prin decizia civilă nr.1781

din 27 octombrie 1998 a Curții de Apel București prin care a fost respinsă

acțiunea promovată de M.I., autoarea reclamantei, și având ca obiect evacuarea

pârâtului din imobilul în litigiu și obligarea acestuia de a demola

construcțiile edificate pe terenul în suprafață de 3550 mp.

Judecătoria Buftea, prin încheierea din 3 mai 2001, a respins

excepția autorității de lucru judecat cu motivarea că nu este întrunită

condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, condiție impusă de

art.1201 C.civ.

Aceeași instanță, prin sentința civilă nr.4206 din 22 noiembrie

2001, a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență,

în urma comparării titlurilor că se dă preferință titlului exhibat de pârât,

întrucât, prin hotărâre judecătorească, s-a constatat că acesta face parte din

categoria persoanelor care au dobândit dreptul de proprietate în modalitatea

prevăzută de art.23 din Legea nr.18/1991 și, respectiv, art.8 din Decretul-lege

nr.42/1990.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin decizia

nr.1210/A din 12 iunie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât

împotriva încheierii de ședință din 3 mai 2001 pronunțată de Judecătoria

Buftea (încheiere prin care s-a respins excepția autorității de lucru judecat).

Prin aceeași decizie, tribunalul a admis apelul declarat de reclamantă, a

schimbat sentința dată de judecătorie, a admis acțiunea și a obligat pe pârât

să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei terenul în suprafață de

3350 mp.

Pentru a decide astfel, tribunalul a motivat că deși ambele

titluri sunt consecința aplicării prevederilor Legii nr.18/1991, la baza

titlului de proprietate al reclamantei stă operațiunea de reconstituire a

dreptului autorilor săi, ceea ce presupune că terenul a fost proprietatea

acestora, ei fiind adevărații proprietari. Din contra, titlul pârâtului a fost

calificat ca incert și s-a fondat pe o situație de fapt ambiguă, respectiv pe o

vânzare-cumpărare nevalidată, caz în care dreptul vânzătorului nu a putut fi

verificat.

Soluția tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr.2680 din 4 decembrie

2002, a respins ca nefondat recursul pârâtului.

Împotriva deciziilor pronunțate în apel și în recurs, în temeiul

art.330 pct.2 C. proc. civ., - text în vigoare la acea dată - a declarat recurs

în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție care a criticat hotărârile judecătorești atacate sub cuvânt că ele au

fost date cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond, susținându-se, totodată, că acestea sunt și vădit

netemeinice.

Recursul în anulare este fondat.

Instanțele s-au găsit în ipoteza în care ambele părți - atât

reclamanta, cât și pârâtul - produc titluri scrise privind dreptul de

proprietate asupra bunului nemișcător revendicat, titluri care, deși fondate pe

prevederi ale Legii nr.18/1991, provin de la autori diferiți, fără să fi

existat un raport juridic între ei.

Titlul reclamantei a fost eliberat în anul 1998 în urma

procesului de reconstituire a dreptului de proprietate al autorilor, drept

dobândit de aceștia printr-un act translativ de drept real din 17 ianuarie

1938; reconstituirea a operat pe vechiul amplasament al terenului și fără a se

ține seama de litigiul purtat în anul 1996 și cu ignorarea realităților

existente, în sensul că, pe o porțiune din terenul reconstituit reclamantei, se

află construcțiile edificate de pârât înainte de anul 1989, curtea și grădina

aferentă casei de locuit și anexelor gospodărești.

Din contra, titlul exhibat de pârât reprezintă o hotărâre

judecătorească prin care s-a consfințit o tranzacție imperfectă, consemnată

într-un înscris sub semnătură privată, prin care foștii deținători ai terenului

atribuit după colectivizare – N.D. și N.A., detentori precari au transmis

pârâtului, la 6 martie 1982, folosința terenului de 3550 mp aflat în

proprietatea fostei cooperative de producție.

Potrivit art.23 din Legea nr.18/1991, sunt și rămân în

proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora,

indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit

și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora,

determinate potrivit art.8 din Decretul-lege nr.42/1990.

Legea și-a fixat preferințele sale, în sensul că, în procesul de

reconstituire și de constituire a dreptului de proprietate privată asupra

terenurilor, s-a dat prevalență deținătorilor caselor de locuit și a anexelor

gospodărești, așa încât terenul aferent acestora, precum și curtea și grădina

din jurul lor, intră, prin voința legii, în proprietatea privată a

deținătorilor construcțiilor, în timp ce foștii proprietari trebuie compensați

cu o suprafață de teren echivalentă în intravilan sau, în lipsă, cu teren

situat în extravilan, în imediata vecinătate.

Deci, în conflictul de drepturi dintre foștii proprietari de

terenuri ce, pe timpul colectivizării, au fost ocupate de construcțiile unor

terți și deținători actuali ai acestor construcții, legea, fie din considerente

de echitate, fie din rațiuni de stabilitate a raporturilor juridice, i-a

preferat pe aceștia din urmă, înțelegând să dispună compensarea celor dintâi cu

o suprafață de teren echivalentă în intravilan ori, după caz, în extravilan, în

imediata vecinătate a terenurilor ocupate de construcții.

Întrucât legea a preferat titlul pârâtului, căruia i-a conferit

o forță probantă completă, specifică titlurilor de împroprietărire care au la

origine legea, se impune admiterea recursului în anulare, casarea în întregime

a deciziei dată în recurs și, în parte, a deciziei pronunțată de Tribunalul

București, în sensul că se va respinge apelul reclamantei   împotriva

sentinței Judecătoriei Buftea, hotărâre ce va fi menținută în totalitate.

Cu referire la excepția puterii lucrului judecat, dedusă din

sentința civilă nr.3417 din 18 septembrie 1996 a Judecătoriei Buftea,

excepțiune reiterată în recursul în anulare de pârât, și care a constituit și

unicul motiv de apel al aceleiași părți împotriva sentinței dată în cauză, se

constată că atare apărare nu este fondată.

În primul proces s-a cerut evacuarea pârâtului de pe terenul în

suprafață de 3550 mp și obligarea lui la ridicarea edificatelor, în timp ce în

procesul de față s-a cerut revendicarea nemișcătorului prin operațiunea

specifică materiei – compararea titlurilor. Se constată, astfel, că cele două

acțiuni diferă între ele atât sub raportul obiectului, cât și al cauzei. În timp

ce evacuarea, acțiune personală, este o sancțiune de drept civil strâns legată

de existența unor raporturi juridice de locațiune îndreptată contra unui

detentor precar, revendicarea este o acțiune reală, prin care se reclamă

predarea posesiunii unui lucru în temeiul dreptului de proprietate sau fondată

pe o pretențiune de proprietate și îndreptată împotriva posesorului ce deține

materialmente bunul.

Sunt considerente pentru care decizia Tribunalului București sub

aspectul soluției de respingere a apelului declarat de pârât a fost menținută.