ÎCCJ, Decizia nr. 1426/2003

Proprietate. Fond funciar. Reconstituirea dreptului de proprietate. Conflict între fostul proprietar și o alta persoană, ambilor fiindu-le eliberate titluri de proprietate . Cuprins pe materii . Drept civil. Drepturile de proprietate. Dreptul de proprietate privată. Terenuri. Fond funciar. Reconstituirea dreptului de proprietate. Conflict între două persoane, ambele fiind beneficiare de titluri de proprietate. Acțiunea in nulitate unuia din titlurile de proprietate. Index alfabetic : Drept civil. - Fond funciar. - Teren. - Reconstituitrea dreptului de proprietate. - Titlul de proprietate. - Nulitate titlului de proprietate. Legea nr. 18/1991: art. 23, art. 36 alin. (3) si alin. (4) Decretul Lege nr. 42/1990: art. 8 Legea nr. 169/1997: art. 3 lit.a - Titlurile de proprietate emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/991 sunt lovite de nulitate absolută, conform art. 3 lit. a din Legea nr. 169/1997.

- Terenurile preluate de stat in baza art. 30 din Legea nr. 58/1974 trec in proprietatea persoanelor care au cumpărat construcțiile, dar numai in limita suprafeței ce le-a fost atribuită în folosință, conform art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991. - Fostul membru al cooperativei de producție agricolă are dreptul de proprietate asupra terenului ce i-a fost atribuit pentru a-și edifica o locuință și asupra suprafeței de teren aferent casei și anexelor gospodăreși, precum și asupra curții și grădinii din jurul acesteia, determinate potrivit DecretuluiLege nr. 42/1990 la care se face trimitere prin art. 23 alin. (1) al Legii nr. 18/1991.

Î.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 7281 din 17 decembrie 2001 Judecătoria Sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 6551/2001, în primă instanță, Tribunalul Municipiului București, prin decizia civilă nr. 181/A/2003, ca instanță de apel și Curtea de Apel București, secția aIIIa civilă, prin decizia nr. 1426/2003, ca instanță de recurs, au soluționat diferit acțiunea prin acre s-a cerut să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 20099/1 din 15 septembrie 2000, eliberat de Prefectura Municipiului București, pentru un teren în beneficiul pârâtei M.V., deși, anterior, prin titlul nr. 36106 din 3 iunie 1997, al aceleiași Prefecturi s-a recunoscut dreptul de proprietate în beneficiul reclamantei P.L.

Recursul în anulare – admisibil în raport cu data hotărârilor judecătorești susmenționate, pronunțate anterior abrogării art. 330 - 330 4 din Codul de procedură penală prin O.U.G. nr. 58/2003 - este fondat. Legalitatea titlului de proprietate emis în beneficiul pârâtei nu a fost analizată în raport cu dispozițiile legale privitoare la constituirea dreptului de proprietate. Instanța de recurs se referă la dispozițiile de ordine publică înscrise în Legea nr. 18/1991, reținând că nu există temei legal pentru emiterea titlului de proprietate în beneficiul pârâtei, după ce anterior, pentru aceeași suprafață de teren, fusese emis titlul în beneficiul reclamantei. Or, constatarea nulității titlului prin care s-a constituit dreptul de proprietate în beneficiul pârâtei M.V.

- cerere cu soluționarea căreia reclamanta a investit instanța - este posibilă, conform art.III lit.a din Legea nr.169/1997, numai dacă pârâta nu era îndreptățită, potrivit legii, la constituire. De aceea, trebuia să se stabilească existența și întinderea dreptului pârâtei la constituire, în raport cu art. 36 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 18/1991.

Instanța de fond și cea de apel au analizat existența dreptului la constituire, în raport cu art. 36 alin. (3) din lege, interpretat diferit cu privire la întinderea suprafeței de teren care se atribuie, dar, au nesocotit dispoziția înscrisă în alineatul 4, iar prin sentința pronunțată de prima instanță, menținută prin decizia instanței de recurs, a fost anulat în totalitate titlul emis în beneficiul pârâtei, deși se reține că aceasta era îndreptățită la constituire pentru suprafața înscrisă în decizia de atribuire în folosință și că numai suprafața de 3865 mp teren se suprapune cu terenul înscris în titlul de proprietate emis în beneficiul reclamantei.

Articolul 36 alin.3 din lege, aplicabil în cauză, dispune „terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor în condițiile art.30 din Legea nr.58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor”. Legea nu precizează întinderea suprafeței de teren care trece în proprietatea persoanei îndreptățite la atribuire, dar față de formularea - trec în proprietatea actualilor deținători terenurile atribuite în folosință - se deduce că legiuitorul a avut în vedere suprafața atribuită în folosință, înscrisă în decizia de atribuire, însă nu poate fi ignorată dispoziția cuprinsă în alin.4 al art.36, prin raportare la art.23 din lege, care trimite la art.8 din Decretul –Lege nr.42/1990.

Alineatul (4) al art. 36 din Legea nr.18/1991 determină modul de stabilire a întinderii suprafeței de teren care poate fi dobândită prin constituire, dacă terenul, la data intrării în vigoare a legii, se afla într-o zonă cooperativizată. Dacă terenul se afla într-o zonă necooperativizată, se atribuie numai suprafața înscrisă în decizia de atribuire în folosință. O asemenea delimitare se impune, în raport cu art. 8 din Decretul-Lege nr. 42/1990, la care face trimitere art. 23 din Legea nr. 18/1991. Or, în cauză, împrejurarea dacă terenul s-a aflat sau nu în zonă cooperativizată nu este pe deplin stabilită.

Instanța de apel a reținut că nu s-au depus înscrisuri care să ateste faptul că terenul s-ar fi aflat în patrimoniul vreunei cooperative, însă în cazul terenurilor la care se referă art. 36 alin. (3) din lege, esențial pentru aplicarea art. 23 din Legea nr. 18/1991, care trimite la art. 8 din Decretul–Lege nr. 42/1990, este ca terenul proprietatea statului să se fi aflat într-o zonă cooperativizată. Acest fapt se impune a fi stabilit, deoarece, potrivit actelor depuse la dosar, la data formulării cererilor de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate de către reclamantă și pârâta M.V., terenul era amplasat în extravilan, iar cererile au fost adresate Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Otopeni.

La dosar nu au fost însă depuse înscrisuri privitoare la împrejurarea de fapt, în raport cu care se aplică în mod corespunzător art. 23 din Legea nr. 18/1991, menționat la alin. (4) al art. 36 din lege. Pentru considerentele expuse și pentru că soluția ce se pronunță în acțiunea în revendicare atârnă de modul de soluționare a cererii care are ca obiect constatarea nulității titlului de proprietate, a fost admis recursul în anulare, s-a casat hotărârea atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare curții de apel, urmând ca aceasta să stabilească împrejurarea de fapt în raport cu care se determină dreptul la constituirea proprietății pârâtei și să se pronunțe, în limitele investirii, asupra tuturor mijloacelor de apărare invocate.