ÎCCJ, decizie (scj.ro #82542)

Acțiune în revendicarea terenului a cărui proprietate s-a reconstituit, în temeiul Legii nr. 18/1991 pe vechiul amplasament, înainte de cooperativizare, căreia pârâtul îi opune dreptul de proprietate reglementat prin art. 22 din aceeași lege Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale de proprietate. Dreptul de proprietate privată. Terenuri. Fond funciar. Cooperativizarea terenului. Reconstituirea dreptului de proprietate pe același amplasament al terenului, conform Legii nr. 18/1991.

Acțiune în revendicare împotriva pârâtului care invocă dreptul său de proprietate în temeiul aceleiași legi Index alfabetic : Drept civil - Proprietatea terenului reconstituită conform Legii nr. 18/1991 - Revendicarea terenului căruia i se opune un drept de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 Legea nr. 18/1991 , art. 22 Decretul-lege nr. 42/1990 În conflictul de drepturi dintre foștii proprietari de terenuri ce, pe timpul cooperativizării, au fost ocupate de construcțiile unor terți și deținători actuali ai acestor construcții, dreptul de proprietate revine acestora din urmă, conform art. 23 din Legea nr. 18/1991, iar nu foștilor proprietari care pot beneficia, în compensare, de terenuri pe alte amplasament e. I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6119 din 4 noiembrie 2004 La data de 28 august 2000, reclamanta P.I.K.

a chemat în judecată pe pârâtul B.V. pentru a fi obligat să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 3550 mp situat în comuna Voluntari. În motivarea acțiunii reclamanta a învederat că este proprietara unei suprafețe de teren de 16.000 mp prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr.18/1991, eliberându-i-se titlul de proprietate nr.40173, transcris în registrul de transcripțiuni la nr.7125 din 11 iunie 1998. Conform schiței cadastrale și vecinătăților cuprinse în titlul de proprietate, pârâtul ocupă 3550 mp din terenul reclamantei sub pretextul că a cumpărat acest imobil în anul 1983 de la N.D. și N.A., teren care, după cooperativizarea agriculturii, a fost dat acestora ca lot în folosință.

În apărare, pârâtul a invocat excepția autorității lucrului judecat dedusă din sentința civilă nr.3417din 18 septembrie 1996 a Judecătoriei Buftea, hotărâre definitivă prin decizia civilă nr.1538/A din 29 mai 1997 a Tribunalului București și irevocabilă prin decizia civilă nr.1781 din 27 octombrie 1998 a Curții de Apel București prin care a fost respinsă acțiunea promovată de M.I., autoarea reclamantei, și având ca obiect evacuarea pârâtului din imobilul în litigiu și obligarea acestuia de a demola construcțiile edificate pe terenul în suprafață de 3550 mp. Judecătoria Buftea, prin încheierea din 3 mai 2001, a respins excepția autorității de lucru judecat cu motivarea că nu este întrunită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, condiție impusă de art.1201 C.civ.

Aceeași instanță, prin sentința civilă nr.4206 din 22 noiembrie 2001, a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, în urma comparării titlurilor că se dă preferință titlului exhibat de pârât, întrucât, prin hotărâre judecătorească, s-a constatat că acesta face parte din categoria persoanelor care au dobândit dreptul de proprietate în modalitatea prevăzută de art.23 din Legea nr.18/1991 și, respectiv, art.8 din Decretul-lege nr.42/1990. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin decizia nr.1210/A din 12 iunie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva încheierii de ședință din 3 mai 2001 pronunțată de Judecătoria Buftea (încheiere prin care s-a respins excepția autorității de lucru judecat).

Prin aceeași decizie, tribunalul a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat sentința dată de judecătorie, a admis acțiunea și a obligat pe pârât să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei terenul în suprafață de 3350 mp. Pentru a decide astfel, tribunalul a motivat că deși ambele titluri sunt consecința aplicării prevederilor Legii nr.18/1991, la baza titlului de proprietate al reclamantei stă operațiunea de reconstituire a dreptului autorilor săi, ceea ce presupune că terenul a fost proprietatea acestora, ei fiind adevărații proprietari. Din contra, titlul pârâtului a fost calificat ca incert și s-a fondat pe o situație de fapt ambiguă, respectiv pe o vânzare-cumpărare nevalidată, caz în care dreptul vânzătorului nu a putut fi verificat.

Soluția tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr.2680 din 4 decembrie 2002, a respins ca nefondat recursul pârâtului. Împotriva deciziilor pronunțate în apel și în recurs, în temeiul art.330 pct.2 C. proc. civ., - text în vigoare la acea dată - a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție care a criticat hotărârile judecătorești atacate sub cuvânt că ele au fost date cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, susținându-se, totodată, că acestea sunt și vădit netemeinice. Recursul în anulare este fondat.

Instanțele s-au găsit în ipoteza în care ambele părți - atât reclamanta, cât și pârâtul - produc titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra bunului nemișcător revendicat, titluri care, deși fondate pe prevederi ale Legii nr.18/1991, provin de la autori diferiți, fără să fi existat un raport juridic între ei. Titlul reclamantei a fost eliberat în anul 1998 în urma procesului de reconstituire a dreptului de proprietate al autorilor, drept dobândit de aceștia printr-un act translativ de drept real din 17 ianuarie 1938; reconstituirea a operat pe vechiul amplasament al terenului și fără a se ține seama de litigiul purtat în anul 1996 și cu ignorarea realităților existente, în sensul că, pe o porțiune din terenul reconstituit reclamantei, se află construcțiile edificate de pârât înainte de anul 1989, curtea și grădina aferentă casei de locuit și anexelor gospodărești.

Din contra, titlul exhibat de pârât reprezintă o hotărâre judecătorească prin care s-a consfințit o tranzacție imperfectă, consemnată într-un înscris sub semnătură privată, prin care foștii deținători ai terenului atribuit după colectivizare – N.D. și N.A., detentori precari au transmis pârâtului, la 6 martie 1982, folosința terenului de 3550 mp aflat în proprietatea fostei cooperative de producție. Potrivit art.23 din Legea nr.18/1991, sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art.8 din Decretul-lege nr.42/1990.

Legea și-a fixat preferințele sale, în sensul că, în procesul de reconstituire și de constituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, s-a dat prevalență deținătorilor caselor de locuit și a anexelor gospodărești, așa încât terenul aferent acestora, precum și curtea și grădina din jurul lor, intră, prin voința legii, în proprietatea privată a deținătorilor construcțiilor, în timp ce foștii proprietari trebuie compensați cu o suprafață de teren echivalentă în intravilan sau, în lipsă, cu teren situat în extravilan, în imediata vecinătate.

Deci, în conflictul de drepturi dintre foștii proprietari de terenuri ce, pe timpul colectivizării, au fost ocupate de construcțiile unor terți și deținători actuali ai acestor construcții, legea, fie din considerente de echitate, fie din rațiuni de stabilitate a raporturilor juridice, i-a preferat pe aceștia din urmă, înțelegând să dispună compensarea celor dintâi cu o suprafață de teren echivalentă în intravilan ori, după caz, în extravilan, în imediata vecinătate a terenurilor ocupate de construcții. Întrucât legea a preferat titlul pârâtului, căruia i-a conferit o forță probantă completă, specifică titlurilor de împroprietărire care au la origine legea, se impune admiterea recursului în anulare, casarea în întregime a deciziei dată în recurs și, în parte, a deciziei pronunțată de Tribunalul București, în sensul că se va respinge apelul reclamantei împotriva sentinței Judecătoriei Buftea, hotărâre ce va fi menținută în totalitate.

Cu referire la excepția puterii lucrului judecat, dedusă din sentința civilă nr.3417 din 18 septembrie 1996 a Judecătoriei Buftea, excepțiune reiterată în recursul în anulare de pârât, și care a constituit și unicul motiv de apel al aceleiași părți împotriva sentinței dată în cauză, se constată că atare apărare nu este fondată. În primul proces s-a cerut evacuarea pârâtului de pe terenul în suprafață de 3550 mp și obligarea lui la ridicarea edificatelor, în timp ce în procesul de față s-a cerut revendicarea nemișcătorului prin operațiunea specifică materiei – compararea titlurilor. Se constată, astfel, că cele două acțiuni diferă între ele atât sub raportul obiectului, cât și al cauzei.

În timp ce evacuarea, acțiune personală, este o sancțiune de drept civil strâns legată de existența unor raporturi juridice de locațiune îndreptată contra unui detentor precar, revendicarea este o acțiune reală, prin care se reclamă predarea posesiunii unui lucru în temeiul dreptului de proprietate sau fondată pe o pretențiune de proprietate și îndreptată împotriva posesorului ce deține materialmente bunul. Sunt considerente pentru care decizia Tribunalului București sub aspectul soluției de respingere a apelului declarat de pârât a fost menținută.